Am ieșit ieri după amiază un pic, aveam un drum de făcut. Mi-am amintit că V. îmi spusese să iau și o pâine la întoarcere, poate și o ciocolată neagră, așa că am intrat la Mega de lângă casă pentru ele. Aglomerația m-a surprins un pic – deși de multe ori este aglomerat. Și mai tare m-a surprins faptul că nu am găsit ciocolata neagră pe care o iau de obicei, cu 75% cacao. Să se fi trezit toată lumea să ia tocmai modelul meu preferat de ciocolată?
Lucrul acesta m-a determinat să mă uit un pic în jur, pentru a observa că nu doar un anumit tip de ciocolată neagră (noi luăm Heidi, dacă acest lucru contează în vreun fel) lipsea de pe rafturi. Multe dintre acestea erau goale, iar acest lucru nu părea să fie din cauza vremii (încă), aprovizionarea se făcuse ca de obicei până ieri.
Vremea însă era responsabilă, sunt sigură de acest lucru, pentru coada destul de lungă la care am stat. Dar și pentru coșurile destul de încărcate, dacă mă raportez la magazinul mic, de proximitate, în care intrasem. Inclusiv în zona cosmeticalelor era destul de multă forfotă, deși bănuiesc că un fond de ten sau o cremă de față nu constituiau tocmai urgențe la momentul respectiv.
Cred că situația e asemănătoare cu cea de Sărbători, când lumea cumpără și pentru că se consumă cantități mai mari de mâncare și băutură, dar și pentru că e îngrijorată de închiderea magazinelor pentru o perioadă mai lungă (în general e vorba despre o singură zi, dar…).
Un pic de panică, un sentiment de urgență, ceva emoții care ne conduc către o stare nouă și avem tendința să „compensăm” prin cumpărături. Nu e obligatoriu să fie așa, sunt mulți oameni care nici măcar nu ies în această perioadă…
Nici eu nu am acționat 100% conform planului, am adăugat în coș o bucată de tofu și un avocado. Și da, am observat cum eram tentată să continui :).
Una peste alta, nimic nu mi s-a părut foarte grav, nici măcar să umpli un coș cu lucruri mai importante sau mai puțin importante.
Nu m-am putut abține însă să nu mă gândesc ce s-ar putea întâmplat într-un moment cu adevărat de panică – citisem de curând pe un blog despre o asemenea situație (într-o carte) – mi-am amintit între timp că aici era – în care curentul s-a întrerupt pentru o perioadă mai lungă.
Câți dintre noi suntem pregătiți pentru așa ceva oare, dacă o simplă zi liberă sau 3 zile de ninsoare ne conduc către un comportament oarecum nefiresc? Iar dacă o asemenea situație apare și nu este anunțată, câți o putem înfrunta cu resursele de care dispunem?
Delia says
Nu m-as duce la cumparaturi pe o astfel de vreme, chiar nu-i inteleg ce cei care se duc. Azi am gatit din ce-am avut in casa: paine la masina si pizza cu ingrediente din frigider. Si nu are de-a face cu lenea (ca doar am magazin la 100 m de casa), dar nu am mai simtit sa cheltui pe ceva ce aveam in casa.
Poate unii se gandesc ca va urma urgia dupa nebuna de Firea care blocheaza un oras intreg la nitica zapada si ger. Noroc ca primarul nostru este mai destept, altfel ar fi trebuit ca jumatate din iarna sa fi stat cu totii acasa :))
Iulia S. says
Delia, ma bucur ca te-ai intors 🙂
Stiu si eu… poate asa este. Una peste alta, la mine in cartier nu pare sa fie nimic blocat, strazile sunt destul de bine curatate si cred ca si aprovizionarea se face aproape normal.
Cu copiii nu comentez, ca mi-s subiectiva. Eu nu mai pot de drag cand primesc liber si, dupa ce trece viscolul, prind si ei o zi, doua, de derdelus. Fara scoala :). Visul meu din copilarie :))).
o femeie says
cand vremea e rea, si aprovizionarea magazinelor e afectata.
In vacanta in weekend cu siguranta am consumat mai mult fiind frig: intrat la 1-2 ore in cate un bistro sa bem un ceai/ciocolata calda, si costa.
Iulia S. says
Da, cam asta e ideea. Cred ca se temea lumea ca va fi afectata aprovizionarea… totusi, se pare ca va tine doar pana joi vremea asta si cred ca magazinele fac fata in mod normal si cu stocurile existente. Daca intram insa in panica, e mai greu :).
Andreea says
pe mine recunosc ca da, ma indeamna la cheltuit mai mult si nu de o ciocolata sau ceva de genul, ci cu mult mai mult. luna aceasta (la frl anul trecut in febr) am avut o impulsivitate foarte mare la cumparaturi, poate pe fondul gri-ului si frigului de afara, poate pt ca in febr e ziua mea, poate vreun stres, poate toate laolalta.
Ideea e ca am cumparat de toate: haine, carti, dulciuri, cosmetice, cadouri, decoratiuni, mancare prea multa pt acasa, iesit des in oras. de cateva zile simt ca reusesc sa ma linistesc si sa imi recapat gandirea clara de genul: imi trebuie lucrul asta / chiar imi e pofta de cutia asta cu praline?
Elena says
Si eu ca Delia: când a fost frig si eram acasă am preferat sa nu ies , sa gatesc din rezerve si sa mai scot din congelator.
Acum suntem la munte la -15 , dar nu ne-am schimbat programul fata de alte dăți, doar ca voiam să trecem pe la piata si amânăm putin (cică poimâine e deja mai bine), ca ma gandesc ca pe frigul asta n-or sta vanzatorii afara, mai ales ca marfa are mari șanse să înghețe.
Cristina Dragomir says
daca toti sunt ca mama, eu inteleg de unde dorinta asta de a cumpara mai mult. Mama cum anunta astia un cod verde, albastru de ninsoare, cum isi face lista si ma trimite la cumparaturi, in ideea sa avem de toate in casa, sa nu ramanem izolati ca in copilaria ei si sa murim de foame.
Diana says
Si la noi e un val de frig si vineri am avut aceeasi senzatie, erau pline magazinele – olandezii sunt tare cumpatati, si in afara de inainte de Craciun si Revelion nu prea vezi aglomeratie si cosuri pline ochi, stiu ca am verificat imediat prognoza sa vad daca s-a dat vreun cod, alarma, ceva :)))
N-am cumparat nimic in plus, ca aveam o lista lunga oricum