Am mai spus-o și o repet: nu pretind că am formula magică pentru comportamentul fiecărei familii în parte. Militez doar pentru conștientizarea anumitor lucruri, pentru un anumit comportament care în timp să ne ajute să luăm cele mai bune decizii pentru noi.
În România veniturile sunt mici, așa că procentul alocat cumpărăturilor alimentare și din zona cosmetică/ igienă este mare și chiar foarte mare în unele familii. Uneori, doar prin analizarea bugetului alocat acestui tip de cumpărături putem face economii importante.
Care sunt avantajele cumpărăturilor dese?
Sunt persoane care preferă să meargă zilnic sau aproape zilnic la magazin pentru cumpărături. Câteva dintre argumentele acestora:
- prospețimea alimentelor. Cu toții ne dorim alimente proaspete pe masă, iar acesta este principalul și cred eu cel mai bun argument pentru a cumpăra… mai des. Doar că, dacă ne uităm un pic pe etichete, vom constata că alimentele pe care le consumăm astăzi au un termen de valabilitate atât de îndelungat, încât noțiunea de prospețime nu prea li se mai aplică. Rămâne totuși în cazul pâinii și poate al legumelor din piață. Spun poate, pentru că sunt sigură că și fructele și legumele care nu s-au vândut azi vor ajunge și mâine pe tarabă și tot așa. Din primăvară până în toamnă însă avem șanse să cumpărăm fructe și legume mai proaspete dacă mergem la piață de 2-3 ori pe săptămână și chiar mai des
- profiți de mai multe promoții, dacă mergi la hypermarket. În acest caz însă nu cred că îți faci iluzii că ai cumpărat alimente proaspete :). Știu pe cineva care stă peste drum de un mare magazin și merge aproape zilnic, cumpărând orice doar dacă se află într-o promoție foarte bună. Și își reglează și meniul în funcție de acest aspect, adică dacă săptămâna aceasta e carnea de pui în promoție mare și brânza X, din asta mănâncă. Combinat cu faptul că au un singur venit și acela extrem de mic, mă uimesc prin imaginația de care dau dovadă pentru a cheltui pe alimente 250-300 de lei pe lună pentru o familie de 4! Și nu prea le lipsesc alimente de la masă, doar că nu mănâncă ce au poftă, ci ce e la reducere. Un alt truc pe care mi l-a spus doamna cu care mai vorbesc din când în când pe mail, e să meargă la închiderea pieței, eventual duminica, și să ia legume/fructe la un preț bun. E și asta o abordare, dar sper ca în curând să reușească și să își crească veniturile, pentru că e foarte greu în condițiile acestea, orice neprevăzut te destabilizează total.
- nu ai nevoie să stochezi. Sunt persoane care pur și simplu nu au spațiul necesar și persoane care preferă să aibă cantități mici din fiecare aliment. Oricare dintre argumente este unul valabil, dacă ni se aplică
- s-ar putea să arunci mai rar alimente. Cumpărând des și în cantități mici, știi aproape mereu ce ai la îndemână. Nu prea riști să uiți de cele 3 piersici cumpărate ieri și să iei și astăzi…. Sau poate că nu :). Sunt persoane care vor arunca multe alimente din cauza acestor cumpărături dese, uitând ce au deja sau încântate fiind, pur și simplu, de promoțiile nou apărute
- cheltui mai puțin în anumite cazuri. Profiți de promoții în primul rând – așa cum am spus deja -, dar și fiecare bon de casă poate avea o valoare mică și, dacă ești atent/ă să nu cazi în „capcana” magazinului, care are tot interesul să ne determine să cumpărăm mai mult, poți să realizezi economii semnificative
Personal, nu sunt cel mai mare fan al cumpărăturilor dese, din cauză că favorizează surplusul și necesită foarte mare disciplină pentru a reuși – ca să nu mai vorbesc de timpul pierdut – chiar și o gumă de mestecat și o napolitană luate în plus zilnic, pot însemna mult în economia unui buget.
Consider mai degrabă cumpărăturile făcute mai rar o metodă de economisire a banilor, dar am testat adesea și varianta cumpărăturilor mici și dese, notând cu scrupulozitate ceea ce cheltuiam și, cu un pic de organizare și atenție, nu am avut nevoie de vreo suplimentare a bugetului.
Doar că… trebuie să fii cu adevărat organizat, pentru că la un anumit interval trebuie să ajungi și în piață, și în supermarket – dacă nu apelezi la o variantă de supermarket online. Mie lucrurile mi se par mult mai complicate așa. Dar vom vorbi despre aceasta într-un articol viitor.
Evident, aștept cu nerăbdare și comentariile :). Tu cât de des mergi la cumpărături? Care consideri că e intervalul optim pentru a beneficia și de fructe/legume proaspete, și de reduceri, și a te hrăni cât mai sănătos la un preț acceptabil?
Claudia V says
Eu merg cam o data pe saptamana la cumparaturi dar daca as locui langa LIDL, de unde ii fac saptamanal cumparaturile sa stii ca as merge mai des si as cumpara doar ce e in oferta si ce imi trebuie.
Deci, da, sunt cateva avantaje sa faci cumparaturile mai des. Dar sunt si cand faci cumparaturile mai rar 🙂
Depinde de multe….
CarmenDiana says
eu ma pregatesc sa scriu zilele astea pe blog despre noul meu experiment, acela de a merge la cumparaturi de 2 ori pe luna, nu mai des. In conditiile in care painea ne-o facem acasa deja de foarte multa vreme si legumele de toamna-iarna au termen de valabilitate foarte lung, sunt sigura ca se poate si ca mersul rar la cumparaturi are avantaje chiar mai mari decat cele pe care le constat pana acuma: mai mult timp liber si alimente mai bine puse in valoare.
Coffee says
Prefer cumparaturile online saptamanale. Economie de timp si de bani – te tii foarte bine de lista de cumparaturi.
miruna says
Noi facem cumparaturi de doua ori pe saptamana, de regula luni si joi. IN 95% din cazuri, cumparam din Lidl si dintr-un aprozar f bine aprovizionat( in piata nu ajungem aproape niciodata, pt ca dupa ora 4 cam bate vantul printre tarabe).
Andreea says
Noi ne-am mutat recent cu chirie, in alta tara, si avem un frigider micuț (care are si un congelator minuscul) – din acest motiv fac cumpărăturile de 2-3 ori pe sapt. La partea de fructe si legume îmi pare greu sa cumper mai rar de doua ori pe sapt, cred ca trebuie (pe langa un frigider maricel) si un spatiu de depozitare aerisit si răcoros (camara, pivnita) – noi nu avem. La noi, chiar si in frigider, intr-o sapt cartofii incoltesc, morcovii si telina se înmoaie sau veștejesc, broccoli in 2-3 zile se usuca etc Totusi, înainte cand cumparam cantitati mari, am văzut ca se alterau repede, ca uitam des de ele, asa îngrămădite până la refuz in frigider. Nu degeaba se zice: cate bordeie atâtea obiceie 🙂 Îmi place sa citesc comentariile, sa vad cum funcționează pentru alti oameni… daca pot adapta si eu.
o femeie says
si eu in conditiile astea am cumparat al 2lea frigider. Imi lua mult timp dupa job sa fug la supermarket si apoi sa gatesc, apoi sa invat limba (mai aveam si 2 seri pe sapt. cursuri).
Andreea says
in conditiile de care zici tu, da, as face la fel 🙂 insa eu nu lucrez inca, merg la cursuri de limba 3 ore pe zi.
deocamdata imi fac bine plimbarile astea pana la piata/supermarket, mai interactionez un pic cu oameni pe limba lor, altfel cred ca as sta numai cu cartile si site-urile de job-uri in brate si as iesi pe afara doar 10 min pana la curs si inapoi. Am insa grija (dupa ce am facut-o lata de cateva ori, desigur, cand m-am intors cu forma de tort SI forma de chec la promotie/ turta dulce/nu stiu ce bunaciuni de care nu mai mancasem/vazusem si hai sa le incercam sau ‘uuuu, ce bine miros croissantele astea etc 😀 ) sa iau o suma fixa la mine (care e calculata in fctie de cat stiu eu ca ar costa alimentele de pe lista din ziua respectiva). Mna, mai avem mult de lucru la partea asta, dar facem progrese de la luna la luna. ne bucuram de sapt in care reusim sa economisim cat sa ne ajunga in week-end sa vizitam un muzeu sau sa mergem la un film sau sa vizitam un orasel din apropiere.
Elena fr says
Stiu cum e cind sosesti intr-o tara noua: toate ti se par frumoase si bune si pe toate le-ai cumpara si incerca. Asa eram si eu la inceput, mai ales ca in Romania nu se gaseau inca atitea ca in ziua de azi. Acum…ma lasa rece :ma mir de mine cea de acum 15 ani, cind cumparam praf de clatite la plic sau pireu deshidratat. Dar copiii mari au grija sa-i spuna aluia mic ca ei aveau cite si mai cite la virsta lui…
iuliaBe says
hey Andreea, bucura-te de momentele astea, crede-ma pe cuvant ca o sa iti aduci aminte cu drag de ele
noi ne amintim si acum de cand am venit aici si la fel eram bulversati de toate lucrurile faine (eu primul lucru pe care l-am observat a fost linistea sociala, yep nu stiu daca ma intelege toata lumea, dar Elena si o femeie sigur inteleg ce vreau sa spun 🙂
primul orasel vizitat a fost cel vecin :))) si am fost atat de fascinata la vremea aia, acum imi amintesc cu nostalgie de asta si ma gandesc ce D-zeu oi fi vazut asa de extraordinar, ca e un oras ca oricare altul din tara asta :))))
cat despre mancare…..well, aici iti pot povesti luni in sir – pot zice doar atat: chit ca am trait pt cateva luni dintr-o bursa de doctorand, am mancat mai bine (aka variat si sanatos) decat mancam in ro din 2 salarii de manageri :))))))))
so experimenteaza draga mea si traieste frumos :), repet ca vor fi amintiri de care iti vei aduce aminte cu drag
aaa si sa stii ca asa am ajuns si eu sa citesc blogul iuliei (avea nici 10 articole scrise cand l-am descoperit eu :), adica il stiu din fasa); cautand sa imi optimizez la maxim bugetul si asa mic…….
Andreea says
Hihi, da, eu acum rasfoiesc blogul din urma. Primii pasi au fost sa creez excelul cu cheltuieli (previzionat si real) si liste cu meniul săptămânal si, fata de primele 3 luni aici, chiar vedem diferente.
o femeie says
a, si sa nu se vestejeasca, tine-le in casolete ermetice /pungi. Unele legume au nevoie de o anumita umiditate.
Pt. salata, eu iau una din weekend (culeg din gradina), spal si separ frunzele, le scutur 2 ori si le pun intr-o cutie de la inghetata ce se inchide ermetic. Peste 2-3 zile sunt ok sa le toc in salata. Morcov rad o data pt salata din 2 zile, naut fierb o data pt 3-4 zile, etc etc. Cu pungi vei face economie de spatiu mai mare decat cu cutii ca mine. Imi caut cutii de sticla cu capac dar … pretul ma tine inca la cutia de plastic.
Andreea says
E buna idee cu pungile ermetice, voi face asa :). Da, caserolele ermetice, din sticla, sunt chiar scumpe, le-am dat si eu târcoale de câteva ori dar nu m-am indurat … :))))
mara says
Inseamna ca frigiderul micut nu prea raceste suficient …. Chiar si daca e micut n-ar trebui sa incolteasca cartofii in el sau se se inmoaie morcovii. Ori cauta termostatul (sa dai mai rece), ori trebuie incarcat frigiderul cu freon, ca sa raceasca iar.
Andreea says
da, cred ca e ceva cu frigiderul, la freon nu m-am gândit. Am încercat sa il dau la mai rece, chiar cu juma’ de treapta, îmi ingheata legumele care nu încap in sertarul frigiderului si stau pe etajera (nelipite de perete, am grija la asta).
o femeie says
pentru o persoana cumpatata sa cumpere de 3 ori pe sapt. e ok: isi decide ce fel de mancare face in seara aia, scoate gramajul, se duce si cumpara fix la gramaj. Nu e de mine: in perioada cand faceam asa nu scapam sa nu iau si altele pe langa … croasante fetei, sotul 2 beri, eu nu stiu ce etc 😀 – faceam ca aveam frigider mic si nu incapea sa tin in el prea multe… Plus timpul: imbracat, mers la supermarket, umplut cos si coada la casa, intors, despachetat, pus cutii/ambalaje in cos, dus gunoiul: 2-3 ore!!
Acum merg 1 data pe sapt. la piata (profit de meniu, iau cantitati mari, portionez, ies mai ieftin). Iarna merg o data la 2 sapt (mere, portocale, lamai, avocado, andivele, varza, morcovii, oua, branzica etc. rezista si 2 sapt.). Stiu ce consum, drum cu toate alea imi ia 2-3 ore, sambata dim. iesim pe usa la 8 dim. si la 10 30 suntem intorsi. La noi costa mult si gunoiul asa ca piata ma scapa de ambalaje si cutii: pun un sacoshele mele de panza.
Pt produse chimice merg o data la 5-6 luni la DM. Dar ideea de supermarket online mi se pare super – ca as urmari promotiile asa si comanda cu livrare!!
Elena fr says
Cumparaturile online sunt foarte practice, folosesc si eu uneori, acum mai rar, ultimele dati n-aveau unele produse si atunci trebuia sa intru si in magazin ca sa complétez comanda.
Altfel eu fac cumparaturi dese , in special pentru fructe si legume, dar nu pierd mult timp, pentru ca piata si magazinul bine aprovizionat din centru sunt la distanta de 5 minute mers cu bicicleta.
Mai fac saptaminal comanda la o ferma bio locala, ridic legumele la un magazin din centru. Am remarcat ca se pastreaza mult mai mult decit cumparate din magazin.
De obicei cumparaturile astea le grupez cu un mers la biblioteca, la posta, etc, asa ca nu pot zice ca imi iau prea mult timp.
Altfel la supermarket merg o data pe saptamina, dar stiu pe de rost ce trebuie luat si merge repede. Daca m-as organiza as putea rari vizitele astea la 2 saptamini, dar supermarketul e la 10 minute mers pe jos .
Apropo de ce spune Andreea: si noua la inceput cind ne-am mutat in Franta ne lipsea camara . Acum ma descurc bine fara, am ales frigiderul in primul rind pentru lada mare de legume. O parte din legume le mai tin pe balcon. Cartofii si rosiile stau bine-mersi si in bucatarie, ca le mincam rapid.
o femeie says
uite, asta e avantajul traitului in localitate mica… nu timp in trafic. Adica si eu as avea un MegaIamge, dar e scump dar naspa. Asa ca ma duc sapt. la cea mai ieftina piata asa ca am nevoie de lista. Ca o remarca, si la mine din produsele de la fermieri rezista mai mult, dar asta am remarcat ca pe unele le culeg fix cu o seara inainte (capsunile de ex. care sunt perisabile, le-am vazut ca unele cutii sunt culese cu 36 ore inainte si altele cu 12 ore 😀 ) – vad evolutia ca le tin in frigider.
Nici eu nu am camara, dar am un frigider mic si unu mare, plus dulap in bucatarie, asa ca ne ajunge.
iuliaBe says
eu fac cump saptamanal, pentru fructe intru in mag din spatele casei de doua ori pe sapt; acum e sezonul strugurilor si prunelor frantuzesti la pret excelent, prefer sa cumpar mai putin si mai des, decat o data si mult (evit perisabilitatea)
eu chiar cred ca nu frecventa e problema, atat timp cat esti disciplinat si te tii de lista si mai ales de buget;
daca stau exclusiv in banii alocati ma pot duce si zilnic, daca i-am terminat gata nu ma mai duc ca nu am cu ce plati :);
frigiderul meu e mic, asta ma bucura pe de o parte ca stiu ca nu pot stoca foarte mult, deci totul e proaspat; singurul regret e la congelator unde din motive evidente mai ales toamna l-as fi vrut mai mare, insa cum nu e, tot ma descurc exceptional si asa 🙂
pentru produse neperisabile eu iau in cantitati maricele si la pret mult mai mic cand mergem in excursii prin tarile din jur, weekendul asta am luat spre ex. cafea lavazza/segafredo la pretul de 5.75/kg, in cond in care aici la pretul asta pot cump doar 500gr ori marca magazinului
cum zicea cineva mai sus, cate bordeie atattea obiceie
Elena fr says
Eu nu ma abat deloc de la lista spre nemultumirea copiilor. De-aia nu-mi place sa deleg cumparaturile, ca sotul vine cu o gramada de lucruri in plus.
Elena fr says
La noi se lauda ca le culeg in dimineata respectiva. Preturile sunt aproape la fel ca la un stand de la piata unde se vind produse locale, dar nu bio. Salata lor sta mai mult de o saptamina in frigider. Si rosiile au gust de rosii, la fel si astea nebio si locale. Pe cind in Romania asta vara aproape toate rosiile erau insipide. Si cite am mai incercat: si mici si mari, si de la piata, si primite…
Eu n-as avea loc de inca un frigider, dar acum e foarte bine, ne-am adaptat.
Crisa says
merg o data pe saptamana, sambata, dupa ce fac meniul pentru saptamana urmatoare. incerc sa ma limitez la ce am pe lista, lista pe care o fac si in functie de promotiile din saptamana respectiva, asa ca derapajele sunt putine. cateodata mai intru si la jumatatea saptamanii, in general pentru banane, caci ele nu rezista o saptamana. de cand s-a deschis lidl langa noi, nu prea mai ajung la piata, dar de cele mai multe ori gasesc la lidl fructe si legume proaspete si la preturi rezonabile. vara este mai simplu, avem legume de la parinti si fructe de la noi din curte. iarna cumparam cartofii si ceapa la saci si ii tinem in beci la parinti. chiar saptamana trecuta am cumparat un sac de cartofi de 19 kg cu 20 lei.