Am avut un weekend care m-a făcut să visez. La căsuța mea mică de la țară, cu câteva animale și o grădină mare, pe care să o îngrijesc cu mult drag. Da, am fost la țară :). Pentru mine a fost un eveniment, pentru că număr pe degete experiențele de genul.
A fost frumos, când strângeam ieri bagajul aveam și o strângere de inimă, ca în copilărie, când se apropia momentul plecării din tabără. E multă muncă în spatele vieții aparent liniștite de la țară și nici nu știu cum m-aș putea obișnui departe de orașul cu facilitățile lui, dar la momentul acesta îmi doresc parcă și mai mult să avem o căsuță la țară.
Mă gândesc că la momentul în care eu scriu aceste rânduri, în timp ce încă îmi beau cafeaua, acolo vaca a fost dusă la păscut, porcii și găinile au fost primit de mâncare, florile au fost udate… și cine știe câtă treabă au făcut deja oamenii harnici de pe acolo…
În fine, e momentul să revin cu picioarele pe pământ, perioada noastră de concediu nu e deloc departe, iar eu am nevoie de un pic de organizare pentru a putea să plec liniștită. Și am ceva de lucru pentru a pleca liniștită la plimbare.
Și la capitolul șmotruială am destule de făcut, săptămâna asta mi-am propus să:
- fac un pic de ordine în dulapurile din bucătărie
- să aspir bine (asta fac oricum) și să șterg toată mobila pe deasupra (operațiunea asta o execut la 3 săptămâni-o lună)
- să eliberez un dulăpior pe care îl mutăm temporar în balcon și să găsesc un loc pentru tot ceea ce am acolo
La sfârșitul săptămânii vor veni părinții mei, o să avem și ceva treabă de făcut (tata e electrician și i-am pregătit o serie de misiuni specifice + activități conexe, vom instala un sistem de prindere pentru draperii/perdele, o să montăm dulapul de baie -cu acesta ne descurcam cred și singuri, dar fiind plecați în weekend nu prea am avut timp, o să avem câte ceva de lucru și prin boxă) – toate acestea tot în partea de gospodărie le încadrez. Abia aștept!
La capitolul gătit o să am o misiune ușoară, am venit de la țară cu o mulțime de bunătăți, săptămâna aceasta o să mâncăm în special brânzeturi cu mămăligă (am primit și o pungă de mălai – e incredibilă mămăliga făcută cu mălaiul de țară, un pic aspru așa, dar grozav de gustos) și salate.
Mai am de uscat câteva plante medicinale, am primit și tarhon și o să pun un borcan la oțet, vreau să mai fac o încercare cu leușteanul – îl mut din nou, dar dacă nu se simte bine nici așa o să îl plantez în fața blocului.
Am o săptămână lungă în față așadar, dar abia aștept să văd cum o să mă descurc.
Malai de la tara duc si eu dorul. Eu imi cumparam din piata, cate putin.
Cat despre viata de la tara, nu e pentru orisicine. Animale inseamna trezit in fiecare zi la 6 si hranit (inclusiv duminici, 1 ianuarie, ziua de nastere, sau cand visam noi concediu). Inseamna munca zilnica, constanta, ritmica, si de ce nu, monotona, aceeasi munca mereu. Inseamna o organizare si nu o delasare (acum, la bloc, mai las vasele de spalat miine, sau stransul rufelor de la uscat pe a2a zi, dar la tara nu mai merge asa). Inseamna convieturile cu vecinii de voie/nevoie, toleranta maxima pt ca altii…nu ai de unde alege.
Ai mare dreptate, am observat si eu acest lucru… Inca nu am luat vreo hotarare in acest sens, imi dau seama ca sunt multe dificultati, iar cea mai mare mi se pare exact imposibilitatea de a mai pleca pe undeva. Ma gandesc ca putem incepe insa cu putine animale si o gradina micuta si sa ne adaptam cumva pe parcurs.
Şi eu m-am gândit că idilizăm mult viaţa la ţară, pote mai mult din dorinţa puternică a unei schimbări de care simţim că avem nevoie. Mereu îmi spun că acolo este foarte multă muncă, una cu care nu suntem deloc obişnuiţi. Dar tot nu îmi iese din cap deloc această idee şi tot visez cu ochii deschişi, ziua-n amiaza mare, la răcoarea şi bucuria unei mici grădini înflorite. Iarna însă, mă cam părăsesc aceste vise.
Evident ca exista solutii si la viata la tara. Un om harnic va gasi un vecin pe acelasi ritm, de incredere, care sa ii vina 1 ora dim. si 1 seara sa ii hraneasca pasarile /dea drumul in curte/ inchida; alta solutie este de a avea pasari + porc + iepuri si taiate in noiembrie, si apoi iarna: 3 luni de libertate de vacante; inca o solutie care imi place mie sa cred ca e fezabila : de plecat 2 sapt. in vacanta si lasat o familie de la oras sa vina sa stea in casa 4 sapt. , coabitat 1 sapt. impreuna inainte de vacanta si 1 dupa – timp in care are invata rostul lucrurilor, desi cred ca sunt naiva, cunosc numai 3 prieteni ce are face asta… .
Totul inseamna organizare si planuire din timp, nu mai e spontaneitate, se duce lenea de a lasa pe a 2a zi. Iar pt animale si gradina inseamna in primul rand pasiune si dragoste, pt ca, desi pare simplu, trebuie citit si trebuie multa atentie pt a putea produce (a fi in profit).
Sunt oameni ce locuiesc la tara ce prefera sa cumpere un salam decat sa creasca porc: pt ca e mai comod.
O femeie, asa m-am gandit si eu: ca putem gasi solutii – crestem pasari pe care le taiem in noiembrie/ne luam vara vacanta si ii rog pe ai mei sa stea la tara (parintii cat sunt in putere, poate sora mea cu ai ei) – la alte persoane nu m-am gandit, dar nici asa nu m-ar deranja.
Deocamdata e in stadiu de vis ideea – inca nu ne-am planificat asta foarte serios.
Aici musai sa zic ce gandesc. Mihaela avea dreptate…e un pic de idealizare a vietii la tara.
1. Angajamentele facute in directia unei gospodarii la tara sunt direct proportionale cu distanta parcursa pana la aceasta; implicit cu accesibilitatea.
2. relocarea fie ea si temporara presupune o logistica ampla, detaliata si cu care nu prea suntem obisnuiti; pt. o gospodarie la tara este nevoie de multe utilaje, instrumente, ciurciubote, etc pe care pana acum le doseai in boxa, le aruncai, iti ocupau loc, etc.
3. logistica de genul acesta inghite mai multi bani ca un apartament; vesnic trebuie ceva la curte;
4. adesea investitia nu se vede in gradina ori profit; se topeste
5. este munca zilnica sau macar frecventa
6. vecini de incredere…hm..eu am unul, m-a binecuvantat D-zeu care da singur cu motocoasa in fata portii mele, doar asa ca ne intelegem bine. Si nici macar nu suntem pe acolo.
8. Cand investesti intr-o astfel de gospodarie iei in calcul numai si numai potentialul tau de timp si disponibilitatea ta de efort; niciodata pe al altora; ai sa fii surprinsa ..dar la munca de acest gen nu se inghesuie nimeni mai mult de o zi.Chiar daca sunt rude.
Situatie ideala si ceva mai realista:
a. distanta pana la gospodarie – nu mai mult de 10 min. cu masina (economie de timp si benzina) de la apartamentul prezent
b. pozitie la marginea orasului sau la o cale importanta de comunicatie (vei avea de transportat diverse)
c. musai necesita masina de trambaleala; evident sa ai si tu carnet; nu ajunge sotul tau doua zile, ajungi tu in locul lui
d. dat fiind ca nu stai acolo, nu poti tine animale, doar gradina…e ok pentru inceput
e. ceea ce recoltezi, trebuie tinut undeva peste iarna-spatiu de depozitare si uneori ai sau nu ai chef , prepari diverse in timp util ca sa le conservi. Ritmul tau va fi ritmul gradinii, al vremii, al naturii, nicidecum cel pe care erai obisnuita sa il ai.
f. relocare langa Bucuresti, la o casa, in vreo comuna, insa preturile sunt foarte mari si nu cu mult pamant. Ca iti vine greu sa muncesti.
La asta m-am gandit acum, rapid. Poate am timp sa scriu despre asta…
Asta cu neluarea în calcul a disponibilităţii de efort a altora mi-a plăcut tare. Foarte complet, nu ştiu ce ai mai putea scrie în plus. Aseară visa şi soţul meu iară, la casa de la ţară şi eu înţeleapta, i-am spus că întîi vreau să-l văd plantând ceva la Botoşani, că până acuma nu-l văzui. S-a uitat la mine cu nişte ochiiii. Şi eu visez continuu, cum spuneam, dar mă şi întreb cum aş face faţă, că nu ştiu până nu experimentez. Oricum, până ajunge Mihnea la facultate, nici nu prea aş vrea, deci mai am timp de gândire.
Sunt multe solutii. Cum se descurca unii, va puteti descurca si voi.
Va recomand pana a face pasul sa faceti turism agrar ( sa mergeti in ferme, care ofera cazare, dar si sansa de munca).
La sat te descurci bine numai in echipa cu vecinii.
Bună ideea aceasta cu turismul agrar. Ceva de o posibilitate de încercare a forţelor îmi trecuse şi mie prin minte, dar nu găsisem soluţia aceasta. Mulţumesc!
Exista un concept, cu voluntari, international. Incepe sa prinda roade si la noi in tara. Oameni preocupati de natura se unesc in grupuri online dar si in real life, de lucrat in lemn sau de permacultura, se fac semi tabere, de cateva zile – saptamani, primesc gazduire si o masa cu produse proaspete, in schimb participa la activitatile locale. In final, e un castig de ambele parti, pt ca cei ce pleaca raman cu un bagaj de cunostinte.
Ca inspiratie internationala: http://www.eco-volontaire.com/tag/agriculture-biologique/
sau http://www.wwoof.be/what/qu_est_ce_le_wwoof.php
Si varianta romaneasca: http://www.wwoof.ro/
Ca solutie de testare a limitelor proprii, treaba cu turismul agrar e chiar o idee super. Deasemeni exista ferme care lucreaza cu voluntari. Ofera cazare si masa dar nu si bani.Aici link catre o ferma organica a cuiva pe care il citesc demult si am toata admiratia pentru munca pe care o face.http://agricultura-sustenabila.blogspot.ro/
Oricum ar fi, Iulia, e de luat in calcul si o relocare dar numai dupa ce te lamuresti cum e cu munca fizica pe termen lung. Eu una, nu o prefer ..sunt urbana pana la urma, imi sustin sotul, muncesc si eu, dar nu fac din ea un scop in sine, ci o practic doar la nivel de hobby cand pot, cat pot. Scopul este sa fiu fericita, nu sa lesin pe plantatie.
Si mie mi se pare interesanta ideea cu turismul agrar. De fapt, un pic asa am facut in weekend, V. a mers la coasa, eu am ajutat apoi la rasfiratul ierbii pe camp. Am vazut si partea mai putin frumoasa a muncii fizice, el s-a ales cu insolatie, eu cu o super sperietura.
Una peste alta, daca de exemplu eu as avea un venit constant, chiar daca nu foarte mare, pe care l-as putea obtine muncind de acasa – asta poate sa insemne si de la tara, daca reusim sa ne relocam si inchiriem apartamentul, avand si de aici un venit si gasim si o solutie pentru el, cred ca putem sa sarim partea cu muncitul pana la epuizare.
Amandoi suntem suficient de rationali incat sa nu luam sarcini pe care nu le putem duce, putem incepe cu putine animale sau chiar fara, cu o gradina cu plante care cresc usor si cateva flori si sa vedem mai departe. Cum spuneam insa, suntem la stadiul de vis. O sa fie mai apoi plan, si abia dupa mai vorbim 🙂
Sa nu zici că ai dat peste o năpârcă/şarpe dacă ai întors fânul. Am păţit-o şi eu. La munte.
brrrrr … eu nu am avut asa incidente 🙂 dar mi-e frica rau de serpi.
Pana la naparca aceea, nici eu nu vazusem decat la Zoo, cate un piton sau boa.. dar cand am intors pala de fan, a sarit si s-a zvarcolit…aproape neagra, lucioasa, mare. Nu se compara cu serpii exotici, nicidecum dar sa sara din iarba..chiar e de cosmar.