Dacă mi-aș fi ținut evidența cadourilor, cred că mă frustram maxim văzând că primesc doar jumate din cât aș fi primit dacă nu eram născut în decembrie. Dar nu îmi puneam astfel de întrebări pe atunci și eram fericit cu absolut orice primeam, oricât de mic și neînsemnat ar fi fost.
Spuneam la începutul articolului că decembrie e cât două luni, însă nu mică mi-a fost mirarea, când am început să îmi țin evidența cheltuielilor acum câțiva ani și am observat întradevăr că așa e. În decembrie cheltuiam cât în două luni normale, însă veniturile erau cam tot la fel. Eu nu știu ce înseamnă al 13-lea salariu decât din teorie.
Văzând că se repetă povestea an de an, nu am putut să nu observ că și în ianuarie povestea se repetă. După luna cadourilor, ianuarie vine cu propria ei versiune: restricții, limitări, frustrare, deprimare. Toate acestea datorită banilor care au fost cheltuiți în avans cu o lună înainte, iar acum trebuiau puși înapoi în pușculiță.
Plecând de la acest tipar care se repetă an de an mi-am făcut o strategie care m-a salvat de la deprimarea din ianuarie, fără să renunț la obiceiuri și stilul de viață cu care mă obișnuisem.
Poate că acum te întrebi, care e strategia, ce e de făcut în acest caz?
Pe mine m-a ajutat o bugetare a cheltuielilor pe categorii ținând cont de evenimente. Nu e o surpriză pentru nimeni că în 25 decembrie e Crăciunul în fiecare an. Dacă avem în familie copii/nepoți cărora le facem cadouri de Crăciun, iarăși nu e o surpriză. Practic știm de la bun început toate acestea, trebuie doar să le punem pe hârtie.
Cum alcătuim bugetul lunii decembrie la modul cât mai practic și realist?
- utilități și chirie
- mâncare
- abonamente
- mașină / transport
- sănătate și îngrijire personală
- 1 decembrie
- Crăciun
- Revelion
- petreceri
- vacanțe
- 30 noiembrie: Sfântul Andrei. Mai avem un Andrei / Andreea în familie, cu care ne întâlnim și căruia îi facem un cadou?
- 1 decembrie: facem ceva special?
- 6 decembrie: Sfântul Nicolae. Cu liniuță unul sub altul, fiecare copil, fiecare Nicolae / Nicoleta + orice altă persoană căruia îi facem cadou. Chiar dacă e un simplu băț care costă 5 lei. De exemplu, poate avem 3 colege la birou cărora le ducem o cutie de bomboane. Sau poate o prietenă bună are un copil căruia îi ducem o ciocolată / o jucărie. E important să fie aici pe listă.
- avem zile de naștere în perioada 1-31 decembrie?
- Brad?
- Ornamente pentru brad?
- Ornamente de Crăciun pentru acasă?
- Vizite la târguri de Crăciun?
- Masă specială de Crăciun?
- Lista de cumpărături
- Cadouri:
- toți copii din familie cărora de obicei le luăm cadouri,
- restul oamenilor care contează pentru noi: partener, părinți, frați, cumnați, bunici, unchi, mătuși, versori, nepoți, prieteni, colegi, parteneri de business. Fiecare persoană, unul sub altul pe câte un rând.
- Colindători? Cu toate că în ultimul timp nu prea mai vin colindătorii, că altă dată, sunt încă zone în care acest obicei e păstrat și pentru care e bine să luăm în considerare un buget
- Secret Santa la birou / petrecere de Crăciun de la serviciu?
- alte evenimente sociale la care participăm în această perioadă
- Învățătoare / profesoare / școală, în caz că avem copii
- participăm la un eveniment?
- avem nevoie de ținută specială?
- mergem la munte?
- haine necesare pentru munte care nu le avem în garderobă
- echipament de ski?
- transport
- mergem cu mașină? (lanțuri, cabluri de curent, antiderapant etc.)
- lista de cumpărături
7 ianuarie: Sfântul Ion. Aceeași poveste ca și de sfântul Andrei, chiar dacă e în ianuarie deja, e bine să includem pe aceeași listă și să luăm în considerare, dacă mai avem de făcut cadouri în plus.
Acum că am făcut o listă cum nu se poate mai lungă, revenim asupra fiecărui element în parte și adăugăm o sumă maximă peste care nu trecem. De exemplu, brad: 60 ron. Atunci când o să luăm bradul știm că bugetul maxim e de 60 lei. La fel cu fiecare sub punct de pe listă.
În categoria cadourilor, ne gândim la ce am vrea să facem cadou la fiecare persoană în parte, chiar dacă unei mătuși vrem să îi ducem doar un cozonac, scriem acolo.
Nu uita, cheltuielile mărunte ne dau cele mai mari bătăi de cap.
După ce avem toate sumele trecute la fiecare liniuță din listă, facem totalul. Adaugă 10% în plus la acest total, pentru cheltuieli neprevăzute.
Momentul adevărului: ne permitem să susținem aceste cheltuieli?
Dacă DA, felicitări! Treaba e gata aici 🙂
Dacă NU, atunci ne gândim cât trebuie să scădem încât să ajungem la un buget pe care să ni-l putem permite? De exemplu, dacă totalul ar fi mai mic cu 300 de lei totul ar fi bine și frumos.
Pasul următor e să luăm fiecare element în parte și să scădem puțin astfel încât să ajungem la suma de care avem nevoie. De exemplu, la brad, că tot vorbeam de el, poate e ok 50 de lei în loc de 60, sau poate putem grupa 2 cadouri în loc să luăm unui unchi și mătușă separat, luăm un singur cadou pe familie de o valoare puțin mai mică. Sau poate renunțăm la o cutie de ciocolată de Moș Nicolae.
Nu trebuie să tăiem de pe listă și să ne frustram, că nu mai facem ceea ce ne-ar plăcea, ci doar să ajustăm bugetele astfel încât să ne încadrăm în totalul disponibil.
Poate pare complicat la prima vedere, dar crede-mă că nu e deloc așa. Ia o foaie de hârtie, un pix, fă-ți o cafea și așează-te la masă. Într-o oră lista e gata. Fie că o faci, fie că nu, ora oricum v-a trece, iar luna cadourilor la fel. Depinde doar de tine însă CUM v-a trece.
- Lista cu următoarele elemente detaliate scrise una sub alta, fără sume în dreptul lor că să nu ne pierdem în detalii:
- cheltuieli curente
- evenimente
- cadouri și distracții
- Crăciun
- Revelion
- Suma maximă pentru fiecare element în parte
- Ajustarea bugetului dacă este cazul
Acum că am ajuns la finalul acestui articol, sunt curios cum vi se pare această abordare, ce am omis? Sunt atâtea situații particulare încât poate nu m-am gândit nici o dată la ele. Ar fi de ajutor să le împărtășiți cu noi într-un comentariu.
De asemenea tot în comentarii mai jos, mi-ar plăcea să îmi spuneți cum va pregătiți voi de luna cadourilor și ce obiceiuri aveți, când vine vorba de planul financiar?
Mulțumesc mult,
Cu drag, Răzvan Stan
P.S. Acest articol este – așa cum ai realizat, probabil, un Guest Post al lui Răzvan Stan, coach financiar, care scrie despre educație financiară și investiții la bursă pe blogul personal.
Ceea ce m-a frapat pe mine în timp ce citeam este faptul că EXACT ASA procedez și eu în decembrie. Nu o dată mi-a venit să spun, în timp ce îl citeam: Da, da, așa fac si eu!
Iulia says
Adaug eu primul comentariu de aceasta data :).
Cum spuneam și la finele articolului, am fost uimită de cât de asemănător este sistemul pe care îl adopt. O cafea (până și aici e la fel!) într-o zi liniștită, de weekend de preferință, și o oră sau un pic mai mult în care trec toate evenimentele și cheltuielile.
Eu am și un buget separat, câte puțin în fiecare lună, începând din septembrie – pentru a păstra intacte celelalte zone ale bugetului.
o femeie says
Ani de zile Craciunul a fost o agresiune la adresa odihnei mele, curateniei casei, bucatariei, si evident bugetului. Devenise sarbatoarea consumerismului si nu a nasterii lui Iisus.
Asa ca am zis stop, simplificat, decis ca sa o iau din timp si sa simplific lucrurile, pt ca nu reuseam nici sa tin postul, eram prea agitata, nu reuseam sa ma rog si sa imi tin sufletul in liniste.
Chiar avem nevoie de toate astea?
Iulia says
Stiu ce vrei sa spui :). Eu am constatat, in timp, cum lista devine din ce in ce mai scurta, mai simpla….
Dar daca reduci totul, ideea este ca ai nevoie de un buget și de un mini-plan pentru perioada respectiva. Chiar si atunci cand pleci in vacanta sau iti vizitezi familia, asa cum fac eu in 90% din cazuri :).
Eu am pastrat o parte din cheltuieli: fac cadouri la destul de multa lume, de exemplu. Inclusiv unor persoane pe care nu le cunosc…
Imi place sa am cate ceva la indemana pentru eventualii musafiri (anul acesta nu stiu daca o sa fie cazul, dar mi-ar fi placut sa avem deja ceva prieteni). Cumpăr un ornament nou în fiecare an. Mergem intr-o mini-vacanta de 1 decembrie destul de des.
Sarbătoriți prea mulți nu am în perioada aceasta, de Moș Nicolae am făcut mereu cadou unui copil, chiar și al unui vecin, dacă cei care-mi sunt dragi sunt departe…
Mai sus sunt rezumate toate variantele posibile… evident ca din acestea tragem ceea ce ni se potriveste…
o femeie says
Ei, mai avem ceva-rui planuite de Craciun, nu am desfiintat tot:
– zero buget pt brad. Am luat brad sintetic. La mana a2a, in februarie, acum cativa ani. O decizie extraordinara pt ca tipa respectiva se muta si a vandut la un pret minuscul plus decoratiunile ei. Zero cost an de an, iar copila decoreaza si de 2-3 ori pe an bradul 🙂 an de an, multi ani de aici incolo.
– pt linistea sufleteasca plecam in vacante. Cum facem an de an, ne stim bugetul si ca nu putem sa ne intindem mai mult de suma X. Am platit deja avion, cazare, mai ne fasaim de banii de buzunar (sotul primeste o prima mica de craciun dar ii vom folosi in ianuarie – by the way, in decembrie vin salariile mai devreme, in ianuarie nu!!!, dupa un Craciun obositor nu mai vreau un ianuarie sarac).
– cadouri gandite din timp si simbolice. E noiembrie si deja am luat cartile cadou. Nimic sofisticat.
Nu mai alerg dupa rochia perfecta si pantofii asortati si coafor. Nu mai cumpar si frec produse scumpe de menaj. Nu mai merg in 10 magazine aglomerate si la distanta (mai am de mers la un magazin sa iau 3 carduri cadou, in decembrie). Nu mai alerg cu lista de cumparaturi de ale gurii si bautura asortata.
Andreea says
eu anul acesta decorez o coronita de brad si fac un brad ‚eco’ din carti, plus decorat cu luminite, etc.
am o mare slabiciune pt decoratiunile de Craciun, insa anul acesta voi incerca sa ma opresc la ce am deja (tre‘ sa fiu sincera si sa spun ca am cumparat c
deja cateva deco noi in sept …)
de Craciun venim in tara, prima data dupa trei ani – biletele de avion, desi luate in aprilie, au fost destul de scumpe – desi companie low cost.
avem doar un bagaj de cala.
voi trimite un colet cu dulciuri traditionale si alte cele ( calendare pe 2019 de ex), caci pret pt trimis colet = 15 eur, iar pret pt inca un bagaj de cala = 50 eur
jumatate din cadouri le-am cumparat deja (carti, joculete educative), iar pentru cealalta jumatate incerc sa ma rezum la carti sau un pulover calduros sau ceva gen: o cana simpatica sau un termos de cafea, o decoratiune si cafea boabe sau ceai cu arome de iarna.
pentru revelion am dat o singura data bani pt mers la un restaurant si ii regret si acum, dc ma gandesc la asta – asa ca si anul acesta ne organizam pe acasa, fara cheltuieli mari.
imi place mai mult sa ma trezesc pe 1 ian dimineata, cand tot orasul e adormit si sa ‚ascult‘ linistea aceea, cu o cafea alaturi
nu avem nicio escapada planuita pt dec – insa mers la targurile de Craciun din zona – da, da, da 🙂 abia astept vin fiert si turta dulce si o chifla cu carnati.
Iulia says
Andreea, suna fain planurile tale… Unde in Romania vii? Si eu abia astept targurile de Craciun – vinul fiert cu scortisoara parca nicaieri nu e mai bun, desi nu il fac din cine stie ce vin de calitate :).
Andreea says
suntem din Bucuresti 🙂
da, vinul fiert de la targuri nu e deloc vin bun, dar il beau cu placere si uneori opresc si cana 🙂 (aici se ia de la inceput o taxa pt cana si o poti opri dc vrei). In fiecare an ma lupt cu mine sa o dau inapoi :))) (am mai scris eu intr-un comentariu ca am o slabiciune pt cani)
Elena says
Noi tot in decembrie primim si salariul pentru ianuarie. Rezultatul? Cheltuim main mult, si undeva la mijlocul lui ianuarie raman prea multe zile si prea putin salariu. De vina sunt si reducerile care apar in ianuarie…
Solutia s-a dovedit, asa cum spune Iulia, simplificarea:
– luam mult mai putine cadouri!
– decoratiunile pentru craciun sunt cumparate in ianuarie, iar coronita de usa o facem singuri, traiasca youtube
– cadouri luate din timp – Lidl are vesnic ceva interesant
– atentii simbolice: tarta cu pere pentru bunici, povesti pentru copii
Marius says
Noi comandam mare parte din cadouri online de prin noiembrie. Am prins odata o coada imensa in Cora de Mos Nicolae si am zis ca nu vreau sa mai trec prin asta. Sunt mai ieftine, nu e agitatie, scutesti timp si bani. (Sotia este foarte organizata in organizarea sarbatorilor)
Iulia says
Oh, da, imi amintesc si eu aglomeratia si traficul de pe 6 decembrie… atunci e bine sa fii oriunde, numai la cumparaturi sau in trafic, nu :). Si eu termin cu cadourile in perioada aceasta, pana la inceputul lui decembrie, pe urma imi mai scapa cate ceva mic, poate, care mi se pare ca se potriveste bine, sau daca nu gasesc in mod special ceva…
Elena says
Cora online am incercat si noi, multumim de reminder! Chiar sunt foarte eficienti si amabili.
Elena says
Noi luăm pentru fiecare din noi un singur cadou, pe care si-l doreste fiecare. Asta inseamna ca de obicei nu e surpriza.
Decoratiunile stau in pivnita, luam eventual cand suntem plecati pe undeva, un glob fain ca amintire. Brad natural, e un buget, dar e frumos. Cu 5 euro in plus, mi-l livreaza acasa.
De Revelion cel mai mult imi place acasa: mancam mai bine decat daca am iesi si ne culcam de cum ni-e somn. Iar tinuta noua de Revelion mi se pare aiurea. Cand ies la cate o chestie mai eleganta (nu de Revelion, ci in restul anului) imi iau de prin dulap o rochie (am 3 de ocazie, printre care si una lunga) nu vad de ce mi-ar trebui una noua cat am una faina acasa.
Si legat de simplificare: am un meniu de revelion, altul de Anul Nou, pe care le pregatesc in fiecare an, nu imi mai bat capul.
Noi avem 3 aniversari in decembrie si ianuarie si traditia e sa iesim la un restaurant ales de sarbatorit.
Iulia says
Nici noi cu Revelioanele nu mai suntem… in primul rand ca nu mai rezist o noapte intreaga si e aiurea sa pleci la un moment dat – ca sa nu mai spun cat de greu gasesti un taxi. Plus ca e asa comod sa stai intr-o tinuta lejera…
Si cu traditia restaurantului e fain… eu de ziua mea ieseam la o cafea cu 2-3 prietene, iar seara sau in weekend aveam invitati, dar comandam pizza… mi-au lipsit tare mult lucrurile astea anul acesta 🙂
o femeie says
moama, ce vremuri cand mergeam la restaurant/bar toata noaptea de revelion! mi se parea super, abia asteptam, chiar daca 1-2 zile dupa eram franta :))
Cristina says
Cred că am mare noroc că aici Crăciunul nu e mare chestie. Parcă nici nu-i Crăciun la +30 de grade oricum, eu nu-l prea simt. Magazinele sunt pline dacă vrei să-ți cumperi ceva, dar Moș Crăciun nu prea există, 9 copii din 10 îți vor spune că Santa Claus nu vine în Asia așa că acasă nu prea se face brad și nu se oferă cadouri. Excepția fiind, desigur, familiile de expați. Una peste alta, la mine Crăciunul momentan vine fără nicio cheltuială în plus sau una foarte mică. Ceea ce e și bine pentru că nu-i necaz pentru buget, dar e și rău pentru că mi-e dor de un Crăciun cum trebuie, cu frig și cacao și vin fiert și miros de brad.
Cu Revelionul nu m-am omorât niciodată, mai ales cu plecatul în perioada respectivă. De ce aș merge la munte/într-o altă țară când 1. nu se poate face mare lucru pentru că muzeele și alte obiective sunt închise (în Europa adică, în Asia aici e ok din punctul ăsta de vedere) și 2. totul e MULT mai scump? De petreceri nu mai zic, îmi pare inutil gătitul și aranjatul pentru o noapte pentru care plătesc enorm doar pentru o masă.
Iulia says
Cristina, chiar asa gandesc si eu despre Revelion sau perioadele in care toata lumea se agita sa plece pe undeva… de Craciun insa poti face cate ceva pentru atmosfera de-acasa, cred 🙂
Elena says
Cand erau copiii mici plecam la schi in saptamana de Revelion, ca era mai ieftina cazarea decat in alte vacante. In noaptea de Anul Nou la inceput ne culcam ca de obicei, apoi am testat restaurantul, dar nu ne-a placut ca plateai mult, te indopai, ca la 12 noaptea mesele erau deja debarasate de tot, deci toata mancarea aia multa ti-o aducea si ti-o lua din fata rapid. La 1 era gata totul si plecai, asta era partea buna 🙂
Asa ca anii urmatori mergeam la schi si de Revelion luam tot felul de mancaruri bune pe care le mancam la noi acasa. Mai tarziu nu ne-am mai dus deloc la munte …ca au scumpit mult preturile la cazare sa fie ca in alte perioade , deci nu mai era rentabil. Mai ales ca in februarie ziua e mai lunga, deci profiti mai mult. Si acum am mai ramas doar cu mersul la munte in februarie, intr-o localitate linistita unde se face cel mult schi fond, m-am saturat de uzinele de schi din trecut.
Ela says
Foarte faina ideea de structurare a listei de cheltuieli pentru Decembrie-Ianuarie
E foarte utila pentru a constientiza amploarea cheltuielilor, lucrurile pot lua o turnura gresita spre o suma consistenta cu care poti realiza un proiect mult mai important.In versiunea simplificata am facut urmatoarele:
-am facut ordine in lucruri si apoi am donat pe grupurile profil, ma sunt asa de bine
-cu ocazia ordinii din casa am selectat produse noi, in garantie, cu eticheta pe care le-am primit cu diferite ocazii, unele vor constitui cadou pentru alte persoane.Toate sunt intr-o cutie pentru a le avea la indemana
-m-am gandit la persoanele incluse in lista de oferit cadouri si cam ce tip de cadou pot oferi, voi incerca sa fie inedit si putin costisitor, iar produsele facute de mine sunt o varianta si mai buna
-mesele de Craciun sunt mult simplificate, gatim cu o marja in plus preparate mai deosebite dar nici de ca si cum facem provizii pe 1 luna intreaga
-pentru Revelion am constatat ca e mult mai rentabil sa rezervam la un pub/cafenea/restaurant, ceva simplu nu din gama 5 stele.Oricat m-as stradui acasa nu pot crea aceeasi atmosfera, muzica etc.Atunci prefer sa gateasca, sa ma serveasca si sa faca altcineva curatenia de dupa, merita banii daca e bine aleasa locatia
CG says
Dezamăgitor ! Credeam că aflu ceva interesant, mă pregătisem cu pix și carnețel, când colo, ce să vezi… Domnul acesta dă sfaturi & idei de cumpătare, echilibru, planificare și strategii cam la nivelul unu adolescent de 15 ani.
Domnule, hai să-ți spun eu ce, cum și, mai ales, cât. Așadar, notează !
1. 1 decembrie, eveniment special ? Că să ce ?
2. Crăciunul. Brad ? Da, artificial. Este ecologic, ieftin și în câțiva ani se amortizează. Din ce în ce mai mulți optează pentru așa ceva.
– Ornamente pentru Crăciun și ornamente pentru brad ? Le cumperi în fiecare an ? Atunci felicitări pentru istețime !
– Cadouri ? Lista scurtă, strict pentru familie. Adică soț, soție, copii. Atât. Fără verișori, mătuși și neamuri până la gradul V Sigur, toți contează pentru mine, dar am vreo 19 verișori… Însă le poți duce și produse făcute în casă: un borcan de zacuscă, sau dulceață, o sticlă de țuică, sau vin, un cozonac / prăjitură…
3. Revelionul:
– Ținută specială se găsește cam în fiecare sifoner 1-2. De ce ai cumpăra una special pentru eveniment. Dacă vrei să faci economii, bineînțeles.
– Lanțuri, cabluri pentru mașînă ? Nu le cumperi în fiecare an, se presupune ca le ai cumparate in lunile in care nu esti inghesuit. Idem pentru tinuta de ocazie.
Acum faceți socoteala. Cu cât se reduc cheltuielile ?
Cu plăcere !
maria says
Bradul artificial nu este ecologic.
In primul rand nu este reciclabil (materialele din care sunt facuti cei mai multi brazi nu-s reciclabile de obicei). La un moment dat bradul va ajunge la gunoi (dupa mai multi ani) si va polua planeta.
Apoi se degradeaza foarte greu.
Apoi poate fi periculos pentru sanatate (in timp se imbiba cu praf si nu se poate sterge fiecare acusor in parte; materialele din care e facut sunt controversate, cu potential cancerigen)
Am avut si eu brad artificial timp de 14 ani, e foarte comod doar sa-l scoti din cutie la Craciun. Anul asta l-am aruncat pentru ca nu mai arata bine (deci am poluat Pamantul).
Nu stiu cum sa fac Craciunul asta 🙂 … De brazii naturali mi-e foarte mila (chiar daca sunt crescuti special pt asta, ei cresc in cativa ani ca sa … moara in cateva zile, ma intristeaza sa vad brazi la gunoi), cei artificiali polueaza, cei in ghiveci nu prea rezista in casa … Grea dilema.
Dar o alegere trebuie sa fac ca sa-mi bucur fetita.
De revelion n-am fost niciodata la restaurant, dar am fost invitati de cateva ori la prieteni si-am stat toata noaptea. Dar cel mai bine e acasa. 🙂 Mancam cat vrem (daca vrem), ne uitam la vreun film, stam comod in patul pufos, cand ne e somn ne culcam. A doua zi suntem odihniti, putem merge si la biserica (pe 1 ianuarie fiind una din sarbatorile mari – Sf. Ier. Vasile cel Mare). Mai frumos e si sa fim in biserica la miezul noptii pentru ca este slujba de Te Deum sau chiar Sf. Liturghie (am facut si asa)
Razvan Stan says
@CG, lista e doar o sugestie si orice liniuta de acolo e optionala, pentru a acoperi cat mai multe cazuri particulare.
Pentru unii oameni 1 decembrie e un eveniment special. Spre exemplu, in Alba Iulia si in imprejurimi, nu mai exista nici un loc de cazare. Stiu oameni care si-au inchiriat apartamentele iar ei au plecat in vacanta.
Cat despre celelalte lucruri amintite, e doar un moment bun de a face un check sa vedem daca lipseste ceva. Nu inseamna neaparat ca trebuie sa cumparam totul din nou, in fiecare an 🙂
Elena says
Maria, ma gandeam sa zic, sa tac? Ca legat de brad gandesc la fel ( si de Anul nou acasa, dar nu asta voiam sa spun).
Eu iau brazi naturali, unul artificial mi s-ar parea un plastic venit din China 🙂 Si imi spuneam ca asta e, nu e ecologic si gata. Pana am citit ca de fapt ideea ca cel artificial e ecologic e o legenda urbana :unul artificial ar trebui sa fie folosit 20 ani ca sa-si scoata toata poluarea produsa. Dar in timpul ala se uzeaza prea tare. Un cabinet canadian, Ellipsos, a facut un studiu pe tema asta. De fapt asa e cu multe lucruri: folosim pungi de panza, borcane de sticla, dar fabricarea lor are un impact ecologic a carui rentabilizare se face dupa nu stiu cate folosiri. Astia naturali, cat cresc produc oxigen. Ala de plastic, consuma petrol.
Oricum, eu is adepta facutului bradului chiar in Ajun, ca daca sta de o luna in casa, nu te mai bucuri de el in seara de Craciun, la fel cum nu mai ii dai importanta cateva zile dupa Craciun.
Altfel un orasele de langa si chiar si la Paris, primaria se ocupa cu strangerea si reciclarea brazilor. Nu stiu ce se face, dar o sa studiez.
M-am gandit la ghiveci, dar cica nu prea tine sau daca il plantezi in gradina îți crește de nu mai stii ce sa faci. Si decat sa incurajez ikea si sa cumpar in noiembrie ghiveciul cu brad ca sa-l duc inapoi in ianuarie, prefer sa dau banii florariei din oras.
Iulia says
Maria, eu la Bucuresti in ultimii ani imi luam un fel de bradut facut din crengute ramase de la brazii mari… alegeam unul frumos, cat de frumos se putea, si il imbunatateam si eu acasa, in asa fel incat chiar parea un bradut mic si frumos si nu o adunatura de crengute ramase / rupte. Dar nu stiu daca se potriveste, nu o lua ca pe o sugestie, ci pur si simplu ca pe o varianta…
maria says
E o varianta foarte buna sa faci un brad din crengutele ramase, asa as simti ca fac cel mai putin rau. Si arata chiar dragut, mie oricum imi plac brazii mici. Mama mea a facut asa intr-un an pentru ca cei care vindeau brazii faceau chiar ei braduti din crengi infipte intr-o felie de tulpina si mi-a placut.
Pentru mine ar fi perfect, dar nu cred c-ar fi multumita si fetita :)) care abia asteapta sa facem bradul. Sa vedem cum impacam si capra, si varza.
o femeie says
noi stam si 3 luni cu bradul facut :))) e noiembrie, acusi il impodobim.
altfel, singurul lucru pe care il am impotriva bradului natural e ca in romania s-au taiat si din paduri, doar doar sa vanda ceva …. bradul e un arbore ce creste f. incet, 10-15cm natural, o taiere pt o sapt. inseamna 10-20ani de lupta a lui in padure.
Altfel, mai noi sunt niste soiuri de brazi, mutatzii genetice, olandezi le zic eu, ce cresc ca fat frumos. Ala e interesant, mai ales daca gasiti magazine sa il vanda in ghivece si sa il recupereze peste 2 sapt.
Natalia Dabija says
Eu anul asta mi-am propus sa mesteresc niste cadouri handmade. Niste farfurii pictate de noi, niste bratari tematice pentru copii. Sper sa imi iasa. 🙂
Diana says
La noi de cand am emigrat, sarbatorile nu mai vin cu cheltuieli in plus. Nu mai simt presiunea culturala de a ma zdrobi cu mancarea si curatenia, gatesc un fel de mancare mai festiv si un desert, aici nu se poarta cadourile la toata lumea, ci felicitari, asa ca felicit de cativa euro, noi ne facem cadou carti, nu reprezinta un efort in buget, ca oricum avem buget lunar pt carti, iar brad avem de plastic de cativa ani si e frumos si se tine bine. Eu mizez pe faptul ca il vom folosi multi ani. Inainte cumparam brad natural, de pepiniera, insa de cand am gradina, desi stiu ca pt asta sunt crescuti imi e mila. Vad cat ii ia unei plantute sa creasca, eu vorbesc cu buruienile mele, posibil sunt razna, dar na, am avut un brad in ghiveci de la fostii proprietari mostenire, l-am tot mutat in fiecare an intr-un ghiveci mai mare, a crescut f frumos si in vara am avut o invazie de omizi de buxus care au mancat tot, inclusiv bradul. Asa ca plastic, eu nu mai sufar dupa brazi :)))
O femeie says
Si eu care voiam sa vin la voi sa verific de ai facut sarmale! (gluuumaaaa! nu mananc, nu stiu sa fac, si nici nu voi incerca sa fac, nici cozonac nu imi place si incercai de cateva ori si nu mi-a iesit forma si design-ul, m-am lasat pagubasha). Ba mai si plecam de acasa 🙂 mergem sa facem fotosinteza 🙂 -niste ciudati suntem.
Bine ai zis, presiunea culturala ma punea sa actionez si eu , nealiniat cu dorintele proprii. Nici nu stiam ca pot face diferit!
P.S. un kindle si 4 carti anul asta, si un panetone ce era vandut in cutie de tabla mare frumoasa :))
Diana says
Anul asta chiar vreau sa fac sarmale de Craciun :)) imediat dupa plecam la soare
Cozonac cu alta ocazie, imi place, dar ingrasa, si pt o felie, doua, cat imi permit sa mananc, atata munca, mai bine mananc un mar si citesc o carte, joc un joc cu copilul. Copilul din fericire a fost extras din cultura fix la timp, el nu stie si nu-i plac cozonaci, sarmale si din astea, nu cere 🙂
Elena says
Ba mie imi plac si sarmalele si cozonacul : sarmale fac cu sotul, cozonacul nu ia mult timp si anul asta avem nuci din gradina 🙂 . Combin si cu lucruri de aici, ca fac si foie gras (si la ala e ceva de lucru, dar dupa ce ai gustat , ala din comert ti se pare fad) iar in 1 ianuarie facem racleta. Si mai luam si stridii in perioada de Craciun si Anul Nou. Si uneori fac si macarons . Nu ne indopam peste masura si imi place sa mentin traditia romaneasca. Juma din sarmale le pun la conge, asa imi place cand mai scot cate o portie mai incolo 🙂
In schimb eu ma bucur ca am scapat de presiunea cu curatenia, nu intorc casa, desi trebuie sa recunosc ca dupa chinul cu curățenia asa placut era in casa facuta luna 🙂
Am facut si panettone într-un an: cel original se face cu maia, aia e munca…A iesit bun, dar nu mai repet.
Diana says
Racleta sunt oare racituri/piftie? Asta e usor de facut si as manca…
Pai voi sunteti si mai multi, la noi eu sfarsesc mancand traditionalele, ca mie imi plac, baietilor nu 🙂
Sa stii ca eu ma gandesc sa platesc o firma de curatenie pt deep cleaning de 2 ori pe an, dar inca nu sunt convinsa ca merita, ca noi nu avem covoare, mochete, draperii, chestii mizerabile, geamurile mi le spala un nene periodic…
Sotul sugereaza sa importam pe rand cate o mama, a mea, a lui, si rezolvam sarbatorile :))))
O femeie says
Binebine, plecam in vizita mai la sud, la Elena, mancam o sarma, o felie de cozonac :)))
Elena says
:)))
Elena says
Nu….detest raciturile. E cu un aparat la care topesti branza si o torni peste cartofi fierti in coaja si mananci cu mezeluri( de-alea bune, gen sunca, sunca cruda, carne uscata…) si cu castraveti murati. Francezii mananca asta iarna, branza o iei gata taiata feliute , e o chestie usor de făcut, conviviala si…calorica. De-aia scoatem aparatul de max 2 ori pe an.
Ma gandeam la batutul covoarelor…ca nici noi n-avem covoare. Si nici draperii.
Fain ca aveti mame asa active 🙂