Cred că acest principiu al rotaţiei e cea mai buna metodă de economisire la cumpărături (la cele de super/hypermarket ma refer) care este valabilă la noi, pentru că nu avem cupoane de reduceri care să ne permită să cumpărăm mare parte din produse gratis sau aproape gratis.
La ce se referă acest principiu al rotaţiei? Ei bine, ideea e simplă: aceea de a face stocuri cu produse aflate în promoţie la un moment dat. Dacă ai un 2+1 gratuit, de exemplu, înseamnă că ai o reducere de aproximativ 30%. La 1+1, deja reducerea e de 50%.
La modul acesta, rămân pe o listă de bază, alcătuită din ouă, brânză, iaurt, pâine (facem şi la maşina de pâine) şi mai cumpăr ce găsesc la reducere, urmând ca produsul respectiv să nu il mai cumpăr timp de o săptămâna, două sau chiar mai mult (mare atenţie şi la termenul de valabilitate în acest caz!).
Trebuie să vă mai spun şi că nu cumpăr niciodată cele mai ieftine produse, ci cele care mi se par ok în limitele bugetului.
Despre organizarea timpului: ei bine, aici e foarte greu. Pentru că am şi aici o limită, nu îmi pot permite să stau la vânat reduceri toata ziua. Aşadar, pentru simplificare:
- în principiu, cumpăr de la Cora. Este, de altfel, hypermarketul cel mai potrivit cu un asemenea principiu, având reduceri periodice la anumite alimente + diverse tichete de cumpărături pentru deținătorii de card Cora și puncte pentru alte cumpărături
- miercuri schiţez un meniu foarte aproximativ, în funcţie de ce am deja în casă, şi pun pe o hârtie de ce aş avea nevoie în plus – 10 minute
- intru pe siturile Cora, Carrefour si Real, să văd totuşi dacă nu au oferte mai bune la produsele pe care ştiu că vreau să le cumpăr – 10 minute
- mă opresc asupra unui hypermarket şi joi sau vineri fac o listă finală de cumpărături obligatorii (necesare pentru meniu)- 10 minute
- întotdeauna îmi rămâne loc să adaug în supermarket produse care „îmi fac cu ochiul” – adică sunt mai ieftine decât ce stiam eu şi pot fi „stocate”
Deci timpul pe care îl consum săptămânal este de 30 de minute, timp pe care sigur îl economisesc din cel petrecut în supermarket, pentru că stiu mult mai bine ce vreau.
Acum, a durat ceva timp până m-am disciplinat să îmi aloc timpul necesar miercuri şi joi seara, să învăţ toate preţurile, să testez produse şi să văd care e ok la un preţ mai mic şi care nu, să îmi învăţ „năravurile” (orice e foarte complicat pe mine mă plictiseşte) şi ce e mai bine pentru mine.
Un pont pentru cele care ţineţi post (eu încerc să o fac miercurea şi vinerea şi mare parte din Posturile Mari, programez mâncare de post, însă mărturisesc că uneori uit) este să încercaţi să cumpăraţi în fiecare săptămână de post şi carne ce poate fi congelată şi consumata ulterior.
Aşa, şi pentru a nu fi greşit înţeleasă: eu nu am bătut în cuie bugetul de 100 de lei si el se referă doar la cumpărăturile alimentare. E doar experimental şi ţineţi cont că produsele fiind mereu cumpărate la preţuri mai mici ca de obicei, poate să însemne de fapt mult mai mult.
Exemplul e chiar cel dat în prima săptamană de experiment: am cheltuit 53 de lei pe ceea ce aveam acolo, dar bonul de casă fusese de 90 de lei şi ceva mărunţis. Şi mai am un cec pentru sâmbăta asta de 6,5 lei. Am mărit apoi un pic suma de la piaţă şi mai am şi acum, de exemplu, conopida cumpărată atunci la 2,5 lei şi care săptămâna asta era 6 lei! Deci în prima săptămână aş putea spune că am plătit 88 de lei (da, atunci am mâncat de 88 de lei), dar am cumpărat şi mâncat produse în valoare de 150 de lei sau chiar mai mult. Pentru că aproape tot ce am luat era redus.
Dacă mai socotesc şi faptul că multe ingrediente şi produse le aveam deja… Cam ăsta ar fi principiul rotaţiei ca metodă de economisire. Îţi faci stocuri de produse mai ieftine ca de obicei, cu termenn de valabilitate ok şi le consumi pe parcurs, reducând mereu suma pe care o plăteşti la cumpărături.
Lasă un răspuns