Întâmplător sau mai degrabă nu, m-am născut în noiembrie. În prima zi a acestei luni :). Așa că noiembrie este luna în care planific, probabil, cel mai mult – doar ianuarie o întrece, cred.
Îmi place perioada asta când vremea e un pic mai rece, dar încă nu e frig de-a binelea, când cad frunzele și aud permanent zgomotul copiilor, pentru că locuim lângă o școală. În copilărie auzeam același zumzet – nu stăteam lângă școală atunci, erau însă mulți, foarte mulți copii. Din lipsă de tablete și telefoane probabil, ieșeam toți grămadă în fața blocului – și zumzetul ăsta de fundal mă însoțea permanent – uneori eram și eu alături de ei, alteori făceam lecții sau mă odihneam după școală…
Ce vreau să fac în noiembrie:
- Să recitesc aceasta carte și să îi fac o recenzie pe blog. E una dintre cărțile care m-au ajutat cel mai mult să înțeleg care sunt valorile pe care le apreciez, să economisesc și să îmi plănuiesc finanțele – și mă bucur atât de mult că, după o perioadă în care a lipsit din librării, a fost reeditată,
- Să scriu pe blog. Am continuat să scriu în această perioadă, așa că exercițiul nu îmi lipsește, dar îmi propun să o fac și pe blog, pentru a ajunge la mai multe articole pe săptămână, așa cum se întâmpla mai demult. Deocamdată articolul de vineri este deja pe lista fiecărei săptămâni. Studiez posibilitatea de a trece pe Substack în viitorul nu foarte îndepărtat, dar o să povestesc la momentul respectiv,
- Planurile de câștigat / economisit / investit / cheltuit su rămas la nivel de rutină pentru noi. Între 40 și 55 % din venituri ne situăm la momentul acesta către economii și investiții, clar e loc de mai bine, în special la investiții și venituri. În octombrie am fi putut ajusta multe și la cheltuieli, dar avem cu toții luni mai puțin chibzuite,
- Vreau să lucrez un pic la rutine. Să îmi (re)găsesc ritmul, dar și să fac loc pentru blog și pentru mișcare (dincolor de cei 10-15000 de pași zilnici) sau pentru casă
Ce fac de obicei la început de lună
- Bugetul lunar:
- Estimez veniturile lunii,
- Aloc banii pentru economii și investiții.
- Împart cheltuielile pe categorii: alimente, utilități, transport, cumpărături neesențiale, etc.
- Facturi și plăți recurente:
- Am un planner cu data scadentă și valoarea estimată a facturilor (electricitate, apă, internet, telefon).
- Abonamente recurente (de exemplu Zoom sau spațiul de stocare pe Google) și alocarea bugetară pentru acestea – unele necesită mai multe luni de alocare, așa cum sunt asigurările
- Curățenia și întreținerea casei:
- Stabilesc sarcinile mari, precum curățenia generală și organizarea fiecărei camere – în noiembrie fac un fel de tur al casei, ce include curățenie și debarasare. Îmi trec în planner și mini-obiectivul săptămânii, pentru că altfel am mai puține șanse să duc totul la bun sfârșit,
- Curățarea electrocasnicelor (ex.: frigider, cuptor),
- Verificarea stocurilor de produse de curățenie și aprovizionarea cu cele necesare – încep să mă uit la oferte pentru Crăciun
- Obiective personale / profesionale:
- Stabilesc obiectivele pentru luna ce începe (cărți de citit, cursuri de urmat). Blogul este pe listă de această dată :). Mai am cursurile pe care le predau, de limba engleză, plus proiectele pentru care lucrez,
- Mă gândesc cum pot să mă organizez pentru proiecte sau sarcini importante, pe care ne notez
Cam astea ar fi planurile de noiembrie… Mai am o carte despre care aș vrea să vă povestesc, pentru că mi-a plăcut mult, chiar dacă nu este despre economisire și bugete, ci mai degrabă un roman fain de citit în vacanță sau în weekend. Plus câteva cumpărături de Black Friday pentru care aș vrea să mă interesez un pic înainte (aș vrea să termin cu cadourile pentru perioada Sărbătorilor încă de luna aceasta),
Mi-am mai propus pentru noiembrie să eliberez ceva timp pentru a fi liniștită în decembrie și am nevoie să lucrez la productivitate și la rutine în acest sens. Timp pe care să îl folosesc (și) pentru a scrie pe blog. Mai vreau să citesc mai mult și să mă văd cu mai multă lume luna aceasta.
Un noiembrie minunat să avem, așadar! Îți mulțumesc că ești alături de mine :).
Tu ce planuri ai pentru luna aceasta?
Disclaimer
Nu sunt consultant sau planificator financiar. Acest articol, la fel ca toate articolele de pe blog, sunt opiniile mele și experiența mea.
Articolele mele ar putea conține linkuri afiliate. Dacă tu cumperi folosind acele linkuri, eu primesc un mic comision, fără ca pe tine să te coste ceva în plus.