Puțin și simplu spune dicționarul că înseamnă frugal, cu referire în special la mese, dacă vorbim despre DEX și limba română. Atunci când mă gâdesc la frugalitate și bani, două condiții ar trebui să îndeplinească orice cheltuială:
- să cheltuim doar pe lucruri de care avem nevoie / pe care le vom iubi sau experiențe care să ne bucure pe deplin,
- să fie lucruri de calitate
Principiul de bază este puțin și bun – și de câte ori l-am încălcat, am observat că îmi dă cu minus. În ultimul timp însă am realizat că, pe lângă obiective, obiceiurile sunt cele care te ajută să reușești într-o zonă sau alta, așa că o să mai povestim despre ele pe blog în perioada următoare.
Astăzi, despre cele frugale pe care le poți adopta – dacă nu ai făcut-o încă – începând chiar de acum.
Cumpărături în funcție de ceea ce îți este necesar – lista, meniul
Eu zic să le dai o șansă. Cel mai probabil cumperi bazându-te pe o listă dacă mă citești de ceva vreme, dar partea cu meniul știu că e destul de greu de adoptat. Doar că nu trebuie să mergi pe un meniu ca la restaurant – e important să ai un sistem al tău, nu-i așa?
E foarte ok și să corelezi cumva lista săptămânlă de cumpărături cu ceea ce știi, în mare, că vrei să gătești în perioada pentru care faci cumpărăturile – și să ții cont de ceea ce ai deja atunci când gătești. La fel de important este să adaptezi lista de cumpărături la necesarul pe partea de igienă / cosmetice și alte cumpărături – chiar dacă sunt produse cu termen de valabilitate mare, știm deja că și ele expiră și sunt convinsă că și tu – ca și mine – ai aruncat la un moment dat produse de make up sau altele din această zonă. Da, știu că nimeni nu are ruj sau rimel pe lista de cumpărături, dar ce-ar fi să mergem mereu pe ideea de puțin și bun – eu de când o adopt lucrurile s-au simplificat tare mult.
Așa ajungi să nu mai arunci mâncare și produse expirate (cu beneficii nu doar în buzunar), să îți cunoști mai bine nevoile și să te adaptezi la ele și să simplifici la maxim această parte.
Scapă periodic de lucrurile de care nu mai ai nevoie
Asta te ajută și să-ți cunoști mereu necesarul, să nu cumperi în plus – dar nici să rămâi fără ceva important. Tot ceea ce a expirat, nu îți mai place, nu îți mai vine, nu mai folosești… poate merge către alții, care au nevoie, sau direct la gunoi, când vorbim despre produse expirate.
Înainte să expire însă… de ce nu ai dărui unei prietene parfumul acela primit nu tocmai pe gustul tău, dar care ei îi place la nebunie? Sau rujul, sau rimelul? De ce nu ai da mai departe din grămada de mere primită de la bunici, care s-ar putea strica pentru că nu le poți depozita corespunzător?
Eu am observat așa: odată ce am trecut prin întreaga casă aproximativ în stil Marie Kondo (bine, vorbesc de lucrurile mele și cele de bucătărie) și știu exact ce am, știu și ce trebuie cumpărat. Și exclus să cumpăr al 3-lea fond de ten de aceeași culoare sau să mă trezesc cu cosmetice care expiră.
Care sunt activitățile pe care îți place să le faci în timpul liber și nu te costă o avere?
Mulți dintre noi preferăm ideea de a nu ne orienta atunci când e vorba despre timpul liber către chestii ieftine, ci mai degrabă către cele care ne fac plăcere. Ceea ce mi se pare absolut ok, dar cum cuantificăm această plăcere? Și e chiar așa de rău să ne gândim ca, măcar din când în când, am putea bifa lucruri care ne plac, dar nici nu ne golesc buzunarele?
O seară de film acasă, cu popcorn și bere / sucuri e mai puțin plăcută decât una în oraș? Nu neapărat, dacă variezi lucrurile. Evident că dacă aceasta e singura distracție, te vei plictisi. Dar dacă variezi lucrurile, cu siguranță că vei avea de câștigat.
Fă mișcare și mănâncă cât mai sănătos
Beneficiile pe termen lung sunt imense – asta știm cu toții, dar uităm să aplicăm. Eu mi-am setat pentru vara aceasta ca obiectiv 10.000 de pași pe zi din aplicație și am până acum vreo 7 sau 8 zile ratate. E ok – asta înseamnă că am deja 40 de zile în care am mers 10.000 de pași și simt acest lucru – nu-mi e deloc greu, de exemplu, să urc 6 etaje.
Al doilea obiectiv al verii acesteia e să am o salată la fiecare masă, lucru pe care l-am bifat, de asemenea, în majoritatea zilelor. Da, e un grăunte într-un morman de nisip, dar eu mă bucur că le-am luat pe rând și că îmi ies.
Un alt lucru pe care îl fac este să suplimentez periodic cu superalimente sau chiar vitamine / minerale. Când vreau să mă relaxez citesc uneori articole de genul acesta, despre beneficiile unui anumit aliment sau supliment, și am mereu perioade în care mă concentrez asupra unei zone sau idei. Iarna de exemplu citesc despre Vitamina D și chiar iau un supliment, că e mai greu să o obții natural în acea perioadă.
Dar încerc să păstrez lucrurile simple – mișcare, Piatra la rinichi se tratează la doctor, după părerea mea,
Obișnuiește-te să îți evaluezi progresul – lunar, în familie
Acesta nu e neapărat un obicei frugal – deși noi petrecem vreo două ore frumoase când tragem linie la sfârșit de lună și vedem ce am făcut bine și ce se putea mai bine. Dar evaluarea progresului te conduce – aproape fără să-ți dai seama – către a deveni cumva conștient mereu de acțiunile tale, e un declic care se produce la un moment dat, la mine așa a fost. Pe mine mă ajută mult să trag linie și să văd ce a mers, ce aș putea face mai bine, care sunt greșelile repetate pe care le fac, ce am reușit să integrez ca obicei…
Tu ce obiceiuri frugale ai reușit să adopți și ce ți-ai dori să reușești?