A fost o săptămână cu un început trist, vestea dispariției lui Cristian Țopescu mi-a reamintit de copilăria și adolescența mea în special, când îi urmăream cu sufletul la gură comentariile, iar transmisiunile sportive erau pe primul loc în preferințele mele.
Dincolo de sport, imaginea unui om cu adevărat pasionat de meseria lui, unul dintre cei parcă atât de rari în zilele noastre care petrecea mult timp informându-se, citind, documentându-se, căutând soluții pentru a face mai bine ceea ce făcea. Dincolo de toate acestea era omul, de o modestie rară și care se simțea din spatele microfonului. Sunt sigură că Țopescu rămâne un model pentru câteva generații bune, cei care l-au urmărit cu plăcere și bucurie.
*****
Am ajuns la două evenimente în această săptămână, destul de diferite: lansarea DVD-ului filmului Octav, apărut în toamnă și care mie mi-a plăcut mult și la o conferință de educație finaciară pentru copii.
La aceasta din urmă am luat o muțime de notițe, sper să găsesc timpul necesar săptămâna viitoare pentru a le pune cap la cap și pentru voi, pentru că merită parcurse, din punctul meu de vedere.
*****
Venind de la conferința despre educație ieri, am găsit agitație în bloc, pentru a afla o veste care m-a dat un pic peste cap: un vecin a căzut de la unul dintre etajele superioare ale blocului. Aseară era la spital, cu traumatisme, dar și speranțe de supraviețuire, sper din tot sufletul că va fi bine.
Din nou m-am gândit la viața aceasta în care ne zbatem atât și un simplu moment de neatenție uite unde duce. Aveți și voi grijă cu geamurile acestea, că nu e de glumit. Ale mele, rămase cu mici pete de ciment după reabilitarea blocului ce s-a încheiat de curând, probabil că așa vor rămâne în părțile superioare, inaccesibile cu o racletă pentru geamuri…
*****
Cam aceasta a fost, foarte pe scurt, săptămâna mea, cu bune și mai puțin bune. În rest… m-am plimbat destul de mult prin parc (ce bine că nu au venit încă temperaturile înalte!), am citit, am muncit (ceva mai puțin ca de obicei), am primit invitație la Food Bloggers Conference de vară, pentru a doua oară (povesteam aici de ediția din iarna trecută), am primit și citesc cu interes o carte nouă – astăzi o voi termina, de fapt, și e tare faină, vreau să fac modificările pentru GDPR-ul despre care vorbește toată lumea în ultimul timp…
Și mă așteaptă o duminică în care nu mi-am propus nimic, să citesc și probabil să ieșim un pic după amiază.
Tu ce ai mai făcut în ultimul timp?
Andreea says
sper ca vecinul tau sa se faca bine 🙁
eu cred ca noi ca popor avem niste stresuri grave legate de spalatul geamurilor, mi se face fizic rau cand imi aduc aminte de oameni (din familie sau in timp ce mergeam pe strada) pe care i-am vazut aplecandu-se in afara ca sa stearga geamurile la etj 9 sau mai sus.
iar in clipa in care incerci sa explici ca doar o secunda de neatentie si e totul sfarsit, imediat vine replica ‘lasa ca nu se intampla nimic, nu te mai gandi la toate rele’.
Iulia says
Of, sa stii ca eu mereu am fost stresata cand am vazut pe cineva aplecat asa… si V. chiar zilele astea imi spunea ca vrea sa le faca si pe ale noastre, nu prea ma incanta ideea.
Sper sa fie bine omul acesta…
Amy says
Eu impreuna cu sotul ne-am plimbat in fiecare seara cu trotinetele electrice, am plecat de nebuni cu masina fara a avea o destinatie anume, doar doar pentru a gasi si admira lanuri cu maci, am rezolvat problema laptop-ului si tot saptamana asta … am mancat pentru prima oara pe 2018 capsuni. 😀 Lucruri simple, nimic special.
Astazi mi-am propus sa fac clatite cu dulceata de capsuni, insa mai am cateva borcane de anul trecut si parca mi-e pofta.
Duminica frumoasa iti doresc!
MihaelaG. says
Exact cartea recomandata am citit-o saptamana trecuta!
Observ ca citim aceleasi carti …!
Diana says
🙁 sper sa fie ok vecinul tau
Nu doar romanii, si olandezii au obsesia geamurilor, numai ca putini mai fac sportul asta singuri, mie imi sta inima in loc cand o vad pe vecina mea… Eu platesc 15 eur pe luna si mi le spala cineva. Personal nu mi se pare ca e nevoie asa des, dar na, daca asa face toata lumea…
o femeie says
ce ieftin e la tine! o englezoaica mi se plangea ca a dat 250 euro pt spalat geamuri. Nu stiu ce casa o fi avand dar mi-a trecut prin cap daca nu cumva imi ar fi bine un spalat din asta pe saptamana ca job 😀 si sa nu fac nimic restul saptamanii :))))
Diana says
Le spala numai pe afara. Stiu, si eu am avut fantezia asta, dar am socotit o data, scazand taxele, care te cocoseaza aici, ca nenea asta castiga mai putin decat mine, deci nu :)))