Îmi amintesc că mi-am început propriul drum către minimalism cu două sentimente clare: că lucrul acesta clar este de mine, dar eram un pic copleșită și nu știam foarte bine de unde aș putea începe. Am pornit cu această idee atunci când ne-am dorit, să ne amenajăm o garsonieră cât mai confortabil (am fi putut folosi câteva idei de acolo – chiar și acum putem, pentru că nu sunt doar pentru garsoniere și sunt tare faine), în condițiile în care nu aveam prea mult spațiu. Cum spațiul nu aveam cum să îl extindem în acel moment… era clar că cu lucrurile trebuia să facem ceva :).
În timp aveam să constat că o abordare calmă a situației, acceptând faptul că sunt zone în care pot face mai mult și zone în care pot aduce îmbunătățiri, împăcându-mă cu situația… O constatare ulterioară a fost și aceea că partea cu lucrurile e cel mai ușor de gestionat până la urmă – dar există și alte laturi, cum ar fi munca (și când jobul tău este pe internet și compus din mai multe taskuri posibile lucrurile pot fi complicate) sau relațiile, activitățile zilnice… și acestea ar trebui să fie luate în considerare atunci când îți creezi un sistem propriu de… simplificare.
O să trec mai jos câteva lucruri despre minimalism și simplificare din perspectivă personală – un articol care mi-ar fi fost mine de folos acum niște ani…
- Pornește de la ceea ce-ți dorești și de la motivele pe care le ai
Orice demers e mai simplu dacă procedezi în acest fel. Cu toții cred că ne gândim într-o primă etapă la ideea de a avea mai puține lucruri, cu care să ne descurcăm mai ușor.
Mai putem avea, însă, ca efecte posibile ale reducerii numărului de lucruri economia de timp (mai puțin timp de gestionat, de curățat și de aranjat) – dar și de bani, de ce nu. Când ai mai puține lucruri ești mai conștient de fiecare în parte, e riscul mai mic să dublezi vreo cumpărătură… și mai pot enumera câteva motive, dacă mă gândesc bine.
Având un de ce clar formulat, am observat eu că ai mult mai multe șanse să duci la bun sfârșit ceea ce ți-ai propus. Eu am pornit de la mai puține lucruri – mai mult timp pentru mine, dar în timp am apreciat și economia de spațiu și de bani.
2. Propune-ți o singură acțiune, care să devină obicei
A mea a fost eliberarea totală a blatului de bucătărie. O solniță de sare, o râșniță de piper și o sticlă de apă minerală sunt singurele lucruri ce pot sta în acea zonă, restul îmi place să fie în dulapuri, sertare și orice alte spații de depozitare mai deținem. E așa de bine când îmi fac cafeaua de dimineață și arunc o privire în bucătăria care arată super ordonată datorită acestui obicei simplu!
Mișcarea asta însă m-a dus mai departe, către dulapuri, debarale, șifoniere… care periodic sunt revizuite pentru a nu primi sarcini suplimentare. Chiar mă uitam în ultimul timp că sunt zone în care nu mai pot interveni, având practic doar lucruri pe care fie le folosesc zilnic, fie le folosesc cu siguranță, la anumite perioade de timp (exemplul cel mai simplu pe care îl pot da aici e cel al decorațiunilor de Crăciun, destul de puțin numeroase și ele, dar mai sunt și altele).
3. Identifică locul care te deranjează cel mai tare și rezolvă-l
Pentru mine a fost un sertar. Un sertar mare, în care puneam și continui să pun cam orice nu știu unde ar putea altfel să intre. Pentru că era atât de plin de lucruri, a fost singurul cărat ca atare când ne-am mutat în apartament. Cu grijă și cu tot ce avea în el :). De la cutia cu ace și ațe la carduri, fundițe de pe la botezuri și o mulțime de alte minuni.
Mereu aveam senzația că mă împiedic în el, așa că în pur stil Marie Kondo l-am scos într-o dimineață din locul lui, am scos totul de acolo și am reintrodus doar lucrurile pe care le foloseam.
4. Redu numărul de hârtii, pe cât posibil
Evident că asta nu înseamnă că trebuie să arunci hârtii importante, dar eu am observat că simpla atenție de a nu printa mai mult decât am nevoie (înainte eram destul de neglijentă cu acest aspect), de a muta și pe calculator anumite documente, cele care nu trebuiesc să fie musai în original dă roade în timp.
Un alt obicei pe care l-am creat și care mă ajută e să nu aduc în casă pliante, foi și tot felul de minunății cu care mă trezeam înainte și de care scăpam peste o vreme, dar nu suficient de repede. Mai avem de luptat aici, suntem doi totuși, dar eu eram principala „vinovată” în zona aceasta și s-a cunoscut schimbarea.
5. Vizualizează lucrurile cumpărate în casa ta, într-un loc al lor
Când mă lovesc de câte ceva, un lucru pe care l-am luat la un moment dat și pe care să spunem că îl folosim suficient de des încât să nu ne dorim să ne debarasăm de el, mă gândesc că tare bine-ar fi fost să fi avut mai demult acest principiu…
E drept că puține asemenea lucruri mai avem, dar un principiu de ajutor este cel de aici: când ne gândim să cumpărăm ceva, ne gândim și la locul pe care acel ceva îl va ocupa și cât de justificat e lucrul respectiv în acest context. Economie de spațiu, economie de timp :).
6. Concentrează-te pe experiențe și nu pe ceea ce ai
Asta e ușor de formulat și mai greu de făcut, dar serios, cele mai frumoase amintiri pe care le avem nu cred că au legătură cu posesiunile noastre. Bine, îmi amintesc ce bucuroasă am fost când ne-am luat apartamentul și cum am mâncat în seara respectivă pe masă și pe unde se mai putea (s-a nimerit să fim mai mulți în acea seară la noi, masa e relativ mică) pâine cu pateu și salam (lucruri pe care nu le mai cumpăram demult) – și am râs, eram bucuroși că aveam în sfârșit căsuța noastră și chiar a fost fain.
Dar îmi amintesc de o mulțime de alte momente în care ne-am bucurat de lucruri mici cu cei apropiați – sau doar de prezența lor, adică nu era neapărată nevoie să cumpărăm o casă pentur acest lucru…
Una peste alta, experiențele și nu lucrurile sunt cele care rămân peste timp.
7. Regula celor 30 de zile
Am povestit de mai multe ori despre ea, presupune amânarea cumpărăturilor mari cu 30 de zile. Dacă după 30 de zile lucrul respectiv încă e interesant pentru tine, ia-l fără regrete.
De când aplic această regulă însă, am redus foarte mult numărul lucrurilor cumpărate. Din nou cu efecte benefice asupra portofelului, dar și a locuinței noastre, care nu se aglomerează inutil.
8. Elimină cât mai repede tot ce este de eliminat
Spuneam că scap de pliante imediat ce apar prin casă (ideal înainte de a ajunge în casă). În același stil, elimin eticheta hainelor atunci când cumpăr ceva nou (eh, linkul dat e către un articol foarte fain ce „traduce” semnele de pe etichete, eu recunosc ca nu prea ajung să fiu atentă la ele) și până la ambalaje și orice altceva este în plus. Cutiile primesc tratament diferit, le păstrez pentru că deseori am nevoie de ele, dar doar pe cele care arată ok și cărora le pot imagina o destinație.
9. Timp mai puțin petrecut online
E greu să faci acest lucru atunci când jobul tău se învârte în această zonă, dar chiar și recentul accident produs, cel mai probabil, din cauză că șoferul se uita pe mobil – și cu ce consecințe! – ne arată faptul că toată zona aceasta devine una destul de periculoasă și da, e musai să ne desprindem, pentru că la calculator poți pierde lejer ore întregi.
Televizorul mi se pare deja mult mai puțin periculos… Evident, acest lucru nu se aplică tuturor – știu destul de mulți oameni care stau departe de computer în cea mai mare parte a zilei.
10. Rutinele
Îmi plac rutinele! Probabil că Iulia de 20 și ceva de ani ar ridica o sprânceană în acest moment, dar zău că totul e mai simplu atunci când ai niște „ancore” peste zi, când știi deja că sunt niște lucruri pe care le faci și care te ajută să elimini din balastul cotidian. Eu am început cu celebra Shine your sink, apoi curățenia blatului de bucătărie, 30 de minute de liniște de dimineață, 30 de minute de plimbat în parc în fiecare zi, o oră de citit…
Ceea ce am constatat eu este că am avut nevoie de o simplificare la nivel mental (dar și a numărului de lucruri) pentru a ajunge să „eliberez” niște ore zilnic pentru a face toate acestea.
Și încă sunt undeva pe un drum, conștientă că mai e mult până departe.
Una peste alta, simplificarea vieții în general vine cu atât de multe beneficii, din punctul meu de vedere, încât merită să încerci câteva dintre aceste lucruri chiar dacă nu ești fan al minimalismului, dacă pot spune așa.
Tu ce părere ai?
o femeie says
Auzi, totul pana la carti si bucatarie, da?
si mai am si o gramada de materiale si atze, mare iubitoare de ele mai sunt 😀
si acum am aglomerat si balconul cu ierburi 😀
Elena says
Te admir! Foarte bune sfaturi. Dar la noi ar trebui sa tina cont de ele ficamea mai mica, ea e „responsabila” cu dezordinea.
Eu am mai multe sertare de genul celui de care vorbesti:) Ne mutam peste 3 luni si ceva si imi zic ca e ocazia sa scăpăm de lucruri…dar inca n-am inceput sa triem.
Cristina says
Pe mine m-ai prins cu punctul 6…să experimentăm mai mult și să acumulăm fizic mai puțin. Dacă am face asta am fi mai fericiți. Cu cât te concentrezi mai mult pe exterior, pe a strânge ca un hârciog, cu atât fugi de tine, de adevăratul EU. Toată fuga după diverse este de fapt fuga de noi. DAR, punctezi foarte bine la 6, și sper să putem cât mai mulți să facem asta. Când ești în echilibru și începi să te cunoști, totul se armonizează în viața ta.
MihaelaG. says
Multumim frumos pentru acest articol!Cred ca fiecare casa are un sertar cu nimicuri!
La carti nu pot renunta.La haine:mai dau dar pe multe le pastraz cu speranta ca am sa slabesc si sa reintru in ele.
Eu fac multe cumparaturi online:carti,haine,jucarii si multe asa pe moment cand prind promotii.Deci nu pot astepta 30 zile.
Laura says
Multumesc pentru stilul ordonat pe care il expui. Este o stacheta la care tind sa ajung (la pensie?!?). Chiar daca acum viata mea e mult mai complicata decat atat, tot mai mult traiesc pentru experiente si nu pentru lucruri. Iar alaturi de 3 adolescenti in devenire, croaziera noastra e de a dreptul incitanta! (Prietenii stiu de ce)…
Peste toate, pe mine m ai ajutat mult de a lungul timpului. Am economisit eficient, putin cate putin si am luat un teren cu banutii nostri. Ar fi multe de spus insa ma simteam datoare sa impartasesc aceasta realizare cu tine.
Marius says
Eu am inceput sa donez din haine in fiecare toamna si primavara. Tot ce nu mi vine bine sau nu am mai purtat de 1 an inseamna ca nu o sa mai folosesc. Am zis sa incep de aici, momentan da roade 🙂