O prietena mi-a cerut de curand sfatul in aceasta situatie. Fetita ei e isteata si destul de sarguincioasa, insa mereu are nevoie de o motivatie pentru a face orice.
Daca in ceea ce priveste treburile domestice are o mica alocatie si le indeplineste religios de teama sa nu o piarda, prietenei mele ii este un pic teama sa aplice acelasi sistem si in cazul invataturii (copilul stie ca nu primeste banii ca plata pentru ceea ce face, ci primirea sumei este conditionata de indeplinirea sarcinilor).
Cu toate ca a observat foarte clar diferenta de implicare a celei mici atunci cand este vorba si despre mici recompense „materiale”, nu a incercat cu bani, ci cu mici premii gen o jucarioara, un obiect de imbracaminte si asa mai departe.
Eu nu am copii, dar imi sunt dragi, am facut adesea pregatire la engleza cu pusti pe cand eram la inceput de drum si aveam nevoie de niste bani in plus, si am si crescut cu o sora mult mai mica decat mine, asa ca i-am spus o parere, insa cu rezervele de rigoare. Parerea mea este ca o poate rasplati, insa nu cu bani sau cu obiecte, ci mai degraba cu experiente interesante, care o pot ajuta chiar in continuare in procesul educational.
De exemplu, cu o vizita la gradina zoologica pentru implicare la stiintele naturii, insotita de mai multe explicatii si da, si de o inghetata, pentru ca cea mica sa perceapa totul ca pe o iesire faina in aer liber. In genul acesta, pentru fiecare materie unde se simte nevoia de motivatie suplimentara ar putea veni cu ea, intr-o forma sau alta.
In paralel, nu cred ca i-as povesti inca in mod direct despre faptul ca invata pentru ea si nu pentru diverse motivari, pentru ca zic eu ca e la o varsta prea mica sa priceapa, adica sa interpreteze totul in mod corect. As incerca in schimb sa caut carti de povesti (ii plac, o trasatura cultivata de mica si cu succes la ea de prietena mea) in care eroii reusesc in viata, primul pas fiind implicarea in activitatile de mici, invatatul, indeplinirea micilor obligatii ce ii revin.
Dar i-am mai promis ceva prietenei mele. I-am spus ca, daca eu am o experienta limitata, cunosc o serie de mamici care stiu si isi pun, exact ca si ea, problema cresterii frumos a copiilor lor la modul cel mai serios posibil. Ma refeream la cititoarele mele, evident.
Asa ca va invit, in cadrul discutiilor de astazi, sa imi povestiti despre cum vedeti voi motivarea copiilor pentru a invata.
Si, asa cum v-am obisnuit, invit in primul rand la discutii persoanele care au participat saptamana trecuta (si chiar va rog sa participati, chiar si daca nu aveti copii, stiu ca de exemplu Anca stie enorm de multe despre cei mici), respectiv pe:
Claudia, Raluca M, Adriana, Cristina Ene, Roxana Rusu,
Ghindaa, AA, Iuliana, Ingrid, Cristina C, Anca
Dar si pe voi, cititorii mei care aveti sau nu un blog:
Cum considerati ca este bine sa fie motivati copiii sa invete?
(recompense materiale, sfaturi, mici premii simbolice, laude,
traditionalul pentru tine inveti sau o combinatie in functie de caz)
Dia says
Eu am copil, copil cu rezultate foarte bune la invatatura.
Iti pot spune ce am facut eu. In clasa I, am rasplatit-o la fiecare nota buna cu cate o jucarioara preferata, timp de o luna si ceva (avea atunci niste papusi preferate, mai multe personaje).
Stiam ca la copii, in primele zile/luni de scoala, nu exista motivatie intrinseca (interioara) de a invata, ci extrinseca (exterioara).
Asa ca am mers pe principiul asta pana cand motivatia ei a devenit interioara, deoarece au aparut si alti factori: recunoasterea (aprecierea invatatoarei), spiritul de competitie (intre colegi), multumirea interna si dobandirea increderii in capacitatile proprii.
Asta m-a interesat pe mine, am obtinut ce am vrut, cu pretul catorva papusi. Acum copilul meu invata singur, este apreciat, are incredere in ea, in memoria ei, in experientele trecute si cred ca a pasit cu dreptul in drumul ei de scolar.
Au trecut ceva ani de atunci, niciodata nu i-am dat bani pentru rezultatele scolare (are alocatia ei si bursa de merit, banii ei pe care ii strange) dar stie ca daca invata bine, are tot ce vrea. In plus, o inconjor cu experiente pozitive, cu oameni care au reusit in viata datorita faptului ca au invatat in scoala.
Acum stie ca daca invata bine, va merge la o facultate buna, va avea un loc de munca bun si va avea tot ce isi va dori. Asta este lectia pe care i-am predat-o. Buna sau rea, eu cred in ea si la noi functioneaza.
Alina says
Buna,
Imi voi da si eu cu parerea. Printesa mea termina acum clasa a 4-a. Un copil de FB pe linie, desi, soarta a facut sa schimbam 4 doamne in anii astia. I-a placut de mica sa descopere. Inceputul scolii a fost o bucurie, o aventura.
I-am spus ca invata pentru note, asa cum eu muncesc pt bani. Sufera singura daca ia mai putin de FB. Si eu fost cazuri, dar netrecute in carnet ci mai degraba, readucerea la realitate din partea doamnelor.
Din clasa I, pactul a fost 1FB=10 ron. Suma, platibila la sfarsitul semestrului, in lucruri pe care ea si le doreste, de valoarea respectiva. La fel, daca ii iau ceva special, in timpul semestrului, ea singura isi scade din valoarea totala. Si intelege valoarea banului, la nivelul ei, desigur. Hainele nu sunt considerate rasplata.
In concluzie, pot spune ca la mine a functionat si ea invata cu drag.
Claudia says
Al meu baietel e inca mic si nu mi-am pus inca problema recompensei la invatat deci nu pot vorbi din experienta.
Mi-as da cu parerea si as zice ca nu e biine ca sa fie recompensat daca invata bine. Ar trebui sa faca acest lucru din placere si constient ca ii e util. Dar,ma rog, poate ca asta e o utopie. Inca nu stiu dar voi descoperi in curand daca e aplicabila 🙂
Iulia says
Claudia, asa cum spune si Dia si a observat si prietena mea, motivatia la vastele mici e mai degraba intrinseca. Ea se confrunta, pe de o parte, cu ideea ei ca nu ar trebui motivat copilul, ci invatat ca asa e bine si frumos, sa inveti, si pe de alta parte cu dovada clara ca cea mica este cu mult, mult mai silitoare atunci cand se intrevede o rasplata, cat de mica.
Si imi spunea ca pana ajunge la varsta constientizarii, s-ar putea sa nu profite din plin de acesti ani, extrem de importanti.
Liliana D. says
Buna,
Eu nu sunt de acord cu motivarea prin bani a copilului. Nu am copii, insa mi se pare exagerat sa introducem copilul de la varste atat de mici in universul banului. Imi imaginez ca in maxim vreo 2 ani de sarguinta si note perfecte va cere de Craciun o tableta, un iphone sau cine stie ce altceva va mai aparea pana atunci, care costa o gramada de bani.
Poate suna cliseic, dar acele stelute/bulinute/gargarite etc pe care le primeste copilul pentru fiecare lucru pe care il face bine s-ar putea sa il ajute mai mult. La 10 (sau cate vreti voi) stelute/bulinute/gargarite etc. premiul sa fie, cum spunea si Iulia o iesire la undeva (chiar si in parc) sau ceva care ii face cu adevarat placere copilului (si care nici nu trebuie sa coste foarte mult). Si premiul sa fie de fapt timp calitativ petrecut cu copilul, sa faceti poze, sa va distrati.
Bineinteles jocul cu bulinute poate avea foarte multe variatii (sa aveti un puzzle si sa puneti o piesa pentru fiecare lucru bine facut, cand e gata puzzle-ul, primeste recompensa).
Pe scurt, sfatul meu este sa eviti cat mai mult recompensa prin lucruri materiale, un copil are mai multa nevoie de dragoste si atenie decat de jucarii pe care le arunca dupa o luna.
Multu succes!
Iulia says
Liliana, ca asa gandesc si eu…
Eu fac engleza cu o fetita de clasa 1, iar la sfarsit „ne jucam” – pentru ca nu o pot tine concentrata mai mult de o ora si 15 minute- o ora jumatate, pentru ultimele 45 de minute (sau mai mult, e fetita nasilor nostri si poate sa ramana la noi si cateva ore bune). De jucat, in functie de cat de obosita e, ne jucam in engleza sau chiar in romana, dar tot timpul partea asta e ca un premiu pentru ea, pentru ca si-a facut tema bine, pentru ca a invatat cuvintele noi, a fost sarguincioasa, etc.
Imi spunea mama ei la telefon ca i-a zis saptamana asta „trebuie sa ma concentrez si sa fac tema bine, pentru ca Iulia sa fie multumita si sa se joace cu mine” 🙂
Antonia says
Acum nu prea imi mai amintesc ce am facut ptr ca ai mei copii(doi din 3) sa aiba asa rezultate bune la invatatura. Sigur bani nu le-am dat. Uneori chiar ma uimesc de ei, cu cata placere invata mezinul la engleza, cum imi cere sa il duc si la meditatie sa stie cat mai mult, vioara chiar el m-a batut la cap ca vrea sa invete…
In schimb mijlociul, desi e foarte destept(poate chiar mai mult decat ceilalti), e foarte lenes, si luna de pe cer daca i-as aduce nu l-ar motiva cu nimic, exceleaza doar la ce ii place f mult, si a invatat ptr ca facem homeschooling si am tras eu de el…a, il mai motiveaza calculatorul, si ne mai folosim de el, cu program si cu alte cerinte indeplinite, sa isi termine ce are de facut.
Fetita cea mare il mediteaza pe mijlociul la gramatica si isi primeste banii ptr asta, iar el il invata pe mezin la pian, si a cerut doar 2 lei pe ora…
Ghindaa says
@Antonia Foarte fain sistemul tau.De bagat la cap si in cazul altor parinti.
@Iulia Nu, nu motivăm cu bani pentru că nu mereu îi avem şi pentru că se învaţă cu câştiguri imediate.Şi nu mai urmăresc obiective pe termen lung. Sau îi putem motiva cu obiecte dacă depun un efort susţinut mai multa vreme…de genul „iti iau bicicleta dacă…vei lua premiul I” Motivarea financiară nu este decât rar o soluţie. Mai degrabă …”Te duc să vezi un clovn haios de 1 iunie dacă te concentrezi şi iei un punctaj mare la evaluarea de sambata…unul care ştie tot felul de giumbuşlucuri…” . Deja i-ai stârnit curiozitatea, aceasta duce la dorinţă şi motivaţie …şi efort. Ideea este ca o condiţionare exterioară să devină una interioară. Mecanismul de realizare a acestei translaţii depinde de fiecare mamă, în parte. Nu există o reţetă universală. Nu cred că fiică-mea ştie că există şi o alocaţie pentru ea. Aceea pleacă in cont separat. Bani de puşculiţă, da..altceva, nu.
Adriana says
Personal nu sunt pentru rasplatirea copiilor cu bani! Trebuie gasita o alta metoda de a-i motiva 🙂 Si aceasta metoda depinde de fiecare copil in parte: cred ca eu as putea-o motiva pe L. cu o excursie la Gradina Zoo, sau cu o iesire la strand, sau cu o carte/jucarie pe care si-o doreste tare mult. Dar si acestea doar in cazuri mai speciale, nu pentru fiecare FB pe care l-ar lua… Asa gandesc acum, sa vedem cum o fi cand incepem scoala 🙂
Aa. says
Nu am copii, dar am si eu o sora mult mai mica si destul de ulti copii in jur, asa ca mi-as spune si eu parerea.
1. Eu nu as motiva copilul cu bani direct.Nu zic ca e gresit, e doar ceva ce as face eu. Daca totusi vreti sa ii motivati cu bani, va dau o idee ce am citit-o pe net: copiii ei aveau atributii de facut si fiecare atributie avea atribuit o suma de „bani” pe care copilul ii primea daca o indeplinea, insa banii erau de fapt hartii scrise de mama, si ii numea cumva amuzant in loc de bani. Cu acesti „bani”, copilul putea „cumpara” timp extra la calculator, la Tv, iesit la inghetata, etc. Adica tot in experiente se traducea, mai mult decat in a cumpara.
2. Daca ar fi sa rasplatesc cu ceva copilul pt a-l motiva, as rasplati faptul ca si-a facut temele, faptul ca a lucrat suplimentar si nicidecum notele. In primul rand pt ca notele sunt ceva neobiectiv si care nu reflecta intotdeauna suficient de bine munca celui mic. Eu as aprecia munca si straduinta mai mult decat rezultatele scolare care sunt niste tipare invechite si limitate.
3. E f greu sa motivezi un copil in ziua de azi. Mi-am dat seama de asta dintr-un filmulet facut de americani in care se vorbea despre marile probleme ale sistemelor de invatamant actuale si faptul ca scolarii nu vad o finalitate a studiilor. Pe timpuri, invatai=obtineai o diploma= aveai un servici. Acum nu mai este asa. Faci facultate, masterat si doctorat si lucrezi vanzator la Mac pt ca nu te angajeaza nimeni pe un post mai bun. Si copiii vad ca in ziua de azi scoala nu iti mai asigura un viitor si motivatia este chiar mai mica decat era inainte.
4. Pana la urma, cred ca motivatia cea mai importanta este dragostea si recunoasterea din partea parintilor (dar nu conditionat, la modul nu inveti deci nu ma iubesti, ci sa ii apreciem pe copii), oferirea experientelor ca rasplata si incercarea de a arata copilului finalitatea a ceea ce face. Adica un pic sa ii aratam cam unde se poate aplica in viata de zi cu zi ceea ce invata el.
CRISTINA ENE says
Eu nu am copii,dar nu sunt de acord cu acordarea unor sume de bani in schimbul rezultatelor bune la invatatura.Copiii ,care sunt „uitati” in fata televizorului si a calculatorului au nevoie de dragostea si atentia celor apropiati ,dar de multe ori acestea sunt „cumparate” cu bani sau cu cadouri mai mult sau mai putin costisitoare.
Am observat ca nepotii mei se bucurau atunci cand petreceam putin timp impreuna,cand vizitam ceva ; iar pentru vacanta de vara,cand ne vom intoarce acasa pentru cateva saptamani ,ne-am facut deja planuri …..
Iuliana says
Eu nu l-am motivat pe al meu nici cu bani, nici cu altceva. A avut si el perioade cu suisuri si coborasuri, dar de prin clasa a VII-a a devenit foarte constiincios si responsabil. Consider ca orice motivare artificiala in clasele mici, se intoarce ca un bumerang mai tarziu, in clasele mari, cand pretentiile cresc. Deasemeni, nu cred ca o motivare e benefica pe termen lung. Cu cat mai repede intelege copilul ca invata doar pentru el, cu atat mai bine si mai firesc devine procesul de invatare, cu toate sincopele lui inerente.
Sunt de acord ca aceasta constientizare ca invata pentru binele lui nu o poate avea in clasele mici, dar nici nu e nevoie de ea. La vasrte mici copiii inca mai pot fi stimulati doar prin laude si incurajari. Si apoi daca sunt obisnuiti cu recompense de mici, cum ar putea ajunge mai tarziu sa faca ceva in lipsa recompensei, doar pentru ei insisi?
CCristinaC says
Interesant subiectul si, desi nu am copii, pot sa vorbesc despre cum ne-a crescut mama pe noi, respectiv fara remunerari pentru ceea ce faceam sau pentru note. Era treaba noastra sa facem anumite spre multe treburi gospodaresti si sa invatam. Nici macar nu se punea problema sa primim bani sau recompense pentru astea. Cel mult un „bravo, asa trebuie”. Nici noi nu ceream nimic, pentru ca asa ni se parea firesc.
Daca as avea copil, i-as aloca o suma lunara, din care trebuie sa se descurce. Ma refer la micile placeri, nu la cumparat de carti si alte astfel… Pentru invatatura, in nici un caz. Ar fi principala sa obligatie.
Loredana says
Prima nota din viata ei de scolarita i-am rasplatit-o. Dar atat. Nici noi nu i-am dat pt alte note, dar nici ea nu a asteptat sau nu a cerut. Cunoastem copii care merg la bunici sau rude cu carnetul de note, asteptand rasplata, dar ea nici nu se gandeste la asa ceva.
ieri a avut primul examen la violoncel. Toata familia a fost cu ea, a sustinut-o, a pupat-o, dar fara premii materiale.
CorinaP says
Personal consider sistemul in care se face scoala in momentul de fata (si nu doar la noi in tara) depasit. Nu mi se pare ok sa acorzi note sau calificative, cu atat mai putin bani. Trebuie sa ne gandim ce dorim de la acel copil pe viitor. Sa fie liber in gandire, sa fie fericit , sau sa devina angajatul anului la multinationala si sa lucreze de la 9 la 22 si in we ca sa castige cat mai multi bani, sa ia bonusuri, etc? fetita mea va implini 3 ani, si incerc sa pun accentul mai putin pe jucariile pe care le putem cumpara , si mai mult pe lucrurile pe care ni le putem confectina singuri. Problema cu notele este ca de mic i se inoculeaza copilului credinta ca trebuie in mod continuu sa multumeasca pe cineva, pentru motive a caror importanta nu o cunoaste si nu o intelege. Ca parinte, e mai important sa ii transmit valorile care cred ca i se potrivesc si care mai tarziu l-ar face sa se simta mai fericit si mai implinit, fara sa neglijez complet partea materiala, insa sa il invat sa gandeasca dincolo de schema: ia note bune = multumeste-ti superiorii = castiga mai multi bani = fii mai fericit pentru ca iti poti cumpara mai multe lucruri.
Fetita mea va urma un sistem alternativ de educatie.