Am mai povestit aici despre preocuparea mea constantă, ca să nu îi spun grijă, că nu îmi place termenul, ca nu cumva, în toată povestea asta în care eu sunt protagonistă și am chiar un rol principal, că alfel nu prea se poate – cea a blogului Economisim – în care vorbesc zilnic despre bani, bugete, cum să optimizăm ceea ce avem pentru a ne ajunge, a mai și rămâne – pentru noi, eventual și pentru alții, nu cumva să mă trezesc că mă atașez de bani mai mult decât îmi doresc…
Pentru că, așa cum am spus-o deseori, cred că banii sunt un mijloc și atât.
Fără bani nu poți, dar atâta timp cât ești sănătos și îți merge mintea, îi poți face. Mai mulți sau mai puțini, depinde de fiecare, dar important este că îți poți asigura un necesar, care poate să te ducă mai departe, către soluții noi.
Atunci când te atașezi de ei (nu știu dacă e termenul potrivit, ideea este că nu ai puterea să îi vezi ducându-se de la tine, mai ales nu pentru alte persoane), cred că mintea începe să îți joace feste și să nu caute lucruri noi, mai bune, pentru continua să trăiești o viață normală, în care să ai loc de vise, speranțe și vacanțe…
Când dai, ai…
Da, știu că este cumva opusul a ceea ce am fost învățați…
E o constatare personală și chiar sunt curioasă dacă ai observat și tu: de-a lungul timpului, ceea ce oferim celorlalți are cumva darul să fie înlocuit de la sine. Fie apare un câștig neașteptat, fie găsim o modalitate de a ne descurca cu ceea ce avem, încât aproape că nu mai simțim banii respectivi…
Oricum, am observat că și aici există și funcționează un fel de lege fină a compensației, care te ajută în acest sens.
Dincolo de acest lucru, mi se pare că cel mai mare câștig atunci când reușești să oferi este propria bucurie. Poate e o satisfacție egoistă, nu voi sta să analizez acest lucru, dar eu mă bucur atunci când știu că am făcut o bucurie, că o persoană a trăit niște momente frumoase și eu sau noi suntem cei care am făcut posibil acest lucru.
Dincolo de bucurie, mie cel puțin viața mi-a arătat că atunci când dai sau împarți, lucrurile se aliniază și pentru tine mai bine. Am avut o lună în care nu am știut cum să mai fac față la ceea ce aveam de făcut, așa că am rugat pe cineva să mă ajute. Ajutorul nu a fost mare… dar în luna respectivă am câștigat mult, mai mult ca de obicei.
Știu că nu toată lumea e de acord cu mine, cunosc multe persoane care „și-au luat țepe”, că nu știu cum să exprim mai bine ceea ce vreau, și mi-am luat și eu de-a lungul timpului, o mulțime.
Știu și că mulți dintre noi avem o doză de negativism de care ne desprindem cu greu, o neîncredere în care am crescut, într-o societate în care mai mult răul era evidențiat și am văzut atât de multe exemple negative (vorbesc la plural pentru că trăiesc în această societate și mi se întâmplă și mie să mă supăr atunci când mă port impecabil și mi se întoarce exact opusul – sunt om, până la urmă).
Eu nu vorbesc aici despre a da cu jumătate de inimă, dintr-un puțin pe care îl ai… gândindu-te dacă vei primi oare acel lucru (când vorbim despre un împrumut, de exemplu). Vorbesc despre a dărui asumat, conștient, atât cât consideri că poți și e ok pentru tine. Fără regrete, fără să te gândești de două ori, fără să dai înapoi, fără să aștepți ceva în schimb…
Tu știi care e măsura pentru tine. Dacă bugetul este mic și poți să dai doar un covrig din când în când băiețelului vecinilor care e evident că o duc greu cu banii, rezumă-te la acest lucru.
Nici măcar nu trebuie să dai bani, o oră pe care o petreci cu un copilaș pentru că te-a rugat o mămică obosită să o faci (sau te-ai oferit tu), sau una explicând o problemă de matematică pentru un copil care nu poate merge la meditație, un drum până la piață pentru vecina care nu se poate deplasa atunci când ninge, o oră de voluntariat pentru orice cauză consideri tu…
Cred cu tărie că noi, oamenii, avem nevoie de contribuiție la societate și viețile altora. Într-o măsură mai mare sau mai mică, atât cât putem și simțim nevoia, bucuria aceea pe care, dacă ajungi să o simți, e autentică la fel ca bucuria din copilărie, în momentul în care primeai două banane, fie ele și verzi și necesitând câteva zile bune de stat într-un ziar, undeva pe șifonier, înainte de a te bucura de ele (dacă ai copilărit în anii 80, știi despre ce vorbesc), este unică.
Mai cred că, într-o societate în care banul e la putere, atunci când putem la un moment dat să ne desprindem de el (într-o măsură sau alta, dintr-un motiv sau altul), avem bazele pentru a construi și reconstrui, pentru a merge mai departe și a ne descurca mai bine.
Tu ce părere ai?
P.S. Oarecum mergând pe aceeași idee, am scris la un moment dat și despre motivele pentru care nu am considerat niciodată grav să pierd niște bani. Mi se întâmplă rar, o dată pe an poate – atunci chiar pierdusem 50 de lei – dar mereu mă gândesc că și aceștia au fost găsiți de cineva care nu știu câtă nevoie avea, dar poate s-a bucurat, sau așa cred eu că s-a întâmplat…
o femeie says
Ce fac eu stii deja. Sustin financiar un ong, adun si sortez si trimit lucruri, contribui financiar la programul un ghiozdan pentru 15 septembrie, incaltaminte la copii orfani pt care cate o bunica se mai zbate etc.
O fac nu din motivul crestin, nu dau ca sa primesc, ci din alt motiv la fel de egoist: degeaba am eu daca imi sparge cineva casa pentru o bucata de paine. Uitati-va pe google map si pozele pe net sa vedeti ce garduri imense si-a ridicat dragnea in teleorman si rata somajului si infractionalitatii din teleorman si gorj. Si mai ganditi-va ca oamenii care cersesc sau dau in cap sunt fix cei care au abandonat scoala pt ca nu au avut cu ce se incaltza si in clasa a 3a de mers pe noroaie si inghet in papuci de plastic este un cosmar.
Si mai e ceva de facut. Cumparat de la acestia la limita subzistentei. Branza sau pastarnacul/ patrunjelul cumparat de la femeia amarata de la piata are acelasi efect. O forma de dat de pomana fara a crea o clasa de cersetori, dar de valorificat munca.
Iulia says
Da, si eu cumpar de la toate mamaitele posibile :).
Eu nu stiu daca in sensul crestinesc sau neaparat in cel crestinesc vorbesc, adica sa dai pentru a primi, desi bucuria cred ca se cuantifica la a primi si da, mereu cand am dat lucrurile s-au asezat intr-un fel in care am si primit (fara ca dorinta sa fie asta si fara sa astept vreodata sa mi se dea, in cazul acesta bucuria fiind inlocuita de frustrare atunci cand nu primesti – mai bine nu mai dai decat sa ajungi aici). Am cautat un clip vazut mai demult, acesta cred ca exprima cel mai bine ce vreau sa spun…
A.C.M. says
Eu consider ca dand bani unei persoane nu este un ajutor. Adica a luat banii, i-a cheltuit si gata. In spatele acelor bani e munca ta si timpul tau. Cine respecta asta?
Stiu ca odata ce dau banii cuiva, nu ar trebui sa mai fie treaba mea ce face respectiva persoana cu banii respectivi. Dar daca respectiva persoana merge si isi cumpara bautura/tigari/droguri? Inseamna ca eu incurajez indirect sa faca treaba asta.
Sau ii ofer cuiva un sandvis. Va manca sandvisul respectiv iar dupa cateva ore ii va fi iar foame. Ce fac? Ii mai ofer un sandvis? (Desi sunt foarte putini cei care accepta un sandvis/covrig etc… ei vor bani).
Din pacate nici sistemul nu este de prea mare ajutor in zilele astea, dar asta nu este un motiv pentru a cersi sau pentru a fura. Adica cum pot eu sa ma duc sa cersesc/fur de la tine cand stiu ca tu ai muncit pentru banii aia?! As putea foarte bine sa imi caut si eu un loc de munca si sa invat sa imi gestionez cat mai bine banii.
Singurele victime in toata povestea asta sunt copii, care fara voia lor ajung captivi in aceasta trista realitate…
Nu dati cu pietre! Asta e pararea mea.
o femeie says
Nici eu nu dau bani direct, niciuntr-un caz cersetorilor. Sustin un ong care duce mancare si caiete in familii in mizerie pt a nu abandona copiii scoala. Cumpar incaltaminte pt copiii ce merg la scoala, banii de ghiozdane se duc la un grup de inimoase pe care le cunosc direct si care fac achizitii de zeci de ghiozdane echipate. Am mai contribuit acum ceva ani la un copil ce a cerut cadou la mos Craciun o plapuma ca ii e frig noaptea, la o alta fundatie am dat toate ploverele niciodata purtate …. acestia cu un gest banal de la noi li se imbunatateste dramatic viata.
(si eu care am aruncat plapuma ca intre mutari a ramas abandonata si neingrijita si s-a rupt…)
A.C.M. says
Cand e vorba de copii mi se sfasie inima. Doamne… „ii e frig noaptea”… mi s-a pus un nod in gat. 🙁
Iulia S. says
A.C.M., eu m-am straduit ca in toti acesti ani sa pastrez spatiul acesta liber de pietre :). Mie mi se pare absolut in regula ceea ce spui tu.
Articolul acesta cred ca il am de mai bine de un an in ciorne… pentru ca m-am tot gandit ca nu e ok sa povestesti despre dat si cat/cum o faci si tot felul de idei din acestea. E un subiect delicat, stiu ca parerile sunt impartite, dar in ultimul timp am incercat sa ies din zona de confort si sa povestesc si despre lucruri care nu sunt neaparat asa cum le considera lumea.
Eu mi-am pus serios problema pe care o pui si tu: cat ajut un om daca ii ofer o bucata de paine sau o suma de bani sau orice altceva… probabil ca putin la nivel material (desi chiar exista oameni care au nevoie, asa cum povesteste O femeie, de o patura sau de mancare sau de un ghiozdan si haine cu care sa mearga la scoala)?
Am ajuns la concluzia ca e un aspect mai putin important… ce conteaza e sa fac eu lucruri cu care ma simt bine, care au un sens pentru mine…
Toate acestea m-au adus si in punctul in care refuz fara probleme atunci cand nu ma simt in largul meu facand un lucru sau un gest. Prefer sa spun un NU politicos decat sa stiu ca fac ceva ce nu vreau si nu imi place. E complicat 🙂
A.C.M. says
Am invatat si eu sa folosesc „NU-ul politicos”… indiferent de ce ai face, niciodata nu vei putea sa multumesti pe toata lumea. Pentru mine cel mai important e sa ma multumesc pe mine si sa fiu in armonie cu dorintele sufletului meu.
Revenind la subiectul a da / sau a nu da …eu vad lucrurile in felul urmator:
„De exemplu copilul are de facut un calcul la matematica 2 + 2 = ? Copilul greseste rezultatul, parintele nu are rabdare, ii trece el rezultatul corect si tema e gata”.
Va sti a doua zi copilul cum sa calculeze? Poate va retine rezultatul de la exemplul de mai sus dar cu siguranta ca va gresi la un calcul diferit. Toate acestea vor duce in timp la cresterea nesigurantei si la lipsa increderii in sine. Parintele rezolvand exercitiul a preluat responsabilitatea copilului si i-a luat acestuia posibilitatea de a gandi si de a gasi solutii.
Acelasi lucru se aplica si atunci cand oferi azi un corn, maine 5 lei… Va sti persoana respectiva sa obtine acel corn altfel? De ce s-ar mai chinui sa gaseaca o solutie pentru a-si castiga cornul cand stie ca va aparea cineva care ii va da acel ceva de care are nevoie, chiar daca e la limita subzistentei.
Traim in comunitate si toti ca sa primim ceva, oferim altceva la schimb.
…
Cand sunt copii la mijloc este foarte greu, mai ales daca sunt copii care provin din familii ce nu vor sa fie ajutate… si aici ma refer la familii care vor doar sa primeasca fara a da nimic in schimb.
Iulia S. says
Mie imi plac unele gesturi diferite, nu ma intereseaza prea tare daca respectivii au sau nu bani, ci doar daca au nevoie intr-o anumita situatie.
Sa conduc pe cineva cu o sacosa grea acasa, sa explic ceva ce stiu unei persoane care nu stie (pe care nici macar nu o cunosc prea bine), sa deschid o usa atunci cand cineva are nevoie de asta (la propriu si la figurat), adica nu ma refer strict la bani.
o femeie says
asa. Si ceva de oferit: v-ati gandit sa oferiti timp? In ultimii ani in Bucuresti (dar nu numai) sunt multe actiuni de voluntariat care mai de care mai frumoase.
A.C.M. says
Ai dreptate o femeie. Din păcate nu prea știm să oferim timp. Nu prea stim sa ne oferim noua timp, daramite altora.
Iulia sunt întru totul de acord cu gesturile mentionate de tine. Cand pot sa ofer un astfel de ajutor /sprijin unui om, o fac fara sa stau pe ganduri.
Eu sunt reticenta doar cand vine vorba de oameni care cer, au pretentii, dar nu fac nimic pentru a-si imbunatati viata.
Le apreciez pe batranele care merg in piata sau stau la colt de strada si vand patrunjel, ceapa… ce au reusit ele sa cultive cu propriile maini. Ele nu cer. Ele ofera si primesc. Pentru astfel de oameni am tot respectul din lume. Si eu le caut cu privirea prin piata 🙂
Elena says
Am fost tare dezamăgită când am luat ouă de la bătrînici si apoi am aflat ca cineva le da pungile cu cîteva ouă deci ele vînd produsele altcuiva…care stie ca batrinicile impresionează.
Elena says
Eu zic ca daca cineva tot așteaptă să primească, deja nu mai e treaba mea, ci isi asuma păcatele lui. Mi se pare foarte important in multe situatii sa pot disocia ce fac eu de reactiile altora, de care doar ei înșiși sunt responsabili. Dau pentru ca vreau eu si ma simt eu mai bine, am pasat mingea in terenul advers si gata.
Dragomir Cristina says
Nu vreau sa sune ca o lauda, ca nu e. Eu il consider mai degraba un defect faptul ca sunt foarte econoama cand vine vorba de a-mi cumpara mie ceva, dar al naibii de deschisa cand e cazul sa fac o bucurie cuiva drag. Si nu ma refer doar la persoane apropiate. Pur si simplu, imi face mie bine sa aduc zambete.
o femeie says
Cristina, nu esti singura. Am invatat cu ceva ani in urma ca o bluza imi poate aduce fericire pentru 1 ora (prima ora cand o imbrac) si apoi nefericire daca o mut de ici colo si ma enerveaza, pe cand un gest catre altii imi aduce fericire timp de luni/ani de zile.
Profit sa scriu (nu tie, ci la subiect) ca din punct de vedere crestin, gestul de ajutorare e indicat sa se faca prin intermediar. Astfel persoana in nevoie nu e nici in situatia jenanta si demoralizanta de a primi, nici nu va sti cui sa multumeasca si se va indrepta catre Dumnezeu; dar si persoana care da nu e cu risc de a deveni trufas. Si ajutorul sa vina atunci cand persoana are nevoie cu adevarat si catre cine e in nevoie crunta, nu cand si cu ce noi avem chef. Zicere de la un preot, nu am citat corect dar explicat aproximativ cum am inteles.
Diana says
Si noi donam timp si bani catre organizatii, pt ca ele pot face diferenta. Ajutorul pe care il dai tu punctual, gen o plapuma sau un sandvis acopera o nevoie imediata, e bun si asta, dar pe termen lung problemele se rezolva altfel. De ex consortul face coaching trainerilor care invata oamenii din categorii defavorizate cum sa pescuiasca, practic. Eu am facut voluntariat intr-o organizatie care integra nevestele expatilor pe piata muncii, trebuie sa gasesti ceva la care te pricepi si iti aduce bucurie. La Crucea Rosie, de ex, nu mi-a placut, pt ca e saturata de voluntari, cel putin aici, si nu mi-ar aduce nici o bucurie activitati de gen impartit fluturasi sau umblat din usa in usa sa strang fonduri, asa ca m-am orientat spre lucruri la care ma pricep si pot aduce valoare adaugata
o femeie says
wow, asta e extraordinar, un next level pt mine.
Pana una alta, rog cititorii sa citeasca asta: https://recorder.ro/orasul-celor-mai-nenorociti-romani/
Si sa se gandeasca la faptul ca un gest poate face -1.
Dana says
Am citit pe sarite articolul de mai sus si mi-au dat lacrimile. Cati nenorociti si nefericiti pe lumea asta .. 🙁
Ionela says
Va dau un exemplu concret. Eram intr-o tara straina cu ff putini bani,mancam putin, carne de ex deloc. Nimeni nu stia cat de foame imi era uneori. La biserica, preotul mi-a facut cunostinta cu doi IT isti care m-au invitat la o pizza si au platit. Pentru acea zi miam potolit foamea. Nu o sa ii uit niciodata!!! Ei nu stiu cat bine mi-au facut, dar eu, da.