Dacă citești blogul Economisim de ceva vreme, poate îți amintești că miercurea era destinată recomandărilor. De bloguri în primul rând, dar și de articole interesante sau de evenimente… Nu știu încă dacă reînnodăm tradiția, dar astăzi am câteva chesii de povestit care nu au neapărat legătură între ele, și mă gândeam că ar merge umbrela unor recomandări pentru ele.
- O idee faină, dintr-o carte
E final de an și parcă ne e mai greu să facem lucruri. Mie, cel puțin, așa mi se întâmplă deseori. Așteptăm anul viitor să bifăm chestii mai importante, să începem proiecte, să ne ajute să ne schimbăm cumva.
Câteva rânduri însă m-au pus pe gânduri la un moment dat. Le-am subliniat și regăsit de curând, poate de inspiră și pe tine:
„În fiecare zi avem un capitol nou în față și o nouă șansă. Nu este nevoie de artificii și să se încheie, formal, un an, sau să înceapă, formal, alt an. Sigur, asta poate ajuta, poate fi o cârjă psihologică, tot așa cum de luni o să merg la sală sau o să mă las de fumat și mă voi apuca de mâncat sănătos.
Viața și sinele nu se schimbă pe ceas, la ora 00.00. Se schimbă cu efort și muncă. Cu voință și determinare. Dar, mai ales, cu acceptarea responsabilității pentru alegerile pe care le fac și pentru cine sunt. Și nu peste noapte, la cumpăna dintre ani”. Aceasta e cartea – faină, o recomand.
O idee personală: e valabil și pentru modul în care ne gestionăm banii. Nu devenim cumpătați peste noapte, nu o să avem o revelație în urma căreia ne vom schimba 100% comportamentul și alegerile. Nu începem să economisim de la începutul lui ianuarie. Putem face pași mici de acum. O victorie, pe final de an, ar putea fi pur și simplu un decembrie ce se bazează pe experiențe mai mult decât pe lucruri, respectarea unui buget, fie el și mai generos decât de obicei, parcurgerea lunii fără să ne împrumutăm… fiecare în funcție de punctul în care se află.
2. Un articol de blog
Am recomandat des rubrica Money Diary a Inozei, pe care o urmăresc cu plăcere. E vorba despre oameni care trimit un fel de jurnal financiar al săptămânii. Îți dai seama din jurnalul acesta și de stilul de viață al persoanei, de modul în care percepe lucrurile, de personalitatea sa…
Articolul de săptămâna aceasta mi-a atras atenția în mod special. Pentru că e scris de un bărbat. Și pentru că am văzut un focus clar diferit față de restul (e primul jurnal ce are protagonist un bărbat).
Mi-a plăcut tendința de a face un zoom out și a prezenta nu doar cheltuielile lunare, ci și cele anuale. Unitatea de măsură ar trebui să fie anul dacă vrem să înțelegem mai exact ce să facem cu banii. O lună e puțin, un trimestru ceva mai ok, dar anul ne arată clar cât am câștigat și cât am cheltuit sau ce avem de făcut în continuare.
Alte chestiuni observate: ancorele clare de timp, chiar și ore. Asta cred că mi-a atras atenția pentru că eu sunt destul de zăpăcită de obicei, nu contorizez exact. Nu știu dacă ar trebui să merg în direcția asta sau nu, dar am observat :).
Ultima și cea mai importantă: focus-ul pe investiții. Asta nu-mi amintesc să fi văzut la jurnalul vreunei tipe. Analize, alocări, timp dedicat procesului. Mi-ar plăcea ca aspectul acesta să devină o preocupare pentru cât mai multă lume, recunosc.
3. Un curs
E vorba de Cursul de investiții pasive și active susținut de Valentin Nedelcu și de Dan Sulica. Eu am fost în sală la două ediții și îi recomand din toată inima. E genul de curs în care afli informații pe care le poți pune de a doua zi în aplicare.
Pe mine m-a ajutat să am o strategie pe termen lung de investiții, una cu care mă simt bine. Plus că am aflat de câteva oportunități care nu-mi erau familiare, unele dintre ele cu risc mic și foarte mic – zona pe care sunt eu dispusă să mi-o asum. Bonus: a fost o ocazie să schimb idei cu oameni preocupați de investiții, pe care nu îi întâlnesc în fiecare zi.
Dacă îți dorești să afli mai multe despre investiții și să faci primii pași în această zonă de care, poate, te temi, cred că e cel mai bun loc de unde poți începe. Dacă ai făcut deja primii pași și vrei să înțelegi mai multe, cursul e și pentru tine.
Scrie foarte bine Petronela Rotar, bună recomandare!
Eu de inoza am auzit de la tine: imi plac mult articolele cu money diary.
Si mie :). Abia le astept, in diminetile de luni – de multe ori, jurnalul asta e primul pe care il citesc.
Interesant blogul, am citit ultimul articol. Seamana putin cu o rubrica din blogul Nataliei.
Am si eu cateva carti ale Petronei Rotar. Scrie impresionant, emotionant, dureros de deschis.
Da, da, eu pot spune ca m-au ajutat cartile ei. Imposibil sa nu te regasesti in unele dintre situatii… si trece peste multe tabu-uri (gen sa tii pentru tine unele chestii din familie, orice-ar fi).