Poate că ai observat și tu, mie cu siguranță mi se întâmpla înainte – acum recunosc că ceva mai puțin: banii cheltuiți lunar au cumva tendința să se plieze pe venituri, fără ca noi să resimțim o diferență foarte mare dacă sumale rămân asemănătoare. Vorbesc aici de un buget lunar rezonabil, ce presupune 2 venituri în casă.
Să îți explic.
Dacă bugetul lunar este în mod normal de 3.200 de lei/familie și de la un moment dat bugetul crește cu 400 de lei, deci vei avea 3.600 de lei/familie, prima și poate că și a doua lună vei simți că o duci mai bine, chiar simți diferența. Pe urmă lucrurile se așează cumva, iar problemele cu banii – dacă existau – reapar, de parcă veniturile nu ar fi crescut.
Fenomenul invers există și el: atunci când veniturile scad, dar nu foarte mult – cu aceiași 400 de lei să spunem, vom avea din nou nevoie de o perioadă de acomodare de una, două luni, după care lucrurile intră oarecum într-un firesc, ne obișnuim cu noua sumă și nu ne mai simțim la fel de frustrați, dacă suntem totuși obișnuiți să ne încadrăm în niște bani.
Eu numesc acest tip de buget, cu toate că e mai degrabă un tip de comportament, bugetul-acordeon.
Țin să subliniez, din nou, că lucrurile sunt valabile pentru sume de bani rezonabile (nu vorbim despre scăderea bugetului de la 1000 la 600 de lei pe familie) și pentru scăderi rezonabile.
Eu am întrebat în rândul cunoștințelor mele, după ce am observat fenomenul în familia părinților mei, ulterior în a noastră, și acest lucru mi-a fost confirmat de fiecare dată.
Avem tendința să integrăm atât creșterile de venituri, cât și scăderile. După doar câteva luni percepția că nu avem bani e oarecum asemănătoare, adică în continuare nu ne descurcăm. La fel, dacă veniturile scad, ne vom descurca atunci când suntem genul care se descurcă și vom rămâne cu aceeași senzație că nu avem niciodată bani dacă nu ne descurcăm.
Cum folosim bugetul-acordeon în favoarea noastră, dacă dorim să economisim?
Cred că cel mai important lucru este să conștientizăm acest tip de comportament, care mi se pare uman.
O să fac o paranteză aici:
Am avut în toamnă o discuție cu o persoană extrem de apropiată, care niciodată nu se descurca cu banii (deși nu are venituri extrem de mici, undeva în jur de 3.000 de lei pentru o familie de 2 pensionari, pe care îi suplimentează lunar cu sume, e drept mici, pentru că el e meseriaș și chemat uneori pentru reparații mărunte).
Mi-a spus că nu se descurcă pentru că nepoțica stă în fiecare zi la ei și trebuie să îi dea de mâncare, chestii mai scumpe decât își iau ei. E clar că asta e o cheltuială, dar eu știam că e și o scuză la mijloc, ei nu s-au descurcat cu banii indiferent de situație. Nu puteam însă să le spun asta, cred că nu îi ajutam cu nimic dacă o făceam și nici nu vroiam să îi supăr în vreun fel.
Le-am explicat cum stau lucrurile cu bugetul-acordeon.
Le-am amintit că în perioada în care cei 2 copiii erau mici existau aceleași cheltuieli cu ei (mai mari decât cu nepoțica ce mănâncă o masă/zi lucrătoare la ei + diverse lucruri pe care i le mai iau ocazional). Apoi, copilul cel mare și-a găsit de lucru și nu i-au mai oferit sprijin financiar de vreun fel, ei au crezut că se vor descurca mai bine și chiar așa s-a întâmplat pentru o perioadă. Au integrat repede însă sumele rămase și au considerat că nu se descurcă pentru că peste câțiva ani a ajuns și copilul cel mic la facultate (diferență mare de vârstă între cei 2).
Anii au trecut, și-a găsit și cel mic de lucru, a plecat la casa lui și la fel, după o perioadă ceva mai bună (care nu a durat mai mult de câteva luni), au ajuns la aceleași probleme cu banii.
Discuția nu a fost acuzatoare în vreun fel, de niciuna din părți.
Chiar a început ca o problemă de rezolvat, cu ambele părți deschise spre o soluție.
Mai întâi, i-am văzut pe cei doi gândindu-se și mi-au dat dreptate. A existat între timp și inflație, dar chiar ei au adăugat faptul că în perioada respectivă au avut joburi ok, iar la pensionare au primit ceva ajutoare, integrate și ele. Eu nici măcar nu le adusesem în discuție.
Am realizat că a fost un declic, că a însemnat ceva conștientizarea aceasta. Că discuția a continuat între ei, pentru că ținem legătura constant și la un moment dat am fost întrebată cum văd eu lucrurile mai departe.
Abia așteptam întrebarea și am fost tare bucuroasă că a apărut, părerea mea e că oamenii se schimbă extrem de greu, iar după o vârstă chiar e nevoie să vină totul de la ei și să își dorească mult.
Le-am spus că, așa cum a durat doar câteva luni să nu mai simtă lipsa unei cheltuieli importante (pentru că un copil la facultate chiar înseamnă o cheltuială importantă), la fel va dura doar câteva luni să nu mai simtă o cheltuială importantă pe care o fac.
Știu că nu te surprinde dacă mă citești de ceva vreme, i-am propus o cheltuială de 200 de lei pe lună, o sumă pe care să o schimbe în 50 de euro sau să o pună într-un cont separat și pe care să considere că nu o au. Acea factură lunară despre care am vorbit adesea, Și să achite aceasta factură către ei înainte de a face orice altă cheltuială: să se plătească pe ei mai întâi.
Două luni mai târziu au 450 de lei în cont, sper să meargă înainte tot așa.
Cel mai important moment a fost înțelegerea acestei idei de buget-acordeon. Ceva îmi spune că dacă le spuneam direct despre factura lunară nu reușeam să îi conving.
–––––––––––––-
Pentru a relua, odată ce am conștientizat ideea de buget-acordeon, e foarte simplu să îl facem să lucreze în favoarea noastră.
Putem să strângem periodic burduful acordeonului atunci când avem nevoie, eliberându-l totuși în anumite perioade, pentru că mai avem nevoie și de acestea. Lucrurile se așează cumva de la sine, știm asta.
Dacă restrângem un pic și aplicăm factura lunară, totul va fi foarte bine în scurt timp.
Chiar și atunci când alegem să strângem mai tare, el se descurcă cumva, dar în acest caz e important să facem și mișcarea opusă, pentru a nu avea frustrări. O lună super frugală, de exemplu, ne poate aduce economii importante.
Pentru mine, conștientizarea acestui fapt a fost esențială în drumul financiar parcurs.
Sunt tare curioasă dacă ai observat în propria familie același fenomen: în scurt timp de la creșterea veniturilor avem tendința să le integrăm, ca și cum ar fi fost ale noastre dintotdeauna. La fel, când scad nu foarte mult, ne adaptăm cumva la noua situație și ajungem să ne descurcăm.
o femeie says
evident la mine. Acum un an si ceva avui luni unde cheltuii si 1300 . Acum am ajuns la 3000. Pt ca avem 😀 de unde. E drept ca am introdus cursuri (la toti).
Roxy says
Valabil si la mine, cred ca majoritatea procedeaza asa, cheltuiesc mai mult odata cu sporirea veniturilor 🙂
Iulia S. says
E clar, da. Chestia e ca nici nu mai simtim aceasta crestere in foarte scurt timp.
Si din experienta, nici scaderea nu se mai simte, daca e facuta cu atentie. Adica mica 🙂
o femeie says
sau scazut de la chestiile nevitale si nefrustrante. De ex. nu scazut mancarea, de acolo la noi tot timpul reactionam urat 😀 😀 .
Mihaela Damaceanu says
Confirm si eu. La fiecare marire nu foarte consistenta a salariului, cateva luni am economisit suma ce reprezenta marirea. Anul acesta mi-a iesit cel mai bine, adica timp de 7 luni. Apoi am avut nevoie de ei si ulterior am renuntat si la a-i economisi ca a venit inceputul scolii, au aparut niste alte urgente in casa si tot asa. In final i-am integrat in cheltuieli si nu am mai economisit. Vreau sa reiau. Eu mai zic si ca sunt multe nevoi din spate, ce nu sunt acoperite si atunci incerci sa le rezolvi la momentul maririi venitului. Vezi cheltuieli mari cu dintii sau cu sanatatea in general. Sau cate un ajutor pentru parintii ajunsi la o varsta in care au nevoie. Si mai sunt si alte neprevazute, pe care bugetul existent nu iti permite sa le acoperi.
Antonia says
Da, asa a fost si la noi! Dar noroc ca au crescut cheltuielile odata cu copiii mei, trei adolescenti, doi la liceu, naveta ambii, urmeaza la anul si mezinul…apoi am avut si noi, cum spune Mihaela, multe gauri de acoperit cu sanatatea si altele…M-am straduit sa pastrez economiile procentual constante si sa ii implic si pe copii la schitarea bugetului…sunt luni in care reusesc sa strang acordeonul, dar luna asta nu am reusit nicicum…sper sa ma redresez, nu imi pierd linia si speranta… 🙂