O chestie faină pe care am citit-o de curând și simt nevoia să o dau mai departe, pentru că sunt convinsă că vei beneficia și tu de pe urma ei include un mod foarte interesant de învățare.
La Altucher am descoperit-o și face parte dintr-un articol mai lung despre învățare.4
Articolul merită parcurs în întregime când ai timp. Dar o să-ți povestesc despre o parte din el, pe care eu nu o conștientizam, dar am aplicat-o de-a lungul timpului și mi se pare o cale minunată și foarte eficientă spre a învăța ceva – orice.
Mă refer la acel PLUS MINUS EGAL.
PLUS
Cand vrei să înveți, găsește oameni care știu mai mult decât tine. Mentori, dacă vrei să le spui așa. Pot fi în viața reală, pot fi și virtuali. Eu am observat că am rezultate mai bune cu cei din viața reală, dar uneori e greu să îi găsești (depinde de domeniu). Altucher spune că ar trebui să citim 100 de cărți și să privim 100 de materiale video pentru fiecare subiect de care suntem interesați.
Eu am reținut ideea – să găsești oameni care știu mai multe decât tine, pe domeniul pe care dorești să te perfecționezi (mie și partea de schimbat idei mi se pare importantă).
MINUS
În timp ce înveți, explică și altora ceea ce ai înțeles/învățat. Dacă nu poți face acest lucru cu cuvinte simple, înseamnă că nu ai învățat suficient.
EQUALS
Găsește și oameni cu un nivel de cunoștințe asemănător cu al tău. Acei „equals”. Discută subiectul cu orice ocazie, schimbă idei, bucură-te de beneficiile a ceea ce înseamnă comunitate. Este un aspect important, la fel de important ca cele de mai sus.
Eu am realizat că în multe din momentele cheie ale dezvoltării mele am aplicat principiile acestea – chiar dacă nu erau foarte bine definite și eram departe de a teoretiza așa ceva. Iar odată cu conștientizarea, voi urmări mai mult să fac exact pași în această direcție.
Ca să vin și cu câteva exemple…
Copil fiind, am beneficiat enorm de pe urma unui tată care a știut lucrurile acestea instinctiv. Îmi dădea diverse lucruri de făcut, în sfera preocupărilor mele desigur, și apoi mă întâmpina cu cea mai mare uimire din lume, de parcă descoperisem chiar eu că pământul e rotund. Mă întreba, se mira de ceea ce „afla”, mă provoca să aflu mai multe, își spunea și el părerea (de pe atunci aveam confruntări de idei) și trecea în rolul de mentor doar când simțea că mă împotmoleam.
Citea cărțile pe care le citeam și eu, mă întreba – de parcă nu înțelegea într-un loc sau altul – discutam pe tema a ceea ce citeam, îmi recomanda mai departe lecturi, atunci când era cazul… Mi-a clădit zi de zi o curiozitate și o dorință de a învăța de care beneficiez și acum. Mereu provocându-mă să aflu mai multe, mereu mirat că împingea mai departe totul și eu făceam față provocărilor. Nu era niciodată plictisit, obosit, cu altceva de făcut…
Poate motivul pentru care scriu acest lucru este faptul că știu că mă citesc mulți părinți și cred cu tărie că acea perioadă din copilăria mea a jucat un rol definitoriu în dezvoltarea mea.
Vreo 15 ani mai târziu, învățam pentru facultate împreună cu prietena mea R., aplicând magistral ideile din acel equals (de care nici măcar nu auzisem!) și jucând, pe rând, și rolurile de plus și minus. A ei a fost ideea, cred că începând din anul 3 petreceam în camera ei din cămin câteva zile înainte de fiecare examen.
Citeam cursurile, cărțile și alte materiale și povesteam împreună ceea ce reținusem, ceea ce înțelesesem, ne completam reciproc atunci când era cazul. Dacă timpul era scurt, împărțeam cursurile și ne povesteam reciproc ceea ce înțelesesem, fiecare știind mai mult într-o zonă și ajungând să cunoască și restul mai repede ca de obicei din poveștile celeilalte.
Alți ani mai târziu, înființam un blog pentru că în jurul meu erau puțini oameni cu care să schimb ideile mele vizavi de ceea ce implică frugalitatea, simplificarea, gestionarea eficientă a resurselor… În care am jucat toate cele 3 roluri, mi-am asumat transmiterea a ceea ce știam, dar am și întrebat, ascultat, cerut și primit sfaturi. A fost una dintre cele mai bune idei pe care le-am avut vreodată.
Dincolo de toate acestea, de reținut este faptul că noi, oamenii, suntem făcuți și trăim în comunitate și implicit învățăm mai ușor în comunitate. Indiferent de ceea ce dorești să înveți, nu uita să povestești, să transmiți mai departe, să ceri păreri și chiar ajutor atunci când te înpotmolești. Chiar când ai senzația că nu ai de unde să capeți acest ajutor, cumva, undeva, lucrurile se vor alinia pentru ca tu să-l primești, atunci când faci pași în direcția potrivită. Nu e cine știe ce chestie supranaturală, așa suntem structurați să învățăm – o facem mai repede și mai bine cu ajutorul celorlalți.
o femeie says
AMIN, sister! ca bine le-ai zis.
Nu stiu daca un mentor e o solutie usor accesibila pentru toti, da cu siguranta e mai simplu alaturi de oameni ce merg in aceeasi directie.
M-am inconjurat de oameni care nu au intrat in farmacie de peste 10 ani – si ghici ce? Sunt mai sanatoasa.
Discut despre nutritie si mancare cu oameni ce au reparat ce a fost stricat de trecut si le-a iesit– si ghici ce? Am invatat si evoluat si rezultatele sunt minunate!
Sunt in grupul de gradinarit si ne mobilizam constant ca deseori uit cand e sezonul de samanat aia si ailalta. De pe grupul de permacultura in balcon iar am ramas cu idei minunate.
La finante si taxe am mare noroc cu colegul din fata (el oare isi da seama ce noroc are cu mine? ca in continuare cheltuie mai mult decat castiga…). Si cu o contabila buna.
Dar cel mai mult am invatat sa tin directia, sa nu procrastinez, sa imi tin calea buna, sa actionez. Pentru ca da, impreuna ajungem mai departe.
A.C.M. says
Mentor in viata reala… greu de gasit. Tocmai din aceasta cauza apelez la carti.
La fel de greu de gasit sunt si oamenii cu un nivel de cunostinte asemanator cu al meu… Dar asta nu ma opreste din a merge mai departe si a actiona, asa cum a spus si „o femeie”.
o femeie says
mai ales ca e mai usor de mers pe drum cu cei ca noi, cu nivel asemanator si greseli ca noi, decat alaturi de un „guru” ce a uitat inceputurile 🙂
Iulia S. says
Depinde si ce „guru” iti alegi.
Eu am avut supriza sa contactez si sa primesc raspunsuri sau sfaturi de la oameni pe care ii admir pentru ceea ce fac, sa-mi pot contura o directie cerand ajutor si primindu-l. Recunosc ca a fost o surpriza, dar am si scris/vorbit cu oameni autentici, care muncesc zi de zi pentru proiectele lor, ca si mine, de altfel.
Dragomir Cristina says
treaba cu impartasitul informatiilor dobandite o practicam in facultate. Abia atunci cand intelegeam un text la nivelul la care sa il pot explica si altora eram sigura ca am rumegat bine ideile.
Elena says
Vad ca si eu practic fără să imi dau seama: explic lucruri altora, fata imi explica mie lecțiile, învăț lucruri de la alții , am mai mulți ” mentori ” in functie de domeniul in care învăț.
Si cum spune si o femeie: învățam împreună cu oameni cu care avem aceeași directie, după principiul ” singuri mergem mai repede, împreună ajungem mai departe”
o femeie says
Elena, acest „impreuna ajungem mai departe” este extraordinar. Din 2 motive.
1. ca vine impotriva educatiei scolare si familiale romanesti unde competitia intre indivizi este bine folosita (drama caprei vecinului, drama lui „da’ de ce colega ta de banca a luat 10 si tu 9? „, sau „vedeti la sefa clasei? iar are teza perfecta si voi nu, prostilor!”).
2. ajuns in punctul in care acceptam ca ce am invatat in 20 de ani de viata are baze gresite (conform 1) si reconstruim noi reguli si relatii umane, prin care acceptam ca eu merg mai lent cu econmisit la mancare dar imi iese mia bine compostul fata de tine, Eleno etc. si ca e perfect asa si ca eu pot sa te ajut sa explic cum fac compost si tu poti sa ma ajuti sa explici cum faci prajituri ieftine dar bune etc. si ca ce conteaza este ca actionam si perseveram.
P.S. Eleno, te servesc o cafea in Paris?
Elena says
Te servesc eu, ca eu sunt ” gazda”.
Nu cred că numai la romani e competitie, ma gandesc ca e o lege a naturii. Trebuie sa recunosc ca am luptat mult cu tendinta de a-mi întreba copiii când au o notă, ” dar cutare cât a avut?”.