Meniu de caniculă, aș putea spune, pentru că primele 3 zile ale săptămânii vor fi foarte călduroase aici. Eu am învățat cumva să mă împac cu vara, ies în general dimineața devreme și seara, după ce soarele și-a cam terminat treaba, avem și un aer condiționat pentru care sunt recunoscătoare…
Din fericire, vara aceasta ne-a dat destule pauze cu răcoare până acum – și din ce am înțeles de la Meteo, cam așa vor sta lucrurile și de acum înainte. Săptămâna aceasta, de exemplu, vom avea 2-3 zile în care vremea va fi aproape de valori caniculare, după care se răcorește.
Da, știu că nu este un articol despre vreme, ci despre mâncare, doar că eu adaptez meniul în funcție de vreme și văd că merge și ni se potrivește. Ies, câteodată, din apartament și miroase foarte puternic a vinete coapte sau a mâncare gătită, afară fiind 35 de grade, și mă gândesc că e tare greu de suportat pentru persoana care gătește în aceste condiții. Totul este, evident, chestiune de alegere personală… dar mie mi-ar fi tare greu :).
Ce mi-am propus eu este ca în prima parte a săptămânii să iau un pui gata făcut și să îl folosesc în salată sau cu legume alături. Am și o ciorbă de legume pe care am făcut-o ieri rapid și care ne și place mult.
Iată și ce mi-am propus să gătesc în această perioadă:
Luni
Ciorbă de legume
Salată cu carne de pui
Marți
Ciorbă de legume
Pui cu legume trase la tigaie
Miercuri
Salată orientală cu pește afumat
Salată cu tofu și măsline
Joi
Supă de roșii
Grătar de curcan cu legume
Vineri
Supă de roșii
Ghiveci de legume
(planul este să coc câteva vinete și ardei,
pe care să le avem în weekend)
Tu ce planuri culinare ai pentru această săptămână?
o femeie says
Noi ca de obicei, avem vre 3 zile salate: ierburi (din gradina), rosii si ardei si castraveti (rosii sia rdei cumparate, castraveti de pe balcon) si proteina= branza
-am niste ceafa de porc pt un gratar „a point”(ala roz la mijloc) – se face repede ceafa de porc
-cartofi noi.
-mic dejun eu nu mananc, sotul o cafea, copil in tabara.
-mai am juma de pepene, 1 kg de visine, 2 de cirese, si nu mai tin minte ce alte fructe
Visez la un gulas 😀 (am fost la un festival unguresc si din toate cele visate, nu aveau gulas, dar aveau strudel cu mac si visine).
Elena fr says
Strudel cu vişine! Of ce pofta mi se face.
Iulia S. says
Mie mi-e pofta de un gulas, dar sa nu il fac singura :).
Pepenii au aparut si pe aici, destul de ieftini chiar, la 2 lei/kg. Am mai luat, dar doar cate o felie – doua, cred ca e momentul pentru unul intreg.
o femeie says
Pai si eu m-am dus sa acoper o pofta de gulas si nimic, am ramas cu pofta :D. Sa ma apuc de facut … doar la iarna :D. E vara, profit de legume si fructe si mancam cat mai crud, sa facem plin de vitamine 🙂
Si noi tot cu felia am inceput, dar din weekend am trecut la pepenele intreg sa ne ajunga 😀 . Noroc ca avem 2 toalete ca altfel ar fi situatie de conflict 😀
Adriana says
Saptamana aceasta noi vom avea:
-ciorba de pastai si supa de pui
-snitele, gogonele pane si cartofi natur
-sarmale (din week-end)
-paste cu sos de rosii
-salate diverse
-cheesecake cu coacaze negre (l-am facut aseara, abia astept sa ajung acasa de la servici ca sa-l gust 🙂 )
O saptamana frumoasa!
Iulia S. says
Multumesc pentru ideea de ciorbita de pastai! Chiar ma intrebam ce ciorbe vegetariene mai sunt… ca in perioada asta merg si mai bine ca de obicei, le mananci reci si sunt racoritoare si bune si… parca nu mai e asa de rau ca e canicula afara :).
Bine-ai revenit, Adriana 🙂
Andreea says
avem din Weekend o supa crema, juma de pui la cuptor si o portie de paste cu sos de rosii si dovlecei la gratar
in plan am:
– o tarta cu dovlecei si branzeturi diverse, plus o salata verde alaturi
– salata de ardei copti cu o iahnie de fasole (am doua portii la congelator)
– peste la gratar cu salata de conopida si cartofi copti
– ceva salate
– poate o lasagna cu somon si dovlecei sau un fel de chilli con carne cu orez, facut insa cu bucati mici de piept de curcan, in loc de carne tocata, asta insa spre weekend
– omleta cu salata de rosii si telemea
Iulia S. says
Andreea, cum faci tu salata de conopida?
Eu cu dovlecei am citit despre un fel de budinca, am trecut-o pe lista saptamana viitoare. Daca nu vor fi dovlecei cu branza de care am mai facut de-a lungul timpului….
Andreea says
pai cea mai simpla reteta: desfac conopida buchetele buchetele, o fierb bine in apa cu un pic de sare, apoi o zdrobesc cu o furculita si o las la racit. dupa ce s-a racit, adaug sare, piper, iaurt si ceva smantana. optional vreo doi catei de usturoi amestecati cu o lingura de ulei si marar sau patrunjel.
eu care nu suportam conopida decat murata sau in sufleu de conopida, deja am facut salata asta de 3 ori in ultima luna. merge bine si la mic dejun, pe felii de bagheta sau paine prajita.
iar cu dovleceii, am mai multe optiuni: chiftelute de dovlecei sau weekendul asta am facut si sambata si duminica dovlecei la gratar (ma rog, gratar – tigaie, nu din acela cu jar), cand sunt gata, adaugat sare, piper, un catel de usturoi bine tocat si doua linguri ulei. desigur, varianta mea preferata e cea de dovlecei pane, dar 1) sunt hipercalorici 2) mi se pare ca dureaza f mult pana ii prajesc, nu am rabdare nici macar de pofta.
asa ca varianta pe grill ii inlocuieste cu succes pe cei pane 😀
o femeie says
o varianta rapida la dovlecei invatata de la un italian: taiati felii, unsi cu pensonul cu ulei si pusi pe grill/tigaie pana se inmoaie (nu sa se faca maro).
Elena fr says
Eu ii tai in 4 pe lungime si ii pun sub grilul cuptorului. Cu sare si niste ulei de masline sunt f buni si reci.
Iulia S. says
Multumesc de idei! Toate imi surad 🙂
Amy says
Noi avem ciorba de legume, orez cu ciuperci si legume, rosii umplute cu urda si marar, snitele de pui si ostropel. Pentru gustari: pepene, care aici e deja 0.80/kg, piersici, caise, porumb fiert, banane. 🙂
Bauturi racoritoare: limonada cu miere si menta + frappe. 😀
Antonia says
Am reusit sa incropesc si eu o lista de meniu….am reusit sa coc vinete pentru salata, am fiert fasole verde ca s-a facut multa in gradina si vom avea doua variante, simpla cu mujdei ptr copii si cu iaurt si usturoi eu(varianta de la tine), pasta de dovlecei cu maioneza, salate de varza, de salata verde, cu boabe de naut sau fasole…si daca mai avem chef, din nou tzatziki si cam aici s-au oprit ideile noastre… fructele si pepenii nu intra in meniu… 🙂