Când eram copil, crescând ulterior până la vârsta adolescenței și apoi a maturității, am trăit cu o convingere pe care nu credeam că mi-o va clătina cineva: că m-am născut într-o familie simplă, cu puține posibilități și urma să-mi duc cumva traiul de la o zi la alta, cu minime șanse de a mă descurca mai bine.
Că banii sunt puțini și merg către oportuniști și cei care forțează limitele legii, pentru restul rămânând doar o perspectivă sumbră de a-și duce cumva existența mai departe.
Ei bine… am avut noroc :). Norocul de a alege să fac facultatea la București (faptul că am locuit departe de casă pentru o perioadă m-a ajutat de fapt, putea cred fi orice alt oraș), de a fi înconjurată de oameni diferiți, având cu totul alte idei despre multe lucruri.
Norocul de a împărți, începând cu anul II de facultate, camera cu D., prietena mea de suflet. Cu care am avut la un moment dat o discuție (una dintre sutele de discuții care mie cel puțin mi-au schimbat perspectiva în ceea ce privește viața, relațiile interumane, prietenia – în care în momentul respectiv nu credeam), sinceră și pe care am perceput-o destul de dură la acel moment, dar care, la aproape 20 de ani distanță, pot spune că mi-a schimbat viața.
D. mi-a spus, pe cel mai simplu ton posibil, că nu există niciun motiv pe lumea asta să cred că am primit mai puține decât restul. Sau că am mai puține șanse. Motive să mă plâng. Să mi se pară urâtă viața și mici perspectivele mele.
Cumva, ceva m-a făcut să-mi schimb atitudinea și modul de gândire. Nu a fost doar discuția aceasta – au fost și altele, cu alți oameni din jurul meu, pe măsură ce începusem să cred că prietenia adevărată există și nu e doar destinată unor personaje inventate, din romanele pe care le citeam.
Anii aceia mi-au schimbat fundamental percepția despre viață. Ai fost norocoasă, ai ajuns în locul care trebuie și ai cunoscut oamenii potriviți, îmi spunea la un moment dat o cunoștință, care, din păcate, nu a ajuns nici în locul potrivit și nici alături de oamenii potriviți.
Am zâmbit și am spus că da, am avut noroc.
Dar mi-am amintit și de cât de multă putere de convingere a trebuit să am, de discuțiile lungi în care întreaga familie extinsă încerca să îmi explice că totul e mai simplu acasă, de nopțile lungi în care învățam, cu speranță, dar fără să am convingerea că voi trece un examen, în condițiile în care în cei 4 ani de liceu materiile pe care le dădeam eu la facultate erau tratate mai mult ca fapt divers (gramatica nici măcar nu o studiasem, fiind la liceu real).
****
Articolul acesta îl scriu în special pentru cineva care știu că îl va citi :).
Dar dacă și tu crezi că norocul este o chestiune aleatorie, pentru care putem face mare lucru în viață, te invit să reconsideri ideea. Valabil și pentru bani, sau orice alt domeniu la care ne putem gândi.
Cine-a spus că norocul și-l face omul cu mâna lui, a avut mare dreptate. De fapt, subiectul l-am mai abordat, dintr-o altă perspectivă, al gimnastei Sandra Izbașa, campioană olimpică la sărituri în condițiile în care proba avea o favorită incontestabilă.
Cine e în preajma gimnasticii, știe că McKayla Maroney aproape că avea aurul de gât când s-a așezat la capătul pistei de sărituri la Olimpiada de la Londra. Dificultate mare, execuție curată, aparat la care se cădea foarte greu. Și totuși a căzut. A avut Sandra noroc?
Dacă te gândești la miile de ore pe care le-a petrecut și ea în sală, la modul în care evoluase la sărituri în ultimii doi ani, la siguranța cu care a abordat competiția… realizezi că a fost doar omul potrivit la locul potrivit. Da, atunci, în seara aceea, a avut noroc. Dar au mai fost alte 6 gimnaste în acea finală și vreo 30 care se bătuseră să intre în finala, sau câteva mii acasă care și-ar fi dorit să fie acolo. Toate au avut același noroc – adversara principală a căzut. Sandra a fost cea care a câștigat.
Cam așa cu norocul.
E drept că nu putem controla sau evita totul în viața, și sunt zone în care intervenția noastră e mică – unele lucruri trebuiesc acceptate ca atare – cele pe care nu le putem controla.
Până la urmă însă primează percepția noastră asupra a ceea ce ni se întâmplă. Și modul în care reacționăm la ceea ce ni se întâmplă. Cunosc oameni care au fost ghinioniști după toate standardele posibile, și totuși zâmbesc și își continuă cu seninătate drumul.
Există și o carte pe care ți-o recomand dacă vrei să aprofundezi subiectul. E despre pașii concreți pe care îi poți face pentru a veni în întâmpinarea lucrurilor bune din viață – pe care exact așa le numim: noroc.
De la a spune da unor lucruri cărora nu le știm finalitatea și până la a merge înainte și a face greșeli pe care să le accepți. Sunt mai mulți pași, cartea merită citită. Mai poate fi cumpărată doar de pe Librărie.net, de aici, în rest fiind epuizate stocurile. Sau împrumutată de la bibliotecă.
Tu ce părere ai?
Mihaela Damaceanu says
Asta este una din caile bune: a zimbi si a merge inainte cu seninatate. Evident ca uneori chiar nu e usor si zambetul pare pierdut. Si sunt multi oamenii care privesc in jur cu invidie si considera ca singura diferenta dintre ei si cei cu succes, vine din norocul de a fi la momentul potrivit alaturi de oamenii potriviti, iar acest lucru este un noroc ce pe ei i-a ocolit. Chiar nu este asa decat foarte rar. In general sunt multe ore de efort in spatele aparentului noroc. Nu ca el nu ar exista deloc, dar e tare mititel 🙂 Va pup, doamnelor economisitoare!
Elena fr says
Toate vorbele astea populare vin din generatii de experienta de viata, deci cum sa nu fie adevarate?
Tare mi-a placut cum ai scris, Iulia, si felicitari ca ai ajuns cea care esti acum!
Iulia says
Elena, ca mare dreptate ai! Tot ce vine din intelepciunea populara are un substrat adanc :). Iti multumesc pentru aprecieri, eu trec printr-o perioada in care ma tot framanta gandul ca pot mai mult… am scris articolul in urma unei discutii cu cineva si sper din tot sufletul sa il ajute, dar cred ca aveam nevoie si sa-mi amintesc de acea etapa 🙂
o femeie says
Mai, sa stii pe alocuri e si vorba de noroc: daca de acasa exista conceptul de economisire si investire atunci pt cei ce incep la 17-18 ani e clar un alt start (urmaresc un blog al unui belgian ce cu un start ca asta, astazi la 21 de ani are peste 100 mii euro, pt ca si-a pus 80-90% din salariu deoparte dar si pt ca i-a investit in actiuni si dividente).
Dar deseori dam cu piciorul la norocul asta ca nu stim sa il „identificam” si sa il fructificam. De aceea sunt convinsa ca si noi, cei fara norocul de mai sus, sau care ne-am „trezit” pe la 40 de ani, sau care facem doar pasi mici din frica si nestiinta, tot exista o sansa.
Nenorocul poate fi schimbat, si e o alegere.
Silvia says
Wow … mi se pare incredibil ca la 21 de ani sa poata castiga atat de mult sa poata economisi asa mult; asta inseamna aprox 3 ani *3000 eur luna… iar asta nu e un salariu de om cu experienta limitata nici macar in Belgia….
Iulia says
O femeie, depinde acum daca cuantifici acest noroc sau il vezi ca pe o stare de multumire/ un progres / atingerea unui punct in viata, cum ar fi independenta financiara sau momentul in care stii ca o poti lua oricand de la capat, ca ai abilitatile necesare pentru a reconstrui… Imi dai si mie adresa blogului belgianului, pls?
Silvia, cred ca un rol in cei 100.000 stransi il are investirea lor, cu siguranta ca nu i-a castigat pe toti ca salariu.
Silvia says
Ca sa ai un randament asa mare trebuie sa investesti in active considerate riscante ; ptr celelalte randamentul nu iti poate aduce asemenea castiguri; iar suma chiar dc pare mare ptr investitii e mica. Si atunci e vorba de return to risk; si -a asumat, a castigat.
o femeie says
Silvia, inseamna 1500 pe luna investiti inteligent cu ROI bun si dividente. Bon, in beljistan dividentele sunt taxate 30%.
Cred ca a primit 20 mii de la bunici, dar nu bag mana in foc ca eu citesc vreo x bloguri in paralel si ma lasa neuronul de baba de 40 😀 ) . Ia-l la puricat:
https://whendoyouretire.wordpress.com
Silvia says
Mda…sta cu parintii+”Second point: as a poor, young student my parents give me food and some money during the academic year. This brings my groceries cost down to €0. Yes, I’m a lucky bastard.” + masina cadou+ poate sa vanda optiuni ca persoana fizica(ceea ce e destul de neobisnuit tinand cont ca pierderile pot fi nelimitate); nu inteleg cu 1500*12luni*3 ani ~50k nu 100k; asta dc nu presupui ca castiga/ec suma asta de la 15 ani. Veniturile lui din investitii nu sunt in concordanta cu suma de 100k iar sal declara ca e undeva la 1700 dupa marire; asta e un noroc mostenit 🙂 ; ca si cum copiii lui prigoana sau eu mai stiu cui ar investii bani ptr ca nu sa traiasca din ei si daca ii pierd nu e bai ca doar nu raman pe drumuri; pare mai mult un blog asa sa mai stanga niste cash ; nu sunt sfaturi aplicabile cum sunt pe blogul iuliei; sfaturi ce pot fi aplicate de majoritatea oamenilor
O femeie says
Are o situatie exceptionala, neintalnita in Romania care ma intriga si uimeste, asa ca il citesc si invat de la el. Citeste i blogul, avem multe de invatat de la el. El lucreaza de multi ani dar venitul pe care il mentioneaza e salariul de cadru militar. E in scoala militara ( un fel de academie , profil ingineresc) ce ii ofera camin si masa si scolarizare si job si salariu. Salariul nu e mare, in anul 1 primea undeva la un pic peste venitul mediu pe économie. Ça si in ro dupa ce termina facutatea e obligat sa lucreze in armata un nr de ani sau plateste penalizari, si iese la pensie la 63ani daca sta numai in armata sau la 67 daca trece in privat. Cred ca a constienrizat povara contractului abia dupa ce a inceput scoala si dupa ce a semnat contractul. Si il inteleg .. greu la 17_18ani sa intelegem asta ( cam asa incep belgienii universitatea, asta daca nu au repetat vreun an scolar sau luat an sabatic dupa liceu 😎).
Masina primita e masina tatalui. Are o varsta masina si cred ca nu mai poate intra in oras cu ea ( taxele de poluare nu vad sa le plateasca). O foloseste sa se duca duminica seara in campus, sa nu faca 2 3 ore cu trenul si geanta cu mancare.
Salariul ii creste an de an. Pe la 22 ani va avea salariul médiu pe économie. Primeste si de la parinti ceva, gen 100 200 euro pe luna. A primit si cadou de ziua lui cred ca 1000 euro si tot in shares i-a investit.
La haine si cheltuieli, daca e ça ceilalti flamanzi care ii cunosc, atunci are 5 tricouri luate la solduri acum 2 ani si pe terasa vine cu sandwichs si isi comanda o Bere la draft 😎 – asa au facut juma din comentatorii de pe blogul lui 😎 .
Tare de admirat la el la varsta lui e ça contribuie la pensia deductibila privata. Juma din bucurestenii cu care am vb au luat in deradere asta.
Super tare e ce actiuni à cumparat, cum à urmarit piata, unele le a luat in dépréciere si azi au o valoare de 50%. Tot la el am gasit explicat ( sau la vecinul lui ambertree…..dar amandoi il aplica) am invatat de vanzarea sub optiune – un concept ce contabila + consultatul de investitii impreuna au réusit sa mi l explice pt ça e complicat. La 20 de ani explica si aplica astea cu naturalete , si asta intr o limba straina, el fiind vorbitor de nl si fr.
Colegii lui de scoala au ales sa inchirieze locuinte sau sa isi cumpere locuinte sa nu mai stea la camin. El nu, din ‘saracia’ cu care à fost crescut acasa, ramane la camin cui neajunsurile vietii de camin doar pt à investi.
Nu stiu cum à inceput achizitiile de shares, o sa il intreb. Si ce mai intreb pe toti e évolutia parintilor lor, mi se pare constructiva.
O femeie says
Are o situatie exceptionala, neintalnita in Romania care ma intriga si uimeste, asa ca il citesc si invat de la el. Citeste i blogul, avem multe de invatat de la el. El lucreaza de multi ani dar venitul pe care il mentioneaza e salariul de cadru militar. E in scoala militara ( un fel de academie , profil ingineresc) ce ii ofera camin si masa si scolarizare si job si salariu. Salariul nu e mare, in anul 1 primea undeva la un pic peste venitul minim pe économie. Ça si in ro dupa ce termina facutatea e obligat sa lucreze in armata un nr de ani sau plateste penalizari, si iese la pensie la 63ani daca sta numai in armata sau la 67 daca trece in privat. Cred ca a constienrizat povara contractului abia dupa ce a inceput scoala si dupa ce a semnat contractul. Si il inteleg .. greu la 17_18ani sa intelegem asta ( cam asa incep belgienii universitatea, asta daca nu au repetat vreun an scolar sau luat an sabatic dupa liceu 😎).
Masina primita e masina tatalui. Are o varsta masina si cred ca nu mai poate intra in oras cu ea ( taxele de poluare nu vad sa le plateasca). O foloseste sa se duca duminica seara in campus, sa nu faca 2 3 ore cu trenul si geanta cu mancare.
Salariul ii creste an de an. Pe la 22 ani va avea salariul médiu pe économie. Primeste si de la parinti ceva, gen 100 200 euro pe luna. A primit si cadou de ziua lui cred ca 1000 euro si tot in shares i-a investit.
La haine si cheltuieli, daca e ça ceilalti flamanzi care ii cunosc, atunci are 5 tricouri luate la solduri acum 2 ani si pe terasa vine cu sandwichs si isi comanda o Bere la draft 😎 – asa au facut juma din comentatorii de pe blogul lui 😎 .
Tare de admirat la el la varsta lui e ça contribuie la pensia deductibila privata. Juma din bucurestenii cu care am vb au luat in deradere asta.
Super tare e ce actiuni à cumparat, cum à urmarit piata, unele le a luat in dépréciere si azi au o valoare de 50%. Tot la el am gasit explicat ( sau la vecinul lui ambertree…..dar amandoi il aplica) am invatat de vanzarea sub optiune – un concept ce contabila + consultatul de investitii impreuna au réusit sa mi l explice pt ça e complicat. La 20 de ani explica si aplica astea cu naturalete , si asta intr o limba straina, el fiind vorbitor de nl si fr.
Colegii lui de scoala au ales sa inchirieze locuinte sau sa isi cumpere locuinte sa nu mai stea la camin. El nu, din ‘saracia’ cu care à fost crescut acasa, ramane la camin cui neajunsurile vietii de camin doar pt à investi.
Nu stiu cum à inceput achizitiile de shares, o sa il intreb. Si ce mai intreb pe toti e évolutia parintilor lor, mi se pare constructiva.
Dana says
O femeie, unde gasesti consultant de investitii? Exista asa ceva aici? Ca tare as vrea si eu sa fac o intalnire cu cineva de genul.
Elena fr says
M-ai facut curioasa, o femeie. O sa-l citesc si eu.
Tricouri primesc de la scoala cred, fiu-meu are cit sa ii ajungă o viaţa 🙂 Nici nu trebe SH. Si barul il au de obicei in campus, cu preturi de nimic 🙂
o femeie says
aaaa, ca si fiul tau face scoala similara. Apai cred ca ar fi f. interesant pt fiul tau sa citeasca!
Tipul asta scrie f. mult despre achizitiile sale la bursa, evolutia pietii internationale, crashuri bancare. Eu la varsta lui abia invatam cum sa aplic un rimel.
Elena fr says
Am vrut să-i dau la citit, dar nu s-a aratat interesat. Desi e f econom si uneori imi da lectii. El dupa ce termina nu mai e militar 🙂 decit daca alege sa lucreze in armata. Dar solda e f buna pt noi părinţii, ca nu mai trebuie să-l intretinem 🙂 A, uite alt avantaj: reducere la tren, 70%.
Ce n-am inteles la cel cu blogul e de ce trebuie sa lucreze atitia ani, ca aici am vazut militari pensionati de f tineri, stiu un tata care era la pensie cind fetele lui erau la gradinita, cred ca el n-avea nici 40 de ani. Trebuie sa citesc mai atent blogul tînărului asta.
cristina dragomir says
E si asa, dar nu e chiar asa, oricat as vrea sa iti dau dreptate. Da, conteaza si ce face omul cu mana si mintea lui, dar nu putem nega ca exista si licruri care tin exclusiv de sansa!
Iulia says
Cristina, nu neg. La ele ma refeream când spuneam ca exista lucruri pe care nu le putem controla. Pe astea le cam luam ca atare, tocmai pentru ca nu le putem controla :).
Daniela E. says
acuma sa-mi ling ranile…. Anul asta mi-am cam luat-o, de la cineva foarte apropiat, care mi-a reprosat ca pocnesc din degete si lucrurile se intampla, noroc si sansa pura, ce stiu eu ce e aia munca sau sacrificiu. Micul tiran. I guess I make things look easy.
Si dupa reprosurile astea tot stau si rumeg. Am ajuns la concluzia ca a devenit asa o cutuma lamentarea in societatea romaneasca, ca faptul ca nu mi-am descris dificultatile si nu le-am comunicat, considerand ca nu intereseaza pe nimeni, a creat un gap, o distanta… nu am mai folosit acelasi tip de comunicare si n-am stiut sa-mi tin „interlocutorul” aproape.
E dureros insa sa stiu ca asta e felul in care sunt perceputa. Mai ales cand e vb de cineva apropriat. Cum ziceam, ling ranile si las timpul sa-si faca treaba….intre timp ma pregatesc de inca o mutare in alt oras pentru serviciu, care inseamna pierderea locului la cresa pt baiatul meu de 1 an si 2 luni, gasit apartament, mutarea propriu-zisa, ducerea la bun sfarsit a proiectului la care lucrez actualmente, cu ore suplimentare si tot ce inseamna asta…. you know, easy stuff. Chestii la ordinea zilei in societatea romaneasca.
o femeie says
Uof, tare greu doare cand vine de la cei apropiati, de la care ne asteptam sa ne cunoasca. Si eu am primit asta, dar pe de alta parte e si pt ca eu nu am zis la toti toti pasii, toate eforturile/sacrificiile facute, asa ca poate de aia li s-a parut prea usor ca am gasit un job (nu stiau de 5 interviuri inainte), sau de cumparat locuinta (nu stiau cate luni de vizitat, anii de economii etc).
Daniela E, iti confirm ca am si eu aceeasi impresie la adresa mea: prima data judec pe altul ca i-a venit usor de la viata, ca el are, si da, ma vaicaresc usor. Adaug procrastinare la mine. Si ca mai traiesc si din vise nu din realitate: ajunsei la 40 de ani si mi-am mai dat seama ca degeaba citesc eu atata daca nu actionez, ca tot ce stiu si nu folosesc in folosul meu ramane la nivel de cultura generala. Degeaba am zis ani de zile ca eu vreau sa ma pensionez la 40 de ani cand nu am facut nimic pentru.
De 3 ani lucrez cu seful si se vede o influenta extraordinara in mine: actiune. Ies la alergat (am oprit pt ca ma dor genunchii dar fac bicicleta diminetile). Intreb. Gresesc dar asta e bine, seful zice ca la munca mai gresim. Ies cu oameni ca mine si invat si actionez.
Dupa ce vin in concediu trec la next level.
Daniela E. says
Atunci iti urez spor la investit!
Eu fac anul asta 29 de ani si reprosurile au aparut dupa ce am inceput, cum zici tu, sa actionez… Am cativa ani de studiu, de Soul searching si de economisit si cred ca ne-am formulat un plan de bataie frumos, pe care l-am si demarat. Si apropo de influenta celor din jur, citisem undeva, nu mai stiu unde, ca suntem media celor 5 persoane cu care ne petrecem cel mai mult timpul… daca alegem sa petrecem timpul cu persoane care tot timpul se vaicaresc, asa vom deveni si noi. Dimpotriva, daca suntem mai selectivi si alegem in jurul nostru oameni ambitiosi, o sa se ia „boala” si la noi. Mai „scapa” cate unul in anturaj dar uite ca lucrurile se curata de la sine 🙂
Elena fr says
Succes Daniela! Ce imi place cind vad oameni asa tineri si intelepti. Ca eu la virsta ta n-aveam planuri din astea! Si faina ideea cu cei 5 oameni! Nu degeaba se zice” Cine se aseamana se aduna”.
Daniela E. says
Multumesc Elena! M-ati „inteleptit” aici, pe site-ul Iuliei, cu ea in frunte bineinteles dar si cu ajutorul comentatoarelor si comentatorilor, deci e meritul vostru mai mult decat al meu. Imi place ca de cele mai multe ori comenteaza aceleasi persoane, cateodata am impresia ca va cunosc personal 🙂
Diana says
Daniela, nu pune la suflet, e o boala f romaneasca si rezulta din frustrarea celuilalt
Am avut si eu faze din astea, tot cu apropiati, care desi stiau cat de din greu am tras tot ne ziceau ca pt ca am avut noroc
Din punctul meu de vedere singura chestiune care tine de noroc a fost faptul ca fac o f buna echipa cu sotul meu si ca am tras intotdeauna caruta in aceeasi directie. N-aveam cum sa stim acum 16 ani cand eram indragostiti lulea ce am ales de fapt, dar ne-am nimerit bine 🙂
In rest, aceeasi persoana care era in vizita la mine, am stat de vorba pana la miezul noptii, ea s-a dus la culcare si eu am mai ramas 3 ore sa termin un proiect, si mi-a zis ca ea n-ar putea asa, mi-a aruncat peste o vreme faza cu norocul. Pai mi l-am cam facut singura, ca nu munceam de proasta la 3 noaptea, munceam pt ca voiam sa castig un contract stabil, ceea ce s-a si intamplat, am tras asa o perioada. La fel, intre 25 si 29 de ani noi am cheltuit tot ce castigam si am facut si credite pt dezvoltare personala. Sotul a facut ase-ul, eu doua masterate, cursuri, munca peste program, munca pe bani mai putini dar in pozitii din care aveam perspective, si tot asa. Fiecare pas inainte a fost cu multa munca si gandire in spate. Si acum avem prieteni care castiga dublu cat noi si se mira ba de mobila, ba de portelanuri, ca ei nu-si permit. Ei as , ne permitem ceea ce e important pt noi, confortul casei, al lucrurilor pe care le folosim, etc. Ei se scapa in shopping inutil, in dus copilul in tot felul de locuri scumpe din care nu intelege nimic, ca e prea mic, pt ei astea-s importante 😁
Daniela E. says
Cata dreptate ai cu treaba cu nimerirea de om bun si pe masura ta! Asa pot zice si eu, imi cunosc sotul de cand aveam 17 ani, pe atunci nu stiam nici unul ce vrem de la viata dar timpul a demonstrat ca suntem unul pentru altul, ca avem teluri si idealuri comune. Asta e si marea mea bafta. Asta si faptul ca nu mi-e frica de munca.
o femeie says
si nici asta nu e noroc, ca doar cine se aseamana se aduna, si cine nu se educa 😀
Elena fr says
Si eu cred ca nu e numai noroc…stiu persoane care si-au luat soti la care se vedeau deja defectele, dar ele au crezut ca il pot schimba.
iuliaBe says
Of Daniela, nu te mai necaji… Astfel de reactii sunt la ordinea zilei in soc romaneasca din pacate. Cum mai zic si celelalte fete, vad toti rezultatul, dar nicidecum efortul…. Si la noi a fost la fel, nu ne-am plans cand a fost greu si am strans din dini, nici cand am facut sacrificii care ne-au adus unde suntem… Reactiile astea vin din frustrari si personal am taiat comunicatiile chiar si cu persoane din familie care atunci cand ne auzeam nu faceau altceva decat sa se planga si sa invoce cine stie ce forte extraterestre pentru rezultatele noastre…. Din pacate nu ne alegem familia si rudele, asa ca o curatenie la capitolul asta din cand in cand nu strica.
Multa bafta cu noul job si iti doresc din inima sa gasesti loc la cresa cat mai repede!
Daniela E. says
Multumesc de incurajari, doamne dragi!
Iulia says
Ma bucur ca articolul meu a fost de folos. Cam asa simt si eu de multe ori (de aici si articolul, mi s-a confirmat o data in plus ca, de cate ori am o preocupare cu privire la vreo „ciudatenie” a mea, voi sunteti cei mai apropiati si ganditi asemanator), dar am invatat sa ma detasez intr-o oarecare masura. Pana ce mi-o tranteste iar cineva :).
Unul din lucrurile care m-a ajutat a fost cel cu 5 oameni. Am realizat ca nu trebuie sa tai lume pentru acest lucru de pe lista preocuparilor / intalnirilor – trebuie doar sa ma intalnesc mai des cu oameni care gandesc asemanator cu mine.