Săptămâna trecută am avut musafiri la cină și m-am gândit că nu ar fi deloc rău să pregătesc în vasul tajine carnea de struț primită la testare din partea Buzzstore, o campanie despre care am povestit și în care m-am bucurat că am fost selectată pentru că… eram curioasă în privința acestui tip de carne.
Știu că este foarte sănătoasă carnea de struț (având mai puține calorii, colesterol și grăsimi față de carnea obișnuită), o mai gustasem în urmă cu mulți ani și îmi aminteam doar că era diferită, mai consistentă parcă decât carnea de vită, dar per total îmi plăcuse.
Impresia generală despre carnea de struț a rămas aceeași, iar masa a fost una simplă, exact pe gustul meu și, spre bucuria mea, dar și a tuturor. M-am convins odată în plus – apropo de ceea ce povesteam despre mesele cu musafiri, că cea mai bună soluție, chiar și atunci cand nu suntem doar noi 2 la masă, este să le adaptezi la cea ce ești.
Poate că nu o să-mi iasă vreodată platoul perfect de aperitiv, dar acesta nici nu este pentru mine… și atunci cel mai bine este să mă concentrez pe lucrurile care îmi plac :).
Revenind la tajina mea cu carne de struț, rețeta a fost adaptată pornind de la rețeta de gulaș de struț de pe punga în care se afla carnea respectivă și a semănat chiar bine cu acest preparat.
Mi-a plăcut mult ideea de a trece rețeta pe pungă, a fost la îndemână și am putut să mă orientez (deși am făcut preparatul, în mare, cum îl fac de obicei). Așa arăta punga cu rețetă primită, a venit congelată, frumos ambalat într-o gentuță termoizolantă, iar eu am decongelat carnea lăsând-o peste noapte în frigider, exact cum scria în indicații:
Am făcut-o evident în vasul tajine cu care eu mă împac foarte bine – pe acesta îl am eu.
Ingredientele folosite pentru tajina cu carne de struț
- 500 de grame de gulaș de struț, gata porționat,
- 2 cepe medii (am avut roșii),
- 300 de grame de ciuperci, tăiate mărunt,
- 3 cartofi (cam 500 de grame), feliați,
- o mână de legume congelate,
- 2 căni de suc de roșii (le-am uitat când am făcut poza),
- 2-3 lingurițe de ulei,
- condimente: sare, piper, turmeric (pe acesta îl pun oriunde cred că merge), este cel luat de pe iHerb,
Preparare
Am pus pe fundul vasului cam 2 lingurițe de ulei și am împăștiat ceapa, pe care am strâns-o în prealabil între mâini cu un pic de sare (uneori o tai mărunt, dar cepele pe care le-am avut erau din cele lungi și înguste și mi-a plăcut mai mult așa):
Am adăugat carnea și celelalte condimente + încă un pic de sare. Sunt multe rețete în care carnea este prăjită în prealabil chiar în vas, mie nu îmi place în mod deosebit și, în plus, cum vasul stă pe foc relativ mult, carnea nu va rămâne rumenită. Eu am respectat mereu, în mare, indicațiile din instrucțiunile primite cu vasul și acolo nu scria nimic de prăjire:
Am mestecat foarte puțin, cât să mai intre și ceapa printre carne, dar în principiu ea rămâne ca prim strat. Iar uleiul trebuie să fie pe fundul vasului, pentru a nu se lipi (unele preparate lipesc un pic, dar se curăță ff ușor).
Am adăugat apoi legumele, în straturi. Principiul este că cele ce fierb mai greu trebuie să fie mai jos, eu le pun în funcție de inspirație. Poza e cea dinaitea ciupercilor, am pus-o așa pentru că era mai colorată. Ideea e să pui legumele straturi-straturi:
După legume am pus sucul de roșii (iar nu am pozat, dar l-am turnat deasupra, pur și simplu). Am pus vasul pe foc cu capac și l-am lăsat destul de mult (cam 3 ore cred). Carnea de struț este destul de tare, seamănă și din acest punct de vedere cu cea de vită. Adică a trebuit să fierb serios la ea, o tajină cu pui o las cam o oră și jumătate.
Ce îmi place mie la acest vas (cred că am mai spus-o), este faptul că nu trebuie să stai pe lângă el sau să îi duci grija. Eu lucrez de acasă 50% din timp sau chiar mai mult, așa că dimineață, după ce îmi beau cafeaua/iau micul dejun, îl pot monta și apoi revin peste o oră sau chiar mai mult să văd ce mai face. Nu se prinde, nu scoate fum, gătește extrem de încet, începând cu straturile de jos.
E drept că focul trebuie să fie extrem de mic (cel mai mic de pe aragaz + o protecție folosesc eu). Dar e super să petreci doar 10-15 minute să cureți niște legume și apoi să îți pui mâncarea în farfurie.
Apropo de mâncarea în farfurie, produsul final a arătat ca mai jos. Culoarea a fost mai către maro de la carne cred, de obicei este un pic altfel (poate pun și rețeta viitoarei tajine și trebuie să mai caut poze, pentru că mai am). Am avut și o afinată făcută în casă și apă minerală pentru cine a vrut, a fost ceva ad-hoc, nu am avut o ocazie specială.
A avut succes, s-a mâncat aproape toată în seara respectivă. A rămas foarte puțin și, așa cum fac de multe ori, am făcut un pilaf dintr-o ceșcuță de orez, câteva ciuperci și o ceapă mică, iar a doua zi le-am mâncat împreună, rezultând un fel de prânz asiatic (sau așa mi s-a părut mie). Combinația poate că nu a fost cea mai reușită, dar nouă ne-a plăcut:
Pentru a recapitula rețeta:
- 500 de grame de gulaș de struț, gata porționat,
- 2 cepe medii (am avut roșii),
- 300 de grame de ciuperci, tăiate mărunt,
- 3 cartofi (cam 500 de grame), feliați,
- o mână de legume congelate,
- 2 căni de suc de roșii (le-am uitat când am făcut poza),
- 2-3 lingurițe de ulei,
- condimente: sare, piper, turmeric
- Se pun toate în vasul tajin, feliate și în ordinea următoare:
- ceapă
- carne
- condimente
- legume
- suc de roșii
- Poftă buna!
Carnea de struț este primită de la Gourmet de struț, în cadrul unei campanii de testare Buzzstore. Aceștia organizează periodic campanii de testare pentru diferite produse (au avut de la aspiratoare la detergent de spălat vase sau rufe și până la telefoane, creme, diverse produse alimentare, etc), iar pentru a te înscrie ai nevoie de un cont pe care îl poți face cu această invitație.
Poftă bună la gulaș de struț la tajine!
Tu ai mâncat vreodată carne de struț?
o femeie says
carne de strut a mancat o singura data, undeva la munte (zona Rasnov ) intr-o ferma/restaurant de struti. De cumparat nu am cumparat, suntem in perioada cand luam ratze si gashte 🙂
Mihaela says
Arata foarte bine!Eu nu am mancat niciodata carne de strut.
Iulia says
Seamana cu cea de vita, oarecum.
Mi se pare totusi destul de scumpa….
Mihaela says
unde se gaseste de cumparat ca as incerca?
Iulia says
Este la sfarsitul articolului trecut site-ul. Daca vrei sa cumperi, sa imi scrii, ca am un voucher de 15%. Tot scumpa este, dar e un pic mai bine…
Mihaela says
vad ca este numai pentru Bucuresti si zonele limitrofe!
Elena fr says
Ce pofta mi se face! Bravo, tare bine arata!
N-am mancat niciodata carne de struţ.
Apropo de calit carnea in prealabil, Jamie Oliver zicea ca la boeuf bourguignon el a facut si cu carne călită, si cu necalita, gustul e identic, asa ca nu se mai complica.
Claudia says
Eh…raman cu pofta :))) Arata super dar nu cred ca apuc eu sa gatesc carne de strut asa ca trag cu ochiul la tine de data asta 🙂
Antoaneta says
Carne de strut nu am mancat pana acum.
Ma faci curioasa!
Iulia says
Antoaneta, si eu am fost, desi mai mancasem :)… e destul de aproape ca gust de cea de vita, dar si ca si consistenta. Si cred ca a fost selectata din parti diferite ale strutului, pentru ca in general era frageda (dupa ce am fiert-o bine), dar am nimerit si cateva bucati mai atoase.
Geta says
N-am mâncat niciodată carne de struţ. Iulia dragă, mi-a plăcut foarte mult cum ai prezentat reţeta de tajine cu carne de struţ ! Felicitări !
Ioneasca says
Vai.. strut! 😊 cred ca o sa mananc doar daca nu stiu ce am in farfurie.
Eu gatesc de foarte multi ani la vasul roman si sunt la fel de incantata ca tine de tajina. Friptura iese nemaipomenit, tot asa, la foc molcom, nu ai cum sa dai rateu. Am si avut bafta, am acelasi vas de vreo 13 ani. Zic am avut bafta pt ca prietene de-ale mele nu au apucat sa le foloseasca decat cateva luni, dupa care au cedat vasele.
Elena fr says
O , Ioneasco, in sfirsit cineva la fel de fericit de vasul roman. Al meu cred ca are vreo 15 ani si il folosesc cu mare spor. Mai ales duminica, pun friptura la foc mic ,plecam, cind venim e gata : buna si frageda.
Ioneasca says
Vai, da’ nici nu imi mai imaginez acum cum ar fi fara.. exact, asta-i frumusetea, iti vezi de treburi linistit, nu se prinde, si gustul.. nu am mancat friptura mai buna 😅
Recomandare de duminica: mr. Selfridge, a inceput pe happy. Duminica la 20. 3 episoade parca
Cristina says
chiar nu am incercat niciodata carnea de strut si cred ca nici nu am vazut prin magazinele in care imi fac eu cumparaturile. Ori n-am stiut eu unde sa caut. Chiar m-ai facut curioasa sa vad ce gust are.
Iulia says
Cristina, nici eu nu am vazut. Am mancat in strainatate in urma cu multi ani, nici nu-mi mai aminteam prea bine ce gust avea, iar acum am vazut aceasta campanie de testare care m-a atras. E diferita, a carne de vita aduce.
Cred ca se comercializeaza doar online, sunt aceste ferme de strut care cred ca apar din ce in ce mai multe. Mie mi-au facut o impresie foarte placuta, la firma asta cu site-ul struti.ro, s-au purtat impecabil, au trimis produsul extrem de atent ambalat si din toate amanuntele s-a vazut o grija pe care am apreciat-o. Dar, evident, e scumpa carnea de strut.