E marți și o vreme nu foarte prietenoasă, dar pe mine cel puțin articolul pe care îl public astăzi, un guest post al Anei Matei despre călătoriile în Europa cu bani puțini – m-a făcut să visez. La zile însorite și la vacanțe, la locuri unde sper și eu să ajung la un moment dat. Sper să aibă și asupra ta același efect :).
În plus, Ana are ca pasiune fotografia, având și unul dintre cele mai populare conturi Instagram de pe .ro cel puțin, îi mulțumesc că mi-a încredințat aceste imagini minunate – dar și pentru întregul articol, la care sunt sigură că mă voi întoarce de multe ori.
Recomandări pentru a economisi bani și timp în excursiile prin Europa, astfel încât să poți călători mai mult
Dacă îți dorești să călătorești, adică să ai mai mult de două vacanțe pe an, și nu știi cum să-ți împarți timpul și bugetul, atunci recomandările de mai jos te pot ajuta să economisești timp și bani în călătoriile prin Europa.
Prima recomandare pentru a călători tot anul este să îți aloci o perioadă de cel puțin 6 luni în care să economisești pentru acest obiectiv. Fără un buget pus deoparte în acest scop, vei considera că alte lucruri (poate mai puțin importante) ar trebui să aibă prioritate și așa nu vei ajunge să călătorești pe cât de mult îți dorești.
Dacă ai deja economii, atunci recomandarea este să uiți de vacanțe și să începi să te gândești la călătorii. Există o diferență mare între cele două, mai ales la nivel de cheltuieli și timp. Cu toții avem 21 de zile lucrătoare libere, așa că organizarea și optimizarea timpului sunt la fel de importante ca bugetul de călătorii.
Dacă ai stabilit că îți dorești să vezi lumea, atunci este necesar să-ți planifici destinațiile pentru anul viitor din timp, de preferat cu 3 luni înainte de începerea anului nou, astfel încât să poți beneficia de cele mai bune oferte pentru ele.
Sfaturi pentru călătorii mai ieftine prin Europa
În 2016, am făcut 10 călătorii (până acum) și am adunat câteva sfaturi și recomandări pe care mi-ar fi plăcut să le știu de la începutul anului, astfel încât să fi economisit mai mult din bugetul anual de călătorii.
- Stabilește un buget anual de călătorii și optimizează-l
- Stabilește niște limite pentru fiecare tip de cheltuială
Exemple: Nu voi da mai mult de 50Euro pe o noapte de cazare. / Nu voi da mai mult de 80Euro pe un bilet de avion.
- Mergi în extra sezon, dar ai grijă să verifici vremea. Alternativ, planifică să mergi la început sau la sfârșit de sezon, atunci când orașele Europei nu sunt pline de turiști, iar prețurile sunt mai mici.
Exemple:
– Mergi la Roma în extra sezon. Am mers în ianuarie și da, am putut să mănânc gelato.
– Mergi în Lisabona la început de sezon. Am mers în iunie și m-am bronzat la 22 de grade.
- Caută bugetele necesare călătoriei într-o anumită destinație pe bloguri de travel. Te vor ajuta să ai o referință pentru comparație cu ofertele de pe piață.
- Stabilește un buget zilnic de cheltuit într-o călătorie și încearcă să-l respecți. În timpul călătoriei, ai grijă să-ți notezi cheltuielile într-un carnet sau să-ți faci o notiță pe smartphone. Nu uita să verifici totalul la sfârșitul fiecărei zi. Dacă depășești bugetul într-o anumită zi, vezi cum poți compensa în următoarele zile din călătorie.
- Organizează-ți călătoriile din timp și în detaliu
- Planifică din timp, cu 2-3 luni înainte. Cel mai bine este cu 6 luni înainte, însă depinde de fiecare și mai întotdeauna și de buget. Oricum, înaine cu 2-3 luni este mereu mai ieftin.
- Include cel puțin un weekend în fiecare călătorie. Pentru că timpul de concediu este limitat, iar tu îți dorești să călătorești cât mai mult, trebuie să te preocupi constant de optimizarea zilelor de concediu. Partea mai puțin plăcută la această tactică este că uneori vei plăti mai mult pentru aceeași călătorie, chiar și în aceeași perioadă, doar pentru că alegi weekend-ul. Așadar, rămâne la alegerea fiecăruia, în funcție de ce își dorește mai mult.
*Din experiențele personale, pot să spun că planificarea ajută și cu 2 luni înainte, iar că eu nu plec într-o călătorie fără să includ măcar un weekend. Altfel nici nu aveam cum să merg în 10 călătorii în acest an (până acum), din care 6 internaționale.
- Alege city breaks de 4 zile, însă doar după ce te informezi foarte bine despre destinația pe care vrei s-o vizitezi.
Exemple:
– Am vizitat Roma în numai 4 zile, însă mi-am dat seama abia mai târziu că timpul necesar pentru vizitarea orașului era de min. 6 zile, cel puțin pentru mine. Așadar, un city break nu era potrivit pentru această destinație. Bineînțeles, depinde de fiecare persoană în parte, așa că s-ar putea ca 3 zile în Roma să fie suficiente pentru anumiți turiști.
– Am petrecut 5 zile în Berlin, însă mi s-a părut cam mult – 4 zile erau suficiente pentru mine. Da, fiecare zi contează, atunci când vrei să savurezi anumite destinații, iar pe altele doar să le treci în revistă. Plus că fiecare zi se scade din zilele de concediu.
- Caută și atracțiile gratuite dintr-o destinație
- Filtrează călătoriile în funcție de preferințele tale, nu de recomandările Google.
Sunt multe obiective turistice interesante în orașele Europei, însă cum timpul nu-i niciodată suficient, este important să alegi bine ce vrei tu să vezi, nu neapărat ce găsești la o căutare pe Google. Filtrează și editează-ți lista cu locuri de vizitat, înainte de fiecare călătorie.
- Caută atracțiile gratuite dintr-o destinație
Exemple:
- Terasa Nemo este unul dintre cele mai frumoase locuri de lenevit în Amsterdam, mai ales după o zi întreagă de bătut orașul la pas. Poți să-ți iei un suc de la bar, însă nu-i obligatoriu. Trage-ți un scaun și admiră apusul peste oraș. Nu te costă nimic și nici nu-i trecută ca obiectiv în vreun ghid turistic.
- În Lisabona, plimbările pe străzi sunt minunate datorită arhitecturii fascinante. Ca urmare, am vizitat doar un singur muzeu, cel dedicat Azulejos (plăci de ceramică colorate, folosite în decorarea fațadelor și interioarelor), pentru că nu mă încumetam să intru undeva pe o vreme așa de faină.
- Tururi gratuite există în foarte multe orașe din Europa. Într-adevăr, la sfârșit de tur poți face o mică donație, în funcție de cât de mult ți-a plăcut turul, însă costul va fi mic în comparație cu vizitarea unui muzeu de artă. Bineînțeles, un tur gratuit al orașului nu poate înlocui o vizită la un muzeu de artă pentru anumiți oameni, foarte pasionați de pictură și arte.
- Parcurile sunt mai mereu gratuite, iar ele te vor învăța cele mai multe lucruri despre locuitorii orașului, așa că recomandarea mea este să nu le ocolești.
Exemple:
- Djurgården este una dintre cele mai frumoase insule din Stockholm, iar accesul în parc este gratuit.
- Sunt și parcuri în care trebuie să plătești bilet de intrare, așa cum este minunatul Park Güell din Barcelona, însă costul lui este modic față de prețul muzeelor din oraș (cele mai mari prețuri la muzee din Europa, cel puțin din ce am vizitat eu până acum).
- Caută zilele cu intrare gratuită la muzee. Multe muzee din Europa au zile cu intrare gratuită, așadar nu uita să-ți planifici vizitele și în funcție de acest aspect. Bineînțeles, nu se poate tot timpul, dar uneori ajută să economisești din bugetul de călătorie.
- Experiențe culinare locale la prețuri mai mici
- A mânca în locurile frecventate de localnici este întotdeauna o idee bună. În primul rând, mâncarea este mai aproape de cea tradițională pentru destinație. Al doilea beneficiu este prețul, întotdeauna mai mic. Sigur, vor fi situații în care locurile frecventate de localnici vor fi departe de obiectivele turistice, însă nu strică să vizitezi câteva.
Exemplu: La Renella din Roma, o pizzerie foarte bună, frecventată de localnici, unde prețurile sunt foarte mici.
- Încearcă supermarket-ul local. Este o experiență interesantă, eu fiind mereu curioasă să văd cum trăiesc alte popoare și ce pun pe raftul unui supermarket. Gama de produse diferă destul de mult de cea de la noi, iar vizita la un supermarket local va fi mult mai prietenoasă cu bugetul tău de călătorie.
Exemplu: În Amsterdam, am avut un șoc cultural pentru că supermarket-urile lor adăpostesc câteva zeci de feluri de salate, gata preparate, doar să le iei de pe raft și să le servești într-un parc sau pe o barcă. M-a suprins să văd pereți de 10m lungime tapetați cu salate și alte tipuri de mâncare sănătoasă to go.
- Nu mânca niciodată în apropiere de obiective turistice, dacă vrei să economisești, dar mai ales să eviți capcanele pentru turiști.
- Încearcă Street Food! Pentru experiențe culinare inedite, eu încerc mereu să gust din street food.
Exemple: clătitele din Paris, sandvișurile cu hering din Amsterdam, gelato în Roma, fish kebab lângă podul Galata din Istanbul.
- Evită cheltuielile inutile pe cazare și transport local
- Poți rezerva prin AirBnb o cameră, o garsonieră sau un apartament și va fi aproape mereu mai ieftin decât un hotel rezervat pe booking.com. Plus că vei avea ocazia să vezi cum trăiesc localnicii, cum își amenajează casele și vei înțelege puțin mai mult despre destinația vizitată.
Am stat de 2 ori prin AirBnb, în Amsterdam și Stockholm, iar acest tip de cazare îmi place din ce în ce mai mult. Am fost primiți foarte bine de ambele dăți, așadar voi încerca să rezerv cât mai mult prin ei.
- Cumpără mereu abonament pentru transport local. Este mereu mai ieftin, mai ales dacă alegi toate mijloacele de transport. Mereu am găsit abonamente, fie de 3 zile (Stockholm), fie de 5 (Barcelona), fie de 7 zile (Paris); variază în funcție de destinație, însă mereu vei economisi timp și bani cu ele. Mai jos ai o imagine surprinsă într-una dintre stațiile de tramvai din Istanbul, aceste călătorii fiind o experiență în sine, pe care o recomand oricui și care merge mult dincolo de economisirea banilor 🙂
- Mergi cu prietenii în călătorii (ori de câte ori se poate). Este mai dificil de organizat, ținând cont că fiecare are un program, anumite perioade preferate, însă dacă se aliniază lucrurile, este o metodă bună de a economisi, îndeosebi în destinațiile în care este nevoie absolută să închiriezi o mașină.
Exemplu: În Sicilia, ajută să închiriezi o mașină cu încă 2 prieteni, îndeosebi pentru că nu te poți baza pe mijloacele de transport în comun. Cu siguranță vei economisi bani cu benzina (deși nu este mult mai scumpă decât la noi), dar mai ales la costul de închiriere.
__________
Acestea sunt câteva dintre recomandările mele pentru călătorii mai ieftine în Europa, multe fiind învățăminte trase din greșelile făcute în călătoriile mele din acest an.
Sper să vă ajute să economisiți și să călătoriți mai mult!
A, și mi-ar plăcea mult să aflu și trucurile voastre pentru a călători mai ieftin, în Europa și nu numai 🙂
Ana
Delia says
Super fain si util topicul!!! Il salvez si-l voi studia pe indelete cu al meu sot, caci si-asa trebuie sa ne planificam concediul de anul viitor (el vrea, eu nu prea).
Iulia, multumesc ca ai adus-o in lumina pe Ana, este un castig personal blogul ei!
Iulia says
Delia, ma bucur mult ca iti place!
Articolul trebuie intr-adevar luat pe indelete atunci cand ai nevoie, Ana m-a surprins cu cat de mult a reusit sa calatoreasca intr-un singur an, gasind atat timpul, cat si resursele financiare necesare.
Si ma bucur mult sa gazduiesc acest guest post :).
Ana says
Multumesc mult pentru aprecieri. Sper sa ajute mai mult in viitor, atunci cand voi reusi sa urc pe blog si toate bugetele de calatorii. 😊
o femeie says
Minunate sfaturile! Iar pozele Anei sunt minunate, am intrat un pic pe instagram si ….
Si eu le aplic si vazui ca ajunge si o regula nerespectata si cheltuielile sar cu 50-100 euro de concedii.
As adauga inca 2 reguli invatate in ultimii ani:
– sandvishuri si sticla de apa. Chiar si pe avion/aeroport salveaza bani frumosi (bine,eu sunt alergica, deci nu pot manca orice).
– gasit prieteni cu aceleasi preocupari. E imposibil de unu singur de gasit si verificat toate ofertele (ca da, oferte la avion, promotii la cazare etc apar des dar se termina in cateva ore) dar mailuri primesc de la prieteni cu super oferte.
Iulia says
Da, eu adaug mar la sandvis si sticla de apa. Despre prieteni spune si Ana, si eu cred ca impartirea unor cheltuieli e perfecta :).
Ana says
Multumesc mult. Da, am uitat de tips pentru avion. 🙂 De exemplu, am renuntat de multe ori la bagajul de cala pentru excursii de 4-5 zile si nu imi iau de mancare in avion. Cat despre prieteni, cu siguranta te pot ajuta sa economisesti atat prin info cu ofertele, dar mai ales in destinatiile care cer masina. Din pacate, mi s-a parut greu cu sincronizarea, dar poate voi avea mai mult noroc pe viitor. 🙂
Claudia says
Ei, nu toata lumea are 21 zile libere. Unii pot avea si mai mult :))) Bani sa se adune pentru a putra calatori. Cand mai ai si un copil… cheltuielile cresc.
Roma…. ce sase zile?! Cred ca nici un an nu ajunge ca sa o vizitezi. E superba!
Eu visez la o calatorie prin Europa cu masina. Sa plecam de aici si sa ajungem tocmai in sudul Italiei, cu opriri pe unde se poate. Un vis deocamdata 🙂
V.S. says
Eu inca n-am gasit o varianta de a cheltui mai putin pe calatorii, mai ales ca destinatiile alese nu sunt foarte vizitate: tot Nordul Europei, Siberia, Canada, Alaska, putin din Groenlanda, Australia. Restul, cu parere de rau, nu prea ma intereseaza sa le vizitez (imi lipseste curiozitatea locurilor prea populate). O calatorie catre Arctic sau Anctartida, de exemplu, ajunge pe la 7000 de euro de persoana (2-3 zile) si nu exista sezon sau extra-sezon, preturile sunt la fel. Inca ma gandesc la cum sa fac sa-mi permit asa ceva si nu gasesc pe nicaieri idei pentru buzunarul unui roman cu venit mediu. Un igloo din sticla in Finlanda costa cam 350-400 de euro pe noapte.
2 ani am tot incercat cu liste si oferte de tot felul sa ajung macar in unul din locurile mentionate, dar nu am reusit (in afara de mersul la o ferma de husky din Sudia). E prea scump in orice sezon si asa ajung urcand pe munti in vacante. Off, ma opresc, m-am plans prea mult. :))
o femeie says
Acestea sunt tips& tricks pt turism in orasele mari. In zonele rurale eu am plecat cu cortul si airbnb. Mai visez un tur al Frantei cu trenul: sunt bilete de 10 zile de aprox. 430 euro si eu pot cobori oriunde vreau si ramane cat vreau. Cica si Italia are tur din asta 🙂
Pt Canada si Alaska le poti face impreuna: zbori pana in Canada (daca iei din timp, cu 6-8 luni inainte gasesti zbor cu 600 euro dus intors) si acolo sa inchiriezi o masina / motocicleta / eventual cumperi una la mana 2a, cort, harti, mancare loco si go go go. Astept sa se scoata viza, zic 🙂
Dar pana acolo vreau sa bat in lung si lat muntii Romaniei si ai Germaniei. Doar sa mai creasca copila, zic, ca e in perioada comooodaaaa …. oare vreodata o incepe sa faca 2 pasi fara vaicareli?? 😀
Elena fr says
Vaicarerile se duc cu virsta. Am aici un exemplar care a facut km de mic, bate orasele pe jos de la un capat la altul. Alt exemplar care de cum intram intr-un muzeu , se lasa cu dureri de cap(care treceau la iesire), la mers cu dureri de picioare…acum km intregi fara sa cricneasca. Si in sfirsit la al 3-lea exemplar suntem la faza de vaicareli. Dar altfel tine la mers si interesat sa viziteze muzee, castele, biserici, etc. Acum mergem in vacanta si am prevazut multe excursii in natura, cea mica zice ca daca luam cu noi apa , n-o sa ne faca gura. Tocmai i-am luat ghete pentru excursii, ca sa o motivam.
Am citit ca daca mergi cu copiii in vizite prin orase, nu-i rau sa ai trotineta. Nu cred ca e o ide rea.
V.S. says
Noi facem trekking si hiking, nu mergem sa vizitam orase decat foarte rar si la zbor+cazare mai intra si echipament de iarna grea, echipament pe care acum nu-l avem, dar ne uitam din timp la ceva ce ar merge in Arctic. De obicei stam cam o luna pana batem pe jos o zona muntoasa/cu rezervatii/cu paduri, asa ca nu prea putem combina doua tari, ca n-avem timp si nici nu scurtam sau taiem din trasee decat daca se intampla ceva acolo, gen avalanse.
7000 de euro era zborul si cazarea in Antarctida, in rest stiu ca-s preturile mai jos. Dar nu foarte jos. :))
iuliaBe says
pt vizitat zone cum ar fi Valea Loirei, Valea Rihnului, Toscana (ahhhh Toscana :))) ) sau Provence, cortul e cea mai ieftina combinatie; bine daca nu ai alergie la cort 🙂 dar cum tot zic cunoscutilor din Ro reticenti la mersul cu cortul, toaletele si dusurile sunt mai curate decat la multe dintre hotelurile de 3 stele :); ca sa nu mai zic ca pt cei cu copii e mana cereasca socializarea pe care o pot face cu pustii de pe la alte corturi/caravane….
ahhh si se poate sta si in cabane daca se merge in campingurile de la mare, pt o familie cu 2-3 copii (mici) e mult mai ieftin si da iti tihneste si tie aperolul si cartea pe sezlong, ca oricum se duc si se zbenguie cu ceilalti copii in spatiile special amenajate si supravegheate
Elena fr says
Da, ahhh Toscana :)))
Mihaela Damaceanu says
Si eu aplic unele dintre ele. Spre exemplu la Paris am platit 50 euro pe camera, dar nu am stat central. Am luat abonament ce avea incluse si reduceri la vizitarea unor obiective si din hotel saream direct in metrou. De asemenea nu am fost in sezon, ci in februarie si tot a fost frumos, ca sa nu mai spun ca nu erau cozi la muzee. Super articol, revenim cu studiu serios. Cred ca ne-am intalnit cu Ana la GPeC, daca nu ma inseala memoria.
o femeie says
Paris in februarie si pt mine!! Coada la turnul Eiffel era de fix 5 persoane, pe cand de Craciun de 2 ore….
Si la Roma tot in februarie am fost. Si erau cozi…nici nu vreau sa imi imaginez cum e vara 🙂
Elena fr says
Din pacate noi nu prea aplicam mare lucru.
Vrem central, malul marii, etc. E fain sa faci doi pasi si sa fii aproape de orice . Cind am incercat mai departe, n-a fost asa placut. Dar de obicei nu mergem la hotel, atunci iesim totusi mai ieftin, plus ca avind bucatarie poti sa-ti prepari rapid mic dejun si cina.
Cum suntem 5 preturile de cazare sunt mari. Nu putem merge in extrasezon din cauza de copii. Decit daca mergem la mare in decembrie, tot extrasezon se cheama, dar am fost asa la Mont St Michel si ne-a batut vintul ingrozitor, plus toate restaurantele inchise ca e…extrasezon.
Nu avem nici buget zilnic, ca doar e vacanta si vrem sa ne simtim bine. Nu dam banii pe lucruri ci pe vizite, restaurante.
In general noi facem vara cam ce spune Claudia: luam masina si mergem spre Romania , cu opriri timp de 8-9-10 zile in diverse locuri, dar nu mai putin de 2 nopti intr-un loc, ca sa avem timp de vizitat.
Elena fr says
Cum zice Iulia, mie mi se pare fain in centru. Dar suntem diferiţi, am prieteni care preferă departe si iau metroul. Desi mie mi se pare fain simplul fapt de a te plimba aiurea pe strazi, fara obiective de vizitat. Dar am dat-o si in bara cu locatia centrala la Barcelona, unde in centrul vechi era urit si strîmt. In schimb la Venetia era superb sa stai intr-un cartier locuit de oameni de ai locului, pe marginea unui canal si sa poti sa te plimbi seara cand majoritatea turiştilor au plecat.
Iulia says
Eu merg pe ideea de a sta langa metrou, cu legatura directa spre centru, daca se poate. Pasul urmator e sa caut o varianta de transport cat mai avantajoasa, niciodata biletele individuale nu sunt OK ca si pret 🙂
Citesc mult inainte, pe Tripadvisor mi se par de exemplu importante la un hotel informatii despre cum este zona, daca are sau nu supermarketuri, metrou, etc.
La Viena am stat prost in centru (pe Mariahilferstrasse), pentru ca era foarte zgomot, in ciuda termopanelor. Am cerut si camera pe partea cealalta, a fost un pic mai bine, dar nu grozav. Am stat in schimb foarte bine in Sankt Marks, undeva spre periferie, dar cu acces extrem de usor spre centru.
Elena fr says
Am gresit, ma refeream la cealalta Iulia(Be)…scuza-ma.
La Viena am stat linga primarie, cartier linistit, dar la citeva minute de centru . Am fost la Viena de multe ori (daca as putea, cred ca acolo m-as muta), dar n-am ajuns pe Mariahilferstrasse decit in trecere cu masina.
Iulia says
Da, stiam ca te refereai la Iulia cealalta… Scuze ca am intervenit, sigur o sa vina si ea sa povesteasca :).
Elena fr says
Iulia, de ce sa iti ceri scuze? Doar si eu intervin mai mult in afara de subiect 🙂 Si e blogul tau, in plus.
iuliaBe says
apropo de Venetia un tips pt plimbarea pe canale 🙂 nu e nevoie de excursie speciala care costa o galagie de bani, se uita frumos dupa busurile maritime care leaga un colt al Venetiei de celalalt, se urca la unul dintre capete pt a prinde loc bun (si eventual si asezat ca tot traseul dureaza vreo 45 de min) de facut photo si se traverseaza astfel Canal Grande cu nici 5 euro in loc de 20-30/pers cat costa o astfel de plimbare; asigur pe toata lumea ca vederea e superba si dintr-un astfel de bus :))
Elena fr says
A, da, clar ca in vaporetto vezi cam la fel.
Dar noi ne-am fentat la mijloace de transport: am mers cu masina si am lasat-o intr-un parking unde am platit o avere. De acolo am luat bilete individuale la vaporetto pina la locul de cazare, care iar au costat mult. Am aflat mai tirziu ca parkingurile care sunt ceva mai departe sunt mult mai ieftine si ai autobuz pina la Venetia. Si ne-am interesat din timp , doaca am intrebat-o pe proprietara apartamentului. Tot o idee proasta au fost si restaurantele recomandate de ea.
La plecare am fost mai bine organizati: am luat in ziua dinaintea plecarii pe la ora 10 dimineata abonamente valabile 24 de ore, adica ne-am plimbat toata ziua respectiva cu vaporetto si a doua zi la ora 9 am plecat spre parking profitind inca de abonamente.
Sinziana says
As mai adauga si: daca vrei sa vizitezi muzee, intereseaza-te cand este intrarea gratuita (la unele e Luni sau Duminica, o data pe luna) si nu uita carnetul de student/pensionar acasa.
Cumpara-ti bilete pentru intrarea la diferite obiective turistice / tururi din timp (se poate online), deseori e mult mai ieftin asa decat sa o faci la fata locului.
De exemplu, noi ne pregatim sa mergem in Japonia si am cumparat deja abonamentele de transport – e imposibil sa o faci odata ajuns pe teritoriul Japoniei.
Elena fr says
Cu muzeele ai dreptate Sinziana.
Dar nu stiu daca v-am povestit aici cum am mers noi tantosi la Versailles cu bilete cumparate pe internet, uitindu-ne de sus la coada formata din sute de turisti. Si cind am intrebat unde e intrarea pentru cei cu bilete, ne-au aratat capatul acelei cozi. Toti aveau bilete 🙂
Am mai patit asta si la citeva expozitii temporare la muzee in Paris, dar coada nu era asa mare si de cele mai multe ori ne-au lasat cale libera pina direct in fata, ca eram cu copil dupa noi.
Ana says
Sinziana, cred ca am zis pe undeva si despre intrari gratuite la muzee, dar am uitat sa zic ca ajuta destul de mult o rezervare online. Am scapat de multe cozi asa.:) Imi doresc mult sa ajung in Japonia, insa mi-e destul de greu sa stau „linistita” niste luni, astfel incat sa am suficiente zile libere (cam 10 am calculat eu).Tu cat ti-ai propus sa stai?
Sinziana says
Ana, voi sta doua saptamani in Japonia si ne-am propus sa ne plimbam putin cat suntem acolo. 🙂
iuliaBe says
– eu as mai adauga (pe fuga)
– nu totdeauna camerele la 50 de Euro sunt cele mai ok – la Paris, Londra sau Barca de banii astia stai cam la cuca macaii si ajungi sa dai o gramada pe transport (fara a mai pune la socoteala si timpul pierdut); noi preferam central, e un pic mai scump insa facand un calcul tot ajung mai ieftin decat daca as plati transport pt 2 pers (chiar si cu pass), plus ca dupa o zi de colindat, ma pot retrage pt un dus si un 30 de min de relaxare si apoi sa ies iar afara seara, fara sa pierd 1 ora pe drum dinspre centru catre hotel si inapoi;
– nu in toate orasele se merita datul banilor pe transportul in comun – multe orase sunt compacte, vezi Varsovia, Ljublijana, Lyon, chiar si Londra si lepoti face lejer la pas, pe altele le poti face pe cartiere/zone de interes cum e Parisul, Lisabona sau Budapesta 🙂
– promotiile la biletele de avion luate din timp sunt cu dus si intors, anul asta am avut 3 calatorii reprogramate, una la Sofia (cand am fost in vacanta de schi) una la Roma si una la Riga – initial orarul de zbor era perfect, avand zile pline, ulterior, zborurile s-au modificat pt Riga spre ex urmand sa pierdem 1.5 zile (plecam vineri la pranz in loc de dimineata si ne intorceam duminica la pranz in loc de seara), iar pt Roma 2 (plecam vineri seara si ne intorceam duminica dimineata)
– muzeele din Europa au intrare libera deobicei in primul weekend din luna, cu exceptii pt marile muzee gen Luvru cand regula asta nu se mai aplica in sezon; insa exista si portile deschise, noi am vizitat Sagrada Familia intr-o astfel de zi si am facut o economie de vreo 36 de euro (18 euro era biletul la vremea aia); de asemenea, in functie de tipul de turist care esti exista nenumarate tipuri de pasuri pt muzee (eu personal prefer sa ma pierd pe strazi si sa stau mai putin inchisa prin cladiri); pt muzeul din Vatican daca se zboara cu alItalia se obtine un discount de 25% la biletul de intrare :); Colosseumul iar poate fi vizitat for free….
cand imi mai vin idei, mai revin
Ana says
IuliaBe, multumesc mult pentru completari, mai ales pt. partea cu schimbarea orarului de zbor. Mie nu mi s-au intamplat schimbari atat de mari, 50 de minute fiind cea mai mare intarziere de pana acum (la dus).
Preturile pentru cazare si bilet de avion erau exemple, mai mult legate de economisit in contextul calatoriilor prin setarea unor limite de cheltuieli de la bun inceput. Dar ai dreptate, la cazare depinde mult ce vrei sa economisesti in fiecare excursie – timp sau bani.
In privinta transportului, cred ca depinde mult de destinatie, de timp si de tipul calatoriei. Mie mi-a economisit mult timp un card prin orasele mari, dar stiu ca asta se intampla si pentru ca lista mea de experiente si locuri este foarte lunga, iar timpul prea putin. 🙂
Multumesc
iuliaBe says
ref la orarul de zbor, am inteles idea de exemplu, eu vroiam doar sa subliniez ca nu e regula generala – pt Sofia spre ex a tb sa anulam biletele (am fost rambursati ca nu a fost vina noastra ca au sucit ei orarul), insa am platit mai mult pe bilete pe o companie de linie
de aia ziceam, ca socoteala de acasa nu se pupa intotdeauna cu aia de la piata
Elena fr says
Mi-am adus aminte ca pe vremuri cind aveam doi copii sub 16 ani, era f rentabil sa mergem la hoteluri Novotel: copiii aveau gratuitate si in plus erau oferte city break, ieftine daca le luam din timp, desi erau nerambursabile si nici nu se puteau modifica. Cautam sa avem si micul dejun inclus si locatiile cit mai centrale.
iuliaBe says
dap si noi, desi in orase gen Varsovia sau Budapesta e mai ieftin sa mananci inafara hotelului
cred ca nu exista reguli batute in cuie, depinde mult de la o tara/oras la alta/altul; spre ex Amsterdamul mi se pare exagerat de scump, comparat cu ceea ce ofera…..
o femeie says
eu caut si fara mic dejun. Mai nou eu nu mananc dim (rod 2 mere pe la 11), si la vacantele in orase gasim un supermarket/ o patiserie sa faca fresh de porto si croasante si sunte super happy. In plus prin airbnb inchiriem aprt. cu bucatarie (obligatoriu) deci cele 3 oua si iaurtul de dim. ies super ok.
iuliaBe says
mai nou eu mananc dimineata :))) din motive de burtica :), dar inainte nu mancam in general, insa intotdeauna in vacante/citytripuri 🙂
incepand de la anul, cu siguranta airbnb va fi si pt noi principala optiune