Din ce în ce mai des am observat că oamenii care reușesc – și mă refer la economisirea banilor acum, dar putem extinde cu ușurință și în alte domenii – au un anumit tip de mentalitate în legătură cu banii. Sau își schimbă cumva, în timp, mentalitatea despre ei.
Asta a schimbat un pic opinia mea inițială – mă gândeam că venitul este cea mai mare piedică atunci când ne referim la bani și economisirea lor. Cei mai bine de șapte ani de scris pe acest blog însă mi-au adus, printre altele, și multe povești de viață…
Aici am văzut cum oameni cu venituri mici sau foarte mici s-au putut mobiliza, au reușit să economisească o rezervă mai întâi, apoi să achite diverse credite de consum și să aibă chiar buget pentru obiective mai mici sau mai mari – de la o vacanță la obiecte electrocasnice mari și chiar un teren la țară pe care să poată construi o căsuță.
Lucrurile evoluează apoi, mulți dintre ei gândindu-se apoi la un mod de a crește venitul respectiv sau de a înmulți banii, fie și prin produse conservatoare, ce acoperă doar rata inflației.
Pe de altă parte, sunt oameni care au venit mai mare sau mai mic, dar consideră din start că nu se poate. Sunt chiar revoltați de ideea economisirii, pe care o înțeleg mai degrabă ca renunțarea la lucruri esențiale și la plăcerile vieții.
Așa am ajuns la concluzia că mentalitatea e cea mai importantă atunci când vorbim de a reuși sau nu să economisești.
Să fii deschis către a afla lucruri noi, către a împărtăși ceea ce ai aflat cu alții, să cauți metode de economisire, de exemplu, cu ideea clară de a implementa o parte dintre ele și începând din momentul în care citești să o faci…
Cum ajungem să avem acea mentalitate îndreptată către economisirea banilor
Eu am identificat mai multe posibilități, sunt sigură că nu pe toate :).
- Din copilărie. Sunt oameni care așa au văzut în casa părinților și așa fac și ei, pur și simplu. De-asta insist eu atât pe obiceiuri și pe ce transmitem, pentru că știu că mulți dintre cei care mă citesc au copii sau își vor întemeia, la un moment dat, o familie. Zilele acestea vreau să scriu un articol despre economisirea pentru copii și variantele ei, dar mă gândeam că cel mai bun cadou pe care i-l poți oferi nu este cel al banilor, ci al gestionării lor corecte. Bani va ști apoi să facă și să economisească / investească singur. Aici am o steluță, balanța e importantă și există o balanță fină între economisire și restrângere de la anumite lucruri, ea trebuie găsită, pentru a nu ajunge cel mic să zică: vreau să am tot ce nu am avut în copilărie,
- După un eveniment care ne marchează. Să atingi acel prag de sus, să zici că: gata, nu se mai poate, viața asta în care aștept salariul, pentru că acum pur și simplu nu am bani să iau chiar și ceva necesar nu e de mine. Și să vorbești serios. Sunt oameni care conștientizează acest lucru pur și simplu, sunt oameni care trec printr-o perioadă grea și înțeleg că nu sunt ok fără o rezervă care să o acopere,
- Conștientizând și implementând, rând pe rând, obiceiuri. E calea cea mai grea poate, cu suișuri și coborâșuri, cu progrese și momente în care o dai în bară… cu contabilizat fiecare mic pas și suferit pentru că l-ai anulat într-o singură zi, când te-ai gândit tu că ai maaare nevoie de ceva – ceva ce nu e, de fapt, cel mai important lucru din lume și fără de care puteai să trăiești bine-mersi. Cea prin care, la un moment dat, constați că lucrurile nu mai sunt la fel de dificile și să poți, ceva s-a schimbat și lucrurile încep să-ți iasă, miraculos poate. Totul vine cumva din încercările tale, dar și din ceea ce citești (pe mine m-au ajutat mult cărțile sau blogurile financiare din afară de exemplu, acum avem și noi – trec mai jos câteva resurse utile). E calea pe care am urmat-o eu 🙂
Despre calea aceasta, mai lungă, aș vrea să mai povestim. Ieri am primit un mail fain de la cineva și m-am regăsit, cumva, la începuturile mele, încercând și reușind uneori, căutând repere pe care nu le găseam.. mă bucur că blogul Economisim a avut un rol aici, dar știu că a fost unul de parcurs, iar povestea e 100% despre persoana care mi-a scris și căreia îi mulțumesc.
Pe tine ce crezi că te-a ajutat cel mai mult să economisești? Educația primită de acasă? Un eveniment care te-a determinat să îți spui că lucrurile nu pot continua așa? Lucruri mici, de zi cu zi, conștientizarea constantă că ești mai bine în varianta în care ai rezerve și poți economisi pentru obiective mai mari?
Câteva resurse utile:
Cel mai bogat om din Babilon – carte. E o poveste de fapt, scurtă și cuprinzătoare, din care am înțeles pașii de bază pe care ar trebui să îi parcurs
The millionaire next door– nu mai e disponibilă ediția în română, din păcate, dar e ușor de citit în engleză și o trec aici considerând că merită. Mi-a schimbat părerea despre ceea ce înseamnă prosperitate și care e mentalitatea celor care au atins-o.
E adevărat că ne facem norocul singuri? – un articol de pe blog, despre noroc și rolul nostru în acest context.
Economisirea e despre a învăța să selectezi ceea ce păstrezi – tot un articol de pe blog, merită cred citit – despre ce este, de fapt, economisirea. Are impact și pe partea de mentalitate
Money Days – aceasta e o conferință ce va avea loc în București, săptămâna viitoare, sâmbătă și duminică. O posibilitate de a afla informații noi, de a cunoaște oameni interesați de finanțele personale, dar și de a asculta o serie de speakeri care vorbesc din experiență și sunt dornici să o împărtășească. Îi cunosc personal pe mare parte din ei și îi recomand cu plăcere. Am și un cod de reducere, IULIA, care este un voucher de 200 de lei. Cea mai avantajoasă variantă mi se pare pachetul Family Silver, cu două bilete la prețul de 590 de lei dacă folosești codul meu de reducere. Poți găsi comentând la acest articol un partener pentru pachet :).
Cristi says
In general atunci cand ai venituri mai mici economisesti, stii pe ce cheltui fiecare leu. Cand cresc veniturile parca nu mai stii bunele obiceiuri. Cred ca cel mai bine e sa stabilesti un obiectiv realizabil pentru care sa economisesti.
Iulia says
Interesanta perspectiva… sa uitam o parte dintre noi bunele obiceiuri pe masura ce avem mai mult?
Cristi says
Eu așa cred
Marius says
Fiindca ne obisnuim prea repede cu binele si acoperim imediat orice marire de venituri cu alte cheltuieli
Elena says
Eu ma simt cam impostoare printre voi, ca nu-s mare economisitoare. M-a ajutat sa fiu atenta la ca consum blogul tau si comunitatea de aici. Si faptul ca am devenit cu timpul minimalista si ecologista. Si avansez putin cate putin in fiecare zi. Dar bani de vacanta tot nu imi pun deoparte din timp 🙂
Roxy says
Și eu cred ca blogul e folositor, citind articolele îți creezi obiceiuri de economisire.
Carmen says
Eu am crescut cu ideea de a pune bani deoparte. Din clasele primare (daca nu, chiar de la grădiniță), aveam o carte în care puneam banii primiți cu diverse ocazii de la rude. La un moment dat, tatăl meu m-a și întrebat dacă strâng banii pt ceva anume sau doar așa, sa fie acolo. Țin minte că a fost prima data când mi-am pus problema „ok, ii strâng, dar pt ce?”. Mult timp nu am vrut sa cumpăr nimic de ei. Îmi plăcea doar ideea sa ii știu acolo, in caz de ceva (nu știu ce putea fi „ceva-ul” ăla la vârsta aia, că zile negre nu aveam 😁). Și acum tot cam pe ideea asta economisesc, nu pt un obiectiv anume, ci doar pt confortul de a sti că îi am acolo „in caz de ceva”… Eu cred că e un lucru de lăsat moștenire copiilor.😉
Ela says
Complet de acord, atat mentalitatea cat si prejudecatile ne determina sa incercam ori sa refuzam o schimbare.
Eu m-am educat dupa antimodele, mama este genul de persoana care cheltuila ultimii bani pe rochii, pantofi ,cadouri etc.Am vazut cat rau face un astfel de comportament si am hotarat ca nu doresc sa traiesc asa.Apoi viata de tanara a fost grea, am muncit si studiat simultan, nu stiam sa imi administrez banii munciti de mine chiar daca aveam de platit studii, chirie, utilitati etc
Pe la 25 de ani s-a produs declicul am inceput sa caut pe internet informatii despre cum sa administrez banii, din pacate scoala si educatia nu ma invatasera aceste lucruri cu toate ca mi se pare o tema esentiala de studiat.
Asa am descoperit blogurile despre economisire, comunitatile de pe Facebook etc.Impactul avut in viata mea este foarte mare, reusitele pe acest plan se vad mai ales cand le pun pe hartie ori in grafice.Cred ca cel mai mare beneficiu din schimbarea de mentalitate este ca acum detin controlul si nu am griji financiare pentru ziua de maine, nici peste 6 luni, etc
Fonduri Proiecte says
Dupa ce ca ne este atat de greu sa economisim, in special – corect, din cauze mentale, nici cu bancile nu ne intelegem bine. Culmea, chiar astazi am scris un mic text: De ce ne este frica de banci? – https://edufinanciar.wordpress.com/2019/06/13/de-ce-ne-este-frica-de-banci/
Si totusi, din rezultatele ANAF pe cele mai recente emisiuni de obligatiuni de stat pentru persoane fizice, persoanele fizice aveau o groaza de bani pusi deoparte. Despre credite, nu mai vorbesc. Ne e frica de banci, dar bancile se clatina din cauza de prea multe credite date aiurea, fara verificari.