Va fi din nou o săptămână călduroasă în București și cred că aproape peste tot. Există însă și o veste bună: sfârșitul săptămânii vine cu ceva ploi și temperaturi mai scăzute, și nu cred că la finele perioadei răcoroase căldura va avea aceeași putere.
Mie nu-mi plac deloc perioadele călduroase – pe lângă senzația de real disconfort, e și o senzație de punere a vieții în stand by: o să merg într-un loc sau altul când se răcorește (acolo unde evident pot evita), o să coc vinete când se mai răcorește… ce multe lucruri mă așteaptă pentru când se mai răcorește afară :).
Dar departe de mine gândul de a mă plănge de căldură – vroiam doar să vă spun că ea îmi modifică oarecum planurile, în sensul în care mă voi strădui să gătesc cât mai puțin în această perioadă (mă salvează congelatorul, am acolo supă de legume, vreo două porții bune de ciorbă pentru el, sos de paste cu ciuperci și legume pe care îl pot folosi și alături de cartofi fierți, de exemplu, pentru a avea două mâncăruri diferite, cu aceeași bază, plus un ghiveci de legume și mai sunt și altele pe acolo – cel puțin V. e acoperit, la mine e mai greu, dar mă pot mulțumi și cu salate la o adică).
Știu că la noi e tradițional să umplem congelatorul vara-toamna, dar credeți-mă că vara e minunat să ai mâncare gata gătită congelată, pentru zilele caniculare.
Meniul săptămânii va fi așadar:
- Ciorbă de legume (din congelator)
- Supă de roșii
- Paste cu sos de ciuperci/legume
- Cartofi fierți cu același sos alături
- Pilaf cu legume
- Porumb fiert, salată de vinete și muult pepene
În ceea ce privește planurile pentru această săptămână… vreau să restructurez un pic rubricile blogului. Cei care s-au abonat la Newsletter știu deja, pentru că v-am întrebat care dintre rubrici considerați că e în plus – iar tuturor celor care mi-au scris le mulțumesc frumos pentru părerea lor – nu am reușit să răspund la fiecare mail, dar cu siguranță că voi ține cont de aceste păreri, care coincid (și nu mi se pare deloc întâmplător) – și cu ideile mele.
Una dintre rubricile de care ne vom despărți este cea pe care o citiți acum. Poate că va mai apărea, într-o formă sau alta, însă lunea vom avea ceva diferit.
De ce?
Pentru că eu consider că rubrica și-a îndeplinit menirea: important nu este ceea ce fac eu, într-o săptămână sau alta, ci ceea ce faci TU, cel sau cea care mă citești. Ideea de bază sunt sigură că ai reținut-o: organizarea înseamnă economisire. 5 sau 10 minute petrecute din când în când pentru a pune la punct o listă de cumpărături, un plan pentru săptămâna care începe (și aici nu mă refer neapărat la zona gospodărească sau gastronomică, ci în orice domeniu) îți salvează foarte mult timp și bani. Așa că e rândul tău acum :).
Mie imi pare tare rau ca ai renunțat la aceasta rubrica, ma inspira si găseam motivatia sa ma mai organizez.