Îmi plac poveștile frumoase, ale oamenilor care, nu neapărat influențați de acest blog sau de mine personal – dar hai să recunosc că mă emoționează mai tare cele la care îmi aduc și eu aportul – reușesc să treacă peste momente dificile, de genul celor despre care vorbesc eu pe blog: învață să economisească, să câștige un ban în plus sau reușesc să-și plătească datoriile.
Spuneam în săptămânile trecute o poveste aproape prea frumoasă să fie adevărată, despre o familie care a învățat cum pierderea slujbei poate fi un pas înainte, a învățat că e nevoie mai întâi să dai pentru a primi înzecit înapoi, reușind nu doar să depășească o situație grea, dar și să își depășească limitele pe care le cunoșteau la un moment dat. Povestea aceasta era însă doar o poveste.
Mai demult însă scriam unul dintre cele mai frumoase articole cred eu de pe blogul Economisim. Se numea Viața, între a fi și a avea, și pornea de la cazul unei familii care s-a îndatorat mult, mult peste puterile pe care le avea.
Ieri mi-a scris doamna din familia despre care vă povesteam, iar lucrurile au început să arate un pic mai bine pentru ei. Au făcut un lucru la care și eu m-aș fi gândit: au închiriat apartamentul lor și stau acum în garsoniera unor prieteni plecați în străinătate, pentru care plătesc o chirie modică + dările casei care oricum sunt mai mici la garsonieră.
Au reușit să achite creditul de nevoi personale și au rămas cu cel de casă, pentru care au pus deja 7.000 de euro în plus față de rată. Au și o rezervă de 3 rate și au reușit să își păstreze joburile.
Rata lor este acum de 2400 de lei față de cei 3500 de acum doi ani (au lichidat un credit cum spuneam), dar diferența de 1.100 de lei lunar merge exclusiv pe plata în avans a creditului. Se gândesc să se mute în apartamentul lor anul viitor, până atunci economiile de 500 de lei lunar îi ajută mult, pentru că trăiesc doar din salariul lui de bugetar.
Pentru ei, mai e mult până departe. Dar începutul e cel mai greu, iar faptul că au făcut primii pași înseamnă enorm, înseamnă că mai departe nu trebuie decât să repete ce au făcut până acum.
o femeie says
Ma bucur ca familia respectiva o duce mai bine – solutia gasita e de bun simt: cu chiria incasata si cheltuieli mai mici o duc mai bine.
Eu as fi cautat alt job (salariul de bugetar e mic dar poate sa isi caute alt job in privat unde sunt salarii mai mari) sau de ce nu, sa vand si sa ma mut intr-o garsoniera.
Cat despre familia de mai sus, rata de 3500 lei inseamna ca au avut venit de… 3 ori. Caderea de sus e mare.
In continuare eu nu inteleg pe cei care isi fac credit pt masina desi nu fac incasari pe seama ei ( de ex. o masina pt unii poate fi sursa de venit). Credit la casa sa inlocuiesc chiria cu rata- e o decizie buna, pe cand adus masina/alte nevoi care implica niste cheltuieli lunare in plus …
Iulia says
O femeie, le e frica de alt job.
Slujba ei nu e foarte sigura, in privat, iar daca ar deveni si a lui nesigura…. atunci ar avea o problema mare.
I-am inteles pe partea aceasta. Pe de alta parte, el ar putea dedica un pic de timp pentru a gasi ceva de facut in plus, orice – pentru ca are un program foarte bun (8-16, ceva de genul).
Dar sunt sigura ca solutiile vor veni chiar de la ei, in timp.
Nu stiu exact ce venituri aveau cand au facut creditul, dar l-au facut cand acestea se dadeau extrem de usor si aici a fost problema.
o femeie says
uf, da, stiu momentul cand bancile dadeau credite oricui pentru a prinde cota de piata si oamenii luau haotic …
ioana says
la acest plan, eu vad o singura hiba, timpul. Cel putin in cazul meu, frugalitatea pe termen lung nu a functionat, devin stresata, aproape obsedata de ideea de a functiona intr-un ritm f lent cu ceea ce inseamna cheltuieli. Nu spun ca toti sunt facuti dupa acelasi tipar, insa apreciez ca cei mai multi oameni aici intampina probleme.
Daca vrei sa faci ceva si sa repari greseli sau decizii eronate din trecut, sa strangi niste bani si sa incerci un regim de viata cat mai spartan, e destul de dificil sa functionezi asa o perioada lunga de timp.
La intrebarea „de ce faci credit?” de orice natura ar fi acesta, sunt sigura ca foarte putini au un raspuns clar. Eu spun ca am facut credit pentru ca nu am avut de ales, efectiv nu am stiut ce inseamna, ce presupune si cum altfel ar putea sa fie evitat. Am luat initial niste bani ca sa imi mobilez dormitorul, nu apartamentul (din asta inca nu am pe numele meu). Acum mi se pare o prostie, as fi vrut sa nu fac acel credit, sa imi accept conditia. L-am terminat cu brio, fara probleme. Apoi am facut un card de credit in vremea in care abia aparusera, proasta inspiratie. Nu am stiut sa folosesc acest produs, foarte bun de altfel. Bineinteles ca am adunat dobanzi peste dobanzi, l-am inchis intr-un final. Apoi am facut un credit „in familie”. Am cedat la presiuni, santaje emotionale si am facut un credit nu pentru mine ci pentru un membru al familiei. Am reusit peste ceva vreme sa il refinantez si sa mai scad din dobanzi. Da, eu il platesc, nu beneficiarul sumei, pentru ca e pe numele meu si pentru ca „nu au cu ce sa plateasca”. 🙂
Din pacate, in Romania, nu exista disciplina financira pentru ca ai nostri nu au avut de ce sa fie disciplinati financiar. Pana acum 25 de ani, cei care nu aveau rude la tara, nu aveau pe ce sa dea banii si atat. Nu-si puneau problema ca nu stiu ce sa cumpere mai intai, isi puneau problema ca aveau bani, insa nu aveau ce sa cumpere. Recunosc, la mine in familie, notiunile de buget, venituri, cheltuieli au fost vagi. Existau niste bani pe care parintii ii directionau catre darile casei, mancare si atat. Noi, copii familiei, nu stiam ce venituri au ai nostri, ce trebuie sa plateasca si de ce, cum procedeaza sa am eu ce incalta, imbraca etc.
Acum, dupa aceste experiente, am invatat sa ma gospodaresc mai bine, sa fiu mai atenta cu veniturile, cu ceea ce cumpar si sa nu mai fiu atat de naiva.
o femeie says
Ioana, eu am crescut la tara. Educatia financiara (in varianta simpla) am primit de la bunica mea, de o disciplina extraordinara. Dar ea a prins perioada de dinaintea comunismului, a prins si foametea, a muncit cu ziua etc.
Nu acelasi lucru pot sa spun despre generatia crescuta si ‘spalata pe creier’ de comunismul ce le asigura casa + rata + serviciu.
Elena fr says
Ce bine ai spus Ioana, in special asta „Din pacate, in Romania, nu exista disciplina financira pentru ca ai nostri nu au avut de ce sa fie disciplinati financiar”. Eu n-aveam rude la tara, dar aveam rude in strainatate…se compensa cumva si n-am avut nici o educatie financiara.
Geta says
Mie îmi stă mintea în loc, nu pot să înteleg cum o persoană sau o famililie se îndatorează peste puterile lor de cîştig, ei nu sunt conştienţi că azi ai servici şi mîine ajungi şomer cu un ajutor minim ? pentru asta trebuie să le faca cineva „educaţie economica”? n-au creier să gîndească de unde or să dea banii înapoi ? Dacă le spui să se întindă cît le e plapuma se uită la tine ciudat, li se pare normal să circule mereu cu taxiul, să aibă cel puţin un telefon mobil, să meargă la spectacole unde un bilet e mai mult decit ajutorul de somaj pe o lună etc. şi apoi să se vaite că nu au bani să-şi plăteasca datoriile. De ce oare creierul lor bate în direcţia de trai neneacă şi nu invers adică un trai cu economie !
o femeie says
Geta, pt ca nu exista precedent sau carti citite din vest. Inca exista lenea: statul ne ajuta, statul se ocupa, mama imi face, etc.
Elena fr says
Pt ca dupa mine, in Romania, conteaza mai mult a parea decit a fi.
Geta says
Elena fr, bine ai zis ! le place să pară ceea ce nu sunt şi apoi dau din colţ în colţ că au ajuns în sapă de lemn.
o femeie, şi în comunism statul ne ajuta, aveam învăţămîntul gratuit, sănătatea gratuită, tabere pentru copii la mare şi la munte cu plată mică, părinţii noştri mai aduceau cîte ceva d’ale gurii de la ţară, femeile nu prea aveau servici, stăteau acasă şi creşteau copiii ,era doar un salariu în casă şi oamenii se descurcau pentru că orice bănuţ era atent cheltuit, era o grijă permanentă să-ti plăteşti dările casei/ratele şi să ai ce pune pe masă şi a doua zi, nimeni nu se imbuiba azi cu de toate şi mîine statea nemîncat şi nu stiu dacă părinţii noştri citeau cărti din vest.
o femeie says
tocmai ca asta a fost atunci, totul decidea partidul comunist – garantia salariului venit, garantia pretului la locuinta, garantia CAR-ului, garantia primitului mancarii de la parinti, curentul electrict era limitat deci factura mica (la noi venea de la 8 30 seara la 11 ), caldura limitata (aveam 16 gr), telefoane nu, televizor in unele case nu era, masina foarte greu si foarte putini luau (pretul era aproape cat al unui apartament in orasul ala de provincie), de cosmetice si bijuterii nu mai zic ca realmente erau f. putine. Asa ca oamenii nu aveau nici tentatii nici grija cumpatarii si nici grija alegerii, alegea partidul comunist.
Capitalismul ne-a adus sambete libere dar cati mai merg in weekend sa lucreze la pamant, cum faceau pe timpul lui Ceausescu? Ne-a adus televizoare (socrii au 3 si merg) dar cati se gandesc inainte sa nu faca o rata sau cata electricitate consuma fiecare? De cosmetice in casa – nu mai zic – sunt cacalau acum; si au crescut si alergiile si vizitele la dermatologi – eu deja am dezvoltat o alergie…) ; sau cel mai bun argument mi l-a dat administratorul blocului din Berceni: a fost Pastele, sunt tomberoanele pline de mancare. Sa mai zic ceva de familiile 2 masini si cu rate?
Elena fr says
Mai este ceva: cum noi n-am prea avut, am auzit si teoria „iau copiilor tot ce-si doresc, ca noi n-am avut, lasa sa aiba ei”. Si nu-i buna dupa parerea mea. Muncesc de zor sa ia cit mai multe sa aiba apoi copilul casa, etc.
Mama zice ca datoria parintilor e sa-si ajute copiii. Parerea mea e ca datoria parintilor e sa-si aduce in asa fel copiii incit sa fie independenti si fericiti si sa n-aiba nevoie de ajutor.
o femeie says
si eu am asta, si banui ca vine din lipsurile copilariei. Dar uneori duce la risipa. E foarte greu sa ne gasim un echilibru cand nu am avut exemplu in copilarie.
Geta says
Fetelor, eu am trait multi ani in comunism, erau lucruri si bune si rele, nu pot sa zic ca democratia e mai buna pentru ca a adus multe rele si ea. Ideea principala este ca in orice sistem ai trai trebuie sa gindesti care sunt cele mai bune lucruri pentru tine ca sa nu ajungi sa cersesti mila nimanui. Am un exemplu in fam. mea, e de virsta apropiata de mine, nici in com. si nici acum in dem. nu-i pasa de ziua de miine, se imprumuta si apoi plinge cu lacrimi de crocodil sa-i dai ajutor, s-a invatat cu narav nu-i asa ?