Acesta e un prim articol al unei mini-serii de 3. Înainte de a începe, aș vrea să mulțumesc tuturor celor care mi-au scris ca răspuns la mailul transmis sâmbătă, în cadrul Newsletter-ului săptămânal. Am transmis atunci titlurile a 4 articole pe care le am deja redactate într-o măsură sau alta, cu rugămintea ca voi să îl votați pe cel pe care doriți să îl citiți săpătămâna aceasta. Nu m-am așteptat să îmi văd căsuța invadată de mailuri, așa cum se întâmpla acum ceva timp, când scriam constant pe blog :).
A fost cel mai votat dintre cele 4 propuneri (la distanță foarte mică de următorul, care apare tot săptămâna aceasta – o să păstrez elementul surpriză și nu dezvălui titlul acestuia).
****
Consider că există două aspecte distincte dacă vorbim despre bani – totul aplicabil în finanțe personale în general – și în același timp în investiții și economisire.
Mentalitatea și cunoștințele.
Ambele extrem de importante, fiecare însă cu rolul ei. O să vorbesc astăzi despre mentalitate. Urmează un articol despre cunoștințe și un altul în care o să îți povestesc care e partea fără de care nu putem, din perspectiva mea.
Mentalitatea (mindset)
Cu ani în urmă, având un salariu mediu, dar acceptabil, eram într-un fel de cursă a traiului de la salariu la salariu despre care am povestit aici. În mediul meu de atunci, nu era nimic neobișnuit. Nici în cel care mă înconjura la momentul respectiv, nici în cel în care crescusem.
Credeam că ai nevoie de sume mari de bani pentru a reuși să economisești de la lună la lună, și oricum oamenii care o făceau erau un pic duși cu pluta, nu neapărat aparținând vreunei grupări ciudate, dar cu o structură pe care eu nu prea o înțelegeam. E drept că nici nu mă străduiam să o înțeleg – era ceva ce nu era de mine, așa că nu merita prea multă atenție.
Da, aveam acest tip de mentalitate, pe care poate ai remarcat-o la un moment dat la tine, sau la cineva apropiat. Aveam cele mai bune scuze din lume (față de mine în primul rând) și nici nu concepeam că lucrurile puteau fi și altfel. Aveam un salariu prea mic față de ambițiile și dorințele unei tinere de 20 și ceva de ani. Perspectivele nu erau tocmai roz.
Economisirea nu era de mine, așadar. Mai departe – la investiții, independență financiară – nu mă gândeam. Cred că despre independență financiară nici măcar nu auzisem. Ți-aș fi spus că independenți financiar erau milionarii, care în România nu aș fi putut jura că făcuseră banii pe cinstite.
Poate și mamaia, dacă mă gândeam un pic. Care avea o pensie, o bucată de teren și… credea din tot sufletul că are tot pe lumea asta. Și avea.
Cum mi-am schimbat perspectiva
Schimbarea exact nu știu cum s-a produs. Știu oameni care au devenit vegetarieni pe X august, la ora D. După ce au vizionat un film pe You Tube. Sau care au hotărât, într-o anumită zi, că nu vor mai avea niciodată probleme cu banii. Și le-a ieșit, chiar le-a ieșit. La mine a fost treptat, diferit – și a fost despre mentalitate în primul rând.
Am, totuși, niște repere în timp.
La un moment dat, am descoperit că una dintre cele mai bune prietene ale mele, la care m-am dus special într-o zi pentru… un mic împrumut până la salariu, se descurca de minune cu bani destul de puțini. Îmi amintesc și acum cum a scos o carte și mi-a întins banii pe care o rugasem să mi-i împrumute, spunându-mi că Sunt din salariul pe utima lună, nu am intrat în ei.
Mai știu și uimirea cu care am întrebat-o când ia salariul, pentru a descoperi că evenimentul se întâmplase cu mai bine de 3 săptămâni în urmă. Luam salariul în același timp, iar ea trăia încă din cel pe luna trecută, eu neavând un singur leu din cel curent. BAM-BAM.
M-a pus tare pe gânduri chestia aceasta – cum se întâmplă când descoperi un lucru la cineva pe care îl respecti – aș spune chiar admiri. Prietena mea ieșea în oraș des, avea haine simpatice, era cea pe care o întrebam despre ultimul film apărut – dacă nu cumva mergeam împreună să le vedem, citea cărți pe care și le cumpăra de cele mai multe ori…
Pe scurt: nu părea genul frustrat și trist din portretul oamenilor care economisesc, așa cum îl vedeam eu. Da, este prietena despre care am mai povestit într-un articol. Un articol cu un impact mare, pentru că am primit multe mailuri de-a lungul timpului în care eram rugată să transmit un link către el :).
Spuneam atunci că Sunt momente pe care le percepi ca banale atunci când ți se întâmplă, dar care-ți schimbă viața pe termen lung.
Într-o zi în care mergeam la o bună prietenă pentru a mă împrumuta de bani, a bea o cafea și a povesti câte-n lună și în stele, am început să realizez că oamenii ăștia, economii sau cum vrei să îi numești, nu erau neapărat zgârciți, avari, mici, orientați doar către salvarea vreunui leu rătăcit…
Că economisirea asta nu era neapărat ceva urât, respingător, aproape meschin.
Că nu trebuia să fie vorba despre a te restrânge, despre a nu da, despre a trăi auster fără un motiv anume, de dragul unor bani pe care îi puteai aduna într-o bancă și care oricum se devalorizau.
Aveam un exemplu în fața mea: o persoană care îmi oferea cu generozitate din ceea ce avea (totul de calitate, eu nu beam cea mai scumpă cafea de la mometul respectiv) și îmi dădea și bani împrumut. Despre sentimentul că o persoană de genul acesta există (eu am crescut așa, cu o mentalitate conform căreia oamenii nu-s tocmai ok – schimbând-o, am întâlnit o mulțime de oameni absolut în regulă – dar e discuție diferită asta) și că mai era și prietena mea nu mai vorbesc…
În fine, a trecut după amiaza aceea și știu sigur că nu a fost ultima în care am împrumutat bani de la prietena mea (sau de la colege, de exemplu).
Ceva însă s-a schimbat din acel moment. Îmi amintesc să am început să văd genul acesta de persoane. Crescusem cu un exemplu asemănător – mamaia – dar nu îl observasem cu adevărat. Persoane altruiste, generoase, care aveau un fel de natural de a selecta ceea ce e important pentru ele și de a elimina balastul.
Persoane care îmi plăceau. Erau cumva ca mine, doar că eu crescusem cu alte idei. Mi-ar fi plăcut și mie să pot împărți ce am, dar nu aveam ce. La 2 săptămâni de la salariu, acesta era doar o amintire frumoasă.
Treptat însă, odată ce am realizat că persoanele astea, să le spunem econome – sau chibzuite, sau cumpătate, sau pur și simplu cu finanțele în ordine, erau persoane OK, cu care rezonam, oameni faini cu care îmi plăcea să petrec timpul.
Am început să gândesc diferit, să îmi schimb mentalitatea.
Primul pas, firesc cred, a fost să încerc să înțeleg acești oameni care reușeau acolo unde eu eșuam lamentabil: să își administreze banii în așa fel încât să aibă suficient pentru visele și speranțele lor. Intram într-o etapă nouă. A acumulării de cunoștințe :).
Despre cunoștințe însă vorbim data viitoare.