Am primit de Craciun un aparat Relax&Tone, in varianta aceasta cu infrarosu. Cred ca toata lumea cunoaste aparatul de masaj care promite rezultate deosebite in ceea ce priveste slabirea si tonifierea musculara.
Ca de orice cadou, m-am super bucurat, dar… l-am uitat intr-un colt, gandindu-ma ca oricum ma apuc de sport si poate o sa-l folosesc si pe el la un moment dat.
Ei bine, ati ghicit, momentul respectiv nu a venit prea curand. Si daca nu mi se intampla sa ma operez de apendicita, cine stie daca mai aparea.
Imediat dupa operatie am avut o saptamana de stat in pat destul de mult, si o a doua tot asa, cu o activitate foarte scazuta. Acum am deja 5 saptamani, insa am citit ca sport in adevaratul sens al cuvantului poti face dupa minim 3 luni de la operatie (am citit si de varianta cu 6 luni).
Ce mi s-a intamplat dupa ce m-am operat? Ei bine, contrar avertismentelor pe care le primisem (chiar si de la o parte din cititoare, si va multumesc pe aceasta cale!), eu am slabit, datorita faptului ca am suportat mai greu anestezia si cateva zile bune nu am putut sa „mananc” decat lichide.
Dar, in timp ce incepeam sa ma inteleg un pic mai bine cu cantarul, am observat ca pielea nu arata tocmai ok (in ciuda faptului ca posed niste kilograme de care imi doresc foarte mult sa scap, sunt destul de activa). A fost momentul cand mi-am amintit ca posed acest minunat aparat, despre care nici macar nu stiam cum se cheama.
De atunci, rutina mea de dimineata cuprinde si vreo 10 minute de Relax & Tone si mai nou folosesc si o crema anticelulitica in paralel. Nu am crezut niciodata in solutiile astea statice, insa vreau sa va spun ca functioneaza!
Sunt cum nu se poate mai incantata de rezultate, unde mai pui ca, nu stiu cum se face ca la sport nu ma indemnam deloc, insa aparatul asta nu ma deranjeaza deloc sa il folosesc.
Desi recunosc ca nu se poate compara cu asudatul la sala, mie mi se pare cel putin o solutie foarte buna pentru perioadele in care nu ai voie sa faci sport. Insa personal consider ca fiecare trebuie sa gaseasca metoda care i se potriveste (exact ca si cu finantele personale) si, cum de sport nu prea am reusit sa ma tin, am o vaga banuiala ca o sa pastrez bunul obicei de a folosi Relax & Tone si peste cateva luni, cand o sa pot face (si) sport.
Eu am primit aparatul, am inteles ca i se face destula reclama la televizor, dar l-am gasit si pe un site de pe care se poate comanda direct online – Cudetoate.ro. Am observat ca adesea aparatul are si reducere, la momentul la care scriu de exemplu acest articol, Relax & Tone cu infrarosu costa doar 39 de lei.
Eu am o varianta cu infrarosu, care am vazut ca e mai scumpa, insa sincer cred ca orice varianta e buna si daca ar fi sa il iau din nou l-as lua pe cel mai ieftin, pentru ca secretul este combinatia dintre vibratiile aparatului si crema anticelulitica folosita.
Ca si rezultate dupa 3 luni de folosire a Relax&Tone, am observat ca am o piele ceva mai ferma, o scadere usoara in centimetri (cam 1-2 cm, nu spectaculoasa). Am si slabit, dar cred ca a fost mai degraba de la regimul alimentar decat de la Relax. Acum… nu cred in minuni, nu cred ca s-a inventat aparatul care sa te slabeasca peste noapte si nici nu mi s-a intamplat acest lucru. Dar am vazut rezultate si sper sa le observ in continuare.
Chiar sunt curioasa daca mai exista pareri in legatura cu Relax&Tone. L-a mai folosit cineva? Va astept cu impresii!
Antonia says
Eu il am!!! In varianta ieftina cred. l-am primit si ma straduiesc sa il folosesc. Am pielea mai ferma de la el, si intra mai bine crema – eu pun si crema obisnuita, catifeleaza.
Dar am alt maner, de fapt il folosesc pe cel cu ridicaturi (nu stiu cum sa le spun). Per total imi place, e bun, cu conditia sa perseverezi.
Iulia says
Antonia, perseverenta asta cred ca e cheia multor succese :).