Săptămâna aceasta precede Postul Paștelui și se numește Săptămâna albă sau a brânzei, pentru că, în timp ce cei care postesc renunță la carne, brânza, laptele și ouăle sunt în continuare permise. Este ușor de ținut (sau așa ni se pare nouă, nu știu) și voi găti și eu doar preparate cu brânzeturi, renunțând la carne.
O să fac și paste în această săptămână, îmi plac tare mult pastele cu brânză, dar mi le permit rar, pentru că am un metabolism atât de leneș încât mă pedepsește pentru o asemenea abatere, care nu e oricum nici cea mai sănătoasă alegere posibilă. O să compensez, sper, cu mai multe verdețuri, pentru că piața în sfârșit este plină – am luat ștevie, untișor, salată/ceapă/usturoi verde, leurdă și o mulțime de asemenea bunătăți.
Un obicei pe care vreau să îl implementez începând de astăzi este tura de parc IOR de dimineață, completă, pe care să o fac la prima oră, înainte de a găsi scuze gen am prea mult de lucru. Merg de multe ori prin parc, dar rareori organizat și sper să remediez acest lucru.
Voi avea în jur de 40 de minute (de atât am nevoie în acest moment pentru a ocoli lacul în totalitate, în pas alert) doar pentru mine – deloc rău!
Iată ce mi-am propus să gătesc în această săptămână în care, așa cum spuneam, nu voi consuma carne:
Luni
Ciorbă de ștevie cu orez
Budincă de paste
Marți
Supă cu găluște
Budincă de paste/Salată grecească
Miercuri
Supă cu găluște
Somon la cuptor cu legume
Joi
Ciorbă de lobodă
Ștevie cu orez
Vineri
Ciorbă de lobodă
Ștevie cu orez/budincă de cartofi
(budinca o fac pentru weeekend,
dar o să gustăm sigur din ea și vineri)
Ca de obicei, abia aștept să văd ce mai gătiți și voi 🙂
O săptămână minunată tuturor!
Claudia says
Ah, ce bine ca pe la voi au aparut multe verdeturi. Ciorba cu stevie si orez sau cea cu leusteam mi-ar placea si mie sa le fac. Eu am pe site o reteta combinata, de ciorba de stevie cu leustean si cand ma uit la ea ma ia o pofta :)))
Dar mult nu o sa mai fie si apar si pe la noi verdeturile 🙂
De gatit, am in plan un curry de legume pentru ca am primit cadou de martisor un set de condimente indiene, foarte fain. Puse in niste eprubete 😉
O sa am si un concurs cu asa un premiu si te anunt si pe tine cand ii dau drumul, daca esti interesata 😉
Spor la gatit! 😉
o femeie says
Eu am asa: ciorba de perisoare, 2 seri de salate (grecesti si la mine, ca am feta), cartofi cu rozmarin, parjoale moldovenesti facute la cuptor, mamaliga cu br si la si sm.
Pt perioada de post am cumparat carne si portionat pt colocatari 6 portii ( portii de porc la wok, portii de gratar) astfel incat sa nu imi bat capul cu ce sa le mai fac lor; o sa gatesc de post pt toti plus ceva carne lor o data pe sapt. si gata. Cred ca as putea face meniu pt tot postul, si sa imi cumpar ingredientele uscate si sa completez cu legume si fructe.
Dia says
O data la 2 saptamani fac si eu o tura si jumatate de lac in parcul IOR.
9000 pasi altfel spus. O binecuvantare pentru ochi, minte si suflet.
Iulia says
Total de acord, Dia! Iar la 7 dimineata mi se pare cu totul si cu totul special…
Antonia says
Ciorba de cartofi, supa de rosii, pilaf cu chiftele, salata orientala, pateu de linte, mamaliga cu branza, salata verde cu ridichi, o budinca de orez cu mere, ptr week end, pe langa supa de rosii mai fac o placinta ciobanului de post, salata de vinete si niste briose.
Andreea says
supa crema de rosii cu galuste, pulpe de pui la cuptor cu legume, salate (cu somon si avocado; de rosii cu feta si oregano: de ton cu porumb si smantana etc.), spanac cu oua ochiuri si mamaliga si mai vad pe parcurs.
o femeie says
cum faci supa de rosii cu galusti? la mine sunt 2 supe separate…
Iulia says
Pui galuste in supa de rosii. În zona Moldovei am mâncat eu pentru prima data si mi-a placut mult. Ocazional mai fac.