Titlu: Bucuria ordinii
Autor: Marie Kondo
Editura: Lifestyle Publishing
Anul aparitiei: 2018
Traducere: Ruxandra Ana
Numar pagini: 291
Nota mea: 8/10
O să admit din capul locului că Bucuria ordinii nu a avut pentru mine același efect revelator și care să mă îndemne la acțiune și schimbări radicale ca Magia ordinii, cartea precedentă a lui Marie Kondo. Asta și pentru că trecusem deja prin această etapă odată cu Magia. DAR mi-a plăcut cartea, m-a motivat cumva să merg mai departe și am regăsit aici o mulțime de idei pe care să le aplic, în special în zona obiectelor care nu sunt nici haine, nici hârtii sau lucruri de valoare: kommono le numește Marie și la mine în casă se regăsesc destule – ca în orice locuință, de altfel.
A mai generat și un sentiment de liniște vizavi de câteva lucruri și decizii cu care parcă nu eram total împăcată – cred că și mutarea și constatările care au venit cu ea au avut un rol, dar mintea mea acceptă foarte relaxat acum, am observat, despărțirea de unele lucruri pe care-mi era greu să le dau (primite fiind, dar pe care nu le folosesc deloc).
Ce am observat eu în Bucuria ordinii față de Magia ordinii este că Marie merge un pic mai departe și dă cumva viață lucrurilor, acestea nu doar că ne aduc bucurie, ci ajung să fie umanizate cumva. Mie îmi place ideea și am simțit clar că e o notă personală mai caldă, dar nu pot spune că subscriu 100% – adică nu am ajuns să privesc atât de prietenos fiecare lucru din casă, deși m-am surprins și pe mine zâmbind când împachetam o haină sau alta după ce se uscaseră.
Ca să înțelegi ce spun, uite un scurt fragment despre șosete:
Picioarele duc toată greutatea corpului și te ajută să mergi prin viață, iar șosetele ocrotesc aceste picioare.
Din această perspectivă, spune Marie că a purta „șosete cu găuri în ele sau ciorapi scămoșați, e ca și cum ai spune: ziua de azi nu contează”.
A fost o perspectivă interesantă care recunosc că m-a făcut să arunc o privire prin sertarul cu șosete și să-mi doresc chiar unele care să îmi placă mai mult (deși scopul nu cred că era să mă trimită la cumpărături). Am observat însă că sunt mai atentă cu ele și chiar le aleg și împachetez cu grijă de atunci – șosete cu găuri oricum nu aveam.
Sau atunci când vorbește despre tacâmuri, spune că ele trebuie să primească cel mai bun loc în bucătăria noastră. Pentru că, spune ea, trebuie să acordăm atenție tuturor obiectelor care ne ating direct corpul, dar mai ales celor pe care le băgăm în gură – aici intră tacâmurile și periuța de dinți. Chiar dacă inițial m-am gândit că e o exagerare, când m-am gândit un pic, am concluzionat că are dreptate. Așa că mi-am propus să le acord o atenție mai mare acestora.
Un alt lucru care mi-a plăcut mult este faptul că avem, de această dată, o variantă ilustrată. Ilustrată suficient cât să-ți dai seama despre unele lucruri importante, vreau să spun. Este, cred, nevoie de aceste ilustrații atunci când acorzi pasaje mari împăturirii lucrurilor, de exemplu.
Sunt și zone unde merge un pic prea departe pentru gusturile mele (nu m-aș apuca să pun fundițe la umerașe – bine, ea spune să faci asta atunci când ai, de exemplu, o fundiță sau un obiect decorativ pe care nu vrei să îl arunci). Și cartea în sine mi s-a părut un pic „decorată” – apreciasem mult Magia inclusiv pentru simplitatea ei, mă gândeam că surprinderea aceasta a esenței se produsese inclusiv în carte, pe care Marie nu a încercat să o înfrumusețeze în vreun fel, a expus lucrurile și atât.
Bucuria ordinii este mai lungă, cu explicații mai multe, lucru care nu e neapărat rău (mă gândesc chiar că sunt persoane care nu au apreciat faptul că prima carte a fost atât de simplă și scurtă, până la urmă) – dar lipsa lor îmi plăcuse mult în Magie.
Pentru a concluziona: îți recomand Bucuria ordinii ca pe un pas următor la Magia ordinii. Dacă ți-a plăcut prima carte a lui Marie, ai rezonat cu ideile ei și ai senzația că mai ai un pas de făcut, sau că poți face în continuare îmbunătățiri stilului tău de viață, în direcția renunțării și simplificării, cartea merită pe deplin citită.
Ca și notă, eu i-aș da un 8/10.