E vineri și eu cel puțin am chef de povestit, așa că voi continua astăzi mini-seria în care vă povesteam despre tataia, dintr-un unghi pe care la momentul respectiv nu l-am privit: acela al omului care se descurca foarte bine cu ce avea și a reușit, cumva, să aibă o viață extrem de împlinită în cei aproape 30 de ani de pensie trăiți de el.
Dacă nu ai citit primul articol al mini-seriei despre tataia, acesta este aici.
Pensie care la început a fost mare, mai mare decât a multor alți pensionari, dar pe care inflația a erodat-o an de an… Avea în jur de 1200 de lei în 2013, mai mult poate decât mulți alți pensionari, puțin totuși la banii de atunci și având în vedere faptul că trăia singur. Nimeni nu cred însă că avea sentimentul de belșug pe care îl avea tataia din banii lui.
Cum spuneam, nu era un econom, dar avea domeniile lui în care își permitea mici derapaje – în rest era cred destul de cumpătat. De la natură, sau din copilăria de la țară.
Rareori lua ceva pentru că era mai ieftin, de regulă cumpărăturile lui se limitau la ceea ce îi trebuia – ingrediente pentru mâncarea de prânz a săptămânii, pentru micul dejun, legume pentru salate. Mesele erau monotone, dar niciuna nu era completă fără 2-3 crudități – făcea salată dacă avea chef, dacă nu le spăla și le alinia frumos pe o farfurie, consumându-le cu drag.
În primul supermarket din zonă a intrat doar din curiozitate și a ieșit la fel de repede – el făcea cumpărături mai mult pentru interacțiunea socială, practic inexistentă la supermarket – prețurile mai mici nu justificau nici pe departe absența unui vânzător sau a unei vânzătoare amabile, care să îi prezinte marfa și să îi dea recomandări.
Să facă provizii de la un magazin online ieșea total din discuție, deși cred că și-ar fi servit cu drag moșuleții dacă ar fi avut vreunul dintre produsele de pe acolo.
Socialul juca un rol important în viața lui – și la el am văzut ce înseamnă să faci din orice un eveniment și să te simți cu adevărat bine cu bani relativ puțini.
De câte ori avea ceva bun – mâncare sau băutură în general, pe care le primea – cu siguranță că aduna repede o serie de moșuleți în preajmă. „Dumnezeu ne dă lucrurile bune ca să le-mpărțim. Dacă uităm lucrul acesta, uită și el de noi”.
Cred că cel mai important lucru în economia unei pensii relativ mici era faptul că planifica destul de atent tot ceea ce cumpăra. Am mai povestit despre foile lui cu vise.
Înainte de vise venea însă întreținerea, banii de cheltuială (cel mai mult îi displăcea să îi lipsească ceva, dar asta nu se întâmpla – frigiderul era mereu plin, ceva bun pentru oaspeții care nu erau deloc rari era mereu pus deoparte și în general știa foarte bine ce înseamnă ceva bun pentru fiecare om care îi trecea pragul – când îl sunam eu, de exemplu, punea imediat de mămăligă).
Dacă planifica vreo călătorie (singurele erau la Severin, în zona lui natală), punea atent banii deoparte, să nu cumva să îi cheltuiască.
De ziua lui îmi amintesc că m-am nimerit la un moment dat prin preajmă, a pus atent pe foaie numărul invitaților (6 sau 7), cât ar trebui să consume fiecare – mâncare și băutură, a rezultat ceva, apoi a dublat, pur și simplu, și cantitățile, și bugetul.
Poate că nu era cel mai economic mod de a proceda (mereu sublinia că nu e zgârcit, și chiar nu era!). Pentru el era important doar să știe ce sumă pune deoparte și ce îi mai rămâne, să se încadreze cumva în pensia lunară. Restul erau detalii, nu îl deranja deloc că avea în plus, nu arunca nimic, urma să mănânce grătare și pește prăjit o săptămână întreagă sau cât ajungea totul și asta era.
Viața fericită ținea așadar de oamenii din jur, planificarea era de bază, chiar dacă includea și ceva derapaje (uneori mari), lucrurile bune cer a fi împărțite…
Cam asta era o filosofie de viață care l-a dus sănătos până către 84 de ani pe tataia. Așa cum am mai povestit, nu mi se pare un model în ceea ce privește economisirea banilor, că nu era preocupat deloc de subiect… dar îl privesc ca un model de viață trăită frumos în limita clară a unor posibilități pe care a știut să le extindă la maxim.
P.S. În poză nu e tataia, dar cam așa arăta la 55-60 de ani. Avea și barcă 🙂
Mihaela Damaceanu says
Foarte relaxant-romantic-mobilizator articolul acesta si tot asa mi s-a parut si primul. Sensibil ca un articol despre bunici pentru ca bunicii nostri chiar merita sa fie iubiti! Parca m-am intors si eu in copilarie, am calatorit putin prin Constanta si mi-am amintit de Radu Tudoran(a carui casa memoriala am descoperit-o recent) si frumosul serial facut dupa cartea lui. Nu stiu daca bunicul a fost marinar, dar filozofia lui si felul in care l-ai prezentat m-a dus cu gandul la mari si calatorii. Mi-a placut mult cum isi organiza viata sociala si avea casa deschisa, lucru pe care noi il cam pierdem.
Iulia says
Da, marinar :). Capitan de nava fluviala mica la tinerete si apoi mecanic sef, responsabil de tot ce presupunea partea de motoare la o nava.
Mihaela Damaceanu says
Mai nou observ ca mi se dezvolta intuiția sau ca tu ai descris asa de bine, ca am descoperit profesia. Imi place tare mult de el si la fel si de bunica.
Elena fr says
Impresionant articol! Cred ca nu conteaza neaparat sa economisesti, ci sa-ti traiesti frumos viata, asa cum spui ca facea el.
Iulia says
Da, da. Mie mi s-a parut ca viata lui a fost o lectie veritabila despre cum sa traiesti frumos si sa fii multumit cu ce ai.
Cristina says
cumparatul lucrurilor strict necesare in gospodarie era caracteristic si bunicilor mei. De fapt, ei si acum riposteaza la tot ce cumpara mama pentru ca e la oferta si nu se stie cand ai nevoie. O gandire foarte sanatoasa pe care eu am mostenit-o de la ei.
Anisoara says
E trist!! Numai el știa ce e in sufletul lui, când trebuia să-și refuze ceva ce își dorea.Mai bine i de completa veniturile de cei din familie, decât să fie observat cum de descurca,, din ce avea”. Noi așa procedam in familie.
Dana says
Anisoara, imi pare rau, dar nu ai inteles absolut nimic din articolul acesta.
Enache Alexandra says
Cam asa sunt si eu. Nu trag de bani, ca fix atunci se mai intampla cate una alta si ai nevoie de ei. Insa am grija sa-i gestionez chibzuit, sa cumpar strictul necesar si pe alocuri sa-mi mai fac cate o pofta din cand in cand. Si chiar daca unele lucruri sunt mai scumpe, prefer sa-mi mentin rutina decat sa cheltui mai putin si sa ma trezesc cu surprize. O da…corpul meu in permanenta ma surprinde.
Anamaria says
Bunicii au multe vorbe de duh absolut sănătoase. Din domeniul finanțelor personale, eu am învățat de la bunici că „picătură mică umple paharul mare”.
Iulia says
Foarte frumos spus! Intr-adevar, putem invata multe de la bunicii nostri…