Relația mea cu… lucrurile e una mereu complicată.
Mă atașez de ele, mai ales de unele dintre ele, cele primite, de exemplu. Totuși, realizez cât de important este pentru organizarea casei să ajung să păstrez lucrurile pe care, în mare, le folosesc.
Una dintre soluțiile pe care le am pentru cele pe care nu le folosesc, dar nici nu le-aș dona sau arunca, este să le adun, să le pun deoparte, în ideea că poate, la un moment dat, voi avea nevoie de ele.

Știu însă din momentul în care fac o nouă cutie sau pun un nou teanc undeva sus, în șifonier, într-un fel de anticameră pentru lucruri donate în general, că în 99% din cazuri nu o să mai am nevoie de acele lucruri.
Anticamera aceasta mi-a folosit ani de zile și în continuare e una dintre modalitățile prin care ajung să mai renunț la anumite lucuri. Am nevoie să îmi demonstrez cumva că „uite, nu ai folosit asta în ultimul an, zace aici, uitată, nu ar fi mai bine să ajungă la cineva care, cine știe, o va aprecia?”.
În ultimul timp însă am reușit mai bine să fac această selecție. M-a ajutat Marie Kondo – parcă din acest punct de vedere, al desprinderii mai ușoare de lucrurile de care dacă ești cinstit cu tine chiar nu ai nevoie, Bucuria ordinii a fost mai utilă. Cu toate că pentru organizare în general Magia ordinii sau cărțile lui Loreau m-au ajutat mai mult (sau să spun că m-au inspirat?).
Am avut nevoie de lucrurile de care m-am debarasat?
După niște ani în care am făcut constant acest lucru, am câteva constatări și pe această parte.
Pozitive toate, mă bucur să spun.
Adică, foarte pe scurt, nu. Nu-mi aduc aminte o singură situație în care să fi spus: Uite, aș fi purtat asta, dar am aruncat-o anul trecut. Sau: Aș fi gătit în această oală, ce păcat că am aruncat-o.
Unul dintre motivele pentru care s-a întâmplat acest lucru a fost că am gândit cumva global lucrurile, pe zone. Nu am început pornită pe debarasare ci, cumva ca și Marie Kondo, am pus totul la un loc (sau parțial cumva – am analizat toate oalele și nu toată vesela într-o „ședință”) și m-am gândit ce păstrez, bazat pe ce am nevoie.
Am debarasat restul – dacă mai era bun am dat mai departe, dacă am considerat că nu e ok să dau direct (că nu aș da haine pătate, dar am observat că cei care caută pe lângă gunoi le iau și pe acestea), am lăsat într-o sacoșică lângă gunoi, spălate de fiecare dată.
Cred că acest aspect e esențial: să te gândești că ai nevoie de asta, asta și asta, restul poate pleca. Nu am mers așadar pe principiul asta e uzată, nu arată bine… ci mai degrabă pe a acoperi ceea ce aveam eu nevoie.
Dacă am constatat că ceva e uzat și trebuie înlocuit, am cumpărat un înlocuitor și abia atunci lucrul vechi a ajuns la gunoi. Cam așa.
Întrebarea aceasta e crucială pentru mine. De fapt, răspunsul la ea.
Faptul că nu am avut vreodată nevoie de lucrurile de care m-am debarasat îmi dă încredere pe viitor – în propriile criterii de selecție, în mine.
Iată și care sunt criteriile care mă ajută să debarasez cu destul de mare ușurință:
-
Să nu fie document, act oficial, hârtie sau orice altceva poate să dovedească un anumit lucru despre noi
Nu am debarasat documente – nici măcar pe cele de care posibil să nu am nevoie vreodată. Sunt aproape convinsă, de exemplu, că masterul meu în limbi slave – făcut dintr-o pasiune de moment, dar oarecum și din comoditate (aveam nevoie de cămin și restul beneficiilor unui student pentru a rămâne în București și a-mi găsi un job, iar la slave aveam șanse maxime de succes fără taxă) nu va avea o continuitate profesională.
Asta nu înseamnă că îmi arunc diploma sau foaia matricolă. Sunt despre mine documentele respective, poate că voi reconsidera aspectul la 70 de ani, dar până atunci ele rămân, ocupând un loc foarte mic într-un sertar. Valabil și pentru diplomele de absolvire a diverselor cursuri, chiar și cel de Feedback skills sau mai știu eu ce traininguri am urmat la un moment dat. Toate sunt bine și frumos așezate, într-un dosar, ce ocupă cam un sfert de sertar și nu am de gând să renunț la ele.
2. Să nu fi fost folosit în ultimul an și nici să nu am o trebuință urgentă pentru el în perioada următoare
În general, tot ce am evitat să folosesc pe parcursul unui an, a fost evitat cu un motiv: ori nu îmi place, ori e incomod de folosit, ori nu îmi vine bine (dacă vorbim despre haine). La momentul acesta numărul lucrurilor pe care le avem este suficient de mic încât să „încapă” în memoria mea.
Adică: știu cam toate lucrurile din casă și unde sunt. Asta-i o combinație între:
- o memorie foarte bună, pentru care sunt recunoscătoare și care sper să mă țină tot așa,
- lucruri suficient de puține,
- o încercare de a face depozitarea cât mai logică (nu știu exact unde se află șamponul sau gelul de duș de rezervă, dar rezervele sunt mereu în același loc, așa că problema e mereu rezolvată – valabil și pentru oale, căni și tot așa – dacă există un secret, acesta e concentrarea pe categorii și amplasarea în cel mai logic loc cu putință)
Nu am ajuns să am doar un pat în dormitor, am și un șifonier cu diverse lucruri, mai am și o comodă și ea cu lucruri, dar sunt în general puține și trec destul de constant testul lui „Am sau nu am nevoie de el”.
3. Dacă am cumpărat ceva cu aceleași întrebuințări, varianta mai veche pleacă sau e donată
Nu văd vreun rost în a ține obiecte care fac același lucru. Dacă îmi cumpăr o altă râșniță de cafea, un mop nou sau un lighean nou, cel vechi pleacă. În general, motivul pentru care cumpăr este acela că lucrul vechi nu mai corespunde într-un fel sau altul, așa că nu văd rostul de a ține ceva ce nu mai e ok (bine, aici, din prudență, un electrocasnic vechi va fi totuși depozitat până cel nou trece proba primei luni – când se vede în general ce e defect).
Cam atât. E un sistem cumva pe stilul meu – cu principii simple și clare, ce face deciziile mai ușor de luat. E un sistem ce a evoluat în timp, pe măsură ce situația noastră s-a schimbat și pe măsură ce renunțarea la lucrurile de care nu am nevoie a făcut situația muuult mai ușor de gestionat.
Tu cum stai la acest capitol? Reușești să renunți la lucrurile de care nu ai nevoie? Te atașezi de o parte din ele?