Tuturor ni se întâmplă ca, la un moment dat, să cumpărăm din impuls ceva. Fie că vorbim despre acea bluză cu o reducere substanțială din magazinul pe lângă care treceam întâmplător, de covrigul pe care l-am luat de la chioșcul pe lângă care trecem în fiecare zi și de unde nu avem cum să nu simțim acel miros inconfundabil de cocă caldă, care seamănă cu cel din bucătăria bunicii sau al mătușii preferate, cea de demult, de când eram la rândul nostru copii…
Sau de un asemenea obiect (mai ales dacă avem deja unul) pe care îl cumpărăm online, pentru că e la reducere, pentru că ne place, pentru că… poate în acel moment simțim nevoia să cumpărăm ceva, pur și simplu, dar este 12 noaptea și nu avem altă opțiune decât online.
Sunt acele momente – secunde, minute poate, în care uităm de planurile noastre pe termen lung, de faptul că avem un buget pe care trebuie să îl respectăm sau o dietă pe care trebuie să o respectăm sau că, pur și simplu, nu avem nevoie de un lucru sau altul. De bluză nu avem nevoie pentru că e șifonierul plin și oricum aveam deja una asemănătoare, covrigul știm deja că nu e cea mai sănătoasă dintre opțiuni, iar leul acela ne costă de fapt mult mai mult în timp, în termeni de sănătate, mai ales dacă e cheltuit zilnic, iar ceasul… cu atâtea gadgeturi în jurul nostru, chiar avem nevoie de el?
Subiectul cumpărăturilor impulsive este unul destul de sensibil, iar rezolvarea acestei probleme ne-ar aduce, cu siguranță, mai mulți bani în buzunar – posibil și alte beneficii, în zona sănătății, de exemplu, că tot vorbeam despre aparent inofensivul și ieftinul covrig.
Am adunat la un loc în articolul de astăzi câteva idei care la mine au funcționat, de-a lungul timpului.
- Amânarea momentului cumpărării. Uneori, chiar și 30 de secunde de așteptare te fac să vezi lucrurile un pic diferit, pentru că te întrebi, cu siguranță, dacă produsul respectiv îți este cu adevărat necesar. Pentru sumele mai mari, poți aștepta ceva mai mult – eu îmi iau și 30 de zile pentru a mă hotărî pentru o cheltuială importantă. Cum spuneam -nu suntem roboți și fiecare situație nu e la fel – cu siguranță că nu aș aștepta 30 de zile dacă mi se strică laptopul, frigiderul, aragazul sau mașina de spălat. Dar și acestea dau niște semne atunci când obosesc, eu pe ultimele 3 le aștept de ceva vreme, de exemplu 🙂
- Întrebările în legătură cu produsul respectiv. Le-am dedicat un articol separat, nu e deloc rău să te gândești înainte de a cumpăra ceva dacă ai nevoie de produsul respectiv, dacă nu îl poți înlocui cu ceva sau dacă bugetul tău nu va avea atât de tare de suferit, încât e mai bine să sari peste acea achiziție,
- Planificarea cumpărăturilor. Asta e o chestie cumva pozitivă și funcționează la mine – când intru într-un spațiu în care există o casă de marcat, știu deja ce vreau să cumpăr. Și mă concentrez pe respectivele produse, nu pe ce văd în paralel. Merg către ceea ce mă interesează, întreb și nu prea văd în jur. Da, observ o reducere foarte mare, dar am avantajul că în timp m-am cam obișnuit să știu, în mare, de ce am nevoie și de ce nu,
- Planificarea … cumpărăturilor impulsive. Cred că am mai povestit că lista mea de cumpărături săptămânale include și 2-3 produse în plus, tocmai în ideea că nu sunt nici eu robot și uneori chiar sunt chestii de care aș putea profita – la reduceri mă refer. Valabil și pentru partea online, periodic îmi permit câte o mică extravaganță,
- Simplificarea în general. Mai puține cumpărături, mai puține lucruri, mai mult spațiu… e o atitudine generală care te va duce către a-ți dori, pur și simplu, mai puține. Se întâmplă la un moment dat și trecerea e firească,
- Bani cash sau sume mai mici pe card. Dacă nu ai cu ce să cumperi, clar că nu o vei face :). Vor exista (poate) unele situații în care te vei întoarce pentru un lucru sau altul și da, riscul este să nu îl găsești. Puțin probabil însă ca în zilele noastre să fie o problemă majoră acest lucru,
- Să pleci la cumpărături odihnit și mâncat. Eu cumpăr mai multe și am observat și în jur această tendință, mi se părea absurd acest sfat de care mai citisem până ce nu am constatat contabilizând sumele,
- Activitate și relaxare. Am mai vorbit despre cât de importantă este starea mentală și da, suntem tentați să cheltuim mai mult atunci când suntem stresați, obosiți sau supărați. Știind acest lucru însă, putem face orice altceva atunci – o plimbare prin parc, o oră de sport sau chiar o oră de spa ne-ar putea costa mult mai puțin decât o oră din magazin în magazin, în timp ce ne gândim la ceea ce ni s-a întâmplat,
- Cumpărături „permise”. Eu simt de ceva vreme când „mă mănâncă palmele” – atunci intru într-o librărie. Ies de obicei cu o singură carte, e una bună de fiecare dată, pentru că știu cam ce vreau să citesc în perioada următoare și, deși aș putea aștepta să o iau online la reducere, pierderea mi se pare mică și e total asumată,
- Propriile obiective. Sunt care ne îndeamnă să le pozăm, pune la îndemână, păstra cât mai aproape de noi pentru a ne motiva constant. Depinde și cum funcționezi tu, dar păstrând în minte lucrurile importante, cele mari, pe care dorești să le realizezi, te va face să știi mai bine ceea ce merită și ceea ce nu merită
Cum am mai spus-o, aceste cumpărături din impuls ne pot afecta cum nu se poate mai serios bugetul – ce bine că există moduri de a preveni acest lucru, odată ce îl conștientizăm!
Tu ai observat tendința de a cumpăra mai mult în anumite situații? Cum o contracarezi?
A.C.M. says
Aplic si eu toate cele 10 modalitati mentionate de tine.
Eu am tendinta (mai rar ce-i drept) de a cumpara ceva in momentul cand sunt suparata. Ce ma ajuta pe mine este sa selectez produsul respectiv si sa il trimit in „wishlist”. Ma simt de parca as fi cumparat produsul. 🙂 Astfel finalizez prin a nu cumpara nimic si a ma simti foarte bine.
Ma minunez si eu cand intru pe site-ul respectiv dupa o perioada de timp si vad ce produse ma asteapta in „wishlist”. Pe marea majoritate le sterg imediat. Ce poate face omul la suparare… 🙂
Iulia S. says
Cred ca toti suntem asa (sau ar trebui sa spun toate?), pe mine ma ajuta sa identific cumva lucrul acesta (nu mereu cauza e evidenta, se poate să mă deranjeze doar ceva) și să-mi găsesc o activitate – dacă am nevoie să clarific ceva, cea mai bună pentru mine e mersul pe jos, dacă mă întristează/supără ceva ce nu pot controla/clarifica, e mai bine să merg la un film, sa mă văd cu o prietenă la cafea… adică să-mi distrag atenția spre chestii plăcute.
Anca says
Eu refuz produsul la livrare, sun curierul si i spun ca m am razgandit;). In ultima vreme parca am mai renuntat la nimicuri mici si mancatoare de bani multi:)
Iulia S. says
Ha! Ce simpatic! Acum mi-am dat seama că nu am fost in situatia aceasta (comand rar, mai ales carti si lucruri pe care le folosesc frecvent, pentru pret mai mic), dar clar e o optiune 🙂Anca, un pic mai jos e raspunsul Lilianei, am realizat imediat ca are dreptate si cred ca si tu ii vei da…Elena says
Eu n-am tendințe din astea, decit in vacante. Dar alea sunt într-un fel planificate, ca imi stabilesc de acasă cam ce vreau in mare si in ce magazine intru. De exemplu in Germania dau iama in citeva magazine pe care nu le avem in Franta si in brutariile-cafenele 🙂
Eu am tendinta sa fac cumpărături cînd sunt bine cu moralul, nu cînd sunt supărată. Si amîn mult cumpărăturile, acum am in plan o bluza scumpă, dar las ideea sa se coacă pînă ma hotărăsc. In ianuarie am avut tot asa in plan niste botine faine si scumpe, tot le admiram pe site-ul magazinului. Numai bine când am ajuns la magazin, dupa vreo luna, nu le mai aveau…Si nici macar nu m-am supărat, ca mi-am zis ca n-o fi bai daca le iau toamna viitoare.
Dragomir Cristina says
La noi e simplu: plecam la cumparaturi cu lista si cu bani cash o suma fixa. Niciodata nu luam cardul dupa noi, tocmai ca sa nu ne simtim tentanti. Daca e vreo oferta buna, mergem acasa, mai analizam si daca, peste cateva ore tot buna o consideram, ne intoarcem atunci si cumparam produsul ala.
Liliana C. says
Draga Iulia
Este prima oara cand comentez pe blogul tau (desi te citesc de 2 ani) . Apreciez foarte mult ceea ce faci si am sa te citesc in continuare desi m-a surprins rasunsul tau dat doamnei ANCA.
Vreau sa-ti spun ca nu este deloc ,,SIMPATIC” ceea ce face refuzand curierul.
As vrea sa-i spun acestei doamne ca acel obiect pe care il comanda intr-un moment de ratacire, nu ,,zboara” la curier si inapoi.
Exista niste oameni care factureaza, impacheteaza, chiama curierul, deci muncesc ca sa primeasca acel obiect pe care respectiva d-na il refuza cu atata nonsalanata.
Nu cred ca este simpatic ca acesta d-na isi bate pur si simplu joc de munca unor oameni.
Iulia says
Liliana, multumesc frumos pentru comentariu. Ai mare dreptate si acum stiu sigur ca nu voi comanda vreodata fara sa ridic comanda. Imi asum raspunsul, a fost unul din impuls si fara sa ma gandesc la implicatii.
In ceea ce o priveste pe Anca…o stiu de multa vreme si sunt sigura ca intentia ei nu a fost sa isi bata joc.
Elena says
Acum, ca a spus-o Liliana, indraznesc sa zic ca si eu am am gândit exact la fel si am fost socata de metodă. În plus ma gândeam si la impactul ecologic.
Ma gandesc si eu ca uneori facem lucruri de buna credinta si nu ne gândim la ceea ce implică ele.
Iulia says
Uite ca eu pe loc nu m-am gandit… iar ieri m-am tot framantat in legatura cu asta, ca ar fi trebuit sa o fac :).
Si m-am mai gandit la un aspect, la modul in care avem, poate, tendinta sa judecam alte persoane, desi ele aveau nevoie de fapt de cineva sa le spuna acest lucru. Mie cel putin mi s-a intamplat sa ma gandesc ca poate trebuia sa stie, sa se gandeasca, etc… Uite ca nici eu nu le gandesc pe toate :(.
o femeie says
Ideea asta am auzit-o la o prietena ce isi comanda cateva numere de pantofi/rochii, alegea nr corect, returna, si pierdea asa costurile cu livrarea (nu e gratuita).
Singurul lucru care ma deranjeaza e cel al poluarii, altfel si asta e o metoda de economisit, costurile pierdute cu livrarea fiind costuri suficiente sa acopere efortul. Eu ma uit cat timp pierd cu deplasatul la cumparaturi, timp care costa, astazi intru in magazine poate o data pe luna si mai des in vacante (si pentru cine e lipicios, intrarile in magazine se lasa cu extra achizitii lipite de pe ici pe colo).
Asa ca nu sariti sa judecati, poate nu e metoda cea mai puritana (scuzati cuvantul inlocuitor la „cea mai perfecta”) dar cu siguranta e o metoda mai buna decat cumparaturile impulsive care ajung stocate prin casa si apoi aruncate. E doar un pas spre mai bine.
Liliana C. says
Stimata ,,O FEMEIE” poate ca acolo unde locuiti dvs. costurile de livrare sant suficiente sa acopere efortul. In Romania nu sant suficiente (va spun in cunostinta de cauza) , asta fara sa mai pun la socoteala ca si returul costa. Nu iti aduce nimeni inapoi coletul gratis. Sincer nu mi se pare corect sa economisesti facand paguba altuia.
o femeie says
Aici si livrare si retur (in general) sunt suportate de client. 3-4 euro fiecare (unele site-uri tarifeaza 7 euro, altele 15 euro), functie de livrator, respectiv de posta nationala/ posta privata in punct de livrare/dhl etc.. Ca sa am livrare gratis, comand peste o anumita valoare (40-100 euro, functie de caz) asa ca ma „mobilizez” cu vecinii iar returul il platesc eu. Nu e mult dar acopera efortul.
In Romania livrarea e gratis?
Diana says
Eu cumpar in mare parte online, in afara de mancare, unde mergem cu lista si ne tinem de ea, mai luam in plus, dar putin. Cumpar online insa o data pe luna, in restul timpului adaug in bookmarks si cumva adaugatul asta potoleste impulsul. Cand vine ziua cumparaturilor, cred ca imi comand un sfert din ce am salvat, iar pe unele le pastrez salvate si ma mai gandesc ☺
o femeie says
Evident cu lista. Mersul la piata e iar o solutie buna pentru mine, daca vreau sa ma dezmatz apoi riscurile sunt mici, cel mult vin cu o sacosa de morcovi si verze 😀
Dar concediile …acolo e altceva 😀 – nu se pune, da? ca se termina repede. (tocmai am venit de la Paris, olala).
Diana says
Sa iti fie de bine 🙂 azi am primit mail ca in cladirea de birouri unde lucrez eu livreaza o firma care aduce cosuri de la tarani, cu carne, oua, legume, fructe, ma inscriu de proba, cred ca nu mai merg la cumparaturi daca sunt multumita 🙂
o femeie says
Ce minunata idee . Sincer, daca as avea livrare asa, optez si sa platesc dublu doar pt a salva din cand in cand cele 2-3 ore sambata dimineata de mers la cumparaturi si sa lenevim cu totii. Pt ca merit.
o femeie says
Si inca o chestie si ma duc. Imi aduc aminte de ani in urma cand faceam cumparaturi impulsive sau sa „sa ma simt bine”. La naiba, nu ma simteam mai bine decat pt 1-2 ore, banii cheltuiti nu reusesc sa compenseze nefericirea.
Ganditi-va la asta cand cumparati a 10a pereche de jeans.
(o sa scriu mai detaliat…)
Delia says
Doamne, dar cu ce frenezie as face cumparaturi impulsiv :)))))) Noroc ca nu am timp, s-au inmultit si garzile (mai ales ca sunt platite triplu:)), iar banii suplimentari au scop precis (achitarea accelerata a celor 2 credite pe langa cel ipotecar). Si stiu ca anul acesta incepem constructia la casa, un motiv mai bun nici ca-mi trebuie.
P.S. V-am mai citit din umbra, insa financiar sunt cuminte dupa o toamna in care am cheltuit haotic. Probabil, faptul ca sunt ok dpdv al sanatatii (luna viitoare am iarasi control) ma face sa am curaj sa planific din nou viata pe zeci de ani in avans 😀
o femeie says
Delia, bine ai revenit! imi era dor de tine!
Spor la munca si la platit creditele – vad ca tu functionezi orientat pe scopuri clare.