Mă gândeam că putem sta un pic la povești, chiar dacă e abia joi :).
Despre bani și cariere mă gândeam să vorbim astăzi. Despre ce am devenit și dacă partea financiară a avut ceva de spus în această privință.
Eu am câteva amintiri din prima perioadă a copilăriei în care multă lume îmi spunea că cel mai bine este să mă fac medic – de doctori depindem cu toții și este de departe cea mai bănoasă meserie (sau așa era văzută). Sugestiile respective veneau din partea diverselor rude sau prieteni ai părinților cred, dar nu-mi amintesc niciodată să fi auzit familia apropiată cu asemenea idei.
Părinții mei nu au adus în discuție alegerea carierei mele în funcție de bani sau orice altceva, și-au impus doar foarte puternic părerea când a fost vorba de alegerea liceului – unul cu profil real, liceu foarte bun și cu pretenții mari de la elevii lui, care mi-a adus 4 ani de chin, pentru că am fost foarte nefericită cu 7 ore de matematică și 4 de fizică pe săptămână, am făcut față cu greu și per total liceul a fost cea mai dură experiență din toată viața mea.
Totul pentru că ei au considerat că eram bună atât la română, cât și la matematică (și adevărul este că eram, am intrat cu o medie imensă, peste 9.5, mare lucru pe atunci), iar de la un liceu cu profil real puteam migra către o facultate umanistă, invers însă era mai greu.
Raționamenul s-a dovedit corect, am reușit să intru la facultate, din prima chiar, la stat (fără taxă, că nu se inventase încă), dar au regretat și ei până la urmă faptul că nu luaseră în considerare faptul că la 14 ani eram un copil foarte matur pentru vârsta mea și clar știam ce vroiam și ce mi se potrivea încă de atunci.
Așa că m-au lăsat cu ale mele și nu au încercat să îmi sugereze nimic, nici măcar faptul că voi avea puține opțiuni la finele Facultății de Limbi Străine și probabil că nu vor fi toate bănoase.
Eu am fost mereu destul de visătoare și puțin materialistă. Am ținut mult la ceea ce îmi place, la pasiunile mele, la zonele în care am simțit că pot… Am rămas la fel, chiar dacă scriu un blog despre bani :).
E drept că la un moment dat m-am gândit și că facultatea pe care mi-am ales-o, chiar dacă cel mai probabil nu mă va îmbogăți, nici nu mă va lăsa fără un job. Dar recunosc că pentru mine cel mai mult a contat mereu să-mi placă ceea ce fac și să fac totul cu plăcere.
Iar dacă aș lua totul de la capăt și aș alege din nou, cu mintea de acum, sunt sigură că acest criteriu de bază nu s-ar schimba, doar că, probabil, aș lua și banii în considerare într-o anumită măsură.
Povestim așadar astăzi despre cum ne-am ales jobul și dacă banii au avut vreo influență – mai mică, mai mare – în această alegere?
Amy says
Si la mine a fost aproximativ la fel. Eram buna la matematica, in clasa a 5-a intrasem deja la un centru de excelenta din oras in urma unor examene, iar in clasa a 9-a eram bucuroasa sa fiu repartizata la liceul pe care mi-l dorisem foarte mult, incurajata desigur de ai mei. Au urmat 4 ani cu ore intense de matematica si fizica, apoi facultatea de economie, iar astazi pot sa spun ca nu m-au ajutat cu nimic, pentru ca nu profesez in domeniu. In schimb, iubirea mea pentru matematica a ramas la fel de intensa, mi-e dor de rezolv probleme, imi arunc uneori ochii in manualele de matematica ale nepotilor mei. 🙂
Personal, pot sa spun ca nu m-am gandit niciodata la bani, am facut doar ce mi-a placut si-n continuare fac la fel.
Elena fr says
Mi-ai amintit Amy ca asa fac si eu: asa fericita eram ca pot sa rezolv problemele copiilor la mate , iar acum ma gindesc cu bucurie ca ma asteapta alti ani de rezolvat probleme…
Elena fr says
La mine n-au fost banii, dar faptul ca in urma studiilor o sa pot pleca din Romania in… Franta, ca cineva din familie era instalat aici si imi spusese ca ma angajeaza si pe mine (era inainte de ’89). Asa ca am ales (incurajata de familie) o facultate complet diferita de ce mi-as fi dorit sau de pasiunile mele. Am dat matematica si informatica , care imi placeau atita ,pe …”toceala” (niciodata in viata mea nu mai invatasem materii de-astea) , m-am adaptat , am avut note mari , dar nu mi-a placut deloc. Culmea ca am ajuns tot in Franta, dar nu datorita meseriei mele, ci datorita sotului , iar ruda care urma sa ma angajeze nu m-a ajutat nici macar cu actele, cind as fi avut nevoie… Meseria nu mi-o practic. dar am invatat citeva lectii mari si late de aici: in viata sa nu te bazezi decit pe tine, eventual pe sot, visurile se indeplinesc uneori fara sa faci eforturi, chiar daca pe alte cai decit credeai. Si ceea ce le repet toata ziua copiilor mei si mi se pare cel mai important: neaparat sa-ti alegi meseria in functie de ceea ce iti place.
Carmen says
la mine intamplarea a facut ca meseria care mi-a placut sa fie si banoasa; mi-au placut calculatoarele de cand m-am intalnit cu ele, in clasa a 7-a, prin 90; mi-am dat seama atunci ca inteleg mai usor programarea decat majoritatea colegilor mei de generatie astfel am ajuns pe la olimpiade si concursuri de informatica si s-a conturat si cariera mea 🙂
Mr. Money Caravan says
Desi am studiat inginerie civila in constructii 6 ani, lucrez in fintech (IT in finance). Nu am ales acest domeniu pentru bani, ci pentru flexibilitatea imensa pe care o ofera. La aspectul financiar m-am gandit cand am plecat din Romania.
Eu nu am mers pe principiul „trebuie sa faci ce iti place”, ci mai degraba „trebuie sa faci ceva ce nu iti displace”, deoarece nu mereu poti trai din ce iti place. Cel putin nu din prima. Degeaba iti place sa pictezi daca nu poti trai din asta. Prefer sa muncesc pe un alt domeniu (ce nu imi displace), dar care imi permite un nivel OK de viata. Cu banii castigati pot apoi sa pictez cat vreau eu in timpul liber si chiar sa incerc sa fac bani din asta.
Cred ca prea multi din noile generatii sunt focusati (sau impinsi de la spate de parinti) obscen de mult pe ideea ca trebuie sa faca ce ii pasioneaza, ajungand la cine mai stie ce studii total necautate pe piata muncii. Viata e mai complicata de atat, iar fericirea nu e atat de usor de obtinut. O persoana fericita nu inseamna o persoana cu o viata usoara.
mari says
Eu am facut facultatea de Geografie. Ca imi placea.
Ai mei ma intrebau constant: „Da’ mama asta ce faci tu e facultate?”
Au insistat sa fac si a doua, sa aleg dintre Stiinte Economice, Drept si nu mai stiu ce.
Am facut Stinte Economice.Marketing.
In primul an dupa ce am terminat Geografie m-am angajat ca profa de geografie cu juma de norma. Aveam 279 de lei salariu in 2007.
Am renuntat. N-am gasit de lucru in Mk. Am invata conta. Din 2008 fac conta. Acum desi castig de 2.5-2.8 ori mai mult decat in invatamant si constant ne ramane luna la finalul banilor, m-as intoarece in invatamant. (Copilul meu sta cu bona si la cresa si asta ma termina). Daca as lucra in invatamant, as fi putut sa petrec mai mult timp cu el.
Edit: la a doua facultate- daca as fi stiut cat castiga procurorii/judecatorii as fi facut drept. (N-am ales Drept pt ca m-am gandit ca n-am un avocat sa stau pe langa el…si sa fiu jurist nu mi-ar fi placut).
Am gresit, n-am gresit? Am regrete? Nu conteaza! Conteaza ce pot schimba de acum inainte.
Momentan eu sustin finaciar familia (sotul antreprenor inca investeste). Daca n-ar fi asa, as renunta la jobul bine platit si as face altceva.
Mihaela Damaceanu says
Nici mie nu mi-au spus ai mei ce sa fac si la momentul in care am decis facultatea imi placea foarte mult chimia, desi tot liceu de mate-fizica facusem si eu. Nici nu concepeam altceva la momentul acela, dar am conceput mai tarziu si m-am reorientat. Dar nu doar din cauza banilor am schimbat domeniul. Chiar daca nu e intotdeauna usor, eu am mers pe ideea ca este foarte important sa iti placa ce faci. Dupa ce m-am framantat mult asupra acestui aspect, am hotarat sa il orientam pe Mihnea catre lileul de arta. Este exact ce zice si Mr. Money Caravan mai sus, doar ca eu am decis sa las copilul sa invete sa picteze. Nu prea cred ca poti sa faci foarte multi bani pictand in timpul liber, mai ales ca nu va fi chiar usor sa concurezi cu oameni care se specializeaza in asta. Insa nu este nici imposibil, mai ales ca am o colega de serviciu care picteaza de mult si reuseste sa vanda si sa aiba o viata frumoasa. Dar acum, la pensie, face a doua facultate si aceasta este de arte plastice. Dificila tema, orisicum. Cred ca nu este un adevar valabil pentru toti, mai degraba variantele se pliaza pe structura omului, pe valorile si prioritatile lui. Nu stiu exact ce va fi, dar sper ca al meu copil va putea trai din arta. Si daca nu, mai face alta facultate sau se reorinteaya si fara ea. Intre cele doua rele, prefer sa faca ce ii place si sa traga el concluziile, dupa care sa schimbe daca vrea, decat sa imi reproseze mie ca nu l-am lasat sa aleaga ce i-a placut.
o femeie says
eu m=am nascut cu un talent: cifrele. Tin minte preturi, intuiesc evolutie, tin minte note, tin minte salarii, data platii etc. si ma pasioneaza. Pot sta sa citesc statistici si rapoarte si 2 ore si nu imi dau seama cand o trecut timpul, am rabdare sa caut riscurile si sa le calculez si sa le evaluez etc. Asadar liceu si facultate am facut pe linia asta = buna la matematica.
Am intuit din liceu ca as fi potrivita la statistica si cibernetica dar nu era atunci in Iasi si sa merg la Bucuresti mi=a interzis mama dar dupa ce am terminat facultatea ghici unde am ajuns?
Joburile le-am ales functie de bani. Uneori fac ce nu imi place, alteori ador si ma trezesc ca e 17 00 si o sterg si nici nu am mancat/baut.
Daca ar fi sa aleg, as alege un program mai redus 6-7 ore . Am discutat cu seful direct si sunt bosumflata ca au cerut si altii si au fost refuzati. Vara asta fac cv si aplic, desi toate schimbarile mele profesionale au fost primavara.
Mr. Money Caravan says
Sa ai grija cu programul redus de 6-7 ore. In multe situatii poti ajunge sa lucrezi tot 8. Mult mai sigur este sa negociezi sa nu lucrezi 5 zile pe sapt. De exemplu, daca negociezi un 80%, iti poti lua vinerea sau lunea liber mereu. Frumusetea e ca vei pierde mai putin de 20% din salariu net. Mai exact 14.9% vs 20% timp castigat in maj cazurilor (in Belgia).
Cam asta-i si planul meu. Desi nu imi displace ceea ce fac, full time mi se pare cam multicel.
o femeie says
dada, asta e si planul meu, si mai ales acum visez ca acum suntem cu deadline depasit si 10-11 ore pe zi la munca, chiar daca platit tot nu simt extra banii primiti.
Frumusetea e ca nu ma impacteaza reducerea financiara pt un program de 80%: bugetul lunar e bun chiar si cu 80% incasari (ok, ultimile 2 luni ne-am intins 😀 dar luaram masuri), si pt am facut niste jonglerii fiscale si scad impozitarea (voi sti exact la sf anului cat si cum, dupa un an iti prezint avantaje si dezavantaje ca s-ar putea sa te intereseze); dar si pt ca asa mai subtiez din cheltuielile lunare.
Dana says
Si eu caut un job cu program mai redus de lucru, ideal 24-25 ore/saptamana. Acum lucrez(de 2 ani deja) 4 zile/saptamana(sunt miercurea acasa) si nu ma vad intorcandu-ma prea curand la 5 zile/saptamana. Dar datorita faptului ca sotul meu are f.mult de munca, si nu are cine altcineva sa duca/aduca copiii de la scoala, as vrea sa muncesc si mai putin, ca sa nu mai stea copiii mei (de 4 si 7 ani ) cate 10-10.5 ore/zi la scoala.
Alexandra says
Buna. Pe mine nu m-au îndrumat părinții către nimic, din neștiința și nepricepere. Nu sunt un caz tocmai fericit, la 29 de ani fac o facultate de inginerie economică, nefiind foarte sigura dacă îmi place sau nu, nestiindu-mi clar Abilitățile și competentele. Copilul încerc sa-l îndrum, ajutata de persoane mai responsabile decât mine, spre ceva care sa nu-i displaca dar care sa-i ofere un trai decent. Desigur, la vârsta pe care o are, e destul de devreme de a vorbi de așa ceva, dar încercam sa-l observam și sa-l analizam din timp.
iuliaBe says
eu am fost excelenta la limba romana si lb straine; olimpica la rom si franceza blblabla…facultatea a fost foarte fitza la vremea aia bataie pe locuri, Relatii Publice si Comunicare; am fost 9 pe loc, am intrat cu bursa, nu din prima, ci a doua oara; prima data eram a 4 sub linie la cu taxa, cum ai mei nu aveau bani sa ma tina la Bucuresti la taxa am mancat in anul urmator cartea si am intrat a 5-a :))))) cam asta e de fapt si posvestea vietii mele si de aia nu pot accepta cand aud pe cineva plangadu-se sau invocand „altii au noroc de aia au”; nu, daca vrei ceva, muncesti pana nu mai poti, faci sacrificii (in anul in care am invatat iesirile erau tare rare) si obtii pana la urma rezultatul dorit;
eu da, mi-am ales facultatea cu idea ca jobul va fi bine remunerat si am avut dreptate; in anul 2 de facultate lucram 3 zile pe sapt in televiziune si castigam 300 de euro (in 2002)….apoi joburile s-au tot dus catre PR, comunicare, marketing online, online etc ca sa culminez iar cu un profil super cautat momentan (cere mare, oferta mica)
am avut insa parte de parinti destepti,care au avut incredere in mine si m-au lasat sa fac fix ce imi place
Andreea says
liceul l-am făcut cu profil mate-info intensiv franceza, pentru ca iubeam franceza si matematica si uram latina si istoria 🙂 partea de programare a fost insa un chin pt mine pana in cls a 11-a, nu stiu de ce nu s-a lipit de mine desi la matematica am fost mereu buna.
Facultatea am ales-o din drag de franceza si de frica experienței surorii mele la o fac de inginerie, adică m-am dus la studii economice in limba franceza. Limba franceza mi-a conturat apoi si joburile, contabilitate clienti pt multinaționale din Franța si Belgia (asa numitul outsourcing).
Apoi m-am mutat in Germania…mi-a fost foarte greu sa imi găsesc job (si si mai greu sa inteleg ce m-a lovit, de ce, desi domeniul e acelasi si am exp de 7 ani, nimic nu e la fel…) franceza insa nu ma mai ajuta ca nu se cauta deloc, engleza si ea mult prea putin.
as schimba domeniul, dar nu stiu cu ce si observ ca aici (mai ales la 30 de ani) e f greu sa gasesti pe cineva dispus sa iti dea sansa sa inveti ceva de la 0. Mi-am căutat job mai bine de un an aici (in timp ce faceam cursuri de germana) …aplicam la joburi de secretariat, traduceri, florist (caci aranj florale sunt hobby-ul meu)…toti cereau experiență si studii in domeniul respectiv.
Elena fr says
Andreea, finalul la ce ai scris se potriveste perfect cu ce am observat si in Franta. Pentru orice trebuie o diploma. Si as mai adauga ca esti prost vazut daca esti supradiplomat. Dar nu-i imposibil, oamenii luptatori reusesc.
Daca as avea acum 30 ani, as face o facultate de la zero (nu oricare, acum as sti ce vreau). La virsta mea mi se pare prea tirziu. Dar la 39 am fost primita la un master (selectia a fost mare) care avea vagi , dar foarte vagi legaturi cu studiile mele initiale. A contat cred faptul ca eram foarte motivata. Poate e o idee sa reiei niste studii de la un anumit nivel. O colega de liceu inginera s-a apucat spre 40 de ani sa faca Stiintele economice, apoi si-a gasit de lucru (in Romania) si facea ce-i placea: contabilitate, tot pentru multinationale.
o femeie says
Elena, Andreea, eu am ramas cu impresia ca prin tarile vestice au indoieli in diplomele romanesti. O data capatat o experienta (chiar neplatita, am cunostinte care s-au inscris la stagii/voluntariat, au dat evaluari si cursuri etc ) pe un segment unde e nevoie de angajati, lucrurile merg minunat pentru ca vin recomandarile dupa aia.
Elena fr says
Nu am impresia ca au indoieli. Eu intr-adevar am fost angajata o data fara sa am diploma respectiva (desi era nivel mai jos decit pregatirea mea) dupa ce am fost de acord sa fac un stagiu si sa lucrez o luna fara plata. Dar era un patron care facea orice pt a face economii si m-am ingrozit de cum se facea treaba acolo (analize medicale). Si neavind diploma ceruta, in acte am ramas secretara tot timpul cit am lucrat acolo si aveam doar CDD-uri (deci lucram pe durata determinata).
Fiecare cu experienta lui : am intillnit si persoana care la 30 si de ani s-a reprofilat pe informatica si de atunci ii merge f bine. Si caracterul lui: eu nu-s asa combativa, de-aia studiile mi se par o solutie buna.
Mai e ceva: nu stiu daca diploma straina e problema si nu numele strain. Cind am facut studii aici si cautam stagiu, toti colegii cu nume frantuzesc get-beget mergeau la interviuri multe de tot. Cei cu nume cu rezonanta straina si-au gasit greu stagiu. Eu si mai putin, chiar mi-au spus profesorii mei ca pt mine important e sa ajung la interviu, dupa aia e simplu. Si intr-adevar: primul interviu, am fost luata. Asa si cu banca si cu multe alte lucruri: cind am venit si am deschis cont (era demult, acum cred ca e simplu) toate bancile ne refuzau cind sunam, la prima la care am mers personal, ne-au deschis cont.
Cristina says
eu nu am avut cu cine sa ma sfatuiesc si nici nu eram foarte dezghetata. Eram sigura ca vreau la facultate, la ceva profil uman, dar nu stiam exact unde. Eu eram chitita pe comunicare si relatii publice, dar acolo n-am intrat pe locurile de la buget si era exclus sa merg pe locuri cu taxa. Am ramas la Relatii internationale. Studii Europene, unde intrasem pe locurile de la buget, dar nu imi pare rau, chiar daca nu am lucrat niciodata in domeniu.
anca says
🙂 Au ales parintii in cazul meu:) si liceul si facultatea:), asa au crezut ca voi avea o viata mai usoara . Adevarul este ca nu stiam ce vreau:)) (dupa ce am intrat la facultate, am mai intrat la opt alte:)), inclusiv medicina sau inginerie civila pe care le-am abandonat dupa un semestru, un an, doi ani…). Cred ca pur si simplu imi place sa fiu studenta, sa invat. Acum cativa ani am terminat si facultatea pe care credeam si cred ca mi-o doresc, dar acum desi pot alege, aleg din pacate confortul financiar… sa am salariul la jumatate este pur si simplu imposibil in acest moment:). Nu pot sa spun ca sunt nefericita sau ca nu am satisfactii :), dar nici ca traiesc pentru ceea ce fac, prin ceea ce fac la job. In orice loc si in orice munca ai bucurii 🙂
Elena fr says
Pai ce ai facut mi se pare genial! Sa poti vedea cum e si sa alegi!
Eu cind am dat concurs am fost 13 pe un loc, asa ca daca reuseai nu mai plecai de acolo. sau cel putin asa am simtit eu, acum as pleca.
Si mie imi place sa invat , cred ca e fain sa fii un etern student.
Roxy says
Au contat banii atunci cand mi-am ales facultatea, dar imi si placea domeniul. Ulterior m-am dus doar catre joburile care ma interesau, dar facultatea a fost esentiala in a le obtine.
Delia says
Bună la franceza și română, am terminat liceu profil real (ales de părinți ), clasa de intensiv franceză . În liceu m-am îndrăgostit de chimia organică și cum nu mă vedeam profesoara am dat, logic, la medicina:)) Specializarea a venit după ce mi-am dat seama ce nu îmi place. La început am investit enorm financiar, insa au venit treptat și rezultatele. Îmi place ce fac, sunt orientata sa învăț, mereu sunt cursuri/seminarii /congrese. Dacă nu muncesc, nu sunt eu. Dacă aveam un sot mai hotărât, demult as fi profesat în Franța /Belgia. Nici acum nu exclud de tot ideea 😉
Elena fr says
Vad ca predomina partea literara pe aici 🙂
Delia, sora si sotul s-au mutat in Franta, au asteptat mult pina s-a hotarit si el. Medici amindoi, la spitalul lui se cauta medici romani. Copiii sunt f buni la scoala aici. Cred ca cel mai mare avantaj din venirea aici e pentru copii. Acum e mult mai usor de venit si incercat, ca la o adica te intorci inapoi daca nu-ti convine.
iuliaBe says
Elena sa stii ca nu-i chiar asa de usor cu intorsul….Ca sa iti dai seama daca”strainatatea” e pt tine sau nu ai nevoie de vreo 2-3 ani sa intelegi sistemul, sa faci parte din el; plus ca venirea aici inseamna o schimbare de paradigma totala, iar daca pleci din Fr in Ro se intampla fix acelasi lucru; e vb de re-acomodare, ca in 2-3 ani ai prins deja anumite obiceiuri, ai anumite asteptari etc….. si practic treci prin acelasi proces ca la venirea in occident;
eu sunt de parere ca cei care pleaca se impart in 2 categorii – cei care o fac pentru o perioada de timp, in general pentru bani, si care nici nu isi pun problema sa ramana si cei care o fac nedeterminat pentru care „acasa” e deja in tara de adoptie si care nu isi fac planuri de intoarcere, cel putin nu cat sunt in viata activa….
dar despre Franta am vazut si eu o multime de reportaje, e penurie de medici de familie, mai ales in zone mai reculate; avantajele insa sunt enorme;
Elena fr says
Da, Iulia, asta ma gindeam si eu, ca e greu sa te intorci dupa ce ti-ai facut viata aici. Dar presupun ca dupa un an-doi e mai simplu. Si e mai simplu de cind Romania e in UE, ca inainte daca erai plecat, apoi erai bun plecat. In ziua de azi nu mai e caracterul ala de definitiv.
Eu cred ca mai exista niste categorii : care traiesc aici fizic, dar viata lor e tot in Romania (comunitate romaneasca, tv non-stop pe romani, etc.). Sau cei care traiesc aici, gindindu-se cum se intorc, criticind viata de aici, dar stand un an, apoi inca unul si tot asa…Asta din ce-am vazut eu.
Altfel ca doctor , cum spui si tu, ai niste avantaje enorme.
o femeie says
Emigratul inapoi in Romania e tot un emigrat: integrare, cautare job, cautare casa, regasit ritm si prieteni etc. Timpul nu a inghetat cand am plecat si nici nimnic nu asteapta; lumea si aici si acolo se schimba, evolueaza sau involueaza, se naste si moare.
Dana says
E usor sa te intorci in Romania cand nu ai familie, in special copii. Eu am experienta asta: acum 13 ani veneam in Belgia, doar eu si o geanta cu haine. Dupa doi ani jumatatate ma intorceam in Romania impreuna cu cel care urma sa imi devina sot peste 2 luni , si geanta se transformase intr-o camioneta plina cu lucruri(canapea, saltea, calculator,etc). Dupa un an jumatate de stat in Romania ne-am hotarat sa ne reintoarcem in Belgia (de data asta iar cu o geanta de haine). Si am inceput aici de la 0 iar sa cladim, acum 8 ani. Intre timp avem 2 copii, o casa, lucruri ce ar incapea intr-un TIR 🙂 . Acum nu as mai putea sa fac asta(sa ma duc iar in Romania); nu mai vreau nici sa ma mut in alta casa. La mine tine si de varsta(am 39, nu mai am 29 de ani) , plus copiii, faptul ca ne-am cladit viata aici.
Diana says
Pe mine m-a tras in jos facultatea de litere ingrozitor, undeva in al doilea an de invatamant am decis ca nu mai vreau sa fiu saraca indiferent de cat de mult muncesc. Din acel moment nici n-am mai fost (na, nu ne-am imbogatit, dar avem nivelul de trai pe care ni-l dorim ). Am muncit amandoi f mult, el a facut ASE ul, eu doua masterate dintre care unul profesional in care am invatat cumva o meserie noua pe baza studiilor pe care le aveam deja, acum imi fac cumva meseria, fac strategie de continut si mai si scriu, imi place ce fac mult, lucrez 25h pe sapt, am ajuns in punctul in care pur si simplu nu imi mai doresc nimic in plus. Dar pana am ajuns aici au fost pasi marunti si da, am sarit dintr-un job in altul pt cateva sute de lei, am facut overtime si am inghitit magarii. Pt ca aveam o strategie si sincer in orice job sunt chestii care nu-ti plac si zile proaste, asa ca eu am zis intotdeauna ca daca inghit un rahat il inghit pe bani multi :))) nu vorbesc de chestii exagerat e, am avut noroc sa nu am parte de mai mult decat frecusuri obisnuite, dar cu cat urci in job la salariu mare, cu atat muncesti mai putin si calitatea oamenilor creste, deci stress mai putin