alimentatie sanatoasa la pret mic

Cugetam ieri că alimentele pe care le cumpăr eu săptămânal şi la faptul că nu sunt nici pe departe cele mai ieftine de pe piaţă. E foarte adevărat că le urmăresc la promoţii, că uneori dau foarte puţin pe ele, dar sunt alimente în esenţă destul de scumpe. Pentru că mă străduiesc să alcătuiesc un meniu cât de cât echilibrat, şi mai ales, evit cât pot produsele care mi se par cele mai rele de pe piaţă.

Zilele trecute vorbeam cu o prietenă despre păţania unei alte prietene a ei: are două fetiţe şi una dintre ele a ajuns să aibă probleme hormonale destul de grave la vârsta grădiniţei. Doctorii i-au spus că sunt din ce în ce mai multe cazuri de acest gen şi la vârste din ce în ce mai mici şi că una dintre problemele cele mai importante de la noi este legată de puii de pe piaţă, îndopaţi cu tot felul de substanţe pentru a ajunge la 40 de zile la mărimea pe care nici un pui de 3 luni nu o are.

Această informaţie nu a făcut decât să confirme părerea mea despre puii din comerţ, pe care nu eram tentată să îi cumpăr nici înainte. Acum nici puii oşăneşti (cei galbeni, de 2 ori mai scumpi decât puii normali) nu mai îmi fac cu ochiul. Nu cred că voi deveni vegetariana, însă în măsura în care nu voi avea încredere în carnea pe care o consum, voi prefera să nu o mănânc, dacă nu am bani pentru o alternativă.

Eu nu sunt de părere că omul este făcut să fie vegetarian, dar cred că pe parcurs am căpătat obiceiul (ca specie mă refer) de a consuma exagerat de multă carne. Iar societatea modernă a răspuns prompt prin producerea de carne ieftină, industrială, dar de o calitate îndoielnică.

În afara puiului pe care îl iau, destul de scump raportat la carnea de pe piaţă, încerc să iau carne de vită şi de curcan, în bugetul pe care îl am. Iar mama ştie deja că nu apreciez nici un fel de cadou mai tare decât un pui de ţară pe care o cunoştinţă de la Constanţa i-l mai vinde uneori, la un preţ rezonabil (dar fiind doar din surplus şi nefiind crescute cu acest scop, nu poate să îi cedeze decât foarte rar) aşa că primesc uneori şi asemenea delicatese. Acum am de exemplu un boboc de gâscă, l-am pus la dezgheţat şi nu mă satur parcă să îl privesc aşa gălbui şi ars ici-acolo de la pârlire cum arată.

M-am sfătuit cu mama, pentru că şi la vârsta mea mai depind de sfaturile ei într-ale bucătăriei şi probabil că aşa va fi mereu, şi – fiind destul de mare, adică aproape o gâscă în toată regula, va trebui ca întâi să îl fierb. Cum va ocupa cu siguranţă jumătate din oala mea cea mare, după ce îl fierb îl voi împărţi în două: jumătate îl voi face cu varză murată, în cuptor, iar cealaltă jumătate o voi congela pentru data viitoare (nu l-am cântărit, dar mama spune că are mai bine de 3 kg). Din zeamă voi face, evident, ciorbiţă.

Nu am eu norocul să am pe cineva de la ţară, dar tot mai am această ocazie de a primi din când în când (mama vrea să ne facă o vizită şi în februarie) şi voi „trage” cum se spune cât mai mult din carnea de ţară. Dacă nu, voi cumpăra mai puţin, dar cât de cât de calitate. (continuăm mâine)