Meniu de vară deja, vară care sper să fie lungă și cât mai blândă cu noi. A început bine, cu zile nu foarte călduroase, dar… sunt abia primele zile de iunie :).
Deja mă gândesc că vine o perioadă în care aș vrea să gătesc cât mai puțin, să mâncăm cât mai multe salate și cât mai simplu posibil… Tot arunc un ochi pe la Carmen, admirând-o pentru cât de mult a reușit să simplifice lucrurile și întrebându-mă dacă am putea face și noi același lucru.
Chiar nu știu, dar am sărit peste micul dejun de câteva ori săptămâna trecută și pot spune că totul a fost în regulă, ba chiar mai bine decât de obicei, pentru că am avut cu adevărat sentimentul că s-au simplificat lucrurile în acest fel. Ieri am înlocuit cina cu o felie de pepene și, din nou, nu pot spune că ne-a fost foame – în orice caz, niciunul nu s-a plâns…
Deocamdată însă, tiparul este cel cunoscut: două zile fără carne (miercurea și vinerea, când este post religios – săptămâna aceasta vom avea ouă și brânzeturi în zilele respective), una doar cu pește.
Marți
Weekend leftovers
(avem primite câteva șnițele,
chifteluțe, voi face salate alături și legume la tigaie)
Miercuri
Ou ochi cu salată bulgărească (cu brânză)
Mămăligă cu brânză și smântână
Joi
Pește la cuptor/grill cu salată
(poate mămăligă și mujdei?)
Salată orientală
Vineri
Ciorbă simplă de legume
Salată orientală
(cu pește afumat, dacă îl voi cumpăra)
Ieri am ajuns în piață și am luat din nou o mulțime de verdețuri, am luat și roșii care sunt chiar gustoase, plus castraveți, voi păstra salata de pătrunjel care îmi place mult, miercuri vreau să cumpăr peștele.
Mă antrenez deja la gătit mai puțin, dar plănuiesc și câteva rezerve pentru congelator, cât încă e vreme ok – trebuie să mă gândesc doar ce voi pregăti. Oricum, partea de congelator vreau să o păstrez doar pentru situații deosebite, chiar și dacă nu gătesc o salată la care adaug ceva brânză, măsline și poate felii de carne sau pește acoperă fără probleme o masă completă, mai ales vara.
Tu ce gătești zilele acestea?
o femeie says
meniul meu are:
– supa de praz (a facut copilul 😀 si o si mananca!!! )
-salate (inca am fasole fiarta in congelator) cu ierburi, branze, avocado etc
-porc gratar
-paste
-multe fructe (cirese, caise, capsuni)
-plecam intr-o mica vacanta deci voi face baghete pt sandvishuri cu branza (miercuri seara)
Elena fr says
Am venit dintr-o mica vacanta si inca n-am revenit pe de-a intregul , ma simt tot in vacanta. Fac friptura de pui si cartofi la cuptor, salata cu multa rucola ca mi-e plin balconul, restul vad dupa ce merg la cumparaturi, dar nu azi, ca sunt schioapa de un picior de la prea mult mers pe jos .
o femeie says
despre sarit peste mic dejun sau cina: ai incredere in ce zice corpul. Eu nu mai mananc mic dejun de cativa ani ca nu mai intra, si ma simt bine.Nici gustari nu simt ca e nevoia (dar deseori inlocuiesc cina cu fructe sau incep pranzul ep la 11 juma cu rontait lent 1-2 mere si apoi la 12 mananc pranzul). Fiecare corp e unic, fiecare ritm e unic, nu e sfarsitul lumii daca nu mananci cum zic unii 3 mese si 2 gustari (pe mine asta m-ar ingrasa ca nu apuc sa diger o masa si sa se goleasca stomacul pana vine urmatoarea, 5 mese pe zi e regim de copil)
Iulia S. says
Eu am mai multa energie in cursul diminetii daca nu mananc, deci banuiesc ca e ok – si nici nu mi se face foame sau ceva de genul.
Vreau sa incerc si varianta aceasta cu pauza de alimentatie, m-am dereglat destul de tare de la niste tratamente, iar un regim standard nu functioneaza la mine, pentru ca mananc destul de curat…
Una peste alta, lucrurile mi se par mult mai simple :).
Elena fr says
Si eu fac cum simt: in unele zile sar peste mic dejun, in altele maninc doar fructe. Iar in vacanta , la inceput am adoptat un regim complet bizar: mic dejun de hotel consistent, pe la 2-3 prajitura si cafea, seara: banana-portocala sau salata.
Cum zice si o femeie: 5 mese pe zi o fi pentru copii.
fiordaliso says
De exact un an am renuntat si eu la micul dejun si ma simt mai bine fara el 🙂 Pe la 11 mananc un kefir pentru ca am avut probleme cu stomacul (medicul meu, mai nonconformist, mi-a spus ca pot sa iau pastile sau sa mananc iaurt/sana/kefir) si nu ma mai simt ingreunata ca pe vremea cand mancam dimineata ca asa trebuie.
La mare mananc micul dejun de la hotel ca intru in apa si flamanzesc repede 🙂 dar asta se intampla o saptamana pe an, in rest ma simt foarte bine asa. Nu am reusit sa restrang intervalul de mese decat la 9-10 ore, in weekend mai putin ca nu ma trezesc asa devreme, dar si pe mine ma inspira Carmen in fiecare zi.
o femeie says
Eu am prins o dezbatere cu doctori francezi unde ridicau problema: chiar trebuie mic dejun? e ok dupa o varsta sa mancam mai rar? Unde e adevarul si unde e mesajul indus de publicitatea danone + nestle care prezinta micul dejun lapte cu cereale ca un mic dejun bun? etc. si mi-am dat seama ca ceea ce simt e ceva normal, nu sunt o stricata (cel mult o imbatranita).
Asa ca un mic dejun + pranz e o solutie mie potrivita.
Ok, altceva e cu cei ce se trezesc la 5 dimineata si muncesc, si vin la 10 sa manance.
Elena fr says
Eu am citit un articol unde se zicea ca nu se stie daca metoda de fasting e potrivita femeilor. Barbatilor da: ei erau vinatori si plecau si vinau , deci aveau perioade de post. Femeile in schimb stateau pe linga casa, nu erau nevoite sa aiba perioade de nemincare.
Asa ca eu fac dupa cum simt, dar nu generalizez ca fara mic dejun.
Altfel clar ca cereale la mic dejun e o moda promovata de industrie.
o femeie says
pai cred ca nici vanatorii nu aveau perioade de post 100% ca mai culegeau o papadie, o afina ceva. Si nici femeile acasa in preistorie nu o duceau grozav pana venea vanatorul 😀 😀 dar tot asa, o papadie, o afina, tot avea de unde.
P.S. ma uit lung la ratele din parc. Cred ca o gena recesiva de vanator din ala inca zace in mine.
Iulia S. says
Mie mi-e mila sa ma uit la ratele din parcul nostru 🙁 le-au disparut puii, pur si simplu, ca si lebedelor… La TV au spus de bobocii de lebada, ca s-au furat.
Cu postul si femeile… eu am citit ca posturile indelungate ar putea dauna, gen multe zile la care nici macar nu m-am gandit. Ideal pentru doamne ar fi un 14-16 ore nemancate, cam cum si-a stabilit Carmen ca si rutina… Eu nu mi-am propus inca sa fac chestia asta consecvent, incerc doar sa ma urmaresc sa imi fie cu adevarat foame.
o femeie says
sa stii ca nu am trecut eu prin parcul vostru 😀 😀 . Oare au trecut altii mai indrazneti ca mine? 😀 sau vreo vulpe?
iuliaBe says
Eu nu imi amintesc sa fi mancat vreodata mic dejun….poate doar la gradinita; din totdeauna pt mine de baza au fost pranzul si cina… si intre astea fructe si apa din belsug……ma simt ok si nu as schimba asta pentru nimic in lume
despre posul intermitent am citit acum cativa ani, cand se facuse valva prin presa nemteasca….nu stiam ca asa ii zice, dar uite ca faceam asta deja de cand ma stiam :)) deci nu e ceva nou, basca-i ca o doctora rusoica a demonstrat cu studii facute pe mii de pacienti ca alimentatia de genul asta are beneficii pt sanatate….si studiile astea sunt facute prin 1960 :))
cu mic dejun sau fara, cred ca cel mai imp e ca fiecare sa aleaga fix ce i se potriveste
o femeie says
Despre postit pe termen lung f. fain e un documentar facut de canalul francez arte, pe tema: Le jeûne, une nouvelle thérapie. Recomand pt toti sa isi piarda o ora din viata (e public pe youtube) worse case scenario e o ora de franceza si urmarit un documentar bine facut. Se prezinta cum in paralel si doctori nemti si rusi au studiat postul cu apa acum vreo 70-80 de ani. Astazi sunt cateva spitale in germania ce practica o forma adaptata (un fel de ramadam), in franta sunt vreo 100 de centre holistice (nu sunt integrate ca spitale) ce practica asta, iar Spania abunda de centre; in romania sunt 2 (dr Laza… ).
F. interesant e ce discutam cu musulmanii din birou (m-au cotropit, am 2) ca ceea ce ei stiau de sute de generatii au uitat in ultimii ani, anii excesului, dar nu e bai ca se duc in spitalele din germania si platesc cu bani grei ce bunicii lor acasa aveau firesc. Cel putin e al 3lea an cand ma uit pe colegul din fata cat de visibile schimbarile sunt asupra sanatatii lui si doar tinand Ramadamul.
(eu si Elena am discutat indelung pe tema asta, cunoastem si persoane care au tinut „fasting” doar cu apa pe 1-2 sapt., asta vine ca un caz mai dur decat intermitent fasting tinut de Carmen si pe care eu il tin unele vineri; am mai urmarit marturii ale persoanelor pe youtube, si am incercat sa tin eu treptat marind fereastra de la 12 ore la 16 si la 24 ore, 36 nu am putut)
iuliaBe says
yep yep vazui documentarul cu pricina….cum ziceam acum cativa ani cand a inceput sa se vbeasca intens despre postul intermitent si beneficiile lui….exista chiar cercetatori americani care s-au apucat sa scuture de praf cercetarile madamei rusoice care au facut valva in lumea stiintifica (nu sunt doar supozitii, toate teoriile ei sunt validate stiintific pe parcurul unei perid mai mari de timp) – cercetarile astea au ramas in umbra din simplul motiv ca rusa nu e o limba prea usoara si putini au acces la ea, iar cand domnii americani au inceput sa traduca si sa ia in considerare cercetarile ei s-a produs boomul si schimbarea de paradigma in alimentatie
o femeie says
pe unul din cercetatorii aia de prin America il urmaresc doar pt ca arata bine :))) (origini italiene)
Elena fr says
O femeie, fasting e postul intermitent : 16 cu 8.
Celalalt cu apa pe mai multa vreme e post (jeûne).
Adelina says
Acum depinde de fiecare organism și de cât mănâncă fiecare seara… Că dacă ai felul 1 + felul 2 + (poate și) un desert la cină… clar nu ți-e foame dimineața. 🙂
Eu am cina la ora 19 cel târziu sau chiar 18 (dacă le este foame copiilor) și în general este o salată. Deci dacă n-aș mânca până în ziua următoare la ora 13, clar mi-ar fi foame. Mai ales că nu am muncă de birou să zac pe un scaun, ci stau 8 ore în picioare și … muncesc. 🙂
Sunt pro mic-dejun din mai multe motive (plus studii citite de-a lungul anilor). Dar nu-i problemă dacă sar peste masa de dimineață din când în când. Însă comparativ, mă simt mai bine în prezent când ciugulesc ceva dimineața decât în urmă cu 10 ani când nu mâncam deloc dimineața. Am mai multă energie. Până să mă mut în Buc. nu exista mic-dejun în meniul meu. Cred că niciodată. Nici când mergeam la școală nu mâncam dimineața nimic (greșit, scade puterea de concentrare la copii…).
Azi-dimineață am mâncat 3-4 biscuiți integrali sărați cu un pahar de lapte vegetal de alune de pădure. Ieri dim. puțină pâine prăjită cu miere de baltă. Alaltăieri doar fructe… Evit pe cât posibil zahărul, dar nu mănânc nici ouă sau pâine cu brânză (nici nu-mi plac de altfel) sau paste tartinabile (năut, linte)… dimineața. Lipsa de energie e din cauza alimentelor prea proteice (care se digeră greu) sau a carbohidraților din pâine albă… sau a zahărului (care oferă energie doar pt. o scurtă perioadă)…
Pace!
*Ai mei băieți nu au 5 mese pe zi, ci 4. :)) 3 mese și o gustare (de obicei doar fructe la gustare). Pizza la gustare nu e gustare, ci … masă în sine (că tot citeam de asta zilele trecute pe un blog)…
o femeie says
Baietii tai sunt flacai mari, nu mai sunt bebelusi. Si nici sandwishul cu mezel nu e gustare (cum am auzit la o bunica nu de mult timp).
Fiecare corp e unic. Fiecare isi canalizeaza energia cum poate. Doar ca e din ce in ce mai greu de ascultat glasul trupului in lumea asta agitata, si ce apare nou in viata apare din experienta…
Adelina says
Când erau bebeluși aveau 3 mese. Fără gustări. Lui Ioan târziu am început să-i dau și o gustare. 🙂 Dar mânca bine de tot la mesele principale.
Da, e teribil de greu să-ți acorzi timp și atenție în viața asta pe repede înainte… Când sunt pe fugă mănânc ceva în … lift (noroc că stau la et. 8). :)) Un fruct sau un smoothie numai din fructe sau un baton de cereale făcut de mine sau mai știu eu ce. Orice, ca să nu fiu tentată să iau un covrig de pe drum. Nu mi-au plăcut niciodată covrigii (în continuare nu-mi plac), dar ăia calzi, de la metrou, miros tare fain la ora 7 fără ceva dimineața. :))
Și altceva, mi-a luat al meu cafeluță de cicoare. N-am mai băut de foarte mult timp. Ei, dacă beau o cană dimineața nu prea mai simt nevoia de mâncare. Mă gândesc (nu știu) că asta se întâmplă și în cazul băutoarelor de cafea: „taie” pofta de mâncare. Dar nu e o alegere bună, normal… Te pup!
o femeie says
na ca nici cafea nu beau :). Nu beau, nu fumez, nu cafea, dar si cand scap de la puscarie… 😀 😀
Dincolo de gluma, mi se pare ca prea traim pe fuga. Trec zilele si imi zic: o sa vina weekendul, o sa vina vacanta, etc. si nu reusesc sa ma dezvolt de ceea ce visez, sa construiesc ce doresc etc.
Adelina says
Înseamnă că și eu sunt la închisoare. :))
Ei, poate e valabil doar pentru cei din marile orașe. Cei care trăiesc în cine știe ce sat retras poate au o viață mai lentă. 🙂 Dar eu iubesc adrenalina. :))
iuliaBe says
Eu sincer cred ca nu se poate generaliza…uite eu nu am energie daca manac dimineatza si dimineatza sunt la randamentul maxim din respectiva zi – am in schimb colegi care dau randament dupa-masa sau seara; din contra…daca imi iau pranzul la 12, s-a zis cu productivitatea mea; cand nu mananc (raman doar pe apa si fructe) reusesc sa ma concentrez pe perioade mult mai mari de timp, decat atunci cand manac
inca o data o tin pe idea mea – suntem diferiti si ce se aplica unuia nu se va aplica niciodata altuia…. cel putin nu in proportie de 100% – avem stiluri de viata, obisnuinte, metabolisme diferite ca sa nu mai spun de specificitatea alimentelor (si componenta calorica) de la o regiune la alta
cat despre studii….e defect profesional si e probat ca exista numeroase studii in toate directiile si pro si contra si neutre despre fix acelasi subiect…asa ca totul in viata asta ramane la relativ 🙂
Adelina says
Păi nu generalizez, am vorbit strict despre mine. Cum n-am mâncat ani mulți dimineața și aveam multe cursuri la facultate… și cum mă simt acum dimineața… Doar am și spus că depinde de fiecare…
Fructele SUNT mâncare. Nu știu de ce nu sunt tratate ca atare. Asta mănânc eu în multe dimineți vara, când sunt fructe la discreție. Și beau și apă, da. Asta înseamnă că n-am mâncat nimic? :)) Dacă e să mă iau după afirmația ta…
Și iar am mai spus, depinde de ceea ce mănâncă fiecare. Nici eu nu sunt productivă după o masă care conține și carne. Dar poate e doar metabolismul meu așa…
Iar referitor la studii, totul e relativ da. De când lucrez într-un anumit domeniu, mai aflu păreri documentate (de la medici, nutriționiști…). Bănuiesc că și studiile astea (unele) au un sâmbure de adevăr (chiar dacă nu se aplică tuturor…). Sincer, nu am citit nimic pozitiv despre zahăr de exemplu. :)) Doar contra. Mă uimește cât e de disprețuită munca doctorilor și a farmaciștilor… însă alte meserii, care nu aduc folos omenirii, sunt ridicate în slăvi.
Pace!
IuliaBe says
Mie se pare mie sau tonul tau e cam agresiv?????? Comentariul era la general, chiar daca era ca re la al tau….
E doar o polemica care pana la un punct a fost chiar constructiva, asa ca chill out mai suntem si altele pe planeta asta care gandim!!!!
Iulia S. says
Uite ce discutie am reusit sa starnesc eu… Hai nu va suparati, cred ca oricum toate procedam asa cum consideram ca e mai bine pentru noi si ne e mai bine… aici doar schimbam impresii :).
fiordaliso says
Eu cred ca fiecare meserie aduce folos omenirii in felul ei si in diferite directii, nu trebuie nimeni desconsiderat. Imi zic si eu punctul de vedere, nu vreau sa starnesc o discutie in contradictoriu.
Suntem atat de diferiti, e normal sa reactionam diferit la aceiasi stimuli. Eu am observat ceva ciudat, si discutand cu alte persoane am vazut ca nu sunt singura: daca mananc seara mai tarziu sau mai consistent, dupa ce ca nu dorm bine, ma trezesc flamanda si ma arunc la mancare. Mancare putina spre deloc seara (dupa 7-8), lipsa senzatiei de foame dimineata. Adica ma trezesc la 6 si mi se face foame la 11. Pana atunci beau o cafea, slaba, fara lapte si fara zahar. Eventual cu un pic de scortisoara sau cateva fragmente de coaja de portocala. Am mancat dimineata de cand ma stiu pana dupa 40 de ani, disconfort dupa masa de dimineata am inceput sa simt abia pe la 30 de ani, dar am continuat sa mananc ca de, asa stiam ca e bine. Si am avut si o perioada de cativa ani cu spasmofilie, cand ma trezeam cu stare hipoglicemica si mi se facea rau daca nu mancam repede.
As zice ca nu numai ca suntem diferiti de la om la om, dar ne schimbam si noi pe parcursul vietii, ce era valabil in copilarie si la 20 de ani poate nu mai functioneaza la fel de bine la 40+ (cel putin in cazul meu).
Andreea says
salate (rosii, ardei gras, castraveti, ridichi) cu feta si ulei de măsline, cu sau fără oua fierte/omleta
Tocănita de ciuperci cu mamaliga
Supa crema de rosii cu galuste
Peste la cuptor cu sparanghel
Paste cu sos de rosii si parmezan
Eventual niste chiftelute din dovlecei
In weekend vreau sa incerc chicken tikka masala, cu orez basmati …dc găsesc condimentele necesare
Antonia says
Ciorba de varza, supa crema de legume, fasole scazuta, snitele de pui, salata taco, paste cu sos de rosii si cascaval, salata orientala.
Eu mananc de 5 ori pe zi, mese mici cantitativ, poate la pranz un pic mai mult. Am descoperit o dieta acum doi ani, am slabit, am observat ca metabolismul meu lucreaza mai bine asa si ma mentin la greutate corecta si sanatoasa, fata de dinainte… clar suntem diferiti si functionam fiecare dupa cum suntem construiti, si daca mai si reusim sa descoperim echilibrul si sa il practicam, altceva ce mai conteaza….?
Diana says
Eu n-as putea cu post din asta ce ati scris voi, mie mi se face rau daca nu mananc , azi am sarit peste cele 2 portii de fructe pe post de mic dejun si gustare la birou si la 11 mi s-a facut rau.
Meniu n-am sa povestesc, eu planific si cumpar la 2-3 zile pe chef si necesar, dar ce bine ca a venit vara, cirese, salate, simplifica mult
o femeie says
bag sama ca suntem mai batrane decat tine? 😀
Diana says
Cred ca tu esti mai tanara chiar :)))