Circula la un moment dat o poză pe net… am văzut-o undeva la începutul acestei perioade, atunci când lucrurile păreau relativ simple (stăm acasă și în câteva săptămâni revenim la normal), dar eu le găseam mai complicate de atât. Poza despre care vă povestesc era despre lucrurile pe care le putem controla: atitudinea noastră, îndepărtarea de știri, limitarea timpului petrecut pe rețelele sociale, identificarea unor lucruri pe care le putem face, chiar și în condițiile date și care să ne facă plăcere…
****
De bunica mea Ioana v-am mai povestit.
Mamaia a trecut printr-un război, prin perioade de criză numeroase, printr-o schimbare forțată de domiciliu (din România în Bulgaria)… cei din generația ei au trecut prin multe, dar parcă ea adunase și mai multe necazuri, peste cele generale adunându-se și un divorț al părinților (ce rar era în acele vremuri un asemelea eveniment!).
De mamaia mi-am amintit uitându-mă la imaginea aceea, cu lucrurile pe care le putem controla. De un dialog de demult, cu mine mică și ea răspunzându-mi, cu răbdarea și înțelepciunea tuturor anilor aceia în care a trecut prin câte a trecut.
Cum ai putut, mamaie, să treci peste toate cele care ți s-au întâmplat?
Le-am luat pe rând, mamaie. M-am gândit la fiecare zi și la nevoile ei. Tata ne spunea o vorbă care m-a ajutat și ți-o spun și ție, acum: Suntem prea mici pentru așa fapte mari. Nu deținem controlul. Tot ce putem să facem este să ne ducem zilele cât mai frumos, în condițiile date. Și să lăsăm restul în grija lui Dumnezeu. Mereu trebuie să sperăm că vin și zile mai bune. Și viața mi-a dat dreptate: uite, acum stau cu tine aici, avem tot ce ne trebuie, am doi fii mari și atâta lume în jur care mă iubește… Nu am uitat timpurile alea, dar acum trăiesc ceea ce la un moment dat îmi părea doar un vis.
Enorm m-au ajutat aceste amintiri în această perioadă. Așa de mult, încât pot spune că închei un an bun. Am scris mai rar pe blog, dar am făcut multe. Am integrat ceva nou în ceea ce fac – și asta a însemnat și câteva renunțări. Dar a fost pentru o cauză bună. Acum, că m-am obișnuit cu noua activitate, pot să mă întorc și la lucrurile mele dragi de dinainte.
Totuși, oricât de vitează mă dau, uneori, rareori, visez la viața mea dinainte de criza prin care trecem. Viața în care mergeam la evenimente, îmbrățișam oameni, mergeam la Constanța și prin alte părți atunci când aveam chef, ma bucuram de o mulțime de lucruri mici pe care credeam doar că le apreciam la adevărata valoare.
Cred că și acum e unul din momentele alea… Și în timp ce încerc să găsesc lucrurile mărunte ale noii vieți, îți mărturisesc că mi-e dor, tare dor de cea veche. Și mă întreb dacă ne vom întoarce într-adevăr la ea, într-unul, doi, trei sau chiar cinci ani. Între timp, am recitit cartea aceasta, și pe aceasta, cu speranța că la un moment dat, în curând, lucrurile își vom reveni și noi ne vom reveni, și viețile noastre se vor întoarce, aproape de cele pe care le știam.
Tare m-aș bucura să povestești și tu despre modul în care te-ai adaptat în perioada asta, ce te ajută, cum faci pentru a-ți păstra optimismul… Să povestim un pic, să învățăm din ceea ce am făcut, să vedem cum putem să ne adaptăm la realitatea asta temporară, pe care nu putem decât să o facem mai frumoasă. Atât cât putem 🙂
Mi-a placut articolul, multumesc pentru postare 🙂
Draga Iulia, te urmaresc cu interes si admiratie de mult timp. De la tine am invatat si aplicat multe lucruri care m-au ajutat in bugetul personal si nu numai…Iti multumesc din suflet pt asta! Am deveni mai chibzuita, mai echilibrata, imi dau voie sa am mici derapaje uneori. In perioada pandemiei, abordarea asta m-a ajutat. Asa cum bine ai spus si tu, iau viata in pasi marunti, masurati in zile. Pentru fiecare din aceste zile, sunt recunoscatoare. Privit in ansamblu, a fost un an bun, am ridicat pedala de acceleratie, am consumat mai putin, am petrecut timp pretios in familie. Faptul ca pot lucra in home office pt mine e un maaare castig. Ca fiecare zi, de altfel.
Daca in acum 100 de ani au trecut peste pandemie in 2 ani nu vad de ce sa fim pesimisti si sa ne gandim la 3-5 ani.
Voi face vaccinul si apoi voi incerca sa imi reiau viata cu mici adaptari (mai putina munca de la birou).
Eu exact asta am făcut si fac: iau fiecare zi asa cum vine. Si mi se pare anul asta un an destul de bun cu mine, cu familia mea. Cand ma apuca dorul de o vacanta, merg pe google earth si ma uit la locul unde mergem de obicei in vacanta in Padurea Neagra. Dar nu e un dor care imi aduce frustrări.
Altfel sunt recunoscătoare ca suntem bine, mesele noastre acum sunt majoritatea împreună, cand vin de la serviciu (doar 2 zile merg acum) ii gasesc pe toti ai mei acasa… Eu una am impresia ca sunt multe lucruri pozitive pentru noi in perioada asta.