E o întrebare retorică, din păcate. Deși am câteva explicații, mi-aș dori să știu precis acest lucru. Dar cred că depinde de la caz la caz.
În mod normal, încă de la primul job ar trebui să ne „construim” cumva viitorul financiar. Să vedem veniturile nu doar ca pe niște bani de cheltuit, ci ca pe un ansamblu în care să intre cheltuieli + economii. Economiile acestea ar deveni cheltuieli mai mari – casa și mașina personală sunt cheltuieli, de exemplu – și investiții.
În loc de acest lucru, eu cel puțin am văzut salariul ca pe o sursă exclusivă de cheltuieli. L-am văzut din start mic (și recunosc că nu era imens, dar erau cu siguranță oameni care trăiau cu mai puțin), abia ajungând pentru cheltuielile mele care erau făcute aleator, pe măsură ce vedeam ceva ce îmi plăcea sau credeam că mi-ar fi necesar.
Am o scuză: când am început eu să lucrez toată lumea gândea așa și exista în continuare convingerea că statul se va ocupa de noi în diverse etape ale vieții, bătrânețea fiind cea mai vulnerabilă dintre acestea.
În plus, pentru că nu aveam nici cea mai mică idee că aș fi putut privi cheltuielile acestea în mod global și optimiza în anumite momente, consideram salariul pur și simplu prea mic pentru a mai include și economii.
Avem, așadar:
- o tendință de a cheltui fără un plan anume, pe măsură ce vedeam diverse lucruri,
- propriile credințe: de-abia îmi ajung banii, nu am cum să economisesc
Pentru a fi complet sinceră, realizam încă de atunci că nu statul urma să îmi ofere o locuință, de exemplu. Dar mergeam către punctul 2: bani prea puțini, mergem mai departe. Probabil voi face un credit. Sau văd eu ce se întâmplî.
Celor două li se adaugă o constrângere limitativă majoră: ce sens are să aduni, de-a lungul timpului, posesiuni – bani, surse de venit pasiv, de exemplu – dacă tot nu vei beneficia la infinit de acestea?
Între timp, eu sunt ok cu acest aspect. De munca mea vor beneficia niște oameni pe care îi iubesc din tot sufletul. Cum ar putea să îmi pară rău?
Acum, tot în această viziune pe termen lung asupra finanțelor personale ar trebui să intre și polul opus. Optimizez, fără să merg către extreme.
Să optimizez poate să însemne, de exemplu, ca atunci când vreau să cumpăr detergent, să deschid site-ul magazinelor din apropiere, pentru a vedea dacă nu cumva unul dintre ele are o ofertă mai bună. Nu voi merge la capătul celălalt al orașului pentru o ofertă, că intrăm în extreme, dar îmi ia 10 secunde să deschid 3 site-uri, iar internetul îl plătesc oricum.
Optimizez și atunci când analizez abonamentele de diverse, pentru a vedea dacă se pliază pe ce am nevoie. Am avut abonament de HBO și nu m-am uitat la vreun film? Printr-un simplu telefon, l-am oprit. 12 lei / lună, aproape 150 de lei pe an. Puțin, dar se adună. Am abonament cu totul nelimitat la telefon? Eu nu vorbesc mai mult de 200 de minute pe lună vreodată, așa că pot negocia o ofertă în funcție de propriile obiceiuri. Nu înseamnă că voi vorbi mai puțin, pur și simplu voi adapta propriile obiceiuri la cât plătesc.
Economia e mai mare atunci când obiceiurile sunt repetitive. Și nu fac nimic în minus, doar adaptez la mine tot ceea ce cumpăr. Cam așa.
Și care e viziunea pe termen lung asupra finanțelor pe care ar trebui să o avem?
E o temă pentru acasă aceasta, pentru că din punctul meu de vedere nu ai cum să nu personalizezi aici.
Viziunea mea nu are cum să fie identică cu a ta. Totul depinde de propriile valori și convingeri, dar și de situația familială, de venituri și de ceea ce-ți dorești mai departe.
O familie cu doi copii se va gândi la educația lor, la o variantă prin care să îi ajute atunci când merg „la casa lor”, la propria pensie, dar și la cheltuielile pe termen scurt…
Idealul ar fi ca Ioana și Ștefan să fi avut încă de la primul salariu un plan, să se căsătorească, de exemplu, la 25 de ani, după ce fiecare dintre ei acumulase ceva experiență și economisise o sumă de bani având deja o bază și niște idei de la părinți. Și să meargă împreună mai departe, mai bine și mai inteligent decât au făcut-o părinții (că doar asta ne-am putea dori de la copiii noștri, nu, să facă lucrurile mai bine ca noi), să își întemeieze propria familie, ocupându-se atent de educația copiilor și alocând resurse și pentru propriile vise sau pentru propria dezvoltare.
Da, știu că visez.
Dar oricât de naiv pare lucrul acesta, unul dintre visele mele și cel mai important motiv pentru care scriu aici pe blog este ca la un moment dat copilul tău, cel care citești aici să aibă o viziune pe termen lung asupra finanțelor. Să fie Ioana sau Ștefan din exemplul de mai sus.
Revenind la viziunea asupra finanțelor personale, astăzi am încercat să deschid doar o discuție în legătură cu acest subiect. Tu cum vezi lucrurile? Ce crezi că ne oprește, cumva, pe parcurs?
P.S. Are oarecum legătură cu subiectul de astăzi, e ultima zi în care te poți înscrie la Programul online de 12 săptămâni Succes în finanțe personale și investiții, pentru care beneficiezi de o reducere de 500 de lei folosind codul Iulia, pe care o să te rog să îl treci atât în mailul de confirmare, cât și în OP, la detalii, atunci când faci plata.
o femeie says
nu stiu ce e la tine, dar si la mine e la fel.
Inca nu sunt convinsa ca e doar asta, dar la mine a contat si exemplul de acasa (mama s-a pensionat devreme, la 45 de ani, viata ei financiara era in asteptarea pensiei urmatoare, ca pensia vine orice ar fi…, mamaia tot din pensie – mai facea „ciubucuri” lucrand prin sat sau vanzare dar pensia era asteptata…), dar si lipsa unor visuri pe termen lung (de ex. mi s-a schimbat perspectiva cand am dorit sa iau locuinta, altfel economiseam pt o pereche de blugi sau epilator – din astea) , e vorba si de „media + publicitate” ce ne da false nevoi marunte.
Introducerea pensiei private deductibile din impozit a trezit unele persoane si la noi.
o femeie says
sa vezi ce mi-a mai venit in minte in sedinta: parintii nostri nu au avut voie sa gandeasca in perspectiva. Comunismul i-a mutilat, prin planurile cincinale decise de moscova, prin joburile fortzate sau locuintele fortzate in anumite locatii. Noi de unde sa invatam? De la bunicii ce isi duceau viatza ciclic, dupa luna/soare /iarna/vara ?
Apoi ultimii ani totul a devenit f. dinamic: si tehnologiile pt joburi, si modul de trait s-au schimbat, pana si rapoartele medicale s-au schimbat la 180grade, asa ca o luam cum vine si gata 🙂
Iulia says
Da, da, cam asa este. Ultimele 3 generatii au fost, cred, foarte diferite: bunicii cu simplitate si trecut cu recunostinta peste greutati (2 razboaie la interval relativ mic de timp nu aveau cum sa nu te afecteze), parintii cu toate asezate de stat si noi… cu responsabilitatea peste noi, dar fara sa fim crescuti in spiritul acesta. Generatia viitoare va fi cu tehnologia…
Abia in ultimul timp am remarcat o preocupare in aceasta directie, cu masuri concrete destul de timide.
Uite, mi-a scris cineva ca a avut o rezerva destul de mare, si-a dat demisia de la job si a stat destul de linistita pana ce a gasit ceva potrivit… Spunea ca acum 2-3 ani, cand a inceput sa citeasca aici, nu avea aceasta rezerva.
Si asta e un plan, pana la urma.
Natalia says
La mine e legat (sau a fost legat) de lipsa acelei responsabilitati, cu care am fost crescuta. Nu zic ca parintii mei sunt de vina. Pur si simplu, pana la un moment dat al vietii mele am trait in prezent, cu gandul ca se vor aranja lucrurile cumva. Si de multe ori se aranjeaza, numai ca nu se aranjeaza cum vrei tu, ci cum iti impune societatea. Iar atunci cand nu se mai aranjeaza de la sine, o dai in bara si nici atunci nu iti asumi pe deplin responsabilitatea. E un subie t foarte interesant pentru ca are un rol mare in educatia copiilor. Doar ca nu as stiu cum sa le predau. O fi suficient prin exemplul propriu? 🙂
Iulia says
Natalia, pe subiectul copii nu ma exprim prea des, desi am observat ca prietenele imi cer parerea, asa ca am mai prins curaj.
Cred ca exemplul personal e cel mai puternic. Poti sa adaugi si altele, dar exemplul tau e cel care va conta cel mai mult.
Apoi cred in exemple echilibrate. Mama era si este obsedata de curatenie si rezultatul a fost ca ani de zile nu am suportat activitatea (desi dezordinea ma enerveaza la culme). Nici acum nu ma dau in vant dupa curatenie, dar am sistemul meu simplificat.
Ca sa creasca responsabili cred ca trebuie sa ai incredere in ei, la nivel de varsta lor. Sa ii lasi sa decida si sa se implice.
Pe noi mamaia ne consulta in multe chestii si de multe ori făcea ca noi. Ma lauda pentru idei si ma lasa sa le pun in aplicare. Aveam un peticel de pamant pe care cultivam ce vroiam – spunea mandra ca e al meu cand o intreba lumea ce cauta porumb si rosii si castraveti printre flori. Cred ca toate astea m-au ajutat mult.
Marius says
Copiii vor face in cele mai multe cazuri ce fac si parintii. Educatia financiara este la pamant la noi in tara, de unde sa invatam ? Ba am crescut in comunism ba in perioada asta de tranzitie in care se promovau doar hotii care au privatizat resursele statului. Noi suntem primii care traiesc intr o forma de capitalism …
Elena says
Eu nu consider că-i chiar asa grava situatia: in comunism oamenii erau strangatori si organizați, deci avem exemple pe părinții sau bunicii nostri. Mi se pare ca in comunism oamenii erau f inventivi ca sa poata sa suplineasca lipsurile . Si inventivitatea asta de multe ori acum ar fi ilegala. Bunicii mei cu totii economiseau lunar bani punandu-i la cec, bunica facea ceva asigurare de viata pt toti si lua banii tot la nu stiu cati ani, mama avea asa numita ” bancă țigănească ” : puneau la serviciu fiecare o anumita suma lunar si o data la cateva luni fiecare avea toti banii. Pe cand in occident multi nu stiu decat sa arunce banii pe fereastra,vezi cata lume se indatoreaza doar ca să-și cumpere televizoare, masini, etc, pe care altfel nu si le-ar fi permis. Ei nu au trait decit in lumea consumului si n-au la ce se întoarce, noi avem. Deci sunt si plusuri si minusuri.
Natalia says
Da, asa se invata, si prin exercitiu. Mie mama nu-mi dadea voie sa fac lucruri prin casa (si apoi se enerva ca nu fac nimic 🙂 ).
Elena says
Eu continui sa ma gândesc doar in prezent fara să imi fac planuri, dar nu ma consider inconstienta.
Eu am crescut cu mama si bunica si bunica mi-a fost de fapt pe post de mama si gospodarea totul, asa ca pot sa zic ca mi s-a transmis chibzuinta ei, ea m-a invatat sa gatesc cu plăcere, sa tricotez, sa cos…avea plicuri cu bani, ne punea la cec bani lunar, etc. Se ingrijea de cum arata, aveam o ieșire lunara la cofetarie, ne ducea la fotograf de aniversările noastre…Deci am crescut cu exemplul ei, vazut asa pare idilic, doar ca am avut o copilarie departe de a fi idilica.
Iulia says
Elena, un dram de plan tot cred ca ai :).
Chiar zilele acestea am ajutat/consiliat sau nu stiu cum sa spun exact o cunostinta care toata cariera a lucrat pe la patroni care nu i-au trecut salariul in acte – uneori deloc, alteori partial, nu are vreo economie si nici sprijin de undeva.
Am sfatuit-o sa ia de la Casa de Pensii acel sumar al contributiilor sau cum se cheama (sa nu uit sa scriu despre el un articol 🙂 ), care se elibereaza gratuit, o data la 2 ani (si contra sumei de 15 lei dacă vrei mai des), dar evident ca era prima data cand il cerea… Rezulta ca are in jur de 14 ani in cartea de munca, din vreo 27 numarati de noi din amintirile personale (multi au patit, e drept, asa, in special in anii 90 si chiar 2000).
Mai poate merge la fiecare angajator, poate-poate mai ia ceva adeverinte, dar per total e jale si pacat. Va putea lua ce 6-700 de lei pensie minima, dar daca era mai atenta cu actele poate avea ceva mai mult. Sa nu spun cat de diferit ar fi fost daca ar fi pus 100, 200 de lei pe lună măcar cand a început să se apropie vârsta de pensionare.
Elena says
Da, da, zic ca n-am planuri, dar cred ca de fapt am niste idei, doar ca trăiesc in prezent, ca n-aș vrea sa mi se dea planurile peste cap. Nu stiu cum sa exprim mai bine, dar cred despre mine ca sunt o pesimista optimista 🙂 deci nu planuri, din cauza de pesimism, dar sunt convinsa ca lucrurile se aranjeaza cum trebuie cand trebuie.
Marius says
Pacat, din pacate in anii 90 munca la patron insemna la negru sau minim plus diferenta la plic.
Apropo, extrasul acela de la casa de pensii are si un calcul al punctelor de pensie ? Cotizatia ta raportata la salariul mediu pe acel an etc ?
o femeie says
Iulia, pt persoana pe care o consiliezi, directioneaz-o tot la casa de pensii sa faca o evaluare a ultimilor 5 ani. Mai e valabila optiunea de a contribui din urma si corecta ultimii 5 ani si contribui din buzunar daca are cumva perioade necontribuite.
14 ani contribuiti din 27 munciti, in conditiile in care a ajuns la varsta de 65 ani, e foarte putin. Si mai trist este ca se cer un numar de ani minim contribuiti – aceasta cifra se schimba legal si o decizie in acte o poate aduce in situatie, cum am mai vazut, in tara vestica, femeie de 70-80 ani spaland la toaletele publice .