Dacă tot am abordat subiectul în articolul despre lucruri la care putem renunța sau nu (sau mai degrabă vrem, cum bine puncta Iulia din Belgia), hai să vorbim un pic și despre meditații.
Părerile sunt împărțite și o să încerc să le sintetizez pe cele cunoscute de mine, povestind la final despre a mea.
Așadar:
- meditațiile sunt rele, ar trebui să protestăm nedându-ne copiii la meditație
- meditațiile sunt un rău necesar. De ce să sufere copilul meu pentru că sistemul de învățământ e în pioneze?
- meditațiile sunt bune. Vreau să-mi văd copilul progresând într-un domeniu, de ce să nu investesc în acest lucru?
Înainte de a-mi spune părerea, o să vă anunț că e subiectivă, pentru că am dat și eu meditații. La limba engleză erau, și am avut elevi de toate felurile: copii buni care nu făceau mare lucru la clasă, iar ai căror părinți considerau că e păcat să nu cunoască măcar engleza, copii mai slabi care fără un ajutor din afară și individualizat aveau puține șanse să converseze măcar la nivel de bază în această limbă, copii care aveau profesori buni, dar care erau ambițioși și își doreau mai mult, având nevoie și de îndrumare.
Ei bine, părerea mea, subiectivă așa cum spuneam, este că meditațiile sunt pe alocuri bune și pe alocuri un rău necesar. Și că uneori sunt rele.
Și o să vă explic de ce.
De ce sunt bune meditațiile?
Pentru că, indiferent de ce face sau nu la școală, pregătire în plus înseamnă o șansă în plus pentru copil, de ce nu, pentru oricine. Există evident și o mulțime de cărți, care pot fi inclusiv împrumutate de la bibliotecă, dar uneori să stai în față cu cineva care cunoaște bine materia și care știe și cum să transmită cunoștințele pe care le are înseamnă economie de timp, de nervi și șansa să înțelegi mult mai bine despre ce e vorba.
Evident, și bugetul trebuie să joace un rol aici, dar sunt lucruri pentru care merită să faci un efort. În multe dintre cazuri meditațiile sunt o investiție pentru viitor. Dar văd așa în special meditațiile care sunt făcute cu gândul la viitor, la un copil care să acumuleze mai multe cunoștințe într-un domeniu, cunoștințe care-i vor fi utile.
De ce sunt un rău necesar?
Pentru că sistemul de învățământ românesc e în așa fel făcut încât un copil nu va avea de dat de-a lungul timpului examene doar la materii pentru care are înclinații. Și pentru că examenele respective nu sunt doar simbolice la materiile respective.
Un exemplu: unui elev pasionat de matematică i se cere la admitere și limba română. Normal, am putea spune, pentru că toți suntem români și trebuie să vorbim corect româna.
Normal până la un punct, aș spune eu. E o diferență între a vorbi și a scrie corect și a primi subiecte de rezolvat în legătură cu sintaxa frazei sau mai știu eu ce (deși am văzut că nivelul subiectelor a coborât de la an la an).
Dacă copilul tău, un mic Arhimede, are dificultăți în a se exprima în limba română (și cred că toți matematicienii mari au), e greu să decizi să îl lași fără ajutor, să se trezească aruncat la cine știe ce liceu din cauza asta.
Deși într-un sistem normal de învățământ el ar învăța de la școală lucrurile de bază, cele care ar trebui să fie cerute pentru cei care nu se îndreaptă spre domeniul respectiv, și nu ar mai avea nevoie de vreo pregătire specială.
Când sunt meditațiile rele?
Nu uitați că e o părere personală.
Ei bine, cred că acestea sunt rele atunci când se abuzează de ele. Când copilul are în fiecare zi, sau chiar de 2 ori pe zi meditații. La toate materiile posibile, atunci când îi este necesar sau nu neapărat necesar. Când se apelează la ele pentru materii unde poate și copilul să învețe singur anumite lucruri.
Un alt subiect unde totul depinde, așadar, de la caz la caz.
Voi ce părere aveți despre meditații?
Teoretic toti copiii sunt egali. Invatamantul este gratuit.
Teoretic toti copiii au parte de invatamant gratuit.
Dar copiii nu sunt egali, pentru ca unii au parte de un invatamant gratuit de buna calitate, altii de proasta calitate (profesor slab/profesor bun).
Copiii nu sunt egali in ceea ce priveste educatia. Cel ce provine din familii modeste si nu are bani de meditatii foarte greu va tine pasul cu cel care face meditatii.
In principiu blamez profesorii care nu isi fac treaba la clasa. In aceeasi masura blamez politicienii care le asigura profesorilor salarii proaste.
Mai spun 2 lucruri:
1. Fata mea avea dupa 2 ani de meditatii accentul pe care profesorul ei de germana de la clasa nu il are.
2. Profesoara de engleza cu care face fata meditatii si care are in jur de 30 ani mi-a zis ca are fosti colegi de facultate care nu stiau la terminarea facultatii bine engleza. Nici macar gramatica, iar acum sunt profesori.
Si inca un lucru: dupa 3 ani de engleza la scoala, fata mea abia stia cateva cuvinte. Dupa 2 ani de meditatii la engleza, fata mea a inceput sa scrie povesti in engleza.
Prin urmare, sunt bune meditatiile?
Dia, din pacate cunosc situatia din invatamant.. pentru care intreg sistemul e de blamat.
Eu am terminat mai demult si nu as putea spune ca aveam colegi care nu stiau, dar pot spune ca in invatamant, datorita salariului, au aterizat cei mai slab pregatiti dintre noi sau cei cu adevarat pasionati. Situatia e valabila strict pe Bucuresti, unde erau si alte joburi disponibile.
Eu am visat mereu sa fiu profesoara, insa cand mi-am facut calculele la terminarea facultatii am realizat ca pur si simplu nu puteam sa traiesc cu chirie si in invatamant.
Acum lucrurile ar fi diferite, dar… minunea asta de sistem nu mai imi permite sa predau (de multe ori m-am intrebat daca nu ar trebui sa fac lucrul pe care mi l-am dorit cel mai mult si in mod constant) – si – scuzata sa-mi fie modestia – probabil ca as fi o profesoara foarte buna, mult mai buna decat un mare procent din cei ce au terminat acel modul pedagogic care mie imi lipseste si care nu se mai organizeaza.
Iulia, modulul psihopedagogic il poti reface. Eu nu sunt din Bucuresti, dar lucrez intr-o universitate de stat si la noi este un DPPD (Dept. pt. pregatirea personalului didactic). Sunt mai multe astfel de departamente in tara, deci poti sa fii profesoara de engleza daca asta vei vrea, la un moment dat.
Maria, stiam si eu ca se poate face modulul. Doar ca momentan, cel putin Fac. de Psihologie de la Universitate, am inteles ca nu il mai organizeaza. Se asteapta acel master didactic, dar am inteles ca pentru el trebuie sa ai modul I terminat
Nu exista si modalitatea de a-l face” la distanta” intr-o alta Univ decat cea din Buc?
Nu m-am interesat in mod special de lucrul acesta, dar nu cred. Constanta am inteles ca a organizat in 2014 modulul.
Am senzatia ca ori e o mare incurcatura (generata de o fosta ministra a invatamantului, care a introdus masterul didactic, fara insa a exista fonduri pentru el), ori nu sunt foarte incantati sa primeasca generatii trecute.
Iulia, la universitatea mea DPPD a organizat cursuri pentru 2014-2015 atat la Nivelul I, cat si la Nivelul II (depunerea dosarelor a fost in septembrie 2014). La fel si DPPD-ul de la o alta universitate de stat din oras, chiar acum m-am uitat pe situl lor. Mai intreaba o data, poate intre timp s-a remediat situatia si la tine.
Inca ceva: oare aceste cursuri nu pot fi urmate si la alte institutii din Bucuresti ? ASE, Politehnica – am vazut ca au DPPD si ca au organizat in 2014.
Disciplinele au nume generice, par a fi la fel peste tot, nu stiu. Daca eu as vrea sa predau acum si eu ar trebui sa refac modulul – desi l-am urmat in facultate – pentru ca intre timp au aparut si alte discipline (demult erau numai trei: psihologie, metodica si pedagogie, acum sunt altele). Trebuie sa fie o solutie, nu se poate.
Scuze ca am insistat atat pe acest subiect care nu se incadreaza in tema articolului.
Maria, nu te scuza, pe aici discutam oricum de toate :).
De-asta am precizat cu Universitatea, pentru ca daca ma hotarasc ca merg pe calea aceasta voi lua institutiile de invatamant la rand sa vad ce si cum.
E un pic fantezista ideea, oricum… am inteles ca lucrurile nu stau deloc roz in invatamant si nu salariul ar fi principala mea problema (desi nici acela nu ma incanta).
Meditatiile sunt bune daca la un moment dat te lovesti de niste dificultati pe care nu le poti depasi singur.
Dar proaste cind le iei „pentru ca toti copiii sunt meditati”. In plus un copil meditat tot timpul nu-si mai pune capul la contributie, e mai usor sa ti se dea mura-n gura. Si nici cind copiii, asa cum zici tu Iulia, iau in fiecare zi meditatii, ajung sa fie obositi si dezgustati.
N-am inclus aici lectiile de limba, care-s oarecum altfel, dar se poate invata mult si din filme urmarite in alte limbi sau din cititul cartilor.
Parerea mea e ca meditatiile sunt bune – si chiar necesare – in anul terminal al unui ciclu de studii, deci inainte de examenele importante pe care trebuie sa le sustina un elev (capacitate sau BAC). Cam inainte cu 10-12 luni, ca sa fie timp de recuperat, daca e nevoie. Profesorul de la clasa ii poate da, de exemplu, numai note de 9 si 10 pentru ca are un stil mai relaxat, iar copilul sa nu fie cu adevarat pregatit pentru ceea ce urmeaza. Dar prin meditatii copilul are parte de inca o evaluare a cunostintelor lui de la un alt profesor. Examenele acestea finale ii hotarasc viitorul, intr-o anumita masura, deci parintii trebuie sa se asigure ca e pregatit suficient ca sa treaca hopul cu bine.
Altfel, in restul timpului, copilul trebuie sa se obisnuiasca sa invete singur, sa se bazeze pe propriile puteri, sa stie ca trebuie sa se straduiasca singur. Doar daca sunt probleme deosebite si chiar nu reuseste sa se descurce la materiile mai grele (matematica, fizica, chimie), se pot face niste meditatii care sa-i arate cum trebuie sa abordeze invatatul la acele materii, urmand sa se descurce singur mai departe.
Eu nu prea sunt de acord cu meditatiile multe pentru a-i dezvolta diferite aptitudini, de la varste foarte mici, gandindu-ne la viitorul lui. Bineinteles, cunostintele in plus sunt binevenite, iar la varste mici probabil copiii prind multe si intuitiv.
Dar nu trebuie sa uitam ca un copil trebuie sa fie in primul rand fericit, sa alerge, sa se joace, sa petreaca mult timp in aer liber, sa se dea cu bicicleta, in scranciob, tobogan etc. Sa fie obosit de la joaca, nu de la orele suplimentare, sa creasca armonios si sanatos.
Fiecare parinte decide ce e bine pentru copilul lui, alege in felul sau. Pentru mine medidatiile sunt, in principal, metode de evaluare si nu de aglomerare a timpului copilului cu multe cunostinte noi, in afara scolii.
Sau meditatiile pot completa ceea ce invata copilul la scoala daca el descopera ca-i place un domeniu mult, daca-l vad ca ar vrea sa invete mai multe. Iar atunci eu, ca parinte, fac tot posibilul sa-l ajut.
eu sunt copil fara meditatii, din provincie, familie ce nu si-ar fi permis meditatii. In generala mi s)au schimbat x profesori si am avut multe saptamani fara profesor. Da, am fost si sunt varza la limbi straine, nu stiu cauza, poate ca eu sunt buna la mate ( il liceu am zis unui profesor ca nu voi folosi niciodata franceza si engleza si uite viata cum e….), sau ca il generala am facut engleza cu proful de sport care de fapt nici prof nu era, ci… un inginer ramas fara job; dar la naiba, am avut colegi de clasa care erau mai buni ca mine desi faceam la acelasi nivel.
Eu imi aduc aminte, dintre colegi, cateva cazuri:
– colega ce de la real a dat la drept. A facut meditatii pt a completa gramatica ce nu se facea in liceu, si a facut evaluari la istorie. A terminat dreptul.
-colegi care o lalaiau la ore pt ca… da, aveau pe cine intreba la meditatii
-colegi care nu si-au dat interesul, si nici parintii
-colegi care nu erau interesati dar parintii da, si au impins copilul intr-o directie in care nu voia
-colegi ( ca mine) care am intrat la facultate fara meditatii, din prima, cu note mari (10 la admitere e nota suficienta pt voi? )
Am meditat si eu, mate si fizica, dar si facut teme la altii (da, nula cum eram am facut teme la franceza la vecine). Sunt copii care isi dau interesul si meditarea a fost doar o coordonare, o ghidare.
Parerea mea actuala este ca un copil daca vrea, poate si cu meditatii si fara. Poate lucra singur -efortul e mai mare, si stiu ca e mai amuzanta distractia la varsta aia; totul depinde de motivatie. Motivatia mea era ca nu aveam timp, asa ca deseori in pauze imi faceam teme si citeam/ ma pregateam; acasa eram cu frate cu 10 ani mai mic, faceam treaba, dar weekenduri eram si la munca campului, vinerea plecam direct de la liceu la…sapa. Tataia radea de mine, ca daca nu imi place scoala nicio problema ca pot fi cioban. Nu am vrut sa fiu cioban si nici scoala nu mi-a placut.
Consider ca si familiile cu bani putini pot da acces la acelasi nivel de educatie copilului: lucrez cu fata cot la cot la o limba care mie mi-e imposibila, 10 min din cand in cand completeaza. Fata isi face temele cu alti colegi, si a zis deja ca unii nu vor sa faca teme…ca au de ales si lucreaza cu cineva acasa (meditator probabil).
Astazi sunt carti, site-uri, asa ca oricine poate sa evolueze, poate sa faca niste cursuri. Din pacate diferenta o face doar sa vrea – deseori meditatiile le decid parintii.
Cat de mult ms regasesc! Da si eu cred ca cheia e in dorinta si interesul copilului in cauza, cu sau fara meditatii
Oricum noi cei de 35-45 ani nu ne putem compara profesorii cu cei actuali. Sunt alte generatii de profesori, cu alta facultate (uneori mai relaxanta, asa, mai un club, mai un examen, mai o restanta), cu o alta motivatie, cu alte perspective, etc.
Nu spun ca toti profesorii de acum sunt rai, spun insa ca „pe vremea mea” rar intalneai un profesor care nu isi dadea interesul la ora. Sau poate am avut eu noroc.
Si mai spun ca cine nu are acum un copil elev la o scoala in Romania nu are cum sa inteleaga, din pacate.
80 suta din profesorii pe vremea mea nu isi dadeau interesul. Din cei care isi dadeau interesul, multi cereau memorare si smirna de frica – dupa ce luam nota nu mai stiam nimic. Am 3 prietene profesori si au spus ca ce a iesit din sistem e tocmai ideea aia de a nu misca in front, dar a aparut delasarea familiei, lipsa de exmplu din casa, lipsa cartilor din casa, si cea mai mare nenorocire: TV-ul.
Inseamna ca am avut eu noroc, atat la scoala generala cat si la liceu. Sau poate ca in Bucuresti era situatia altfel, nu stiu ce sa zic.
Citind comentariile ma gandeam totusi ca la subiectul asta, in comentarii comparam mere cu pere:
– invatamantul din trecut din Bucuresti vis a vis de cel din provincie
– invatamantul actual din Romania vis a vis de invatamantul din strainatate
– experientele proprii vis a vis de experientele povestite de prieteni
Adevarul este ca ar fi plictisitor sa avem aceleasi pareri. 🙂
Dia, eu ma bucur ca am pus subiectul pe tapet, am aflat ataatea lucruri interesante.
Nu sunt reguli aici pe blog ca pe forumuri, decat de buna cuviinta si respect fata de ceilalta. In rest, tot ce poate fi de folos sau orice parere au liber la a fi expuse. Nu mut topicuri, nu sanctionez dubla postare :)…
De aia ne si place si venim mereu aici la tine. 🙂
Bine zici Arakelian. Si eu am remarcat ca meditatiile sunt decise de parinti . Si in multe cazuri e mai usor sa dai banii decit sa te implici atunci cind copilul are nevoie de ajutor la lectii.
Copilul poate invata multe lucruri si in afara sistemului scolar: sunt atitea reviste, filme, carti…Eu prefer sa ii duc pe copii la muzee, la filme, in excursii, la biblioteca ca sa incerc sa le deschid mintea in alt mod, sa-i fac sa isi doreasca ei insisi sa cunoasca tot felul de lucruri si sa aiba o cultura generala cit mai bogata.
Copiii pe care ii cunosc aici si care au reusit(aici il includ si pe copilul meu mai mare) n-au reusit pentru ca au fost meditati(poate la limbi sau chiar cind au avut nevoie ca sa iasa dintr-un impas).
asta e si mediul copilariei mele. Da, mai sunt cativa din liceu ‘ghiftuiti’ de mama cu meditatii. Tot langa mama erau acum ceva ani, asteptau ca mama sa le dea o spaga pt un post convenabil.
Te cred Dia ca n-am cum sa stiu cum e in Romania(decit din povestile prietenilor sau rudelor), dar am remarcat ca noi stiam sa muncim neimpinsi de la spate, iar copiii de azi asteapta sa le vina totul de-a gata.
Am prietene in Romania a caror copii au terminat liceul ,au intrat la facultate…si asta fara meditatii. Cunosc altii cu copii destepti care sunt meditati intr-una la cite 3-4 materii incepind din clasa a 5-a. Si care sunt satui de scoala.
Eu am amintiri foarte urate legate de meditatii …si aceeasi este practica si acum, si tot cu precadere in generala , nu la liceu( ca-s micuti si-i intimideaza mai usor ) …de aceea sunt pentru ,ca meditatiile sa fie impozitate …Sa detailez . Inca de pe vremea cand eu eram la generala, clasele 5-8 (perioada 90-94) , profesorii de matematica si romana , FACEAU in asa fel , incat copilul sa „aiba nevoie ” de meditatii …normal ca meditatia trebuia facuta la profesorul pe care-l aveai la clasa .Si cu cat incapatinarea parintelui era mai mare , de a nu-si da copilul la pregatire , cu atat nota de la clasa era mai mica ( ajungandu-se si la corigenta), astfel „mesajul ” fiind foarte clar – „nu-l meditez , nu ti-l trec clasa „… Aceasta practica este prezenta si acum in scoala ( in orasele mici si la sate e mai jale cu practica asta ) , multi prieteni (fosti colegi ) sesizand acest lucru . Ce faci ?…Nu stiu ! Daca pe tine te multumeste saptele la matematica al copilului tau , si nu dai importanta „avertismentului ” , nota va scadea , atat de tare incat , vei ajunge la meditatii , nu ca sa invete cu adevarat ceva copilul ,ci ca sa intrii in gratiile profesorului …Concluzia mea : meditatiile nu reflecta mereu faptul ca un copil nu stie – caci un profesor poate sa -l faca pe cel mic sa nu stie, daca vrea ! ….Sunt multe aspecte legate de nevoia de meditatie , si uneori am impresia ca si programa asta e facuta, ca sa se ajunga la meditatii . E ceva la modul subminal , de a se ” capata ” un venit in plus al profesorilor . Pare un plan tacit de razbunare , pt salariile mici pe care cei din invatamant le au , desi , sunt convinsa ca multi nici daca ar avea salariul dublu , nu si-ar da interesul sa faca mai mult .S-au obisnuit asa …dau vina pe programa …si daca vrei mai mult plateste ! Si-apoi cu un director de scoala numit pe criterii politice , si nu pe competenta , ce pretentii sa ai si cui sa te plangi !!
Asta ziceam si eu: tot sistemul e prost. Daca nimeni nu ar mai lua meditatii, atunci ar pica sistemul. Dar cum exista cerere, oferta se mareste .
Gabriela, meditatiile sunt impozitate din cate stiu eu. Acum, cine declara, cine nu, care o fi procedura de declarare… nu stiu.
Ha, ha! :)) Nici nu ma gandeam ce val voi isca cand am declarat ca prioritatea mea in viata este educatia copilului si ca daca va trebui sa platesc pentru asta voi plati oricat. :)))
Parerea mea o stiti. Eu sunt pro meditatii, pro invatamant de calitate. Nici nu concep sa nu termine o scoala buna, eventual o facultate care sa-i asigure un fundament serios in viata. Si daca este nevoie de ajutor in plus pentru a atinge un astfel de scop, sunt gata sa platesc.
In legatura cu ajutorul dat de parinti la lectii: din vara, cand ma voi debarasa eu de examenele mele, vom incepe si noi ore de germana. Insa sunt insuficiente pentru a ajuta copil inscris la liceul de germana.
Am o parere proasta despre invatamant: cerinte putine, fara seriozitate, multa libertate la copii prost inteleasa, cadre prost pregatite, parinti cu bani tupeisti si aroganti care platesc examenele copiilor, admitere la facultati pe ochi frumosi si pe baza de dosare.
Meditatiile sunt bune cand se fac fara exces si cand copilul isi da interes. Pe de alta parte poti fi foarte bun si fara meditatii, daca te pasioneaza si iti dai interesul (experienta proprie) dar si sa fi dezastru daca meditatii faci in timp ce visezi la club de exemplu. Cunosc cazuri
eu am facut meditatii la mate inainte de a intra la liceu, recunosc eram nula, profesoara nu isi dadea interesul, parintii nu puteau sa ma ajute; m-a ajutat enorm, am intrat a treia la profilul meu :); in schimb am fost foarte buna la roma si franceza, am fost intr-o clasa speciala de franceza unde intr-a opta faceam materia de clasa a XI-a, pt ca la liceu sa imi ajut colegii nuli la franceza contra cost :))))) asa imi scoteam mancarea din pauze, de 2 ori pe saptamana, iar cand venea perioada de incheiere a mediilor, ohoooo pai faceam bani nu gluma :), faceam compuneri pe banda rulanta;
apoi dupa liceu am vrut facultate la Buc unde eram 15 pe loc, parintii nu aveau bani sa ma trimita „la capitala” cum era moda pe atunci pt meditatii, asa ca am muncit singura, pe branci, de am intrat cu bursa :)) insa am muncit, aveam program de dim de la 8 pana seara la 5 in care nu faceam alteceva decat sa invat;
all in one, daca sunt lacune, da, un ajutor e binevenit, dar nu sunt de accord cu meditatiile de dragul meditatiilor; copilul tb sa invete ca are responsabilitati, ca tb sa munceasaca daca vrea sa aiba rezultate si ca nimic pe lumea asta nu vine fara efort
Ca bine zici!
I love you!
Scuze pentru ca nu sunt pe subiect, dar am sa raspund intrebarii IulieiBe. Cum am facut ca sa castigam independenta financiara? Raspunsul surt ar fi : timp de 14 ani aproape, veniturile noastre comune-peste medii (in unele perioade chiar semnificativ peste)- au fost economiste la maximum si reinvestite (cateva proprietati, doua terenuri, cateva actiuni de valoare). Am folosit si doua credite de 5 ani fiecare si unul de 10 ani. Trebuie spus ca sotul meu incepuse sa economiseasca drastic, cu cativa buni inainte sa ne intalnim, deci exista un fond bunicel de pornire.
Raspunsul lung include: 1. dezvoltat skilluri pe care nu le-as fi imaginat niciodata a fi dezvoltate inainte, gen pus parchet, zugravit, pus faianta, invatat sa am grija de gradina-bref, munca manuala, care costa scump in Occident; 2. Stil de viata frugal, desi posibilitatile ne-ar fi permis in mod cert sa cumparam mobila scumpa, masini noi, gadgeturi de ultima generatie, etc. 3. Neiesiri nicaieri-e drept ca si in timpul week endurilor noi eram ocupati sa mai punem un parchet, sa vopsim usi sau pur si implu sa gatim pentru saptamana urmatoare, si asa mai departe.
De la ce nu am facut rabat: vacante, dar costul lor, in raport cu veniturile, nu era semnificativ; carti+ alte investitii in evolutia personala; haine, pantofi + machiaj pentru mine(dar cumparate numai la solduri sau second-hand); acestea din urma le-am privit tot ca o investitie, si una dubla-in moralul meu (uneori, dupa 8-9 ore de munca in week-end, simteam nevoia sa ma „recompensez” cu ceva frumos) si in imaginea mea (sunt destule momente, profesional, cand imaginea nu ca e importanta, dar joaca un rol).
Pe scurt, e vorba de o rata de economisire foarte ridicata-nu am facut calculul, ca cei doi Frugalwoods, spre exemplu, care economisesc in jur de 71 la suta din venituri. Insa cred ca si in cazul nostru economisirea a fost de cel putin 60-65 la suta. Totul a venit la pachet cu multa munca, multe sacrificii (acum nu le mai privesc asa, dar au fost ani foarte grei, cand ne doream sa putem cheltui mai cu larghete, sa avem o viata mai linistita, etc.).
As mai adauga ceva: la ora actuala, am putea sa renuntam la stilul de viata frugal, la a munci atat de mult fizic si ne-am putea permite sa platim persoane sa faca o parte din munca nostra. Insa nici prin cap nu imi trece acest lucru: mai mult, foarte ciudat, cu cat siguranta financiara e mai mare, cu atat simtim nevoia nu sa cheltuim mai mult, ci sa economisim mai mult.
tks a lot 🙂
si cum mie imi plac asezarile pe puncte as rezuma asa:
1. multa munca
2. cumpatare
3. investitii
4. realism
Sunt bune dar iti trebuie bani sa le platesti 😉
Lali, sincer te admir, insa vreau sa stiu cum ati reusit sa impuneti acest stil si copilului/copiilor?
Caci din ce am citit pe frugalwoods. com ei nu au copii si cum cei mici sunt mari consumatori de resurse financiare, pe mine nu ma prea ajuta sfaturile lor. Adica multe dintre ele deja le aplicam si noi (multe chestii vis-a-vis de imbunatatirea apartamentului sunt facute de noi in), hainele mele de exemplu sunt de la SH, incerc sa nu arunc mancarea gatita (cel putin mancarea mea), insa 2/3 din familie nu prea apreciaza sistemul meu de economisire. Ca sa numai spun ca al meu copil nici nu intelege conceptul de: nu avem bani, sunt altii mai saraci ca noi, trebuie sa facem altceva cu banii. Pur si simplu se frustreaza si ma frustreaza si pe mine cu nervii lui.
Iar asta cu munca manuala in casa, toti cunoscutii mei, dar absolut toti o practica: zidit casa singuri (cumnatul si sora), parchet/usi/zugravit/remodelat pereti numai spun, o fac cam toti. Chiar nu mi s-a parut asa big deal pana acum. Doar la renovarea baii am apelat la un unchi mai indepartat, caci era cu schimbat cada si-acolo chiar nu s-a bagat sotul.
Pe termen scurt, cred ca-i super sistemul acesta de viata si m-ar tenta, insa pe termen lung (14 ani ca in cazul tau, wow!) nu merge. Mai ales ca nu-i si intelegere in familie.
Nu avem copii. Nu am simtit nevoia pana acum-cariere foarte grele, (in cazul lui, pana anul acesta, cand a decis sa lucreze part time si in cazul meu inca, mai ales ca am facut si un shift in urma cu doi ani-dar asta pentru am dorit, nu pentru ca mi-a impus cineva) + al doilea job full time consistand in munca manuala 🙂 Si nu stiu daca vom avea-nu dati cu pietre, dar deocamdata noi doi ne suntem foarte suficienti: avem preocupari comune, vedem viata la fel, evoluam impreuna foarte mult, avem pasiuni frumoase pe care le facem impreuna (filme, gatit)…. Ne este foarte bine asa si nevoile noastre emotionale sunt bine implinite, deocamdata, fara un copil (sau mai multi). Daca voi simti nevoia sa dau mai multa iubire, poate ca voi adopta. Imi pare rau sa o spun, si iarasi nu dati cu pitere, nu cred in sloganuri gen „nu esti o fmeie implinita daca nu esti mama”. A fi femeie e o chestie fiziologica, si mai putin culturala pentru mine. Cultural, sunt mult mai puternica, aventuroasa, indrazneata decat multi dintre barbati 🙂
nu inteleg de ce cuplurile care decid sa nu aiba copii trebuie sa isi ceara scuze ca nu gandesc ca majoritatea; e o decizie de cuplu si nu priveste pe nimeni planingul familial al acestuia;
slava Universului ca nu toata lumea are aceleasi prioritati in viata si acelasi parcurs, ca daca am fi toti la fel ne-am plictisi
sa te ajute Cel de Sus sa iei orice decizie cu care TU este confortabila!
Dar nici vorba de aruncat cu pietre! Sper doar ca decizia ii apartine in totalitate EI, sa nu fie influentata de sot! De judecat, numai judec demult, cam de cand decideam sa NU AM copii, insa este o vorba: niciodata sa nu spui niciodata!
Off topic: acum inteleg procentul de economisire 65-80%. Nevoile copilului ocupa, dupa rate, o proportie covarsitoare in bugetul nostru. Dar nici nu ma plang de chestia asta. Mi-am asumat-o pe deplin.
Chestia cu pietrele era strict pe ce spunea Lali :).
Lali, nu avem pietre aici pe blog :))
O parere persoanala: nimeni nu trebuie sa dea cu pietre in deciziile nimanui si nici nu trebuie sa ne justificam deciziile, indiferent la ce se refera. Atata timp cat nu ii afecteaza pe ceilalti, evident.
Multumesc 🙂 Am facut precizarea cu pietrele, deoarece o mare parte din familia mea din Romania e inca tributara mentalitatii „cea mai mare implinire-a unei femei mai ales- este un copil”. Am fost bombardata ani la randul cu intrebari de genul „da’ tu cand faci un copil? „; „de ce nu faci un copil”?. Avand in vedere gradul lor de educatie-destul de scazut, uneori chiar foarte scazut-, genul de viata dus -deschis prea putin catre idei noi, catre schimbare, mi-a fost foarte greu sa dialoghez cu ei pe aceasta tema. Dupa un timp, am renuntat sa fiu politicoasa si le-am spus ca acest subiect ma priveste strict pe mine si ca nu doresc sa il discut. Au inteles foarte greu si acest lucru:) -sunt persoane obisnuite sa discute tot, sa foarfece tot, sa isi etaleze viata foare mult. Au si mult timp liber pentru asta 🙂
despre meditatii am mai meditat peste noapte ( am cusut pana la 1 juma, asa ca am avut ceva de invatat).
Haideti sa nu mai dam vina pe sistemul prost, sistemul a fsost si ramane prost de 60-70 ani cand Ceausescu a trimis in inchisori politici multi profesori mari, poate cei mai mari profesori ce i-am avut. Si totusi lumea a evoluat.
Si atunci, ce face diferenta??? Hm….. Eu sunt din ce in ce mai convinsa ca educatia nu se face la scoala ci acasa. Copilul sta la scoala sub 10 la suta din viata, restul sta cu familia- asa ca exemplul vine de acasa. Nu conteaza cate stie parintele sa il ajute ( nu stiu sa il ajut la mate) ci conteaza mult mai mult sa vada ca incerc, si imi pun capul la bataie cu el.
Conteaza exemplul.
Aici nu sunt de-acord cu tine. Cum sa inveti copilul o limba straina cu accentul caracteristic, cand tu insati stalcesti limba? Va invata de la bun inceput gresit. Pot sa-mi invat oricand copilul materiile la care am fost eu buna si stiu despre ce vorbesc, dar unde sunt habarnista trebuie sa recunosc ca are nevoie de ajutor profesionist.
asta cu accentul este tare relativa, accentul il vei capata doar dupa cei vei sta o perioada printre bastinasi, chiar refuz sa cred ca un prof din Ro care nu a trait macar 2-3 in UK, va avea un perfect accent britanic; iar si acolo, ca si in Ro, accentele difera in functie de zona/regiune – intr-un anume fel va pronunta un londonez cuvintele si altfel o va face unul din nord; iar acelasi lucru e valabil cu orice limba;
atat timp cat gandesti si vbesti in limba materna (romana in cazul asta) in mai mult de 80% din timp nu prea vad cum sa capeti un accent ca al unui bastinas, cu doar 2-3 ore de meditatie pe saptamana
cunosc aici persoane care sunt de origine iataliana si sunt in Be din tinerete, au acum in jur de 60 de ani si vb in continuare cu accent, chiar daca intr-o franceza perfecta, si accentul asta il aud si eu care nu sunt vorbitoare nativa de fr.
In clasele mai mici,il poti ajuta, ba chiar si mai sus…insa trei copii care isi fac lectiile cam in acelasi timp, unul la homeschooling, nu prea vad ce si cum sa reusesti, mai ales cand sunt mama singura pe timpul saptamanii…apoi nu toti copiii au aceeasi capacitate, comparandu-i doar pe ai mei, ei invata diferit, doi sunt cam cu ”toceala”, mijlociul e cu prinsul din zbor….si chiar daca nu as da vina pe sistem, tot ar avea nevoie de ajutor calificat ptr un gen de probleme pe care nu le fac in clasa, dar le primesc la examen…aici ori esti geniu si rezolvi, ori nu esti chiar matematician si nu ai idei si habar nu ai sa faci ceva ce nu ai mai facut, chiar daca la lb romana stii sa faci o compunere de care nu ai mai facut, fara nici un ajutor… Spun ca fata mea e foarte muncitoare, e mereu epuizata si obosita de cat de mult are de invatat si i se cere, dar nu are inteligenta aceea maxima care da unor copii usurinta de a pricepe si invata foarte usor. Si cunoscand si sistemul american, imi dau seama ca la noi, tot sistemul e de vina, deoarece programele sunt foarte stufoase in mod nenecesar, copilul este lasat sa se lupte acasa cu muuulte teme si lucrari…
Din fericire, noi avem nevoie de meditatii doar la mate, si cate odata la engleza…insa la cate am vazut la viata mea, sunt copii care chiar au nevoie de ajutor in Romania. Poate ca sunt si parinti iresponsabili, care se reped la meditatii, insa eu nu cunosc nici unul!! Si nu e corect sa ii bagam pe toti in aceeasi oala…in plus, cine nu are acum copii la scoala, la sat, nu e chiar ok sa spuna parerea din afara…
Ai grija ca nu-i bine sa te culci asa tirziu!
Parintii de care zici tu intretin sistemul cel prost.
Si mai este o idee acum in Romania: noi n-am avut, asa ca le iau la copii sa aiba ei tot ce-si doresc. Copiii din Romania pe care-i cunosc eu au mult mai mult decit copiii mei sau copiii de aici pe care-i cunosc eu. Probabil si meditatiile pentru meditatii intra in asta: daca pot sa-mi permit, trebuie sa fie si el in rindul copiilor.
In Romania aniversarile copiilor se fac la tot felul de „casute”, cu toti copiii din clasa invitati, aici in general se fac acasa cu citiva prieteni apropiati. Majoratele din Romania din cite am auzit sunt ca niste nunti. Aici se fac chefuri acasa(dar nu multi fac asta). Aici nu se fac albume de absolvire, care din cite am vazut in Romania costa o avere(se face doar o poza de clasa anual). Parintii din Romania arunca mult mai multi bani pentru copii , astia de aici sunt mult mai chibzuiti.
Elena, si in Be tot asa fac – anul trecut la muzeul jucariilor, acum la piscina.
Cu albumele de absolvire, am impresia ca unii parinti o cer, asa ca e greu sa spui copilului: tu nu.
Credeam ca doar in Romania e asa. Si aici se mai merge la piscina sau alte locuri, dar nu se invita in nici un caz toata clasa si parintii invitatilor aduc copilul ,pleaca si vin la ora stabilita dinainte pentru plecare, eventual atunci mai ramin la o cafea si o conversatie cu gazda. Asta-mi place: ca parintii sarbatoritului se ocupa doar de copii, nu fac conversatie cu adultii.
Mă interesează acest subiect, în general, dar acum cu atât mai mult cu cât fiica mea cea mare va susține examenul de capacitate în această vară. Am hotărât că are nevoie de meditații la română și la matematică deoarece din motive medicale a ratat aproape întreg semestrul II de anul trecut, dar și pentru că ne dorim să intre la un liceu foarte bun unde media de admitere este foarte ridicată. Din clasa ei toți elevii fac pregătire!! Majoritatea covârșitoare a elevilor de clasa a VIII a fac pregătire, inclusiv elevi de 10 la clasă. Mi se pare evident că la pregătire se face nu numai recapitulare, ci și un plus de informație față de ceea ce se predă la clasă. Consider că aceste informații suplimentare vor face diferența între tezele foarte bune.
În schimb, nu sunt de acord să facă pregătire cu profesorul de la clasă.
Aniversari cu clasa nu se tin in Romania; sincer acum, chiar nu cred ca bietii parinti, cu salarii de nici 200-300 euro isi permit asa ceva! Si eu am tinut si voi mai tine aniversarea copilului intr-un loc de joaca cu colegii si prietenii lui (maxim 10 copii), doar pentru ca acasa nu am spatiu si nici sa-mi distruga casa niste copii de 4-6 ani nu-mi doresc. Am mai tinut si la iarba verde, la gratar si-a fost super.
Si da, exista tendinta, cand ai fost sarac si nevoit sa muncesti pt fiecare lucru al tau, sa faci cumva ca al tau copil sa nu treaca prin lipsurile tale. Cum nu mi-as dori in veci ca al meu copil sa fie nevoit sa fac credite la banci pentru o locuinta sau o masina! Ca doar de-aia ii are pe-ai lui parinti, sa munceasca pentru el, iar el sa fie focusat doar pe educatie si dezvoltare personala.
Off topic: observ pe aici un curent a celor din afara cum ca tot ce-i in tara miroase! Sper sincer sa ma insel! :))
nu cred ca arata nimeni cu degetul catre sistemul romanesc, problema e ca din „afara” te detasezi si vezi mult mai limpede carentele; fara sa vrei, ajungi sa faci comparatii cu cel in care traiesti zi cu zi, ca la asta te raportezi, desi parerea mea ca dupa un numar x de ani ajungi sa reperezi si defectele sistemului nou in care traiesti; cei care au emigrat, cum sunt si eu de fapt, suntem un fel de struto-camila; sunt zeci de studii academice despre emigrare, care arata clar ca suntem intre doua lumi – nu vom mai gandi nicioada ca cei din Ro, insa niciodata nu vom gandi/fi ca bastinasii 🙂
Cita dreptate ai Iulia!
Corect !!!! Si ce-i mai grav , e ca plecam cu ai nostrii copilasi dupa noi ….si din start nu mai pot reveni 100 % in Ro , si nu ma refer in plan fizic ( Doamne fereste ! ) …ci ca si integrare !!…Eu am aceasta problema …si pt ca am hotarat de la bun inceput ,ca viata noastra nu va fi in DE… copilul sufera cel mai mult …Face carte si la scoala ..si acasa…PENTRU CA EU VREAU SA STIE SA SCRIE SI SA VB CORECT RO ….Am plecat cu ea cand incepuse clasa I-a . E foarte greu sa tina pasul cu ambele metode de lucru … la matematica desi se invata acelasi lucru , altfel se desfasoara ca si exercitiu scris – spre ex. impartirea – la ei e altfel decat la noi ….E clar ca va trebui sa apelez la evaluare si eventual sa repar carentele, cu un cadru didactic !.. La limba romana , nici nu mai vb : ortogramele in clasa aII-a si notiuni despre cum se scrie un bilet SI MUUULTE ALTELE pe langa ! E foarte grea integrarea pentru copil …si la plecare in tara respectiva si la venire in tara de origine ! !!
Scuze, cred ca gresesti cand spui ca muncesti pentru ca copilul tau sa nu treaca prin lipsuri. Cunoasc „n” cazuri de acest gen in Romania si toate, fara exceptie, au creat indivizi ne-autonomi si dependenti pe termen lung de ajutorul parintilor. Cred ca obstacolele si surmontarea lor nu fac decat sa ne dezvolte forta interioara, creativitatea si credinta ca „poti rasturna lumea”. Ofera-i o educatie de exceptie copilului tau-asta este cea mai buna investitie-dar nu te gandi prea mult sa muncesti „ca sa aibe” mai tarziu bani sa isi cumpre casa si masina. Daca va fi bine educat, va gasi si solutii pentru acestea. Si, in plus, o educatie buna iti asigura premizele unor castiguri bune pe tot parcursul vietii, pe cand banii de casa si masina sunt doar la un moment anume.
Din pacate si eu stiu din astia…parinti care se strofocau muncind ca sa aiba copiii, copii ramasi de capul lor ca parintii munceau…
Daca le dai educatie copiilor, o sa stie ei sa-si cistige banii necesari cind o fi vremea.
Nu, nu gresesc! Eu voi munci in primul rand pentru educatia copilului (nu de la asta a pornit subiectul de fata, cand am declarat ca voi plati oricat pentru o pregatire mai buna a copilului?) si dupa aceea pentru nevoile lui basic. De ce sa fie nevoit sa se prostitueze, profesional vorbind, si sa accepte o meserie sub nivelul lui, dar mai bine platita, doar cu gandul la rate si existenta? Nu te teme, nici gand sa cresc un copil in fusta mamii! :)) Nu-s genul si nici el nu-i mamos, uneori este (prea) independent!
Nu era cazul sa te simti vizata, doar ziceam ca eu cunosc personal cazuri de-astea(un fel de domnul Goe varianta mai adulta). Fiind mai in virsta decit multe din voi(sau poate ma amagesc si de fapt sint cea mai virstnica) , e normal ca am vazut in jurul meu mai multe lucruri si incerc sa invat din ele.
E doar alegerea mea faptul ca incerc sa le dau mult timp copiilor mei si sa-i fac sa fie niste persoane cit mai curioase si deschise. Pina acum mi-a iesit destul de bine si-s mindra de mine, mai ales ca, asa cum ziceam, am vazut exemplul invers si rezultatele lui.
Ba da, si stiu nu unul, doi, ci mai multi…Si parintii care nu prea isi permit ,fac eforturi, ca sa fie si copilul lor in rind cu ceilalti(stiu cazuri de aniversari de 5 ani la hotel de 4-5 stele). Sau si mai rau, isi iau copilul de la gradi-scoala in zilele in care e aniversarea lui, ca sa nu fie obligati sa invite la rindul lor, pentru ca nu pot tine pasul .
Elena, este extrem de trist ce spui tu! Insa trebuie sa recunosc ca eu nu am auzit de asa ceva, poate in familiile de etnie.
Pai de-aia am scris, ca mi s-a parut groaznic. Se intimpla intr-un oras mare din Romania. Probabil la scolile sau gradinitele „bune”.
Delia, chiar nu cred ca ai dreptate. Iulia Be a spus de mai multe ori ca au si ei relele lor.
Parerea mea e ca in Ro sunt multe lucruri bune in continuare si de care trebuie sa profitam, dar putem urma si alte modele, acolo unde vedem ca lumea chiar reuseste – de afara sau de aici.
Asa o fi! Mie chiar imi place de Iulia Be!
Recunosc n-am facut meditatii decat la gramatica in ultimul ceas sa recuperez fonetica si gramatica pe care nu am facut-o in cei 4 ani de liceu la real. Is destul de sigura ca as fi luat la facultate si numai cu cartile ca tare bune mai sunt. Nu imi dau cu parerea nici despre toate meditatiile dar stiu ca in liceu mi s-a blocat creierul cand colegii mei au inceput sa faca meditatii la istorie. Adica serios ne-au dat grile exclusiv din 2 manuale, inclusiv subsolurile, cam ce a putut sa adauge in plus meditatia?
Acum am vazut ca sunt la moda meditatiile la drept civil, haida de, esti deja in faculate, eu am meditat chiar unii care terminasera, daca tu nu pui mana pe 6 tratate sa le citesti si sa le rumegi, degeaba iti explic eu fiecare treaba de o maniera personalizata si mai grav degeaba te fac sa retii notiunile pana iei examenul si dupa aia dai hotarari de ma doare capul citindu-le.
Eu pe meditatiile astea inutile nu le pricep in ruptul capului
doamnelor, ce ziceti de homeschooling? mai gratis decat scoala care ar fi gratuita 🙂
e o idee buna insa depinde si de nivelul de pregatire al parintelui, eu sunt zero la fizica si chimie spre exemplu (desi am inceput sa citesc despre fizica cuantica, insa aia for dummies 🙂 ), la astea doua ar interveni jumatatea la o adica; insa, per ansamblu, totusi cred ca o poti face doar pana la un nivel; iar in Be e exclusa ideea, mi se pare ca nu e nici cadru legal pt asta, ca in Fr spre exemplu;
eu am pornit pe ideea: poate invata copchilul limba olandeza atunci pot si eu si…. uite ca eu credeam ca mai usoara e chimia decat flamanda dar nu e asa 🙂 . Consider ca orice parinte poate sa invete cu copilul – doar nu au copiii 3 capete – asa ca homeschooling-ul e ceva realizabil. Intradevar, cadrul legal nu este in Be – pe cine stiu e inscris la o scoala din America si platesc acolo.
Nu cred ca i se potriveste oricarui parinte. Degeaba ai cunostinte, daca nu esti bun pedagog. Eu n-as putea. Si n-as vrea sa-i transmit copilului aversiunea mea pentru geografie si istorie, de exemplu. Desi poate ca invatind in ritm cu el, incep sa-ti placa si tie, cine stie?!
La nivel de liceu e si mai greu cred. Deja pt a mai face lectii cu elev de ultima clasa trebuie sa lucrezi cot la cot cu el, altfel pierzi trenul. La mate l-am cam pierdut, mai ales ca au un capitol mare cu vectori si pe vremea mea utilizam vectori la fizica, dar nu la mate. De fapt am capitole care imi plac , iar altele nu. In general ne-am impartit treaba pe materii: taica-su unele, eu altele. Pina la urma tot un fel de meditatii sunt si astea. Dar ma intreb de multe ori daca pe copil il ajuti sau nu invatind impreuna cu el, intr-o anumita masura ii oferi pe tava informatiile gata digerate.