Unul dintre dialogurile care mi-a rămas întipărit în minte peste ani este cel cu o colegă de serviciu, la o cafea, în preajma sărbătorilor de iarnă. Povesteam despre orele lungi petrecute la cumpărături și apoi la casa de marcat, despre toată mâncarea cumpărată, cât să hrănești un regiment, dar și despre alergătura și oboseala din preajma sărbătorilor, urmată de o altă alergătură și o altă oboseală.
Cred că a fost prima dată atunci când m-am gândit foarte serios la propriul comportament vizavi de toate aceste activități din preajma Crăciunului și m-am gândit că merită o restructurare J. Cred că, la 5 ani distanță de la acel dialog, pot spune și că mi-a ieșit.
Da, fac cumpărături de Crăciun. Da, îmi place mult să dăruiesc (mai mult chiar decât să primesc) și uneori am tendința în această perioadă să cheltuiesc mai mult decât mi-am propus.
Și totuși… îndrăznesc să afirm că spiritul Crăciunului merge dincolo de îmbulzeala din marile magazine, pe care o asociez totuși mai degrabă cu nervii decât cu magia și bucuria. Sunt cu totul alte lucruri pe care le putem face în această perioadă pentru a ne bucura pe deplin de ea – și fără să cheltuim o avere. Preferatele mele sunt:
- Filmele de Crăciun – le-aș urmări și dacă pe unele aproape le știu pe de rost. Am văzut, totuși, și multe filme noi în această perioadă în care chiar m-am uitat la TV (de obicei nu prea o fac),
- Luminițele orașului și piețele de Crăciun – cred că am fost să le admir de câte ori am avut ocazia și chiar am creat ocazii pentru o plimbare prin centru
- Muzica de Crăciun – mereu îmi caut CD-urile în preajma sărbătorilor și mereu mă bucur că, cumva, se mai adaugă unul în colecția mea. Cel nou de anul acesta mi-a fost trimis de o agenție de publicitate J
- Prietenii și familia – majoritatea prietenilor mei au plecat în timp din București, uneori ajung pe aici, alteori vorbim doar la telefon, dar până în Ajunul Crăciunului îmi place să fi vorbit cu toți și mă bucur pentru aceste momente. De Crăciun mă văd sigur cu cel puțin o parte din familie
- Decorarea apartamentului – nu îmi place să adun lucruri, dar în fiecare an cumpăr câte un globuleț nou – e deja tradiție de Crăciun – și îmi place să fac bradul (micuț, de plastic) și să lipesc stickere pe fereastră – chiar dacă muncesc un pic la sfârșit să le dau jos
Cam astea ar fi ingredientele pentru a simți cu adevărat spiritul Crăciunului, cel puțin din punctul meu de vedere. Iar în ceea ce privește cumpărăturile, le facem și pe acestea, dar evităm în general îmbulzeala. Cum procedăm:
- Mă organizez pentru a avea cât mai multe cadouri (dacă nu pe toate) în avans. Anul acesta mărturisesc că nu am procedat la fel ca de obicei și s-a cam văzut, dar clar ne întoarcem de la anul la această obișnuință
- Cumpăr online chestiile grele. Anul acesta Mega Image a avut și transport gratuit, cu atât mai bine
- Prefer piața hyper/supermarketului. Și aici e înghesuială, dar totul se distribuie la comercianți micuți și e mai ușor să ajungi la fiecare produs în parte. Sâmbătă am fost în Obor și am cumpărat cam tot ce aveam de cumpărat, de la fructe la legume de sezon pentru salate, carne și brânzeturi
- Dacă totuși trebuie să ajung la supermarket, o fac la ore mai puțin obișnuite. Dimineața, adică. E și atunci înghesuială, dar nu ca la amiază/seara
Așadar, cel puțin eu nu regăsesc nimic din spiritul Crăciunului la cumpărături, crezând în continuare cu tărie că… sărbătorile fericite nu se cumpără de la magazin.
iulia Be says
Mda, e o adevarata nebunie de Craciun… Eu am senzatia ca se pierde din adevarata semnificatie a Craciunului, nu mai e despre familie si valorile asociate, ci despre cum si cat sa cheltui mai mult… Inainte, credeam ca doar in Ro o ia lumea razna de Sarbatori, insa nu suntem cu nimic mai speciali, si aici si in tarile vecine tot la fel este… Ai impresia ca maine se inchid toate magazinele, ca nu mai ai ce sa mananci sau sa imbraci… Si anul trecut si anul asta aici a cazut sistemul de plata cu cardul, din cauza volumului de plati facute pe minut (vreo 2-3 miliarde de euro cica, si asta doar intr-o zi…….). Sincera sa fiu, incep sa renunt sa mai caut explicatii la ce se intampla in jurul meu, nu e ok pentru spiritul meu analitic, dar e safe pt sanatatea mea mintala 🙂
Un Craciun linistit si Sarbatori fericite iti doresc!
Mihaela Dămăceanu says
Draga mea, am scris de două ori un comentariu şi văd că nici al doilea nu a apărut, sigur am apăsat aiurea pe ceva. Vreau să îţi mulţumesc ţie şi celorlalte prietene pe la care am trecut dimineaţa aceasta, pentru starea de linişte pe care am capătat-o de la voi! Nu am de obicei probleme cu aglomeraţia de la cumpărături, căci reuşesc să le fac din timp, dar am o problemă cu controlul stresului datorat prea multor treburi. Însă am mai promis astăzi că mă voi relaxa şi chiar mă ţin de ea!
O săptămână minunată, cu linişte şi bucurie!
Myky says
Craciun Fericit!
o femeie says
Eu anul asta am schimbat atitudinea cu un unghi de 150gr. Am calculat cat cheltui in fiecare an de sarbatorile de iarna cu cadouri, mancaruri, haine noi, schimbat te miri ce prin casa, stiti voi: toate ce le vrem de sarbatori si care sunt musai si fara de care credem ca nu se mai poate trai si ma mir cum de am trait fara ele inainte. Ei, anul asta am luat banii aia si scos inca ceva din fondul de economii si m-am dus in vacanta undeva unde e mai cald.
Anul asta am avut sarbatori cu adevarat relaxante si cadouri simbolice.
La multi ani!