Se cam lasă așteptată primăvara aceasta, dar eu sper să o dezmorțim un pic și să o facem să vină într-un final cu o discuție despre… metodele de economisire specifice sezonului.
Așa că m-am gândit să povestim un pic astăzi despre modul în care putem economisi primăvara – cu obișnuita invitație de a participa la discuție, este un subiect despre care îmi doresc și eu să învăț mai multe. Eu am adunat la un loc ceea ce fac de obicei primăvara și mi-am propus și pentru acest sezon:
-
Piața și verdețurile
Primăvara este momentul să ne întoarcem către piață – s-a lăsat așteptată bogăția obișnuită de verdețuri, dar sper din tot sufletul că nu vom spune pas anul acesta la leurdă, ștevie, spanac, lobodă și alte bunătăți, care de obicei sunt și destul de ieftine, dar mai ales ne oferă o porție de vitamine la finele unei ierni care n-o fi fost ea prea friguroasă, dar categoric se încăpățânează să fie lungă.
2. Debarasare și curățenie
Timp și bani ne costă lucrurile în plus, eu nu ezit să arunc periodic o privire peste ce-aș mai putea dona sau chiar arunca, am observat că la mine cel puțin se adună chiar și în condițiile în care sunt destul de strictă cu ceea ce aduc acasă.
Curățenie de primăvară îmi place să fac (e singura perioadă când pot afirma așa ceva), e așa de bine când termin cu totul și casa arată aproximativ cum mi-aș dori… iar de curând am schimbat geamul de la dormitor și bucătărie, și au rămas ceva reparații de făcut, ne sincronizăm cu acestea și cred că o să simt mai puțin disconfortul creat.
3. Paștele cel fudul
Vine din nou o perioadă în care vom fi tentați să cheltuim destul de mult, pe mâncare și cadouri în special, dar zău că nu ne obligă nimeni să o facem. Sărbătorile ar trebui să fie mereu despre bucurie, familie și cei apropiați – mai degrabă despre ceea ce simțim decât despre ceea ce mâncăm sau primim cu această ocazie.
Acum… nu spun să nu facem cadouri sau să nu cumpărăm una și alta, doar că trebuie să nu uităm să avem un buget pentru orice ne dorim, buget care să se încadreze în posibilitățile noastre și pe care să îl și respectăm.
4. Zile fără cheltuieli
Am observat că primăvara, deși ieșim, evident, mult mai mult, adunăm destule no spending days.
Știu și de ce se întâmplă acest lucru: pentru că începe o perioadă în care știu că avem tendința de a cheltui mai mult, noi cel puțin repartizăm bugetul de vacanță pentru mai multe luni (avem în plan să vizitam una dintre cele mai frumoase insule din Grecia vara aceasta), pentru a nu avea derapaje majore într-o perioadă sau alta. Mai sunt și weekendurile în care plecăm mai des în sezonul cald – și ne bucurăm că o putem face.
5. Bugetul și eventual achitarea vacanței
Că tot am amintit mai sus de el… vine perioada vacanțelor și nu e deloc rău să ne gândim de acum la ele. Variantele Early Booking, care expiră cam în această perioadă, vin cu avantajul eșalonării sumelor pe care trebuie să le achităm (în afară de ). E foarte bine așa, ai cazarea și poate masa sunt plătite cu câteva luni înainte și ai o perioadă la dispoziție pentru a avea banii pentru transport sau diverse cheltuieli.
Noi preferăm să repartizăm și să planificăm bugetul într-un fel sau altul, să analizăm diverse variante și să alocăm sumele din veniturile lunilor precedente – chiar dacă nu e cea mai scumpă posibilă, o cazare în Lefkada în 2018 – costă cam 250 de euro în iunie pentru varianta de 5 nopți dacă plătești în această perioadă, dar sumele cresc pe măsură ce ne apropiem de momentul respectiv.
Așa că… dacă nu ai făcut-o la sfârșitul iernii, primăvara este cred cel mai bun moment pentru a repartiza bugetul de vacanță.
6. Obiceiuri: simplitate, economisire, investiții
Despre ele e vorba de fiecare dată, primăvara nu poate decât să aducă mici retușuri în anumite zone. În rest… facem ceea ce facem tot timpul anului, păstrând în minte faptul că cele mai bune rezultate vin din consecvență.
Am mai spus-o știu că o voi mai face: economisind constant și apoi învățând să investim din veniturile pe care le avem, indiferent de nivelul lor, vom vedea rezultatele. Consecvența își spune mereu cuvântul.
O primăvară frumoasă și cu spor la economisit să avem cu toții!
Cristina Dragomir says
Mie vara mi se pare cel mai usor de economisit ca nu platesc asa mult la gaze si lumina, in vacante nu prea merg, nu prea am nici sarbatoriti carora sa le cumpar cadouri, iar la evenimente gen nunti/botezuri nu prea servesc ca nu prea am prieteni. Si atunci sunt si toate legumele care-mi plac mie la pret mic in piete.
o femeie says
la mine vine inca intretinerea din urma, deci mai am ceva de platit pana sa simt ca s-a terminat iarna 🙂
Dar ies la cules urzici curand, as vrea sa dau o fuga in weekend prin paduri, dupa leurda, si incep sa sap in gradina. Asa ca primavara inseamna si miscare.
anca says
Cand incepe veedele abia astept sa stau acasa pe sezlong:)), sau pe terasa si mai putin prin mall, cafenele.Mergem inbvizite sau primim musafiri. Primavara mie mibse pare destuk de scumpa, da sunt verdeturi, dar fructele si legumele sunt foarte scumpe si nu simt economia:). Primavara este postul Pastelui si o economie clara e din lipsa carnii/branzeturilor…
Raluca Ana-Maria Matea says
Eu parca simt așa că nu mai am impulsul de a cumpăra chestii de care nu am nevoie. E adevărat că am declarat luna asta – până la salariu luna de post financiar, dar parcă mă simt bine așa. In plus, eu am și venit dintr-o vacanta, vrem sa achitam o altă și astea se aduna așa că de undeva trebuie sa scazi. Oricum, citindu-te mi-am propus 1-2 zile cu cheltuieli zero și o tura prin piata langa gătitul din congelator și cămară și cumpăratul din dulap. 😊
Amy says
Daca se incalzeste afara si ies la plimbare, da, cheltuiesc mai putin. Frigul te indeamana spre mall si cafenele, iar asta inseamna automat cheltuieli extra, pe care eu incerc in ultima vreme sa le evit. 🙂 Sa stii eu niciodata nu mi-am planificat vacantele din timp, iar asta pentru ca nu am vazut deloc avantaje. Merg prin Booking sau Airbnb, iar in felul asta pot gasi cazare ieftina chiar si cu o saptamana inainte de plecare. Spre exemplu, am luat bilete de avion si cazare pentru Barcelona cu doar 10 zile inainte de plecare. Si ce crezi? Biletele ieftinache rau, la reducere am dat pe ele 600 lei cu tot cu bagaj de cala, 2 persoane (doar dus, pentru intoarcere am luat din Milano).
Iulia says
Multumesc de pont, Amy! Eu nu risc de obicei sa las pe ultimul moment vacanta din vara… dar e un inceput pentru toate. Poate chiar in acest an va fi, am inceput doar cu bugetul si fara un plan clar cu privire la locul unde vom merge 🙂
Amy says
Eu sunt exact invers: nu ma gandesc la buget, ci mai degraba la destinatie. Apoi da, incep sa ma intreb: oare cat ne-ar ajunge vacanta acolo? 😀
Pentru Barcelona am platit cea mai scumpa cazare de pana acum, 90$ pe noapte. Daca mi-ar fi spus cineva inainte ca o sa ma lase inima sa dau atatia bani, clar nu l-as fi crezut. Dar vazand ca nu am alte optiuni, am zis ca tre’ sa accept ideea si sa platesc daca vreau sa ajung si acolo. Partea buna este ca am economisit la biltele de avion, le-am luat cu pret mic, zic eu.
Elena says
Salate cu verdeață din pădure, asta reduce putin cheltuielile.
De acord cu Amy: noi de obicei rezervam din timp vacanta, dar de 2 ori a trebuit să rezervam in ultimul moment si atunci am avut super-hoteluri la pret mic de tot. Ne-am mai întors apoi la unul din ele, dar am plătit pret normal si era scump.
o femeie says
abia astept sa ies dupa urzici si leurda si papadie!!
Cristina says
Cred că și pentru noi este mai ușor să economisim primăvara. Adevărat. Psihologic suntem motivați de ideea de concediu, pentru că se apropie și ne mobilizăm altfel.
Concediul îl programăm din timp, cu demipensiune, citit forumuri, întrebăm prieteni, pentru că mi-e cam teamă să risc. Noi mergem întotdeauna cu copiii și parcă nu pot să las pe ultima sută și să aleg last minute.
Spre exemplu anul acesta, când nu avem un buget foarte generos, am ales să facem un mic traseu cu o noapte Macedonia, Scopie două nopți și două la Ohrid, unde este un lac cu pești care produc perle. Este frumos și interesant.
O noapte în Tirana, Albania, apoi cinci nopți în Grecia. În ultimii ani, pe lângă concediul principal, măcam trei-patru zile am mers și în Grecia, nu pentru plajă în mod special, ci pentru atmosferă, relaxarea aceea pe care ți-o induc grecii fără să vrei.
Diana says
La noi primavara e anotimpul consecintelor :)) economisit cu bataie lunga cum ar veni
Noi rezervam toate vacantele in dec-ian, si le vine randul la plata in feb-mar, conform setarilor cardului cu care platim. Primele 3-4 luni din an sunt cam stricte, dar la sfarsitul lor sunt platite minim 2 vacante si 3 city break uri (transport si cazare) , si in restul anului trebuie sa ne preocupam doar de cheltuieli curente si sa ne tinem de economisit. Cumva mi se pare ca e la fel. Iarna se duc banii pe facturi mai mari, vara pe ale verii iesiri si vacante, dar daca tii bugetul echilibrat, in sens de disposable income, reusesti sa faci cam aceleasi lucruri in rest