Am ieșit destul de mult săptămâna aceasta – cam de vineri e o vreme care îmi place mult și cred că și copiilor, pentru că e plin parcul nostru și mie mi-e tare drag să îi urmăresc! Mai că mi-aș fi făcut și eu omul meu de zăpadă… nu că ar fi timpul pierdut :).
Un alt lucru pe care l-am făcut săptămâna aceasta a fost să dorm mai mult. Nu pun ceasul să sune decât în situații excepționale de niște ani, dar știu că mă trezesc undeva între 6.30 și 7, așa că nu am nevoie de el. Doar că săptămâna aceasta lucrurile au stat diferit, am depășit în fiecare dimineață ora 8, lucru care mi se întâmplă extrem de rar.
Prea tare nu mă deranjează, bănuiesc că fiind iarnă organismul și-a găsit un mod de a se regla și-mi amintesc că și iarna trecută am avut parcă o asemenea perioadă, doar că mi se dă un pic programul peste cap și diminețile îmi sunt mai precipitate ca de obicei – un lucru care nu îmi place în mod deosebit. Plus că trebuie să recuperez cumva peste zi, așa că lucrez până ceva mai târziu. Și nu am același spor… așa că dacă lucrurile continuă în acest ritm, o să trebuiască să iau măsuri.
****
Tot săptămâna aceasta am realizat, cu o mică strângere de inimă, că suntem mai mulți. Blogul Economisim a depășit mereu un prag nou în ianuarie, poate ține de faptul că ne propunem cu toții lucruri la început de an și poate că o relație mai bună cu banii noștri e unul dintre aceste lucruri.
De fiecare dată când constat acest lucru am și o tresărire. Mă gândesc dacă o să reușesc să scriu în continuare la fel bine (nu că nu ar fi mult loc de îmbunătățire aici), dacă voi fi la fel de inspirată sau dacă lucrurile destul de mărunte totuși pe care le fac eu în fiecare zi vor fi o sursă de inspirație pentru toți cei care calcă pragul acestui spațiu virtual. De fapt, cred că totul se rezumă la un singur lucru: dacă o să-mi placă în timp la fel de mult să scriu aici pe blog.
Pentru că atunci când faci ceva cu pasiune se aliniază cumva stelele și lucrurile îți ies. Așa că mă liniștesc, în continuare simt aceeași bucurie când deschid jurnalul meu virtual, lucrurile sunt în regulă. Pasiunea există, rămâne să fie dublată și de muncă.
În paralel, o să scriu, o să fac greșeli, o să corectez o parte dintre ele, o să dezamăgesc poate, dar nu mereu și, cel mai frumos lucru de pe lumea asta atunci când îți asumi un asemenea proiect… o să primesc din când în când câte un mail în care cineva o să-mi spună că a realizat ceva, mai mic sau mai mare, datorită sprijinului pe care l-a găsit aici pe blog – din partea mea, dar și a comunității.
****
Într-o cu totul altă ordine de idei, am constatat că s-a scumpit cafeaua în cel mai subtil mod cu putință. Eu îmi cumpăr de obicei cafea obișnuită, nu din cea mai ieftină, dar nici foarte scumpă. Undeva la 10 lei/250 de grame, probabil că știi care sunt cele 2-3 variante din zona aceasta. De la o vreme, mi se părea că nu mai era foarte bună, prima la care am constatat acel lucru este cea care pune accent pe aromă. Am renunțat și am rămas cu cea verde și albastră, în continuare destul de ok.
Pe urmă parcă nici cea verde sau albastră nu mai erau ceea ce așteptam eu, în schimb au apărut variante intermediare – cele în jur de 15 lei pachetul de 250 de grame. În perioada aceasta am constatat, că am zis să luăm o cafea un pic mai bună. Cum spuneam, e doar o părere, posibil să fie eronată… dar cred că am dreptate :).
Atât pentru astăzi. O duminică frumoasă îți doresc!
fiordaliso says
Asa deci, si tu ai observat! Noi suntem mari cafegii, si am observat o scadere a calitatii si la cafeaua si la ness. Si cumva, parca asociat, si la ciocolata, sau mai degraba dificultatea tot mai mare de a gasi o ciocolata amaruie buna (alte sortimente nu consumam).
fiordaliso says
la cafea, acum vad si greseala 🙂
Iulia says
Asadar, nu sunt singura care a observat :(. Pentru ceva mai bun, trebuie urcat la preturile imediat urmatoare (15/17 lei / 250grame).
Inspirational Mama says
eu beau o singura cafea pe zi, dimineata, si imi place sa fie buna :)), asa ca ma costa mai mult.Cumpar cafea care provine din ferme Rainforest Alliance Certified™(au un sigiliu cu o broscuta verde).Am vazut mai de mult un documentar despre acesti cultivatori independenti de cafea si m-a impresionat foarte mult, asa ca ii sustin. Si merita, e o cafea de calitate.
fiordaliso says
Si unde o putem gasi?
Inspirational Mama says
iau de la mega image, dar cred ca se gaseste si in alte magazine.Eu cumpar Taylors, fiindca au diferite cu diferite arome, din zone geografice diverse, si cu grad de prajire diferit.Asa am mereu variatie 🙂
fiordaliso says
Multumesc, nu avem Mega in Cluj, dar o sa caut si in alte parti.
Delia says
O singura observatie: nessul este o mare porcărie! ! Și aviz marilor amatori de cafea: infarctul este după colt! Așa ca mai ușor cu cofeina, o cafea mai slaba , cu lapte și una singura pe zi este mai bine!
Noi am renunțat la nes și la multe cafele de curând, și este infinit mult mai bine. Ce bem? Ce primesc, în special păstrez cele provenite din alte zări ( nu am deloc încredere în ce este din tara) iar restul le cadorisesc în neam. Momentan în casa am cam 10 kg de cafea și vreo 3 kg de ciocolata :)))
Elena fr says
Si eu zic ca nessul e o mare porcarie si beau cafea boabe pe care o macin chiar înainte. In schimb mama mea bea vreo 4-5 nessuri pe zi, de-alea in care sta lingurita in ele de tari ce sunt. Si se tine relativ bine la virsta ei de 70 ani.
Ce subtila schimbarea cu cafeaua. Am citit ceva articol despre cum cresc preturile micşorînd pe nesimţite cantitatea de produs, pastrind ambalajul si pretul identice.
Iulia S. says
Da, subscriu cu nessul, nici eu nu beau, dar stiu persoane care il consuma destul de frecvent si sunt ok.
Cu cafeaua… e doar o constatare :). Nu stiu daca am dreptate, oricum am hotarat ca vom trece la treapta superioara, pentru ca la o cafea pe zi (maxim 2 pentru mine, uneori niciuna pentru el), mai bine sa ne si placa.
Daniela E. says
Si laptele „pacaleste” in cafea. pana de curand faceam cafeaua pt 4 adulti intr-o presa franceza de 1 litru si puneam 7 lingurite. Pentru ca am inceput o dieta, am scos laptele din cafea si ghici ce? Nici unul dintre noi n-a mai putut bea cafeaua aia tare din 7 lingurite si am ajustat dupa gustul nostru actual ajungand la 3!!! lingurite de cafea pe litru de apa. Asa ca moderatia este f importanta, altminteri o luam rau pe aratura, asta e un exemplu facil pentru cat de usor de pacalit este creierul nostru.
o femeie says
Eu nu beau cafea de ani de zile, sotul mai bea si isi ia una scumpa, boabe, tot felul de tari (acum cafea boabe din Nicaragua a primit de mos Nicolae). Dar ador mirosulcand rasnim cafeaua… ! as putea lucra intr-un magazin printre saci de cafea boabe … hmm 🙂
Am auzit pe cineva ce isi cumpara cafea verde, o prajeste la cuptor, si apoi o macina. Cica iese mai ieftin. O sa incerc si eu, doar de dragul aromei de cafea din casa 😉
Cu dormitul mai mult, apare si de la lipsa de vitamina D. Nu e bai, de acum ziua incepe inshetisor sa se mareasca 🙂
Elena fr says
Totusi cred ca-ti trebuia ceva cunostinte ca sa poti praji cafeaua, nu cred ca degeaba exista torefactorii.
De cind am citit o carte despre industria alimentara si cum in chestiile transformate, tocate, macinate…se „ascund” mizerii de calitate mult inferioara, nu mai cumpar decit cafea boabe.
Mihaela G. says
Eu beau ness de 20 ani (uneori 1 sau 2 sau 3 pe zi)Depinde de cat de mult am treaba..Nu il fac tare. De la cafea(beau in vizite)nu ma simt bine(ma apuca palpitatiile).