Sunt momente în care blogul acesta îmi e ca o oază de liniște.
În ciuda a tot ceea ce se întâmplă în jurul meu, și s-au întâmplat multe în ultimul timp, atât povestea de vineri seară, care m-a răscolit profund, cât și în plan personal, reușesc cumva să mă adun și să scriu, să păstrez aici o stare de normalitate care e pentru mine o oază de liniște și mă ajută mult.
O oră, două pe zi mă desprind, scriu pentru blog, citesc comentarii, mă simt parte a unei comunități minunate și uit de toate relele din lume. Mă întorc apoi la ele și nu mai îmi par atât de rele :). Pentru asta vouă trebuie să vă multumesc, un pic poate și mie pentru că am avut ideea de a porni acest blog…
Nu știu cum se vede în țară sau dincolo de granițe, dar Bucureștiul cel puțin fierbe la momentul ăsta. Merg pe stradă și văd doar fețe triste, pe de altă parte aflu de gesturi frumoase, care arată că suntem oameni și că ne pasă.
Mă gândesc la medicii și asistentele acelea pentru care se fac acum atâtea gesturi frumoase… Câți dintre noi am dus o ciorbă caldă sau un croissant la urgențe în momentele obișnuite? Eu cu rușine vă spun că nu am făcut-o. Niciodată. Doar acum, când am fost una din câteva mii și am făcut un gest mărunt, total nesemnificativ.
M-am gândit mereu că medicii așteaptă bani de la noi, că fără o relație nu faci nimic în spitalele noastre…
Dar oare medicul căruia o persoană necunoscută, de pe stradă, i-a dăruit un măr și o ciocolată în ziua aia grea de gardă, când consultă și o sută de persoane, nu s-ar simți parte din comunitate și nu ar manifesta mai multă înțelegere și compasiune pentru bolnavi? Nu s-ar simți dator față de o societate, fie ea și civilă, care îi arată că îl apreciază, că munca lui nu e în zadar? Eu cred că da.
Eu mi-am propus să fac un asemenea gest de câte ori trec prin fața unui spital… Să cumpăr ceva, oricât de mic, pentru a-l oferi medicilor, asistentelor, personalului de gardă și, de ce nu, și rudelor care își frâng pumnii în așteptarea unei vești…
Când am fost la o persoană dragă internată în spital, cum ceva timp, am văzut un om de care mi s-a făcut milă. Era mic, chircit, stătea pur și simplu pe o scară, între 2 etaje. Îmi luam o cafea și m-am gândit să i-o dau lui.
Cineva din spate mi-a spus că avea băiatul la reanimare și stătea așa de câteva zile, fără să bea, fără să mănânce. Am coborât și i-am luat de la un automat câteva dulciuri și sticksuri. Am stat un pic cu el, mi-a povestit despre băiat, despre cât de tânăr era și despre ultima lor discuție, care a fost o ceartă. La sfărșit, mi-a mulțumit pentru că l-am ascultat. Nu pentru cafea, nu pentru mâncare, pentru că l-am ascultat.
Am întrebat de el când nu l-am mai văzut (făceam și eu planton zilnic prin zonă) și am aflat de la o asistentă că scăpase băiatul lui, era bine și îl mutaseră pe salon.
Dar totul a trecut, iar eu am uitat.
Accidentele colective au puterea de a te mișca profund, de a-ți schimba cumva concepțiile, de a te face să vezi lucrurile dintr-un alt unghi.
Mărturisesc că atunci, deși m-am gândit mult la omul acela și i-am dorit din tot sufletul tot binele, nu mi-a trecut prin cap că în fiecare zi sunt oameni accidentați, loviți, oameni a căror viață e în pericol. Oameni care au părinți, frați, copii, rude care stau și își frâng mâinile pe un hol de spital. Doctori de care depind.
Și că sunt și aceștia oameni, și că un gest mic costă extrem de puțin.
Da, vorbim despre bani aici pe blog. Cu 10 lei putem face multe. Dincolo de orice, putem face un mic bine cuiva.
Și nu doar acum, când suntem cu toții impresionați. În zilele obișnuite, peste o săptămână, o lună, peste un an…
Eu n-o să uit acest lucru.
Ce frumos ai scris, Iulia!
Ai dreptate si ai scris frumos. Asa ar trebui sa facem!
O cunostinta in situatie dificila financiar a facut clatite si ceai si tot a dus ceva cald. Costuri – probabil sub 10lei.
Histamina, ce a carui meniu de 300 lei pe luna a inspirat si salvat sute si sute de familii, ce e in continuare in situatie dificila cu tratamente pentru ea de peste 100 de euro lunar, cu 44kg cu tot cu bocanci, a strans si duce zilnic mancare si donatii la SUUB.
Atat de dor imi e de Romania si de oamenii astia – as fi fost si eu pe strazi si acolo….
Histamina e una din romanii eroi necunoscuti!!! pentru ea am tot respectul … si gesturi de genul asta nu le face doar acum, le face mereu!
Inca o remarca: se pot face donatii legal la spitale. Firmele deduc astea din cheltuieli (un anumite procent, astept contabilele sa imi raspunda si sa imi confirme exact cat).
Se fac, O femeie. E o incredibila mobilizare de forte. Branduri cunoscute, care nu tin sa iasa in evidenta, aduc o multime de lucruri in toate spitalele in perioada aceasta. S-a trezit Romania frumoasa 🙂
mi-au dat lacrimile pentru replica asta: S-A TREZIT ROMANIA FRUMOASA!
In anul 6 de facultate sora unei colege de grupa a murit oarecum neasteptat. Noi eram destul de apropiate fiind in grupa doar 6 , toate fete, impreuna din anii mici. Ne-am gandit ce am putea sa facem pentru ea si ne-am decis sa-i facem un mic cadou. A fost mai mult simbolic, nici noi nu aveam bani si nici nu stiam ce ar fi putut s-o ajute efectiv. I l-am dat la primul stagiu la care a aparut dupa eveniment, chiar in vestiar. Ne-a spus ca e prima data dupa multe zile in care simte o mangaiere, se simte mai bine. Atunci am inteles importanta gesturilor mici, dar la momentul potrivit.
Foarte frumos articol, Iulia!
Randuri pline de adevar!!!
M-am emotionat citind. E foarte adevarat ca 10 lei nu sunt o suma mare, dar atunci cand devine masa unui om infometat isi schimba valoarea. Iar timpul nostru oferit unor oameni care nu au cui sa isi spuna suferinta e cu siguranta unul bine folosit. Uneori o imbratisare face durerea mai suportabila.
Am o curiozitate daca tot vorbim de 10 lei, voi dati bani la cersetori sau cum procedati ?
Eu nu dau bani la cersetori (mancare din cand in cand). Cand ma simt generoasa am cazurile mele umanitare unde contribui: acum trimit copii la scoala. Delia era implicata si ea la grupul ala. Am mai dat bani si Histaminei care a dotat sectii de spitale de copii(prematuri – fiul ei fiind nascut la 30sapt, sau la sectia de oncologie)
eu depinde de situatii. in general intru intr-un supermarket si cumpar de mancare (o telemea, o paine, ceva mezeluri, un iaurt si apa) sau undeva sa le pot cumpara sandwichuri. uneori le dau si 2-3-5 lei, unii mai au nevoie si de medicamente – insa nu dau oamenilor care cer insistent si care vin tinta la mine, cerand bani.
nu stiu … sunt unii oameni saraci care asteapta in tacere sa se uite cineva la ei, nu cer nimic, nu stau cu mana intinsa, le simti durererea si disperarea 🙁
si cumpar flori de la batranici de pe strada, chiar daca au buchete ofilite si vai de ele, tot cumpar. uneori le dau de 2-3 ori mai mult decat cer pe un buchetel din acela.
sau cumpar fular, sal, caciula … ceva din ce au acolo de vanzare.
in afara tarii, dau bani si cantaretilor stradali (unii canta incredibil de bine, se face cerc de oameni in jurul lor) si uneori mai dau bani sau/si cumpar mancare cersetorilor care au un caine cu ei (uneori ii vad cum isi invelesc probabil singurul prieten pe care il au cu propria geaca).
Am dus ciocolată și prăjiturele la urgență (chirurgie pediatrică). O femeie a venit cu o tavă mare de prăjituri pentru medicii de acolo. Mâncare ce aveam la mine mereu împărțeam cu celelalte mame din salon. Era o mamă care a stat cu copila ani de zile mai mult în spital. Tare m-a impresionat. Câtă tărie de caracter! Mereu îi dădeam biscuiți sau ce aveam la mine. De câte ori mă internam cu copilul, era tot acolo…
Ideea e că sunt oameni care fac astfel de gesturi (am tot văzut). Dar nu le spune nimeni în gura mare. Deoarece normal e să nu aștepți nimic în schimb…
Pe de altă parte, dacă spui că dai ceva unui medic unii consideră că asta e șpagă. Chiar dacă nu te privește personal. Mulți oameni fac asta din bunătate, cum ai descris și tu situațiile de mai sus. Sau din mulțumire și apreciere pentru niște medici buni și calzi. Cum a fost în situația mea.
Cerșetorilor eu le-am mai dat mâncare. Unii au mulțumit, alții nu. O femeie mai că nu mi-a dat cu piersicile oferite în cap. Stătea cu mâna întinsă și probabil se aștepta să primească bani.
M-au emotionat pana la lacrimi, atat articolul cat si comentariile! Multumesc!
Articolul asta mi-a luminat ziua! Nefiind in tara, zilele astea am resimtit si mai acut anumite chestii. Nu vreau sa vorbesc despre dor de tara, sau de romani in general, pentru ca se deschide cutia Pandorei. Dar se simte chiar si de la o distanta de mii de km o trezire a constiintei, o schimbare la fata. Si am ramas muta cand am vazut in sfarsit solidaritatea romanilor. Am o prietena chirurg plastician in Romania care zilele acestea este in focuri – si mi-a spus ca greul pentru pacientii din incendiu de-abia acum incepe. Ei I-am multumit pentru tot ce face, pentru meseria nobila pe care si-a ales-o. Dincolo de tot ce s-a spus si se spune despre medicii din Romania, un lucru ramane cert: ei salveaza vieti, pun oameni pe picioare, si chiar ar trebui tratati infinit mai bine de catre societatea civila.
Multi au vorbit despre situatia din tara zilele astea, atat de multi incat nici nu mi-a mai venit sa scriu si eu, dar putine articole am citit atat de calde si de pline de umanitate, de compasiune, ca al tau. Esti un om frumos, Iulia.
Am avut un necaz,eram in prag de divort si plangeam si tare mult aveam nevoie de o mangaiere, o vorba buna.Sufletul meu era zbuciumat foarte si lacrimi amare imi curgeau pe obraz. Iesind pe poarta bisericii o cersetoare ce sedea acolo jos mi-a spus cu multa multa dragoste si bunatate: Nu plangeti doamna Diana, nu plangeti! Va marturisesc sincer ca pentru mine a contat enorm si o mangaiere mai mare ca in aceste vorbe spuse din suflet n-am gasit la nimeni.
Este atat de incurajator ce am citit aici.Asa cumspuneai si tu Iulia, blogul tau este ca o oaza a normalitatii. Nu conteaza doar banii si brandul, ci umanitatea din noi.Multumesc mult!
Si eu am citit articolul. Iulia, esti un om tare cald si tare frumos!
Foarte frumos articol!Felicitari!Eu sunt doar asistenta medicala intr-un spital din provincie !
Am avut pacienti pe care I-am ajutat cu diverse(in special persoane de la case de copii,fara familii),Uneori dau si la cersetori pe strada!
In Valcea avem un grup pe fb unde donam bani,haine,mobila,electronice.Acum ne mobilizam pentru Craciun!
Iulia, adevarat ai vorbit. Si pe mine m-au cutremurat evenimentele din ultimele zile. Tragedia de la Colectiv am resimtit-o atat de aproape, puteam fi noi in locul lor, cu atat mai mult cu cat ascult rock si am prieteni rockeri, oameni minunati. Putea fi oricine.
Asa e, nu ne gandim la sacrificiul medicilor si personalului de garda sau doar din spitale, al pompierilor care de multe ori lucreaza week-enduri sau nopti in care noi suntem cu familia noastra.
Pe de alta parte ma bucur de acest spirit tanar care nu motaie, care este treaz si prezent, atat si asa cum poate. Sunt mii de oameni care au iesit in strada. Am fost si eu. M-am intrebat de ce ma duc si mi-am raspuns: pentru ca nu vreau sa imi reprosez peste ani ca am putut sa fac ceva si nu am facut. Un simplu gest, o simpla prezenta. Pentru ca nu vreau sa traiesc in fata televizorului . Lumea e compusa din gesturi mici, Iulia, asa cum ziceai si tu. Pacat ca trebuie sa moara oameni ca sa ne trezim la viata.
Stiu ca dupa o anume perioada de blogging, acesta devine ca un job, ca o rutina zilnica de care nu te poti desprinde pentru ca depinzi intr-o oarecare masura de el. E ca un jurnal, locul in care poti sa scrii linistita tot ceea ce iti trece prin cap, tot ce vrei sa exteriorizezi fara sa ai vreun regret, chit ca blogul este public. Nu stiu cat de multe asemanari as putea vedea intre aceasta „meserie” si una normala, precum cea de medic pe care ai mentionat-o.
Pai, nici nu am facut vreo asemanare.
Blogul pur si simplu ma ajuta sa trec peste anumite momente – din viata mea sau din cea colectiva. Pe majoritatea medicilor ii admir.