Un blog descoperit de curând și pe care l-am citit din scoarță în scoarță, pentru că ideile îmi sunt familiare și îmi plac, fiind prezentate și într-un mod foarte simpatic, este Doar un leu.
Unul dintre comentariile la un articol m-a făcut să îmi pun și eu întrebări. Comentariul este următorul:
Si in ce ne transformam? Stam in casa, nu mancam in oras, nu ne cumpar am un covrig? Traim doar ca sa facem economie?
Ei bine, am reflectat un pic asupra modului în care m-am transformat eu de când mi-a răsărit ideea asta că aș putea face mai multe cu banii mei, chiar și în condițiile în care rămâneau aceeași. Sper ca memoria să nu îmi joace feste, dar iată cum văd eu lucrurile.
Iulia de acum 10 ani
Aveam un salariu mulțumitor, peste mediul pe economie, totuși nu extrem de mare. De două ori pe an luam și câte o primă care ajungea către valoarea unui salariu (undeva la 70-80% din aceasta).
Salariul îmi ajungea foarte bine în prima săptămână, când îmi și cumpăram unele lucruri după care aveam senzația că tânjesc, binișor în a doua săptămâna, în a treia săptămâna deja visam la salariul următor, iar în a patra salariul era deja istorie și începeam să mă împrumut din jur.
Una dintre expresiile mele favorite era „la salariu”. Urma să îmi iau nu știu ce la salariu, să plătesc orice aveam de plătit la salariu, să merg nu știu unde la salariu… Cumva viața era pusă în stand by până la apariția momentului magic „la salariu”. Când îmi acopeream toată suma de frustrări adunate în cele minim 10 zile de restricții în care nu făceam economie, dar nici nu aveam niciun ban.
Mergeam în concediu cam o dată pe an (noroc că luam prin iunie o primă care îl acoperea), ieșeam cam la două-trei zile, de obicei la cinema sau prin vreun bistro/cafenea, îmi cumpăram tot felul de prostioare în primele 2 săptămâni după salariu, pentru ca ulterior să găsesc cu greu bani până și de mâncare.
Inutil să vă spun că nu aveam nimic deoparte și absolut orice apărea între timp necesita un mic împrumut. Nu m-am întins din fericire niciodată prea mult, orice minune îmi cumpăram putea fi achitată „la salariu”. În acele momente consideram că ai nevoie de sume uriașe de bani pentru a reuși să economisești, și oricum oamenii care o făceau erau un pic duși cu pluta, nu neapărat aparținând vreunei grupări ciudate, dar cu o structură pe care eu nu prea o înțelegeam.
Iulia de azi
În vocabularul meu curent nu mai există expresia „la salariu”. Dacă ne dorim cu adevărat ceva, chiar și mai mare (nu mă refer aici la casă și mașină, evident), avem bani să achităm chiar și cu o zi înainte de salariu, pentru că știu că ideea nu e că nu am bani să iau. Doar că trebuie să tai dintr-un fond din care oricum tai. Adică sunt conștientă că va fi un minus undeva, ceea ce determină o cântărire mai atentă a dorinței sau nevoii de a avea respectivul produs.
A dispărut săptămâna fără bani. Timpul pe care îl petreceam înainte stresându-mă pentru că nu aveam, îl petrec acum organizând. E drept că tot timp e, dar parcă e mai bine fără stres. Ieșim în oraș – în fiecare zi chiar de când ne-am mutat în Titan. Excepție fac zilele ploiase. E drept că acum nu mai ieșim la masă (deși dacă ne trăznește într-o zi cheful de mâncat în oraș nu e capăt de țară și nici nu stăm în casă pe motiv de absență a banilor), ci mai degrabă în parc, dar ne face cu adevărat plăcere. Cu prietenii ne întâlnim mai mult acasă și în parc decât în oraș, dar acest lucru se întâmplă și pentru că majoritatea au copii și e mai comod așa. Vacanțele în străinătate, visul meu dintotdeauna, ne sunt accesibile, chiar dacă necesită ceva efort de planificare și organizare a finanțelor.
Știu că trebuie să evit derapajele pentru a nu dezechilibra bugetul, dar este OK.
Cam asta e. Evident, putem oricând să ne întoarcem la vechiul mod de viață, dar nu o facem. Pentru că așa ne e mai bine. Aceasta e însă alegerea noastră și fiecare e liber să facă propriile alegeri.
Iar voi, cei ce citiți acest blog în mod constant (și cu bucurie realizez că sunteți din ce în ce mai mulți) – cred că ați făcut sau sunteți pe cale să faceți propria alegere.
Nu uitați că acum vă puteți abona la Newsletterul cel nou, prin care vă țin la curent o dată pe săptămână cu ce s-a mai întâmplat pe blog, dar și transmit informații, încerc ca fiecare mail să fie un mic articol în sine.
Zi faină de miercuri să aveți!
Frumos articol. 🙂
Frumos spus!
mulțumim că ne împărtășești din experiența ta.
o zi faină și ție!
Eu nu aveam si nici nu am o zi de salariu, onorariile vin cand vor ele, dar da, acum un an m-am trezit ca imi trebuie un apartament si ca am mancat literalmente in oras jumatate din pret, pentru ca a fost o perioada idelungata in care mancam de pranz in oras aproape in fiecare zi. A fost momentul in care am decis sa trec de la blogul filozofic la cel de economie aplicata, si e bine, abia astept sa trag o linie peste 5 ani si sa vad cum m-am schimbat .
Multumesc pentru vizita 🙂
Iulia foarte fain raspunsul, citisem comentariul si eram de partea lui, acum…cred ca as vrea sa bifez si eu ca tine schimbarile pozitive:*
Anca, tocmai, si eu tot de partea lui as fi fost acum niste ani… pana sa descopar partea asta, care culmea nu e foarte diferita, mai putin faptul ca faci un efort de organizare.
Poti face si niste schimbari extrem de mici – 100-200 de lei cred ca e o suma mica pentru toata lumea si in timp sa ai o suma adunata care poate nu e cine stie ce, dar posibil sa fie un punct de pornire pentru niste idei noi – asta e partea frumoasa, ca pe parcurs incepi sa gasesti niste solutii – poate de investit, poate altceva, cert e ca se si creaza o anumita stare de spirit care te ajuta ca suma sa nu ramana atat de mica.
Cam asta este ideea – sa crestem, sa invatam, sa evoluam. Si sa intelegem ca, excluzand situatiile in care vorbim de salarii uriase, mereu va trebui sa luam de undeva pentru a ne face o pofta sau a indeplini o nevoie. Nu traim pentru a economisi – noi, astia care scriem despre asta, si nu acesta este scopul. Motivul pentru care facem economii si cheltuim cu cap este exact cel descris de tine in articol.
Mi-a placut articolul, indeamna la cumpatare cu o mare naturalete. Interesant de stiut ca Iulia de acum 10 ani nu era totusi atat de strangatoare.
Da, m-am educat in sensul acesta. Drept dovada ca se poate. De fapt, aproape orice se poate, daca iti pui serios in minte 🙂
oh, in cazul iuliei de acum 10 ani, am impresia ca m ai descris pe mine. Insa de cand ti am descoperit blogul, sa stii ca am inceput usor usor sa schimb unele lucruri. Multumim ca imparti cu noi ideile tale, planurile tale de economie si etc.
faci un lucru minunat