… fără a face sacrificii majore, aș adăuga eu.
Pentru că atunci când ai senzația unui minus atunci când reduci din lucrurile pe care le cumperi, apare frustrarea și nu acest lucru îți dorești. Cel puțin eu nu îmi doresc :).
Pe de altă parte, în momentul în care ajungi să îți dorești mai puține, câștigul nu este doar financiar, ajungi să simplifici lucrurile în general, să vezi și în alte zone o mulțime de beneficii – să înțelegi mai bine sensul acelui less is more.
-
Păstrează mereu în minte prioritățile și obiectivele tale majore
Este ca o promisiune către tine, sunt lucruri mari pe care cu siguranță că ți le dorești – fie că vorbim despre un apartament cu un împrumut cât mai mic posibil, despre un fond pentru copii sau o locuință pe care să o închiriezi, pentru mai multă libertate poate – orice achiziție inutilă va mări perioada de timp în care îți vei atinge scopul.
Dacă îți vei aminti de acest lucru în momentul în care ești pe punctul de a achiziționa ceva, ai șanse mari să cântărești mai atent ceea ce cumperi.
2. Lista cumpărăturilor mari
Eu o păstrez pe telefon și o revizuiesc periodic, mă ajută în două feluri: pot urmări promoții pentru ceea ce știu că ne este necesar și știu în doar câteva secunde dacă ceva ne e necesar sau nu. Cum? Foarte simplu: trebuie să fie pe listă, e extrem puțin probabil ca un obiect care nu mi-a lipsit suficient de mult încât să iau telefonul și să îl completez să ne fie cu adevărat util.
Astăzi, când o sumedenie de promoții aparent irezistibile sunt la un click distanță, lista aceasta mi se pare foarte utilă. Plus că am observat, de-a lungul timpului, că devin foarte selectivă cu timpul, lista fiind din ce în ce mai scurtă.
Îmi amintesc foarte bine cum la un moment dat am vrut să cumpăr una dintre aceste cafetiere cu filtru (un model asemanator, de fapt), pentru că avea un preț foarte bun și la momentul respectiv mi se părea că îmi este indispensabilă în locuință. Am scos însă telefonul și am văzut că nu era pe lista mea – așa că mi-am spus că mă mai gândesc și într-un final nu l-am cumpărat.
Nu ar fi fost o tragedie dacă o făceam, dar în timp ce îmi sorb cafeaua făcută la ibric, exact cum îmi place mie, realizez foarte bine că aceasta era clar o cumpărătură inutilă, un obiect pe care l-aș fi șters constant de praf și dat dintr-o parte în alta până ce l-aș fi donat într-un final. Așa ajung la punctul următor :).
3. Debarasare, organizare și simplitate
Cu cât am mai puține lucruri în garderobă sau în cămară, de exemplu, cu atât sunt mai conștientă de ele. La momentul acesta este extrem de puțin probabil să îmi cumpăr a doua bluză verde, de exemplu, pentru că nu știam că am deja una. De fapt, e extrem de puțin probabil să îmi cumpăr ceva verde de îmbrăcat, având în vedere garderoba mea capsulă bazată pe două culori: albastru + vișiniu.
4. Bugetul lunar scris
Unul dintre rolurile mari pe care le are bugetul este acela al unei oglinzi în care nu avem cum să nu vedem scăpările. Pentru mine funcționează și ca reminder și mod de conștientizare a lucrurilor, știind că într-o lună am avut ceva cheltuieli în plus într-o zonă, îmi amintesc foarte bine de respectivele scăpări.
Automat, mintea mea „nu mă lasă” să-mi fac de cap, imediat ce mă gândesc că aș putea cumpăra ceva ce nu îmi este neapărat necesar îmi amintesc că bugetul este mai strâns în această lună sau că lucrurile au ieșit un pic de sub control luna trecută și trebuie să le readuc pe linia de plutire.
Apropo de acest buget scris (sau ținut într-o aplicație), pe care mulți nu îl simpatizează, vreau să îți spun că orice formă e bună: poți nota fiecare cheltuială sau opta pentru varianta inversă, în care ai categorii de cheltuieli (plicuri, până te obișnuiești) și nu depășești suma finală – nu e musai să scoți telefonul pentru că ai cumpărat o gumă de mestecat, poți face lucrurile să meargă și cu niște calcule aproximative. Exact cum te simți bine :).
5. Perioada de așteptare dinaintea cumpărăturilor mari
Povesteam mai demult despre cele 30 de zile de așteptare pentru cumpărăturile mari, un lucru care mi se pare în continuare foarte util. Dacă și după 30 de zile îți dorești lucrul respectiv și ai argumente pentru a-l cumpăra, atunci este OK să o faci. Vei vedea că la unele dintre cumpărături vei renunța pe parcurs.
Evident, aici nu mă refer la obiecte indispensabile din locuință – nu m-aș gândi să stau o lună fără mașină de spălat – pentru așa ceva există și se apelează cu încredere la fondul de rezervă. 30 de secunde (cel puțin!) de așteptat înaintea cumpărăturilor mici, pe care nu ți le-ai propus dinainte să le faci, e de asemenea o metodă cum nu se poate mai bună.
6. Analizează periodic ce a mers bine și ce a mers mai puțin bine
Pe mine această analiză, despre care am mai povestit, mă ajută și în sensul păstrării acelui mindset prin care nu trebuie să stau toată ziua să calculez, să analizez, să îmi impun momente de așteptare… Cumva creierul știe deja ce are de făcut, nu trebuie să îmi reamintesc constant de diverse lucruri. Dar știu că sunt lucruri pe care le fac și care ajută, unul dintre ele fiind acest zoom out care este analiza pe care o fac la fiecare 3 luni, pentru a vedea cum ne-am descurcat în perioada respectivă.
Da, știu că nu toate cele de mai sus ți se vor potrivi, nici mie nu mi se potriveau acum niște ani și probabil că acest articol scris peste un timp va avea alte idei. Poate că între timp voi gândi mai simplist, sau – cine știe – o să fiu mândra posesoare a unui expresor din acesta super sofisticat de la Saeco Phillips (prima variantă mi se pare mult mai probabilă, dar cine știe…)
Dar merită să încerci, o parte dintre ele se pot dovedi potrivite și pentru tine.
O zi frumoasă și simplă îți doresc!
iulia says
Multumim Iulia pentru articol!
Elena says
Eu am pe lista de care spui ca o ai pe telefon, lucruri care stau acolo de 5 ani si altele care pleaca din lista dupa ce au stat mult si bine.
Cit despre expresor, noi il folosim, ca eu nu-s o adevarata bautoare de cafea: imi place doar capuccino. Initial am vrut unul mai scump, care macina cafeaua, dar nu l-am luat din lipsa de spatiu. Acum nu l-aș mai lua pentru ca macinatul cafelei in risnita manuala a devenit parte din ritualul de preparare. Si nici nu ia mult timp.
Silvia says
Nu este deloc inutil este f util; economisesti timp si cafea ptr ca foloseste singur cantitatea potrivita; cafeaua iese mult mai buna decat la ibric; macina pe loc fix cantitatea necesara; poti sa potrivesti intensitatea fiecarei cafele; am facut trecerea acum 6-7 ani si a fost cea mai buna decizie. L – am cumparat la 0.5 din pret.
Elena says
Ma uitam la aparatul Philips si ma gandeam ca ar fi prea complicat pentru gusturile mele. Al meu e o marca italiana, m-am uitat pe recenzii : tot ei ies cei mai buni, si ma gandeam ca e logic: italenii au cafele bune 🙂
Apoi eu bag direct apa fara calcar, deci nu mi-ar trebui apa decalcificata iar faza cu cantitatea de spuma mie personal mi se pare moft. Pana la urma fiecare stie ce-i trebuie lui, unora le place cafeaua la ibric, altora cu spuma…etc
Silvia says
Nu ptr Cappuccino ptr cafea.(cu toate ca chiar face o spuma f buna) Ptr cine bea zilnic . Merita. Cel mai fiabil delonghi(din ce am avut). Apa filtrata cu o cana de 50 ron; decalcefiat de 3 ori pe an. Pro ideea de aparat nu neaparat marca asta. min 15 min zilnic economisite.
Elena says
Delonghi si aici 🙂 N-are nevoie de detartraj, ca pun apa osmozata. Dar macin cafeaua manual, dupa cum ziceam 🙂
Diana says
Eu am Philips saeco, sunt la al doilea, primul ne-a tinut vreo 7-8 ani, cand s-a stricat, l-am inlocuit. Noi bem cafea doar dimineata, dar merita sa-ti incepi ziua cu o cafea buna, cea macinata pe loc chiar are cu totul alt gust
Mai bun gust decat la expressor ul asta e doar cafeaua macinata pe loc si facuta domol la ibric, dar asta inseamna 20-30 min de somn in minus dimineata, deci nu ☺
Marius says
Eu recomand tassimo. Daca nu esti bautor inrait de cafea dar bei una dimineata, ai si un copil mic care tipa non stop daca l lasi singur, apesi pe un buton si ai o cafea buna.
Silvia says
Astea cu pastile sunt f proaste ( nunai cafea nu se poate numi rezultatul) scumpe si f f f daunatoare ptr mediu. Pe un buton apesi si la cel care macina cafeaua si tocmai ptr copii ar tb sa ne gandim sa producem cat mai putin waste. Dar fiecare cu placerile lui.
Elena says
Cafeaua aia pentru mine e ca și mancarea de gata pe care o cumperi. Nu stii ce-i in ea, capsulele alea sunt antiecologice, nu m-ar tenta asa ceva. Cu un expresor cam tot acolo iesi ca timp.
Marius says
Capsulele se pot recicla, eu scot cafeaua din ele in fiecare weekend si o arunc in gradina din fata blocului pentru a ingrasa solul. Raman capusulele de plastic goale pe care le as putea recicla daca as trai intr in oras normal. Legat de gust, dupa cum ziceam, nu sunt pasionat de cafea, vreau una pe zi, de obicei o iau la munca dar in zilele libere nu am optiunea asta. Pana sa iau aparatul foloseam 3 in 1, exclus total sa fac cafea la ibric, sunt prea comod deci capsulele astea sunt mult mai sanatoase. Cafeaua normala are doar cafea, daca faci latte machiato e alta poveste. Poate si la alte aparate apesi doar pe un buton dar aici si curatarea lui este foarte simpla, efortul tinde spre zero.
Silvia says
Aparatul se curata automat la pornire si oprire. Documenteaza-te…
fiordaliso says
Capsulele nu sunt cumva din alea din care au aparut pe net tot felul de bijuterii? Ca si aia e reciclare, numai ca mie mi se pareau din ceva aluminiu. Habar nu am, ca eu tot cu ibricul 🙂
Elena says
Capsulele nu se recicleaza prin circuitul normal, ci printr-o firma care se ocupa de asta, nu stiu cum e prin alte tari, dar in Franta ai niste puncte unde le colecteaza si le transforma apoi in tot felul de gadgeturi de nimica toata. Deci nu-i vorba de orasul in care stai, poata nici nu exista filiera de colectat pentru Romania
Daca vrei sa faci economii si sa scapi si de deseuri, există capsule pe care le poti încărca si refolosi.
Al meu aparat nu se curăță automat, dar nu-mi ia mai mult de 15-20 secunde sa il curat.
Eu sunt contra aparatelor de tipul asta de cand am vazut ca nu-i mare lucru de capul lor. Pina sa le vad in magazin, vazusem doar reclame la Nespresso si imi imaginam o chestie super-sofisticata 🙂 nu ceva facut integral din plastic.
Dar fiecare cu gusturile lui…pentru mine cafeaua e mai mult un pretext sa stau linistita si sa o savurez sau (cel mai des) sa ies la cafenea si sa o savurez acolo.
Iulia says
Elena, si pentru mine cafeaua tot pretext de relaxare e… Ma gandeam citind comentariile ca inclusiv modul in care preferam sa bem cafeaua arata ce diferiti sunem. Si e fain asa.
MihaelaG. says
Multumesc frumos Iulia pentru acest articol!Exact pe gustul meu!
Legat de cafea., eu am un boch dar fac cafea doar pentru musafiri si asta mai rar!Eu beau ness…il prepar cu apa rece in cateva secunde!
o femeie says
daca nu scriai tu articolul asta, il scriam eu 😀
Despre cafea, pe care eu nu o beau de multi ani, sotul bea cafea la ibric din cand in cand. Luam boabe din magazin de boabe, vrac (le luam gata prajite, dar sa stiti ca m-am gandit sa prajesc), macinam (mirosul e dementzial) si cafeaua la ibric, la foc mic si lasata molcom a devenit o rutina de alintare, mirosul se intinde demential.