Cineva a intrat pe acest blog tastând exact expresia din titlu : “cum economisim bani de sărbători”. Şi mi-a dat o idee foarte bună pentru postul de astăzi, când nu ştiam prea bine ce să scriu.
Ei bine, secretul este acelaşi ca pentru orice demers: planificând. Eu aş adăuga şi un pic de întoarcere la lucrurile simple şi frumoase, la spiritul sărbătorilor… Mărturisesc că mă bucur mult mai mult de momentele în care stau acasă şi ascult colinde, poate cu un ceai bun alături, decât să particip la marea buluceală din supermarketuri.
Apoi, îmi place extrem de mult să mă uit la toate filmele acelea siropoase ce se dau în perioada Craciunului, cu brazi împodobiţi, dragoste, copii şi multă veselie.
În ceea ce priveşte planificarea… Ei bine, Crăciunul vine în fiecare an pe 25 decembrie, aşa că nu putem spune că ne ia prin surprindere. Noi rareori îl petrecem acasă, pentru că ne dorim să fim alături de familiile noastre (mergem la Constanţa în general, dar şi la Reşiţa) – ceea ce da, înseamnă o economie destul de mare.
Dar luăm cadouri pentru întreaga familie, mai mici sau mai mari, aşa că tot presupune ceva cheltuieli.
Anul acesta voi încerca să ofer cadouri cât mai creative – şi pentru la anul mă gândesc deja că o să am măcar 2-3 lucruri făcute de mâna mea. Am în lucru un album de fotografii pentru părinţii mei (o selecţie de poze din călătoriile noastre, de la nuntă, de la nunta surorii, de la diverse Crăciunuri de mai demult, inclusiv câteva pe care le am pe film clasic şi le fac acum digitale). Pentru sora şi cumnatul meu va fi ceva asemănător, un pic modificat pentru că nu vom mai fi noi neapărat în centrul atenţiei…
Tot pentru cadourile de Crăciun, anul acesta am găsit un pliant Yves Rocher (nu le fac reclamă, dar sunt una dintre portiţele mele, pentru că, aproximativ de două ori pe an trimit nişte oferte foarte bune). De data aceasta am găsit o ofertă de client nou, şi, cum eu nu eram deloc nouă, soţul meu a zis că ar putea comanda el şi aşa am şi făcut. Abia aştept să vină, am o listuţă cu cadouri de Crăciun pe care sper să o acopăr integral cu ceea ce este acolo. Va fi milionul din buget aflat la dispoziţia mea luna aceasta (v-am povestit în articolul despre bugetul lunar) despre ea şi, pentru că valoarea pachetului (abia îl aştept, îl voi poza) e de 60 de lei, voi mai avea o mică sumă pentru a acoperi unul sau doua cadouri pe care nu le-am putut include.
Bun. Deci cadourile pot fi planificate din timp, putem urmări promoţiile şi profita de vreuna mai deosebită, şi ne putem încerca măiestria cu diverse lucruşoare făcute chiar de noi. Bonus, am găsit la Raluca o listă cu 10 cadouri pentru copii sub 10 lei, care mie îmi este foarte utilă pentru copiii prietenilor care vor veni în vizită sau pe care îi vom vizita în preajma Crăcuinului.
Acelaşi lucru şi cu masa de Crăciun. Dacă trebuie să petrecem sărbătorile acasă, nu calc în nici un hypermarket în cele două săptămâni premergătoare, pentru că sfârşesc de fiecare dată cu mult prea multe lucruri, neplanificate, din cauză că, oricât eşti de disciplinat, efectul mulţimii îşi spune cuvântul. Carne iau din timp şi congelez, condimente am mai tot timpul, legume am la congelator sau la borcan, murături la fel. Mai fac o excursie la piaţă cu o zi sau două înainte, pentru fructe şi legume proaspete de salată şi asta e.
Deci tot planificarea e de bază. Două liste, una cu cadourile de cumpărat, din care bifăm pe măsură ce le “acoperim”, una cu meniul şi ingredientele necesare ne salvează de o mulţime de timp şi bani.
Şi un sfat: dacă nu staţi prea bine cu banii, nu vă împrumutaţi pentru sărbători. Gândiţi-vă la variante mai simple şi creative. Copiii din jurul meu s-au bucurat mai mult pentru un cadou în care să facă, deseneze, lipească ceva, decât pentru cele super scumpe, că am luat şi aşa ceva. Să nu uităm: Crăciunul este despre familie, despre timp petrecut în jurul bradului (mai mare sau mai mic), despre colinde şi mai ales despre Naşterea Domnului…
Iulia, multumesc pentru link- pun imediat si o lista cu 10 cadouri pentru copii home-made :), poate te inspira.
Si eu sunt fan Yves Rocher (au oferte periodice super si multa vreme erau sursa mea pentru cadourile de Craciun, 8 Martie si alte zile de nastere).
Raluca, lista ta e foarte buna si chiar o sursă de inspiraţie pentru mine :).
Yves Rocher da, poate fi o sursă bună de economie – o să vedeţi când apare comanda câte mi-am luat cu 60 de lei. Eu comand numai de pe ofertele cu parfum oferit – aşa consider eu că mă avantajează. Parfumurile sunt foarte plăcute majoritatea.
Iulia, mi-ai dat o idee excelenta cu Yves Rocher. Poti, te rog, sa-mi dai cateva idei de cadouri de la ei? Sunt sigura ca ai gasit ceva frumos si economic.
Cornelia, voi scrie un articol detaliat când primesc pachetul, însă până atunci o să îţi spun câte ceva:
– eu nu cumpăr din magazinele lor, pentru că e mai scump
-primesc de la ei oferte periodice, din care comand doar când consider că ies ieftin (ofertele cu parfum gratis in special)
-luna aceasta e o ofertă excelentă pe care am descoperit-o în Revista Practic in Bucătărie: sunt 3 cadouri, trebuie să comanzi de 50 de lei ca să le primeşti pe toate (parfumul Evidence, un gloss de buze şi o trusă de înfrumuseţare – pe toate le voi face cadou la rândul meu). Condiţia e să nu fii deja clientul lor, eu l-am pus pe soţ să comande :). Transportul e gratuit la orice sumă (în mod normal trebuie să comanzi de cel puţin un milion pentru transport gratis)
-după ce ai făcut o primă comandă încep să îţi trimită ei cataloage – nu ai absolut nicio obligaţie să comanzi de pe ele – eu calculez preţul general pe produs, adăugând şi cadourile lor şi abia când consider că ies foarte bine comand – în general fac stoc de sampoane (sunt ff mulţumită de gama lor la 9,9 lei) şi geluri de dus (8,5 lei şi deja ştiu care îmi plac). Preţurile nu sunt mai mici decât la cele cumpărate din supermarketuri – dar dacă îmi dau şi un parfum (luat din magazin cam 150 de lei costă) plus al doilea cadou – consider că merită – plus că ingredientele sunt naturale, nu bio, dar un pic mai prietenoase decat cele din marketuri. Parfumurile le fac cadou în general, îmi opresc doar daca nu am. Şampon şi gel de duş folosesc oricum, şi pot alcătui din ele şi un mic cadou rapid, dacă nu ştiu ce să dau cuiva. Zic de stocuri pentru că trebuie să comanzi de 100 de lei pentru transport gratuit – o comandă “standard” pentru mine e 5 şampoane, 6 geluri de dus, un parfum, un al doilea cadou (ultima dată a fost o umbrelă care împreună cu un gel de duş şi un şampon au fost un cadou ff apreciat de o prietenă. Sunt 100 de lei, cu care acopăr stocul pe vreo 3 luni, am un cadou scump pe care îl opresc pentru sărbători sau o zi de naştere (parfumul), un alt cadou rezonabil şi tot aşa.
Multumesc mult Iulia pentru informatii. Imi sunt foarte folositoare, mai ales ca am multe cadouri de cumparat si cam duceam lipsa de idei.
De obicei, cand vine vorba de cadouri, imi fac cumparaturile din magazinele TCM (stock market) sau DM. Gasesc produse rezonabile ca pret si alte marci decat ce se gaseste in supermarket.
Din TCM am achizitionat de curand, pentru finutii mei, obiecte de imbracaminte cu 10 lei bucata. Sunt de calitate (made in Germania) si chiar haioase.
Cum bine spui in articol, trebuie sa ne organizam cand vine vorba de sarbatori, fie ca este vorba de Craciun, Paste sau o aniversare. Planificarea, cu ceva timp inainte, ne poate oferi ocazia de achizitii avantajoase si ne scuteste de alergatura pe ultima suta de metri.
Si eu am primit niste produse YR care mi-au placut mult! Chiar ma gandeam ce sa fac de sarbatori pentru ca acum deja s-au dus foarte multi bani pe facturi si nu prea mai ramane nimic. Eu am aici (Craiova), niste magazine cu hainute la preturi mai mici, in special pentru copii sunt si gasesc lucruri foarte bune calitativ pentru fetita mea, nepotei, finuti. Mereu am cautat din timp si am alcatuit o plasa de cadouri pentru fiecare. Au bagat de ceva vreme si jucarioare si am fost multumiti. Noi avem inca 4-5 copii in afara de a noastra, care trebuie sa primeasca cadouri frumoase de Craciun iar la adulti deja avem cativa ani de cand nu mai facem cadouri (doar de zilele de nastere, onomastici).
@Marilena: In familia noastra copiii se lasa un pic asteptati, asa ca ne cadorisim intre adulti :). Iau cadouri, dar simbolice, pentru copiii prietenilor nostri. Sau, daca vreau sa le fac un cadou mai mare, intotdeauna le iau unul singur, ca am observat ca oricum le imprastie pe toate si unul aleg in final.
Tin mult sa iti marturisesc o experienta de azi.Ti-am citit cateva din articole de dimineata si le-am recomandat catorva prieteni apoi am plecat la treburile mele printre care trebuia sa imi recuperez o cartela pierduta.Cei de la compania de telefoane au fost f draguti si mi-au facit o oferta f faina…un tel simplu cu 3 euro sau unul cu 41 de euro ,mai modern si avea si desenate niste flori.Hmm…cand l-am vazut pe cel cu flori….am zis ca na,atata merit si eu!Apoi mi-am amintit de blogul tau,chiar azi facusem deja o alta achizitie mare si importanta si urmau si sarbatorile ….Dar in timpul asta parca auzeam…eee pt 41 de euro?Cat crezi ca o sa conteze?Si am spus Stop!M-am hotarats a economisesc,nu am nevoie de internet pe telefon pentru ca am acasa si nu am de gand sa imi irosesc timpul de la servici stand pe telefon pe internet,nu am nevoie de camera pt ca am aparata foto.Am nevoie de un telefon care sa aiba baterie rezistenta.Asta cu 3 euro in standby cica duce pana la 30 de zile.Asta m-a convins!am zis:asta e!!!
Acasa cand le-am povestit sotului si tatalui meu erau surprinsi de ce mi-am luat un telefon asa simplu…dar eu sunt mandra de mine!Iti multumesc.Sunt cu ochii pe tine!
Anda, si eu tot telefonul cel mai ieftin l-am luat si ma tine de 3 ani, bateria o incarc de maxim 3 ori pe saptamana… Cateodata ma gandesc ca ar cam fi cazul sa il inlocuiesc, dar imi dau seama ca e o prostie.
Un telefon scump se justifica doar in cazul in care ai nevoie cu adevarat de facilitatile oferite (sa te joci pe el nu e o nevoie 🙂 )… Eu cand imi iau un obiect imi pun problema: ce vreau sa fac cu el. In cazul telefonului vreau sa tin legatura (telefonic) cu alte persoane. Adica am nevoie de un acumulator bun, care nu se descarca toata ziua si tine mult. Si cer cea mai ieftina varianta (la telefoane posibil sa coincida cu cel mai ieftin terminal, pentru ca cu cat au mai multe prostii instalate pe ele cu atat bateria tine mai putin, dar si costa mai mult) pentru ceea ce imi trebuie mie. Exact asa pun problema la baiatul/fata de la vanzari si ei imi recomanda in general corect.