La fiecare inceput de an imi setez o serie de obiective de indeplinit pentru anul urmator. Aleg aceasta perioada pentru ca mi se pare ideala pentru un inceput nou, asa ca un prim pas cred ca e facut din start. La sfarsit, trag linie si fac o mica analiza a ceea ce a iesit si ceea ce nu a iesit, cu scopul nu de a ma „trage de urechi” sau de a-mi face sange rau pentru ca nu reusesc de fiecare data ceea ce imi propun, ci de a vedea ce si unde nu a mers, pentru ca data viitoare sa fie mai bine.
Toate acestea se aplica evident si in domeniul finantelor personale, fara insa a se rezuma la acesta.
O sa va vorbesc astazi un pic despre obiectivele indeplinite – despre ceea ce am constatat eu ca merge, cel putin in cazul meu.
In primul rand, trebuie sa ne fixam scopuri pe care le putem indeplini. Nu iti propui sa castigi la Olimpiada cand nu ai facut sport in viata ta. Da, poti seta stacheta putin mai sus decat de stii in stare, dar doar in cazul in care este extrem de important pentru tine, stii ca ai o vointa de fier si o putere pe masura. Altfel, a doua saptamana a lunii ianuarie te va gasi blazat, iar efortul de a seta niste obiective va fi total inutil.
Apoi, este bine sa avem un plan asociat, cu ceva limite de timp si o impartire in obiective micute, usor de realizat, si care sa ne dea curajul de a merge mai departe. Va voi da acum exemplul unui insucces pe care sper sa il declar la sfarsitul acestui an un succes. Anul trecut mi-am propus sa slabesc 20 de kilograme. La sfarsitul anului aveam exact greutatea din anul trecut. Ce se intamplase?
Am fost descurajata de faptul ca nu reuseam sa ma tin de regimul stabilit. Uneori mergeam in vizite si scapam la dulciuri, vizitele la Constanta se soldau si ele cu 2 kilograme luate (asta si din cauza ca gatim foarte diferit, eu si mama mea, plus multimea de bunatati la care nu puteam rezista). Anul acesta am impartit acelasi obiectiv pe luni. Am de slabit cam 1.8 kg pe luna – cu toate „scaparile” din ianuarie, la sfarsit voi declara ca luna a fost un succes daca voi avea cu cel putin 1.8 kg mai putin decat la 31 decembrie.
E valabil in orice intreprindem: nu trebuie sa ne propunem sa mutam muntii, ci sa facem niste pasi mici, dinainte stabiliti, pentru a ajunge in final unde ne dorim. Am primit un mail de la o cititoare in care ma intreba care sunt pasii pe care ar trebui sa ii faca pentru ca in niste ani sa nu mai lucreze, pentru a sta acasa cu cei doi copii.
E foarte bine ca si-a definit un obiectiv – sa nu mai lucreze – apoi un interval de timp. Parerea mea este ca intervalul de timp ar trebui sa fie mai precis 3, 5 sau 7 ani, asa cum isi doreste. Eu as corecta un pic si obiectivul – i-as sugera sa se gandeasca daca nu ar putea sa lucreze de acasa, si nu sa „stea acasa cu copiii”. Si apoi mi-as face un plan. Financiar, pe de o parte – fond de rezerva mai generos, o asigurare de pensie suplimentara pe care sa o poata finanta si ulterior, o varianta si pentru pensia de stat, pentru ca nu se stie niciodata. Apoi, as pune pe hartie ce stiu sa fac si – mai ales – cum as putea sa obtin bani din ceea ce stiu sa fac. Nu intru in amanunte, ca as vrea sa fac un post separat pe tema asta. Ideea ar fi ca niste obiective micute, legate de fiecare aspect si perfect realizabile, sunt necesare. Se poate sa ai nevoie de niste cursuri, de materiale daca mergi pe ceva handmade, apoi de crearea unor „obisnuinte” in ale cheltuitului putin, de lecturi… Pana la urma, daca nu iti iese in intervalul stabilit, sau chiar daca constati ca nu iti permiti sa faci asta , te alegi cu niste abilitati si venituri sumplimentare, ceea ce nu este deloc rau.
Asadar: ne definim obiectivul, avem grija sa fie unul realist, fezabil, ii asociem un plan, il impartim in mini-obiective, fiecare cu specificul sau si nu ne lasam descurajati daca mai sarim peste vreo etapa, eventual ajustam pe parcurs, pentru ca pastram obiectivul final in minte. Fara a uita, evident, ca exista si lucruri pe care nu le putem controla, situatii surpriza si, de ce nu, ca ar trebui sa lasam uneori si lucrurile sa vina de la sine.
Lasă un răspuns