Așa cum adesea am povestit, noi nu avem o mașină. E un lucru pe care nu îl respingem, probabil că la un moment dat ne vom cumpăra una, cu siguranță că ne-o permitem, dar am stat și am calculat și ne-am gândit și la drumurile pe care le facem și la obiceiurile noastre și am decis împreună că deocamdată sărim acest pas.
Țin minte că la un moment dat, la începutul acestui an, făceam în glumă câteva calcule cu un prieten, eu – posesoare de blog Economisim.info, dar și persoană care vrea să înțeleagă mai bine implicațiile unei asemenea cumpărături – adunând atent costurile prezentate, de la cele cu benzina la asigurări, costuri de întreținere și reparații…
Mi-a ieșit un total destul de mare (e drept că persoana respectivă circulă mult, atât în București, cât și în țară, dar tot amețitor era acest total, câteva mii de lei) și am concluzionat că și dacă circul prin București aproape numai cu taxiul, tot nu ajung acolo.
De unde nu am tras concluzia că trebuie să merg doar cu taxiul, dar am început să privesc mai relaxat acest mijloc de locomoție și… să îl folosesc mai des.
Mai precis, pentru că am la dispoziție niște cifre – cheltuielile cu taxiul – ale mele exclusiv – pe acest an sunt în jur de 130 de lei.
Sunt cheltuieli făcute pe PFA, deci îmi aduc o reducere de impozite – și până la urmă nu sunt nici mari (raportat la bugetul nostru) și nici total nejustificate pentru că da, sunt cazuri în care mă întâlnesc cu un client și nu vreau să apar de transpirată și eventual trăgându-mi răsuflarea de parcă m-a fugărit cineva pe stradă.
Obișnuiam să mergem cu taxiul și la întoarcerea de la cumpărături, dar acest lucru nu prea se mai întâmplă de când m-am obișnuit să fac comandă la Mega Image online. Mi se pare mai simplu așa, pentru că nu mai pierd timp printre rafturi și nici nu mai cărăm cumpărăturile pe scări.
Sunt și alte motive ce justifică pe deplin folosirea taxiului, gen urgențe, medicale sau de orice altă natură.
Pe de altă parte, atunci când decidem în ce categorii intră necesitățile și cheltuielile în plus, ar trebui să ne raportăm și la venituri. Uneori, chiar și pe hârtie, îmi dă cu plus când merg cu taxiul.
Sunt freelancer și pot să am un proiect bine plătit per oră muncită. Să economisesc 2 ore în care aș putea câștiga 200 de lei și să prefer să muncesc cele două ore, decât să economisesc 15 lei cheltuiți pe taxi.
Sau pur și simplu să muncesc cu spor dimineața, și să simt efectiv că nu aș mai rezista la câteva ore la amiază, de care am nevoie, dacă mă plimb prin soare cu tramvaiul. Chiar dacă plimbarea e de relaxare – mă întâlnesc pentru o oră, două, cu o prietenă, aș putea hotări că merită să iau taxiul și am făcut chiar acest lucru.
Depinde așadar de la caz la caz, așa cum se întâmplă cu fiecare hotărâre pe care o luăm în viață, care are și implicații financiare.
Loredana says
Un articol bun.Am considerat intotdeauna ca banii dati pe taxi sunt bani pierduti.Cu toate astea am luat taxi-ul cand am avut urgente pentru ca altfel nu se putea.Pentru mine urgentele sunt copilul.Asa ca in momentul in care trebuie sa ajung cu ea la doctor de urgenta folosim taxi-ul.Si da,avem masina,dar o conduce sotul meu si el este mereu plecat.Si am invatat sa reducem drumurile ca sa putem reduce costurile.Sfaturile tale ne-au prins bine.
Iulia says
Multumesc, Loredana…
Eu vroiam sa transmit si ideea ca in spatele fiecarei cheltuieli e o problema de identificat si eventual rezolvat :).
Evident, urgentele medicale justifica in orice moment folosirea taxiului.
Sunt si alte cauze, de la un moment in care te grabesti foarte tare, pana la o indispozitie sau inaccesibilitate (nu sunt mijloace de transport, desi nu prea am mai intalnit).
Violeta says
Eu folosesc taxiul destul de des, cam de fiecare data cand ma intorc de la cumparaturi. Merg odata pe saptamana pentru cumparaturi saptamanale la un supermarket care e la distanta de 25 de minute de mers pe jos de acasa. Nu este mijloc de transport in comun de la locuinta mea pana acolo, asa ca asta sau taxiul sunt singurele variante. Aleg sa merg pe jos pana acolo pentru a economi bani, dar si pentru a ma bucura de priveliste, pentru ca zonele prin care merg sunt verzi si pline de flori.
La intoarcere, insa, nu pot face acelasi lucru. De cele mai multe ori merg singura, dar chiar si cand merg cu prietenul meu, tot e nevoie sa luam taxiul la intoarcere. Asta pentru ca, printre cumparaturile pentru noi, luam si nisip pentru pisici si cum acei saculeti de hartie sunt foarte grei si deseori li se rup tortile, alegem sa luam taxiul. S-a mai intamplat sa-l luam de la gara catre casa, cand nu mai aveam rabdare sa asteptam autobuzul sau in cazuri de urgente medicale. Ma gandesc deseori sa fac un efort si sa folosesc mult mai rar taxiul, dar imi dau seama ca nu pot. E imposibil sa merg 4-5 km pe jos cu 3-4 pungi mari de cumparaturi, plus sacul de nisip…
Ana says
Referitor la mașină, pentru mine ea rezolvă nu doar problema deplasării prin oraș, ci oferă libertate și un cofort psihic prin posibilitatea unor escapade neprevăzute din oraș, care mă deconectează și mă fac mai productivă. Mie mi se pare scump să merg cu taxi-ul, dacă compar cu mașina. Taxi-ul îmi ia pe un singur drum 30 lei dus-întors până în centrul orașului, iar banii ăștia înseamnă 5-6 zile de benzină cu mai multe drumuri prin oraș. Nu este atât de costisitoare, dacă o cumperi de nouă și n-ai nevoie de reparații: o revizie pe an – 650 lei, 500 lei/an – RCA, iar la benzină este destul de puțin – 100-150 lei/lună cam 7 luni/ an și 300-500 pe an/5 luni de vară, când fac excursii și economisesc drumuri cu tren/microbuz. Dar cred că mașina nu trebuie comparată la costuri doar cu taxi-ul și la nivel de drumuri prin oraș. Cum ziceam, beneficiile sunt mult mai multe – libertate de mișcare și deplasări în locuri greu accesibile cu alt mijloc de transport. Dar niciodată nu îmi voi mai lua o mașină second-hand, ținând cont de problemele pe care le-a avut vechea mașină. Acolo sunt cheltuieli extrem de mari și mult stres nejustificat.
Iulia says
Da, noi de la stil de viata am pornit discutia, constatand ca suntem genul de calatori urbani, ca sa spun asa.
Ne place sa mergem undeva, sa stam mai mult, eventual sa mergem si la un concert… Din astea.
Lucrurile se vor schimba daca ne luam o casuta la tara.
Cu masina CASCO era cel mai mare – ieseau in jur de 4-4500 de lei pe an din costurile masinii + 3600 de lei masina in sine (am considerat si costul cu ea, o masina de 8.000 de euro, noua, folosita timp de 10 ani). Deci cam 8000 de lei/an (pe baiatul asta il costa mai mult, am incercat sa trec estimarea mea).
Pe noi ne costa transportul maxim 1500 de lei pe an in oras, cu tot cu taxiuri + cam 1500 in afara. As mai adauga 1500-2000 pentru 2 excursii in strainatate, dar pe astea nu le-am facut, sau putem face doar una.
Chiar si in ultimul caz ajungem mai jos decat cei 8,000/an 🙂
Dia says
Iulia trebuie sa recunosc faptul ca ti-am citit de 3 ori articolul de azi si n-am inteles mare lucru. Sunt obosita si nevoia de vacanta isi spune cuvantul…mi-a scazut concentrarea
De fapt n-am inteles trecerea de la taxi la…restul.
Ca sa ma rezum la taxi. Eu fac parte din categoria persoanelor dependente de masina de ceva ani. Da, consuma sume ametitoare anual, nici nu vreau sa fac calculul. Cand nu mi-o voi mai permite renunt la ea.
Dar pana atunci nu vreau. N-am vicii…iar masina imi ofera atatea lucruri pe care numai un dependent de sofat le poate intelege.
Dar am anumite locuri in care merg ocazional, de 6-8 ori pe an in care las masina si iau taxiul. Pentru ca n-am grija locului de parcare. Daca as lua RATB m-ar costa mai mult pentru ca n-am abonament si as schimba ceva mijloace de transport.
In Bucuresti drumul cu taxiul este destul de ieftin, daca mergi pe distante mici aproape ca nu se simte. Deocamdata, pentru ca nu stiu cat va dura, din discutiile pe care le am cu taximetristii, am inteles ca suma a fost fixata de primarie de prea multi ani …
Delia says
Dia, perfect de-acord cu tine: nici eu nu am inteles sensul articolului :)) Eu sunt aia care are masina PROPRIE si PERSONALA in fata casei de aproximativ 8 luni, luata SH pe 5000 euro (cu banii jos) din 2010, insa nu am permis. Ma chinui de 10 ani sa dau examenul :((
Poate reusesc luna aceasta!
In consecinta, calatoresc mult cu RAT-ul si taxiul si in interes personal si profesional. Daca merita? Cu siguramta nu!
Dia says
Daca in momentul asta platesti la ea impozit, RCA si CASCO si inca nu conduci, ai 2 solutii: sa te mobilizezi pt condus (daca simti ca te vei descurca) sau sa scapi de ea, pentru ca daca va sta in continuare acolo consuma bani „inutil si degeaba”- cum ne prosteam cand eram copii. 🙂
Hai, mobilizeaza-te! Daaar daca nu te simti ok cu condusul, mai bine renunta. Este un sfat cat de poate de prietenesc, cu atat mai mult cu cat vei conduce pe DN1.
Delia says
Deocamdata nu platesc niciun fel de asigurare (cred ca totusi RCA, caci a mai iesit sotul cu ea, la plimbare:))
Nu vreau sa o vand (la naiba! doar am strans la sange bani timp de 5 luni sa o cumpar). Musai sa conduc, permisul este must-have de luna aceasta!
Iulia, la masina noastra (a familiei, a sotului, cum vrei tu :)) platim CASCO 4400 ron (scade in fiecare an, desi este achizitionata pe firma, cu credit), RCA se plateste cca 150-160 ron la 6 luni, revizie pana in 1000 ron pe an, motorina se deconteaza din firma sotului. Per total, nu sunt cheltuieli imense, el oricum calatoreste caci asta-i jobul, eu fac naveta si avem deplasari in oras zilnic (gradinita si, de la toamna, scoala copilului care sunt la 20 minute de mers cu masina).
Cu focusarea ai perfecta dreptate: eu functionez asa, dedicata 1000% unui singur lucru, insa strict pe o perioada limitata. Altfel, ma plictisesc, ma frustrez, devin agasanta, nu-mi mai place, risc sa las neterminata treaba 🙁 De-asta azi cautam alte provocari profesionale (o a doua specializare, o competenta in plus). Intelegere sa am de la familie, ca eu multe as face!
Ana says
Bine, eu n-am pus Casco pentru că nu îl plătesc, dar am văzut că se justifică uneori. O alternativă este să pui niște bani deoparte pentru probleme de acest gen, iar atunci nu știu dacă mai merită să plătești. Casco la mine era tot la 1.000 Euro pe an. L-am plătit în primul an, când era mașina nouă, dar când am văzut că vor să-l crească la 1.400 în al doilea an, am renunțat. Am avut un singur incident ușor provocat de mine, iar atunci m-am dus la service și am rezolvat-o cu 500 lei, nu euro. Da, era o mașină destul de ieftină -Matiz, dar oricum nu mi se pare ok să plătești foarte mult pe Casco pentru că, dacă conduci destul de prudent și nu ești tu de vină pentru accident, se cam trec toate prin RCA.
Delia says
Am avut si masina noua, avem masina SH acum (veche de 4 ani la momentul achizitiei), insa nu am avut probleme cu niciuna. Depinde si de masina SH.
Cornelia says
Draga Iulia,
M-am regasit in foarte multe aspecte descrise de tine. Am aceeasi problema, nu reusesc sa ma focusez pe problema pe care o am in acel moment, tot timpul fac mai multe lucruri. Si simt asta. Astept sfaturi cu mare interes.
o femeie says
nu am masina, nu iau taxi des ( anul trecut am luat de 2 ori: o data la 1 noaptea, o data cand nu stiam unde sa ajung si aveam si o oprire sa las ceva)
Calculele cu masina am facut si eu:
-asigurare obligatorie (RCA)
-asigurarea CASCO – pt orice daune
-impozit anual
-service verificari anual
-benzina lunar
-cauciuri de vara/iarna
-spalat masina,lichid de parbriz/ etc
-service in caz ca se strica ceva
Refaceti, va rog, calculele – eu am iesit la o cifra colosala…. si asta cu mai multe persoane. In plus, drumurile si timpul cu pasii astia uitam sa il contorizam ( pe care ar trebui sa imi iau liber de la serviciu deci iar bani minus) ; plus grija parcarii/inzapezirii etc.
Da, e comod o masina. Am ales sa inchiriez masina cam o data la 2-3 luni si sa fac si cumparaturile mari si grele. Am iesit la cheltuieli abia cat 2-3 cheltuieli de mai sus.
Dia says
Ai dreptate, sunt sume mari.
Doar o singura observatie vreau sa fac vis a vis de ce ai precizat (ai dreptate in tot ce ai scris): o masina noua nu se strica asa usor, in plus sunt masini pe care daca le cumperi ai revizii gratuite 5 ani, deci nu cheltuiesti bani in service. Eu am. 🙂
Elena fr says
Mie nu mi se pare scumpa masina: luata de 9 ani de veche am platit doar o data reparatii 800euro si i-am schimbat o data cauciucurile. Revizia anuala, asigurare(ani de zile am platit mult 45, acum platesc doar 20 euro/luna) si gata. Nu circul mult, asa ca plinul il fac o data la 2-3 luni. Cum stau in oras mic, trebuie sa ma duc in oraselele alaturate pentru cumparaturi, activitati, biblioteca, etc.
In schimb seara, in vacante-weekenduri ne servim de cea a sotului, si acolo avem noroc ca-i masina de functie.
Cit despre taximetre : aici nu iau, in Romania da, mi se par ieftine daca socotesc de obicei 3-4 bilete de autobuz, ca suntem mai multi cind il luam. Si sunt situatii cind nu e un lux: de exemplu mers la cumparaturi pe jos sau troleibuz, dar cind te intorci e deja prea cald, ai plasele pline…
o femeie says
cat despre concentrare, eu am mai redus din stimuli. Adica inchis din adrese email, jocuri, tv, telefon etc.
In plus, eu nu reusesc sa raman concentrata pe ceva ce nu imi place. Pe ce imi place nu ma deranjeaza nici copilul care se suie dupa gat.
Delia says
O femeie, am eu calculele facute, insa pentru ce avantaje avem de la masina nu mi se par mari deloc. Cauciucuri noi de iarna /vara luam la 3 ani, toate asigurarile si motorina se platesc practic singure de pe firma. Am facut un calcul grosso-modo si mi-a dat (la cheltuielile noastre) cam 10700 lei (pe an). Insa la noi sunt cheltuieli deductibile. De masina se ocupa sotul: s-a imprietenit cu nenea de la service si ne ajuta cu masina in principiu destul de repede. Insa zau ca nu-si ia liber de la munca pentru chestia asta :))
o femeie says
O masina se deduce 100 la suta pe firma? ( nu cunosc legile romanesti dar e o informatie utila….)
Delia says
Da. este cumparata prin credit pe cabinet (ratele se scad direct), asigurarile si toate reviziile se fac cu documente depuse la contabilitate. Cred ca totusi doar 50% din combustibil se poate deconta pe cabinet, insa noi decontam 100% (si firma sotului).
Raluca says
Eu una ma deplasez cu taxiul numai cand trebuie sa ajung intr-o zona a orasului necunoscuta mie si tin de o ora fixa. Din pacate am avut parte de soferi de la agentii de taximetre respectabile care nu erau in stare sa ma duca la destinatii situate in centru; drept urmare am mutat bugetul pe care puteam sa-l folosesc la taxi, la RATB.
Dia says
Eu sun cand am nevoie la Cobalcescu, mi se par cei mai seriosi.
Taximetristi care nu cunosc adrese importante in Bucuresti am intalnit destui la Pelicanul.
o femeie says
daca privesc obiectiv bugetul meu, acesti bani in plus s-au dus la achitarea ipotecii mai devreme.
E drept ca am avut mereu alternativa la transport ca am stat mereu langa metrou, ajung cu metroul + mers pe jos la munca… dar uite ca un coleg imi zice ca la el masina e un necesar, sa duca gemenii la cresha si apoi sa ajunga la munca repede – si cu masina poate asta, locuind in afara orasului (de unde are locuinta mai ieftina). Asa ca de ceva timp ma uit in afara orasului la locuinte si diferenta este destul de mare la pret, si de 20-30 la suta asa ca acopera si de un jeep-an :))