”Portretul unei familii turcești”, cu o perspectivă despre criză și bani

Portretul unei familii tucești este cartea autobiografică și cea mai apreciată a lui Irfan Orga, scriitor turc emigrat în Marea Britanie.

Orga povestește, într-un mod care pe mine cel puțin m-a făcut să-mi fie greu să las cartea din mână până ce am ajuns la finalul ei, apusul unei epoci în Turcia și toate problemele cu care acesta a venit pentru o familie de oameni înstăriți inițial, dar care ajung să piardă totul și apoi să înceapă, încet-încet, să reconstruiască.

Dar nu o să povestesc aici ce se întâmplă (din toată inima îți recomand să o citești, e o poveste, pur și simplu, dar foarte bine scrisă), ci doar să trec câteva idei cu care am rămas, din perspectiva banilor.

Una este despre cum încep să meargă lucrurile prost, atunci când se întâmplă așa. Vorbim despre debutul unei crize, e și un război la mijloc aici, dar cred că poți privi acele momente și ca o criză pur și simplu, că tot ne pregătim noi să întâmpinăm una (cel puțin așa se tot prevestește de ceva vreme).

Perioada e inițial una de înflorire, prosperitate, descrierile sunt idilice chiar (mese îmbelșugate, adulți veseli, fericiți – copiii sunt oricum așa).

Există apoi niște zvonuri în legătură cu agravarea situației economice și chiar iminența unui război. Părinții lui Orga, educați și înstăriți (tatăl e comerciant de covoare), iau măsurile necesare: se vinde afacerea, familia se aprovizionează foarte serios cu mâncare, concediază din servitori, vând casa și se mută într-una mai mică – pentru bani, dar și pentru a avea o suprafață mai mică de întreținut.

Lucrurile devin doar treptat serioase, mai întâi cu deserturi mai rare și ajungând la cine de-a dreptul sărăcăcioase.

Când te întrebi dacă ar putea ajunge să o ducă mai rău, descoperi că da, se poate. Până la încredințarea celor doi băieți unei școli pentru orfani de război (căci tatăl moare între timp) și retragerea lor atunci când fratele mai mic e descoperit de mamă în spital, înfometat fără vreo speranță de a trăi. Va trăi până la urmă.

Tot acest parcurs conduce către o schimbare a societății, mama, care se rezuma la a fi podoaba în casă a tatălui, își va găsi o slujbă pentru a putea pune ceva, extrem de sărăcăcios, e drept, pe masa familiei.

Lucrurile se redresează la un moment dat, dar e interesant de urmărit firul poveștii și din perspectiva crizei, a ceea ce se întâmplă, a pregătirii pentru ea, a modului în care unii dintre oameni vor supraviețui, alții însă vor fi victimele ei… Nu povestesc mai mult, pentru că mi se pare că această carte merită citită :). Pentru poveste, pentru descrierea inconfundabilă a Istanbuluilui, pentru modul în care percepe totul Orga la mulți ani și kilometri distanță de cele întâmplate…

Aurul și debutul prosperității în Portret

Un al doilea aspect pe care vroiam să îl marchez aici este cel legat de aur și utilizarea lui în timp de criză. Familia, înstărită fiind, are destul de multe obiecte din aur, care ajung să zacă uitate, exact ca niște tinichele – sau folosite pe post de obiecte uzuale în casă.

Când lucrurile încep să se îmbunătățească, e un moment foarte frumos descris în carte, în care bunica află că obiectele din aur sunt din nou valoroase și caută o tavă veche, uitată, care nu mai servea la nimic… reușind să o vândă la un preț foarte bun și readucând bucatele pe masă și veselia în casă pentru mai multă vreme.

Cred că pe toți ne-a preocupat la un moment dat ideea aurului ca investiție și aici poți trage niște concluzii în legătură cu acesta. În perioadele de criză adevărată, aurul fiind un metal care nu are o utilitate imediată, nu va valora mare lucru. Dar atunci când lucrurile se redresează – și mereu se întâmplă așa, aurul își recapătă valoarea și cine îl deține poate ieși mai repede din încurcătură…

Atașamentul față de bani și valori

Criza are mereu victimele și câștigătorii ei. Una dintre persoanele importante în carte, una foarte dragă autorului, ajunge din păcate să fie una din victimele acestei perioade, în special pentru că nu reușește să se desprindă de ideea unei siguranțe oferite de bani și puținele valori care mai existau la vremea aceea.

E o concluzie de tras și aici :).

Avem cu toții nevoie de siguranță, dar e bine să ne detașăm cumva de bani și să nu îi privim ca pe un scop în sine. Sunt perioade în care siguranța e dată doar de sănătate, de o minte limpede și de propria capacitate de a ne adapta.

Sper că nu o să ajungem la vremuri atât de grele, iar cele de mai sus sunt doar o perspectivă pe care să o adaugi lecturii. Portetul unei familii turcești e una din cărțile pe care nu ezit să le recomand. O mai găsești și aici.