Iulia

Circula la un moment dat o poză pe net… am văzut-o undeva la începutul acestei perioade, atunci când lucrurile păreau relativ simple (stăm acasă și în câteva săptămâni revenim la normal), dar eu le găseam mai complicate de atât. Poza despre care vă povestesc era despre lucrurile pe care le putem controla: atitudinea noastră, îndepărtarea de știri, limitarea timpului petrecut pe rețelele sociale, identificarea unor lucruri pe care le putem face, chiar și în condițiile date și care să ne facă plăcere…

****

De bunica mea Ioana v-am mai povestit.

Mamaia a trecut printr-un război, prin perioade de criză numeroase,  printr-o schimbare forțată de domiciliu (din România în Bulgaria)… cei din generația ei au trecut prin multe, dar parcă ea adunase și mai multe necazuri, peste cele generale adunându-se și un divorț al părinților (ce rar era în acele vremuri un asemelea eveniment!).

De mamaia mi-am amintit uitându-mă la imaginea aceea, cu lucrurile pe care le putem controla. De un dialog de demult, cu mine mică și ea răspunzându-mi, cu răbdarea și înțelepciunea tuturor anilor aceia în care a trecut prin câte a trecut.

Cum ai putut, mamaie, să treci peste toate cele care ți s-au întâmplat? 

Le-am luat pe rând, mamaie. M-am gândit la fiecare zi și la nevoile ei. Tata ne spunea o vorbă care m-a ajutat și ți-o spun și ție, acum: Suntem prea mici pentru așa fapte mari. Nu deținem controlul. Tot ce putem să facem este să ne ducem zilele cât mai frumos, în condițiile date. Și să lăsăm restul în grija lui Dumnezeu. Mereu trebuie să sperăm că vin și zile mai bune. Și viața mi-a dat dreptate: uite, acum stau cu tine aici, avem tot ce ne trebuie, am doi fii mari și atâta lume în jur care mă iubește… Nu am uitat timpurile alea, dar acum trăiesc ceea ce la un moment dat îmi părea doar un vis.

Enorm m-au ajutat aceste amintiri în această perioadă. Așa de mult, încât pot spune că închei un an bun. Am scris mai rar pe blog, dar am făcut multe. Am integrat ceva nou în ceea ce fac – și asta a însemnat și câteva renunțări. Dar a fost pentru o cauză bună. Acum, că m-am obișnuit cu noua activitate, pot să mă întorc și la lucrurile mele dragi de dinainte.

Totuși, oricât de vitează mă dau, uneori, rareori, visez la viața mea dinainte de criza prin care trecem. Viața în care mergeam la evenimente, îmbrățișam oameni, mergeam la Constanța și prin alte părți atunci când aveam chef, ma bucuram de o mulțime de lucruri mici pe care credeam doar că le apreciam la adevărata valoare.

Cred că și acum e unul din momentele alea… Și în timp ce încerc să găsesc lucrurile mărunte ale noii vieți, îți mărturisesc că mi-e dor, tare dor de cea veche. Și mă întreb dacă ne vom întoarce într-adevăr la ea, într-unul, doi, trei sau chiar cinci ani. Între timp, am recitit cartea aceasta, și pe aceasta, cu speranța că la un moment dat, în curând, lucrurile își vom reveni și noi ne vom reveni, și viețile noastre se vor întoarce, aproape de cele pe care le știam.

Tare m-aș bucura să povestești și tu despre modul în care te-ai adaptat în perioada asta, ce te ajută, cum faci pentru a-ți păstra optimismul… Să povestim un pic, să învățăm din ceea ce am făcut, să vedem cum putem să ne adaptăm la realitatea asta temporară, pe care nu putem decât să o facem mai frumoasă. Atât cât putem 🙂

Mă gândeam zilele acestea la cât mi-e de dor de oamenii din jurul meu și de viața mea de dinainte de pandemia asta… Mă gândeam și la faptul că  mă văd regăsind noi repere și noi bucurii în viața din prezent, că un sens al acestor luni de izolare a început să se contureze încă din primele zile în care am rămas în casă. Dar tot mi-e dor și tot mi-e greu :).

Parcul. Plimările noastre lungi, matinale, în fiecare dimineață aproape. Când ne-am mutat în preajma unuia dintre cele mai mari parcuri din București, am avut senzația că ne-am luat nu doar un apartament, ci și o bucățică de parc. Perioada asta însă ne-a arătat că parcul IOR nu e tocmai al nostru. Mergem disciplinați la cumpărături, rar, pe lângă parc și nu prin parc. Și mi se rupe sufletul.

Mersul cu trenul. Ne place să ne trezim devreme când plecăm pe undeva, să bem înainte o cafea în gară, să povestim mult, de parcă nu o facem și acasă… Și-mi place mult călătoria, îmi place și să ajung la destinație. Mai ales când destinația este…

Constanța… locul meu preferat din întregul univers. Pe peron mă așteaptă de regulă unul și, mai nou, doi omuleți, care strigă, se agită, se bucură… acum ne auzim prin telefon, ne și vedem, dar nu e același lucru.

Diminețile în care ne beam cafeaua în oraș. Nu mergeam la cine știe ce cafenea fancy, uneori ieșirea era doar în parc, cu cafea făcută de noi sau luată de la automat. Dar era o ieșire, nu completam vreo foaie de parcurs și nici nu stăteam să mă întreb dacă nu încalc vreo regulă. Deși, vorba lui V., dacă ar fi toți oamenii măcar jumate disciplinați pe cât suntem noi, probabil că lucrurile ar sta diferit prin țara asta. Uneori îi dau dreptate, alteori nu sunt de acord :).

Ieșirile cu cu nașii și alți prieteni ai noștri sau cele cu prietenele mele, conferințele, diversele întâlniri, ieșirile la teatru sau pe la vreun eveniment, plimbările prin care descopeream diverse locuri noi în București…

Cel mai mult însă mi-e dor de sentimentul unei dimineți în care știu că pot face orice din cele de mai sus + orice altceva îmi vine prin minte.

În timp ce îmi lipsesc toate acestea și multe altele, încerc să regăsesc un normal nou în viața de acum. Rutine noi, mici lucruri care îmi fac plăcere, mici modificări prin casă…

Ție de ce ți-e dor în perioada asta?

Am fost tăcută în ultimul timp.

Aveam planuri mari pentru blog, dar uite că iureșul ăsta de evenimente m-a redus cumva la tăcere.

Ce pot spune, oare? Cât de bine reușesc eu să fac lucrurile în contextul actual? Habar nu am dacă le fac bine, ba chiar unele nu prea îmi ies (cum ar fi biscuiții pe care am încercat să îi fac luni și au ieșit super tari – gustul însă nu era rău).

E oare suficient cât am făcut eu? E momentul să încerc un echilibru, sau ar trebui să mă panichez? Și cât? Sau la ce mi-ar folosi?

Nu m-am simțit capabilă să dau sfaturi. Așa că am tăcut, pur și simplu.

Nici acum nu mă simt, dar simt cumva nevoia să povestesc, să povestim aici cum ne simțim, ce facem, ce putem face în continuare.

Sper din tot sufletul că nebunia asta nu v-a prins nepregătiți. Că aveți un fond de rezervă de 3-6 și poate mai multe luni, așa cum am vorbit deseori. Că aveați o parte a acestui fond în cămară, să completați doar acum, pentru a vă expune cât mai puțin. Că aveți deja o experiență în gestionat bugete și în ce mai e nevoie prin casă în momentele astea.

Dar, mai ales, că sunteți și o să fiți bine, voi și ai voștri. Asta e cel mai important. Să fim bine cu toții.

*****

Zilele astea am realizat că proviziile mele sunt o glumă față de ce cumpără oamenii, dar au avantajul de a fi gândite cât de cât, pentru a acoperi câteva săptămâni bune și a avea și ceva nutrienți. Am completat cât am putut, încercând o balanță între riscuri și beneficii.

Eu stau acasă. Cu mici excepții, o ieșire matinală, în care rareori întâlnesc pe cineva și una săptămânală la supermarket (am început săptămâna trecută articolul acesta – ieșirea am sărit-o în ultimul timp, iar de cumpărături s-a ocupat V.). Fac oare destul? Nu știu. Evident, am avantajul că lucrez de ani buni de acasă. Știu cum să îmi gestionez programul, și momentele în care simt că nu mai pot. Poate e și un dezavantaj ăsta, nu știu, că tocmai în această perioadă mă gândeam la o schimbare și o variantă cu mai multă interacțiune socială. Rămâne pe mai târziu.

Urmează o perioadă grea. E o problemă medicală pe rol, care va genera o criză economică. Fără să am vreo pretenție la avea dreptate (sper din tot sufletul ca lucrurile să fie mai bune decât le văd eu), mulți dintre noi își vor pierde slujbele în perioada următoare. Sau își vor vedea veniturile micșorate. Cum spuneam, sper că tot ceea ce am învățat împreună aici v-a ajutat și că suntem, cu toții, un pic mai pregătiți pentru lunile următoare.

Deocamdată, singurul și cel mai bun lucru pe care îl putem face este să stăm acasă. Nu e glumă și sunt sigură că știți asta. România nu are sistemele medicale din alte țări, dar poate vom compensa înțelegând mai bine importanța distanțării sociale. Eu așa sper.

Am adunat mai jos o colecție de lucruri faine sau pactice de citit / descoperit / făcut în perioada următoare. Pe modelul Newsletterului pe care îl trimit din când în când.

• Un articol despre Cum facem cumpărături în perioada asta. Cristina se documenteaza mereu înainte de a scrie, și nu din 1-2 surse. Din tot ceea ce am citit eu, e cel mai complet ghid sau cum vrei să îl numești despre modul în care ne putem proteja în această perioadă. Am întâlnit păreri și păreri, eu recunosc că încerc să mă apropii de ceea ce scrie în articol, dar nu îmi iese mereu,
• Un articol fain despre Cum lucrezi bine de acasă. Avem nevoie mulți dintre noi de asemenea idei. Iar blogul Cristinei e și el o lectură plăcută,
• o carte, Omul în căutarea sensului vieții, care mi se pare potrivită pentru perioada actuală, când toate par că vin peste noi și ne e greu. Frankl a trecut peste experiența unui război, ca evreu în lagărele de concentrare, înțelegând că există o trăsătură comună a tuturor celor care au supraviețuit celor mai grele condiții posibile: aveau un sens, ceva la care visau și pentru care își doreau cu ardoare să trăiască. A inventat apoi un curent în psihologie continuând să studieze oamenii și comportamentul lor în diverse situații,
• o recomandare de site, îl știi dacă mă citești de ceva vreme, de aici cumpăr eu de ani de zile boabe, uleiuri și condimente. Livrările merg mai greu zilele acestea, dar avem și noi mai multă răbdare, că nu avem ce face. La ultima comandă am așteptat 6 zile, dar oricum eram acasă. În plus, nimic nu e perisabil. O comandă online mi se pare mult mai ok decât expunerea la magazin, deși nimic nu te ferește 100%. Trebuie să trăim cu chestia asta,
• Un alt articol frumos și sincer. E despre izolarea pe care o experimentăm cu toții, dar și despre a găsi un sens în toată povestea asta. Spune Anca: Nu stiu unde o sa ne duca acest tren in viteza in care ne-am trezit cu totii fara sa fi cumparat vreunul bilet constient si nici nu cred ca putem controla decat ceea ce tine de actiunile noastre punctuale ca indivizi: sa ramanem acasa, sa le spunem si celor dragi sa faca la fel, sa informam oamenii din surse oficiale, sa gasim alternative pentru jobul nostru.
• Canalul lui Adrienne, cu multe clipuri free. E un moment bun să ne apucăm de sport:

UN MARE MULȚUMESC!

Știu că sunteți printre cititorii blogului, poate că nu aveți timp să citiți în această perioadă, dar eu vă sunt recunoscătoare. Și vă propun tuturor celor care citiți în momentul acesta să transmiteți un gând bun, o rugăciune, un mulțumesc sau ce credeți voi că funcționează.

Eu mă gândesc mereu cu recunoștință la voi și sper să nu scap pe nimeni, vă rog să îmi atrageți atenția dacă o fac…

Medicilor, asistenților, infirmierilor, bracardierilor, personalului de curățenie din spitale, policlinici, clinici.

Farmaciștilor și lucrătorilor din farmacii.

Lucrătorilor din supermarketuri, hypermarketuri, chioșcuri, magazine de cartier, tuturor celor care ne ajută să avem ceea ce ne trebuie în momentele astea.

Gunoierilor, poate puțini se gândesc la voi zilele astea, dar ce ne-am face fără serviciile voastre.

Tuturor, pentru fiecare drum la care renunțați, pentru ca per total să tragem linie și să fim bine.