Zilele acestea m-am întâlnit cu A., una dintre amicele mele, care mă citește de ceva timp și am stat un pic la povești, printre altele, despre situația lor financiară și perioada curentă, în care cheltuielile parcă vin și tot vin, făcând din ce în ce mai dificil pentru ei să reușească să se descurce de la salariu la salariu, economisirea ieșind momentan din discuție. Ba chiar au și sume mici de returnat la prieteni, lucru care complică un pic lucrurile.
M-am gândit să scriu și pe blog despre toate acestea, depășirea perioadelor financiare dificile fiind o problemă cu care se confruntă fiecare dintre noi până la urmă.
La fel ca multe cupluri care trec printr-o asemenea situație, veniturile lor nu sunt extrem de mici, dar nici foarte mari, au doi copii și joburi care le ocupă cea mai mare a timpului, confruntându-se deseori cu situații stresante.
- Au răcit cu toții, iar vizitele la doctor + medicamentele și suplimentele pentru imunitate nu sunt deloc ieftine.
- Fetele au început școala și parcă totul le rămăsese mic, așa că a trebuit să le cumpere o mulțime de hăinuțe, pe lângă rechizite și toate cheltuielile legate de școală care apar, inevitabil.
- Toamna aceasta au avut o mulțime de cheltuieli mai mult sau mai puțin prevăzute sau importante, dar care le-au erodat micile economii și le-au cam dat peste cap bugetul.
- În septembrie și octombrie au mers la o nuntă și un botez, evident cu niște cheltuieli asociate.
- Ea a trebuit să-și ia concediu medical o perioadă, ceea ce a însemnat pierderea unor beneficii (salariul am înțeles că nu a scăzut mult, dar a pierdut un bonus și bonurile de masă, care contează și ele dacă finanțele sunt strânse)
Am încercat să analizăm împreună toate acestea, așa cum am mai făcut-o și cu alte ocazii – pentru a găsi câteva soluții de aplicat în acest caz. Trebuie să îți spun că A. a ajuns să vadă singură soluțiile, a avut nevoie de o discuție mai mult pentru a clarifica lucrurile – puteam fi eu sau orice altă persoană, cred că ajungea la aceleași concluzie.
A fost unul dintre momentele în care am simțit că fac ceva util aici pe blog, pentru că A. știa deja destul de bine ceea ce se întâmplase, concluziile trăgându-le împreună.
Ce s-a întâmplat:
- pe lângă cele de mai sus, oboseala, stresul și-au spus cuvântul, cheltuielile curente fiind mult mai mari ca de obicei (A. nu își notează fiecare cheltuială, dar folosește cardul pentru majoritatea cumpărăturilor, a realizat că ceva nu era în ordine și a făcut o comparație),
- multe scurgeri au fost în zona medicamentelor, fiind bolnavi aproximativ în aceeași perioadă au mers la farmacie și au cumpărat o mulțime de produse, fără să viziteze medicul de familie în prealabil și să obțină decontat orice se putea deconta (bine că nu au fost lucrurile mai grave),
- tot stresul, oboseala și lipsa planificării au generat câteva cheltuieli care puteau fi evitate. Una dintre fete urma să primească de la o verișoară o mulțime de haine, iar cea mică avea de asemenea multe hăinuțe puse deoparte de la sora ei. A. pur și simplu nu a mai așteptat să aducă hainele, care se aflau la soacra ei (și ea lasă tot acolo hainele celei mari, e un fel de schimb între verișori pe care îl găzduiește soacra, fiind 3 frați/surori pe partea soțului, practic toți lasă la mama lor hainele care rămân mici copiilor, urmând ca ceilalți să le preia pentru copiii cărora le vin acestea), realizând că fetele aveau mare parte din garderobă acoperită în acest fel. Îmi spunea că ar fi putut evita cheltuirea a aproximativ 300 de lei, dacă nu mai mult,
- mama lui A. s-a oferit să vină la ei și să îi ajute cu fetele pentru o săptămână, dar A. a refuzat, realizând apoi că poate nu ajungea într-o stare de epuizare fizică și psihică chiar dacă ar fi acceptat acest ajutor.
Care sunt cei 4 pași de parcurs pentru a depăși situația?
A fost o discuție în care eu am ascultat, punând din când în când întrebări…. Deciziile au fost exclusiv ale lui A., chiar dacă am intervenit și eu uneori. Cred cu tărie că situațiile sunt diferite, iar articolul acesta îl scriu pentru a-ți fi și ție de folos, poate, la un moment dat, arătându-ți cum ar trebui să (re)acționezi într-o situație asemănătoare.
Și eu am trecut prin așa ceva, doar că datele problemei erau diferite. Mereu vor fi, pentru fiecare dintre noi.
Ce s-a hotărât să facă A., așadar:
- Va accepta ajutorul oferit de cei din jur. Mai ales că există, nu toate mamele și soacrele iau din timpul lor pentru noi, dar multe dintre ele o fac. Vin sărbătorile, cu atât mai mult perioada următoare va fi sensibilă, dar poate fi trecută destul de ușor dacă suntem un pic atenți. Am povestit amândouă despre risipă și mâncare cu care nu mai știi ce să faci, și starea de rău atunci când se fac excese, care numai cu sărbătorile fericite nu se potrivește. Dacă mamei ei îi face plăcere să gătească pentru ei, de ce să îi răpești această plăcere? Dacă soacra vrea să îți trimită răcituri, fie și pentru că ea consideră că nu le faci la fel de bune pentru fiul ei, nu e mai simplu să spui mulțumesc și să le accepți, decât să refuzi, mândră, și să le faci chiar tu?
- Vor face o frugality month. Știa de la mine de idee, am descris-o pe larg la un moment dat, i-am spus frugality și nu super frugality pentru că e destul de greu să te restrângi la maxim cu 2 copii, dar să facă un efort pentru a cheltui la minim în ianuarie cel puțin, imediat după ce Moș Crăciun a trecut pe la copii atât la ei acasă, cât și în casele bunicilor, mătușilor sau prietenilor și ai ceva mâncare rămasă de la sărbători, cel puțin la începutul lunii, nu e foarte dificil,
- Va planifica mai atent cheltuielile, chiar dacă nu va opta pentru notarea tuturor, pentru că e mai greu de gestionat în 4. Va avea însă 5 categorii mari de cheltuieli și va face tot posibilul să nu depășească sumele alocate pentru fiecare. Au stabilit și responsabilități – 3 ale ei și 2 ale lui, pentru a gestiona mai ușor (mi s-a părut super ideea, a lui A. a fost, pornind de la faptul că de obicei ea se ocupă de cumpărăturile alimentare și de igienă, de cheltuielile legate de copii și de haine parcă, în timp ce el este responsabil de facturile lunare și partea de distracție – vacanțe și timp liber în rest),
- Va pune 5% din venituri deocamdată, că nu stau prea bine și au de returnat bani pe la prieteni,
- Va trage câteva concluzii pentru viitor din toată povestea. Mereu toamna se întâmplă acest lucru, când încep fetele să răcească și cresc cheltuielile, e clar că au mare nevoie de o rezervă, dar și de un pic de planificare – ce va include de acum înainte și hăinuțele și orice altceva ar putea fi planificat și chiar evitat ca și cheltuială
Am analizat împreună și alte posibilități, am eliminat o parte dintre ele (veniturile suplimentare ies pentru moment din discuție) și am rămas pe acestea cinci care, repet, se potrivesc unei situații pe care am încercat să o descriu cât mai exact, pentru ca oricine își propune același lucru să găsească atât idei, cât și un mod de a înțelege lucrurile.
Tu ai trecut peste asemenea perioade? Ce a funcționat în cazul tău? Ce crezi că ar putea face în plus A. pentru a depăși această perioadă financiară dificilă?
o femeie says
mi se pare f. buna ideea de a nu refuza ajutorul familiei in caz de nevoie: o bunica sa vina sa ajute pt o sapt. salveaza si zilele de concediu fara plata, si permite un meniu sanatos pt recuperarea familiei, si liniste si odihna. Eu nu am apelat la asta cand a fost cazul – si uneori ma intreb daca nu ar fi fost mult mai usor.
mari says
miere de tei in loc de medicamente, ceai de ceapa, richiche cu miere, ceai de lamaie
o femeie says
As mai adauga ceai de cimbrisor pt tuse, vin fiert preventiv pt adulti, frectii, scazut temp. in dormitor, supa de gaina etc. si salate si cruditati la fiecare masa, ca preventie.
Elena fr says
O raceala trece in 7 zile fara medicamente si intr-o saptamina fara! Si eu zic ca o femeie, primul reflex n-ar trebui sa fie mersul la farmacie.
Elena fr says
Si as mai adauga ca am citit de curind ca vazind atitea reclame cu „consultati un doctor” oamenii si-au pierdut autonomia si se simt incompetenti cind e vorba de boli (usoare, nu vorbesc aici de lucruri grave) si se duc rapid la doctor si la farmacie in loc sa se bazeze pe bunul simt.
Delia says
Elena Fr, te contrazic! Mai bine sa te vada un doctor, sa te consulte, sa iti dea reteta compensata/gratuita (economii la buget) decat sa sari direct la farmacie si sa iei ce doreste farmacistul sa-ti vanda. Eu am avut copil in insuficienta respiratorie acuta de la o banala raceala, am crezut ca moare sub ochii mei :(((
o femeie says
a, si inca o remarca. Eu as taia din facturi pana restabilim situatia financiara. Adica renuntat la masina pt cateva luni, renuntat la cablu, renuntat la unele mobile (se poate sta pe cartela) etc.
Elena fr says
Eu, care acum debarasez casa de lucruri, as mai adauga sa vinda ce le prisoseste.
Sau sa le daruiasca, pentru ca sunt convinsa ca atunci cind daruiesti…primesti si tu, din alta parte.
o femeie says
oo, Elena, confirm, asa frumos le aranjeaza Dumnezeu …
Delia says
Mai degraba renuntat la nunti si botezuri :))) Masina nu este un lux, ci o necesitate (nu stiu de ce multi o vad altfel). Mai ale cand ai copii mici si drumuri multe o masina te scuteste de statul in frig dupa autobuze sau, mai rau, plata taxiurilor.
Dana says
Pentru noi masina(masinile de fapt) ne costa destul de mult, dar sunt o necesitate. Sotul meu e independent si fara camioneta nu ar avea cum sa munceasca(sa care scule, materiale, sa se deplaseze saptamanal sau zilnic uneori in alta locatie), iar eu muncesc la 20 km de casa; nu e asa departe, dar fara masina as fi in autobuz si tamvai cel putin o ora jumatate (dus, si la fel la intors) plus vreo 2 km pe jos. Ceea ce chiar nu e o chestie de facut zilnic, cu doi copii mici care ma asteapta seara acasa sau deseori sa ii iau de la scoala . Am avut perioade cand a fost un moft masina, dar acum chiar nu e. Ah, suntem la a cincea masina in 5 ani (toate mana a doua) si din experienta spun ca cu cat e mai ieftina masina, cu atat mai multe probleme si bani cheltuiti pe reparatii si stres.
o femeie says
Eu o consider ca e o cheltuiala pt ca urmaresc cifrele vecinilor si rudelor si colegilor: cunosc unii care dau pe an echivalentul meu la rata imobiliara! ( si asta la rata masina + caso + service-uri + benzina).
Exista alternativa la masina. Noi am ales sa ne mutam langa scoala, aproape de un mijloc in comun sa ma duca direct la serviciu, tocmai pt a fi usor pt copil si noi. Cand am cumparat locuinta m cantarit mult asta, si calculat: la 5-10 km in plus as fi putut gasi un imobil mai mare si cu pret mai mic dar sa imi ramana diferenta de bani de o masina noua si scumpa, dar asta duce la timpi pierduti in trafic plus cheltuiala pe termen lung.
Inca un lucru ce musai sa il scriu: mersul pe jos nu e timp pierdut, e sanatate castigata: e circulatie periferica, e adaptare termica sau vitamina D etc. e garantia sanatatii.
Am coleg ce a ales sa se mute langa job. Plateste cu 30% in plus la chirie dar a zis ca are atata liniste ca mananca la pranz acasa, ajunge in 10min. etc. Si altul care acum cauta sa se mute langa job. Si daca ar fi sa imi schimb jobul sau cand isi schimba copilul scoala, ma voi muta fara nicio ezitare: timpul si linistea e mai important ca orice.
Elena fr says
Eu cred ca depinde de la caz la caz .Noi stam linga scoala, dar drumurile nu sunt numai la şcoala. Cand a fost poluare acum doua saptamini transportul in comun a fost gratuit. Asa ca am zis sa profit sa duc copilul la scoala de muzica cu autobuzul. M-am uitat sa vad traseul si mi-ar fi luat o ora incolo,alta ora inapoi,cu mult mers pe jos . Pe poluare mersul pe jos pe trotuar nu ar fi fost cel mai sanatos. Am preferat sa iau masina cu care fac 10-15 minute. Masina e luata acum 10 ani de ocazie, fac un plin abia la doua luni si tocmai a trecut cu bine controlul tehnic pe 2 ani, ma costa 15 euro pe luna asigurarea. La mecanic merge extrem de rar.
Deci sunt cazuri si cazuri, daca ne-am muta dupa serviciul sotului ,copiii mari, care iau transportul in comun, ar fi f prost plasaţi .
o femeie says
mai, voi cu masina aia aveti mare noroc, ca vecinii si colegii ( si nu doar un caz) au mers prin service)uri de cateva ori in ultimile luni, iar costurile sunt uriase ( plus juma de zi de la munca fara plata etc). Nu doar unul din ei a facut calculele anuale ( rata la masina, asigurare, benzina, service-uri, spalat, produse, parcare, amenzi parcare/viteza etc etc) si m-a ingrozit: aceleasi costuri le am eu anual cu locuinta. Diferenta e ca eu peste 5 ani daca vand locuinta am sanse sa recuperez toti banii, el cu masina nu.
Nu e usot de gasit echilibrul, dar eu l-am gasit mereu. Si multi altii, nu sunt singura. ( eu ma refeream la mersul pe jos pana la scoala, pana in parcul unde ne intalnim cu colegii de scoala dupa ore, pana la colegii de clasa – sunt o gasca care stau toti in raza a cateva sute de metri de scoala, ne vizitam mai ales acu iarna cand acasa am tampi etc).
Casa, masina sunt niste obiecte, acestea e musai de aliniat dupa om, nu omul dupa ele. Timpul si sanatatea si linistea si fericirea personala sunt mult mai importante.
Hai La multi ani! ne vorbim la anul!
Elena fr says
Vacanta placuta la plaja! De fapt cu maşina pentru ca o folosesc puţin am asigurarea la minim, nu consum nici benzina multa ,se uzeaza mai puţin, riscuri de amenda nu am, iar parcările sunt gratis, ca de obicei merg la scoala de muzica sau la supermarket. Dar trebuie sa recunosc ca pentru restul… exista masina soţului, cu asigurare, benzina si service incluse iar de mers la service o face in zilele in care lucreaza de acasa.
o femeie says
asta conteaza enorm. Ma uit la colegul din fata care are 2 masini si el le face pe amandoua, cred ca in fiecare luna are zi in care e cu „masinile” pe undeva. A mai avut si ghinion sa ii o botzeasca unul in fata casei si iar drumuri la politie, asigurari, service…
Dana says
Aici e f.f.scump sa duci masina in service, minim 50€/ora si nici nu sunt neaparat buni in meserie. Asa ca in ultimii ani ne-am tot orientat si cautat, si acum sotul meu e amic destul de bun cu un mecanic roman f.bun in meseria lui; iar cand avem probleme(mai rar spre deloc in ultima vreme, slava Domnului) il suna si face cum face si ne strecoara in programul lui f.incarcat (ajuta si statul asta la baut al barbatilor :)))) ) si il platim la negru (si cerinta lui e decenta).