A trecut 2018, am intrat în 2019 – an pe care ți-l doresc frumos, senin, spornic, petrecut alături de oameni dragi.
Manifestul acesta este o tradiție deja, am început fiecare an cu un articol în care te invitam să vezi partea plină a paharului, care există mereu, chiar și atunci când lucrurile nu par atât de roz pentru fiecare.
Așadar, la început de an, amintește-ți că…
- Fiecare zi este o șansă de a o lua de la capăt, de a face lucrurile mai bine, de a dărui și a ne bucura. În acest an mai avem 361 de asemenea șanse – hai să le întâmpinăm cu bucurie și să le folosim la maxim,
- Micile bucurii sunt mereu la îndemâna noastră, chiar și în cele mai stresante perioade. Oriunde te afli, poți găsi un colț de natură în care să te încarci de energie, poți să bei o cafea sau un ceai fierbinte (ideal în compania cuiva, da, dar nu e obligatoriu) sau să deschizi larg ochii și să găsești un motiv de bucurie în jurul tău,
- Orele lungi lucrate la serviciu și perioadele deseori stresante înseamnă un job pe care tu l-ai ales la un moment dat. Stă în puterea ta să rămâi sau să pleci (aici te ajută, da, un fond de rezervă pe care sper că îl ai dacă mă citești de ceva vreme),
- Dezordinea, vasele multe care se adună în chiuvetă sau mâinile de pe geamuri sunt doar dovada faptului că trăim alături de o familie frumoasă sau am avut oameni dragi în vizita,
- Pierderea jobului e doar o șansă pentru un nou început,
- Micile certuri cu cei apropiați vor trece, problemele ni se vor părea în timp mai mici, important este însă să facem un efort pentru a nu spune cuvinte care dor și care pot rămâne peste timp ca o umbră între noi și o persoană la care ținem,
- Facturile pe care strângem uneori din dinţi când le plătim sunt pentru că, spre deosebire de milioane de oameni de pe această lume, avem un acoperiș deasupra capului,
- Un zâmbet e mereu prețios – bucură-te atunci când îl primești, dăruiește-l de câte ori ai ocazia, chiar dacă oamenii din jur nu sunt mereu prietenoși și dornici să te ajute,
- Casa ta e locul în care petreci, probabil, mult timp, așa că merită să o menții cât mai aproape de preferințele tale. 2018 mi-a arătat că pentru mine acest lucru înseamnă simplitate și cât mai puține lucruri – e important și să repari sau să îmbunătățești, atunci când e cazul. Uneori, o modificare mică, așa cum este instalarea unui asemenea obiect (ce bine că nu ocupă spațiu suplimentar!) poate să facă diferența,
Eu mi-am propus ca în 2019 să simplific mai mult, să zâmbesc mai mult, să mă bucur mai mult de lucrurile, mici și mari, care mi se întâmplă.
Să cumpăr mai puține lucruri (dar nu deloc – luna aceasta cu siguranță voi face o achiziție, de aici), dar și să investesc ceva mai mult în experiențe sau învățare. Să descopăr mai bine zona de vest a țării – e o dorință mai veche, uite că lucrurile s-au aliniat și am această posibilitate, și să cunosc cât mai mulți oameni de aici.
Să scriu, să fac poze, chiar și mai puțin reușite, să ilustrez mai bine pe blog ceea ce mi se întâmplă, să citesc, să descopăr, să caut noi căi de comunicare…
Un An Nou este șansa pe care fiecare dintre noi o primim de a o lua de la capăt.
Eu îți doresc un 2019 exact cum ți-l dorești tu! Și îți mulțumesc. Pentru că ești alături de mine, pentru că faci parte din această comunitate frumoasă, care sper să crească în acest an.
Alexandra says
La mulți ani! Propun ca bucurie sa fie cuvântul acestui an. Așadar, sa ne bucurăm!
Iulia says
La multi ani, Alexandra! Sa fie un 2019 cu bucurie!
Ionela says
La multi ani, Iulia și an nou cu bucurii!
Iulia says
Multumesc, Ionela! Multe bucurii sa ai si tu, alaturi de cei dragi!
Cristiana says
La multi ani si multumesc pentru manifest!
Iulia says
Cu drag, Cristiana :). La multi ani!
Mihaela G. says
La multi ani!
Iulia says
La multi ani, Mihaela!
Marius says
La multi ani
Mult succes in 2019!
Iulia says
Multumesc, asemenea, Marius! La multi ani!
Elena says
La multi ani !
Si mie imi suna bine „bucurie” pentru acest an 🙂
Iulia says
Un an 2019 cu bucurie, Elena! Te imbratisez, toate cele bune!
Geta says
La multi ani !
Sanatate si fericire !
Iulia says
La multi ani, Geta!
Mihaela Damaceanu says
La multi ani, Iulia! Sa zambesti si sa te bucuri! După ce vizitezi tot vestul țării, te asteapta prieteni si aici😊
Iulia says
La multi ani, Mihaela! Un 2019 cu muulte bucurii!
Vin destul de des si acum in Bucuresti, sa stii :).
Andreea says
la multi ani si un an cu bucurii!
eu una voi incerca sa vad mai des jumatatea plina a paharului, sa ma stresez mai putin si sa fiu ceva mai optimista. e mult de lucru, dar vreau sa reusesc.
Iulia says
Andreea, eu sunt convinsa ca asa va fi! Sa ai un 2019 minunat!
Ramona says
La mulți ani, Iulia, cu sănătate și împliniri! 🙂
Iulia says
Multumesc, Ramona! La multi ani si un 2019 exact cum ti-l doresti!
Mihaela says
La mulți ani cu sănătate și cu bucurie!
Iulia says
La multi ani, Mihaela! Multumesc, sa fie 2019 cu sanatate si bucurie si pentru tine si cei dragi!
Roxy says
La mulți ani și la cât mai multe articole pe blog!
Iulia says
Multumesc, asemenea! La multi ani!
Roxana says
Sa iti fie bine! La multi ani!
Iulia says
La multi ani, Roxana! Toate cele bune!
o femeie says
La multi ani, Iulia, si un an nou minunat!
Roxana says
Ce frumos ai scris, Iulia! Aceste sfaturi le-as printa si le-as citi in fiecare zi 😁 Sa ai un an minunat! cu multe realizari, cu multe bucurii si sanatate! Iti mai doresc si multa inspiratie pentru a continua sa scrii pe acest minunat blog! E o placere sa-l urmaresc ❤Te imbratisez drag. 🤗😚
Iulia says
Multumesc mult, Roxana!
Ma bucur ca esti in continuare aproape, te (va) urmaresc pe Facebook – asa de frumos si frumosi cresc micutii tai… Ma gandesc cu nostalgie la inceputurile blogului, cand se adunau, timid, primii comentatori – printre care si tu :).
Te imbratisez si eu, sa ai un 2019 minunat!