Am propus o provocare în luna mai: două zile fără nicio cheltuială. Recunosc că pentru mine nu a fost o provocare în adevăratul sens al cuvântului, pentru că bifez într-o lună mai mult de două zile fără cheltuieli, și nici pentru o parte dintre voi nu a fost – pentru că știu că există persoane care își fac o aprovizionare de week-end și mijloc de săptămână, în restul intervalului rareori cheltuind câte ceva.
Cu adevărat o provocare a fost însă pentru o altă parte a voastră, iar eu am propus-o pentru posibilele concluzii pe care le-ați putea trage de aici. Iar articolul Amedeyei, dar și comentariile ce i-au urmat, ilustrează perfect aceste concluzii. Dacă aveți timp și răbdare, chiar insist să îl citiți (cu tot cu comentarii, așa cum spuneam).
Totul poate părea banal, dar dacă nu ai deprins încă ideea de organizare, totul poate să fie incredibil de complicat. Ideea aceasta de a petrece o zi fără cheltuieli (nu am adăugat pe săptămână, pe lună sau pe an, cred că ai observat) e până la urmă cel mai bun exemplu pentru a înțelege ce înseamnă să trăiești frugal, să faci niște sacrificii pentru ca pe termen lung să nu fii nevoit să faci alte sacrificii, mai mari.
Poate că azi ai poftit la un covrig, sau te-ai oprit să cumperi un kilogram de castraveți, chiar dacă în frigider ai o mulțime de ingrediente pentru salată, dar castraveți nu ai și știi ce mult îi plac lui sau copilului, și daca tot ai văzut niște cireșe foarte frumoase ai zis să iei un kilogram, chiar dacă erau cam scumpe și mai ai 3 feluri de fructe acasă, care probabil că se vor strica la un moment dat, și mai vezi 2-3 chestii pe care le iei – terminând cu cel puțin 50 de lei la casă… Pe urmă ai trecut pe lângă o librărie și ar fi fost așa de bine să îi cumperi micuțului o carte de colorat – deși poate că mai are o mulțime acasă la care nici nu prea se mai uită, și apoi… te las pe tine să completezi.
Sunt lucruri mărunte. Dar ele, aceste lucruri aparent mărunte, se adună și dau suma tuturor lucrurilor mari. Și uite-așa ne trezim că renunțăm la lucruri mari și importante pentru noi, tocmai pentru că nu putem să renunțăm la lucrurile mărunte, care în timp se adună.
O zi, o singură zi fără cheltuieli, ni le poate arăta atât de bine!
Ea nu e neapărat despre bani și despre cât de mult poți economisi (deși v-am mai demonstrat în timp ce înseamnă să aduni fie și sume mici de bani, dar să ai o constanță), ci despre lucrurile pe care le putem îmbunătăți în general și soluțiile pe care le putem găsi. Amedeya, după o singură zi, a sesizat așa de bine atât de multe lucruri:
- că la finele zilei nu prea știa ce să gătească, așa că mergea la magazin pentru a cumpăra ceva rapid
- că acest lucru se întâmplă zilnic sau aproape zilnic
- problema cu soțul – e normal ca atunci când sunt 2 persoane, fiecare să aibă ideea lui, iar într-o familie de 3, 4 sau 5… poate să fie de-a dreptul haos
- că de fiecare dată nu ajungea acasă doar cu ingrediente pentru mâncare, ci și cu suc, turtă dulce, plus ceva la ofertă, plus…
Și mai sunt și altele. Comentariile adaugă o serie de concluzii, dar propun și niște soluții. Până la urmă totul se rezumă la organizare, dar un anumit tip de organizare. Cel centrat pe preferințele membrilor familiei. Să ai în casă ingredientele necesare pentru a putea propune cel puțin 2-3 variante care să fie pe plac „clienților”, mai mari sau mai mici. Congelatorul poate în timp să îți devină cel mai bun aliat.
Eu de fiecare dată când gătesc ceva care se poate congela (și gama e destul de mare, în timp am observat că doar cartofii și orezul au un gust ciudat), congelez. Măcar o porție. La momentul acesta am în congelator sos cu ciuperci și pui (care poate fi mâncat ca atare sau adăugat peste paste), ciorbă de pui, mâncare de spanac, carne de curcan la grătar (e bună pentru a încropi ceva ultra rapid ca garnitură).
Mai păstrez și câteva borcane de fasole fiartă (da, știu că e mai economic să o fierb chiar eu, dar e un compromis aici cu care sunt mulțumită), și pe care o pot face foarte rapid făcăluită, dar și câteva conserve de sardine și hering, care ne plac mult cu o salată alături. Toate sunt chestii care îi plac mult lui V.. Dacă deseară nu e mulțumit de oferta din frigider (deși și ea e în concordanță cu preferințele sale) îi prezint și variante pe baza a ceea ce avem în congelator și frigider.
Un alt lucru pe care îl percepeam și eu era acela al cumpărăturilor ca terapie. Ai un motiv de a ieși din casă, de a te mai plimba un pic după o zi aglomerată… Eu sunt sigură că poți găsi cu un pic de imaginație și alte asemenea motive. Recunosc că noi suntem norocoși în privința aceasta (dar e un noroc pe care ni l-am făcut, adică am căutat un apartament aproape de parc) și nu găsesc nimic mai bine și mai frumos decât să te plimbi o oră seara prin Parcul IOR. O singură zi în care nu cheltuiești nimic, dar stai și analizezi la sfârșitul zilei pe ce ai fi cheltuit, dar și dacă totul era sau nu justificat, poate să îți aducă atât de multe beneficii…
Provocarea două zile fără cheltuieli continuă
Vă invit și în luna iunie la două zile fără cheltuieli. Sper să adun mai multe povești (scrie-mi pe mail sau în comentarii, dacă nu ai un blog), chiar și de variante nereușite (dacă ai luat un covrig, sau o înghețată, tot ok e și poți merge mai departe, propunându-ți să nu mai cheltuiești nimic până la sfârșitul zilei următoare).
Și nu uita: ziua asta fără cheltuieli merge dincolo de a petrece o zi fără a da niciun ban. E despre puterea ta de a te organiza, despre posibile noi obiceiuri bune pe mai târziu pentru tine, despre puterea de a duce un lucru la bun sfârșit, despre a vedea că totul nu se rezumă doar la bani…
Cine mi se alătură în iunie?
Eu! Dar cu 4 zile pe luna!Imi place mult provocarea asta!! 🙂
Antonia, tare ma bucur ca iti place! Te astept si cu impresii – sunt tare utile.
Astazi e a treia oara! Nu stiu ce gen de impresii sunt asa de utile…eu ma gandesc cu o zi inainte sa am totul ptr meniul pregatit(uneori nu este posibil sa cumpar totul intr-o singura zi din saptamana) si daca uit ceva, incerc sa ma descurc cu ce am…de ex azi trebuia sa fac un fel de muffins din dovlecei si mi s-a parut ca nu am destula branza, asa ca o sa fac un fel de chifelute din dovlecei, care merg si fara branza si sunt sigura ca o sa fie bine primite! In aceasta zi fara cheltuieli este si zi de facut paine in casa…avem salata si ceapa prin gradina, deci salata e asigurata, plus cate ceva prin camara si frigi(destul de frugal data asta), in caz ca alor mei copii nu o sa le ajunga ce le ofer eu!! daca mai exista vreo curiozitate, sa ma intrebati…. 🙂
eu am destul de multe zile de genul asta – nu ma invita la zgarcenie si frustrari, ci la cumpatare si respectarea meniului (cel mai des se duc banii pe mancare, la haine / alte chestii sunt cumpatata si cumpar de la solduri).
Pt ca asta fac de peste 1 an ( nu premeditat, pur si simplu imi propuneam sa pregatesc tot de acasa si sa nu fiu nevoita sa tre pe la magazin din motive de timp ) am ajuns astazi sa imi permit curajul de a zice: 5 euro pe saptamana, primele 3 zile am pachet (si meniu) si apoi improvizez.
Am mai auzit metoda aceasta de a congela o parte din mancarea gatita (la o colega de serviciu). E o varianta buna de a te descurca cu meniul zilnic si totodata o modalitate de a economisi, dar … prefer mancarea proaspat gatita, mi se pare mai sanatoasa.
Mara, eu am citit lucruri bune despre congelare – in varianta gatita in casa, evident.
Cred ca e intr-adevar mai sanatoasa mancarea proaspata, dar daca nu am timp mi se pare o varianta cu mult mai buna decat cartofii prajiti sau alte improvizatii de moment.
Ai putea propune o zi a saptamanii, anume. Sa zicem marti. Pt. ca miercuri oricum e cea mai buna zi de piata. In fiecare marti nu scoatem bani din buzunar, na!
Ghindaa, cam cum faci tu sa ghicesti gandurile mele de la o distanta asa de mare :))) ? De luna viitoare va fi exact martea fara cheltuieli, de fapt o forma a ei, vei vedea, dar deocamdata am zis sa facem un pic de antrenament 🙂
Hmm! Nu stiu cum..parea logic. Psihologic vorbind, exista o relaxare din weekend care se prelungeste cam pana marti.Iar miercurea este cea mai buna zi de piata …si marfa proaspata si preturi bune, care nu sar mult, ca duminica si nu e nici aceeasi aglomeratie.Deci martea mi s-a parut ok.
Pentru mine nu a fost foarte greu, sambata si duminica oricum nu faceam cumparaturi si nici vineri nu cumpar tot magazinul sa fiu pregatita, acum am mai strecurat cate o zi in saptamana in care nu dau nici un ban. Face bine la dezvoltarea autocontrolului
Eu n-am reusit sa bifez ca reusita provocarea, voi scrie despre asta pe blog, insa vreau sa incerc si in iunie. Imi pare imposibil sa fac asta (oricat de ciudat ar suna pentru anumite persoane), insa TREBUIE s-o fac, pentru mine! 🙂
Calin, pentru mine nu suna ciudat. Am avut perioada mea în care îmi era greu să o fac, iar acum mi se pare o provocare prin prisma faptului ca stiu de dimineata ca nu voi cheltui nimic si imi vin unele idei :). Altfel, am zile în care nu cheltui si nu simt nevoia sa o fac.