Aș putea să îți spun că sunt doar scuze, dar prea ne confruntăm cu toții cu ele, la început sau nu chiar la început, pentru a le putea trece în categoria aceasta.
Nu, nu sunt scuze, sunt chestiuni foarte serioase cu care ne întâlnim, mai ales la început, sunt convingeri care ne limitează și care cred că țin mai degrabă de obiceiurile pe care ni le-am format în timp sau de mentalitatea cu care am crescut. Și știm deja cu toții că rareori dai peste membri ai generației părinților noștri care să fi avut și transmis mai departe niște principii, fie ele și vagi, despre gestionarea finanțelor personale.
Vina? Din moment ce vorbim despre o generație întreagă, înseamnă că ceva a fost mai degrabă în neregulă cu mediul în care au crescut. Cu o societate în care statul îți dădea o slujbă când terminai șoala, o casă atunci când te căsătoreai, se îngrijea de tine în toate aspectele vieții tale (cu toate laturile bune și rele ale acestei griji).
Dacă îți purta altcineva de grijă, ce rost mai avea să îți bați capul și singur cu chestii din astea?
Ei… doar că societatea s-a schimbat, iar cea mai proastă idee posibilă e să aștepți de la stat sau de la oricine altcineva să îți poarte de grijă.
Mai jos sunt situații prin care ai trecut sau treci, lucruri cu care m-am confruntat și eu la un moment dat, pe care mi le-am spus și eu. Și alternative pe care singură le-am găsit:
- Nu îmi rămâne nimic la sfârșit de luna. Greșeala pe care o făceam era să încercă să economisesc din ceea ce rămânea la sfârșitul lunii. De fapt, nu îmi rămânea nimic la sfârșitul lunii, ce puteam economisi din nimic? Dacă însă aș fi încercat să mă plătesc pe mine prima dată, lucrurile ar fi stat diferit. Și acum ne rămân rareori bani la sfârșit de lună, dar din cei bugetați pentru a fi cheltuiți
- Nu câștig suficient cat sa mai si economisesc. Nu ar fi trebuit să îmi propun să economisesc o avere! Poate pentru un venit mic si foarte mic si 50 de lei sau 100 de lei (în banii de astăzi) ar fi fost o realizare. Oricum, cu cat mai mic este venitul, cu atât mai importantă era o rezervă pentru situații neprevăzute
- În fiecare lună am cheltuieli neprevăzute. Asta a fost prima mea senzație atunci când am început să ne disciplinăm. În fiecare lună apărea câte ceva: un botez, o plecare, un cadou de care uitam, o răceală care necesita cheltuieli pe medicamente… Așa a apărut o zonă în buget specială pentru micile lucruri pe care nu le pot ghici de la începutul lunii. Țin minte că la început puneam într-un plic 40 sau 50 de lei lunar pentru așa ceva, tot în momentul încasării banilor, banii rămași reportându-se pentru luna următoare. Și că la început nu reportam absolut nimic, găseam eu ceva neprevăzut 🙂
- La cât de puțini bani am, nu are niciun sens să îmi bat capul să îi gestionez. Tocmai pentru că aveam puțini bani, era necesar să fac tot posibilul să îi gestionez, să găsesc soluții optime pentru cheltuirea lor și eventual o modalitate prin care să îmi rămână o sumă cât de mică în fiecare lună.
- Mai bine sărac și cinstit. Hmmm… cu convingerea asta am crescut, e un lucru pe care l-am auzit în casa părinților mei zilnic. Automat, asociam banii cu ceva meschin și rău. Mai sunt și alte convingeri / zicale / proverbe de pe la noi, nu o să le iau la rând, dar greșeam în cel puțin 2 privințe: în primul rând, să ai o rezervă care să îți dea o anumită liniște pentru ziua de mâine e departe de a fi bogăție și în al doilea rând… deși în România ultimilor 25 de ani la bani s-a cam ajuns pe căi scurte sau scurtate, cine spune că e obligatoriu ca bogații să fie necinstiți? Bine, chiar zilele acestea și la un nivel destul de înalt cineva considera că dacă nu muncești timp de 6 luni, scormonești în pământ sau vânezi, fără să ia măcar în considerare posibilitatea ca omul respectiv să aibă niște rezerve strânse în perioada în care muncea… Ce alte pretenții să avem?
Una peste alta, ideea este că oricând ne trece prin minte vreun argument conform căruia NU putem face anumite lucruri, e bine să îl contrabalansăm repede cu argumente contrare :). Că ele există, trebuie doar să fim cinstiți cu noi înșine și să dorim să le găsim.
o femeie says
Eu cred ca e o problema de disciplina si organizare. Si asta nu se preda in scoala romaneasca (desi s-ar putea integra cateva manuale sa fie si organizare) asa ca se invata singur. Iar multi fug de asta.
mara says
Mi-a placut mult articolul, chiar sunt reale convingerile acestea.
Am ceva de completat ceva doar la ultima parte, unde nu sunt intru totul de acord cu ce ai scris.
„Mai bine sărac și cinstit” – cred ca are o alta conotatie, nu se refera la economisire, ci la mai bine sa ramai sarac decat sa faci vreun gest reprobabil pentru a scapa de saracie si a face rost de niste bani.
Banii sunt necesari, insa sunt, totusi, ceva meschin si rau. Pentru ca e o linie destul de fina intre economisire si avaritie. In general banii transforma oamenii, incetisor, pe nesimtite, ii subjuga sa-si doreasca sa aiba tot mai mult. E un lucru pe care l-am observat si in institutia in care lucrez, sunt aici de peste 10 ani si am observat cum unii oameni se schimba pe masura ce salariul le devine tot mai mare; cei care sunt foarte, foarte atenti la toate detaliile si la fiecare leut trecut in fluturasul de salariu nu sunt cei cu venituri mici, culmea, sunt chiar cei care castiga foarte bine. Nu cred ca toti fac asta din dorinta de a-si administra bine banii, ci dintr-un inceput de avaritie (pentru ca sunt revoltati, fac calcule, se supara daca li se pare ca sunt furati – pana cand ii lamureste cineva de la resurse umane de sumele trecute in fluturas)
Iar din unele salarii chiar e imposibil sa economisesti (cum sa te descurci cu un salariu net de putin peste 600 de lei pe luna – caz real – si sa si economisesti din el?) E clar ca poate ar trebui cautat un alt loc de munca, insa …
Economisirea e esentiala pentru a ne descurca, insa … trebuie sa fim atenti la noi insine pentru a nu cadea in cealalta latura, adica scopul sa nu se transforme, pe nesimtite, in a ne dori sa adunam tot mai mult, ci sa ramana scopul bun (sa avem bani pusi deoparte pentru a rezolva niste lucruri – casa, masina, pentru a avea o rezerva la care sa apelam la nevoie).
Iulia says
Mara, eu asa l-am intalnit la mine in familie… Nu in conditiile in care isi punea cineva problema de ceva necinstit, poate ca se gandeau la asta, nu stiu.
E interesant comportamentul oamenilor si atitudinea lor fata de bani… Si eu ma gandesc mereu la latura aceasta, in ciuda subiectului abordat pe blog.
Cred ca de aici vine cumva si ideea de a da pur si simplu 10% sau un alt procent din cat castigi, fara regrete si fara sa astepti ceva in schimb. Asta previne un anume atasament fata de bani care se poate forma in timp, intr-adevar.
Mihaela Damaceanu says
Mara, mi-a placut mult comentariul tau. Referitor la conotatia despre „mai bine sarac si cinstit” si eu cred ca aceasta este cea adevarata. Dar cred ca este si o patura f. larga care o interpreteaza in celalalt sens. Si sunt foarte de acord si cu faptul ca linia de demarcatie dintre economisire si avaritie este f. fina. Important este pentru fiecare cum isi defineste cele doua concepte si cat de important este pentru ele sa ramana de o parte sau de cealalta. Trebuie sa recunoastem ca noua, ca natie, chiar ne lipseste educatia financiara si din pacate scoala tot nu se ocupa de asta. Dar nu ne lipseste teama de exagerare, nici cea de ridicol, nici dorinta de epatare. Nu imi place nici sa fac generalizari si nici sa impart oamenii in categorii, dar in general noua ne este foarte teama sa nu fim categorisiti ca fiind zgarciti. Referitor la avaritie ma gandeam odata ca zgarcitul strange bani, iar cheltuitorul aduna lucruri, ca pe ele isi cam cheltuieste banii. Oare nu sunt ambele tot o exagerare. Am divagat mult, sper sa nu para ca sunt in dezacord cu ce ai spus, m-a luat valul exercitiului de idei, pornind de la linia de demarcatie…
De fapt, motivul pt. care am inceput sa scriu este ca pe langa rezerva necesara si buna, mai putem strange bani si pentru a putea investi. Zilele trecute citeam un articol bun in care se afirma ca banii iti castiga timp. Avandu-i si investindu-i poti sa obtii libertate. Libertatea de a nu-ti mai vinde timpul la un job, libertatea de a face cu el ceea ce consideri tu ca merita, ceea ce vrei tu, nu altii. Mi-a placut ideea! Eu nu sunt atat de avansata ca Iulia in materie de economii si investitii, dar ma pasioneaza subiectul si imi doresc sa progresez, de aceea o citesc de atata vreme, pentru ca are un stil foarte bun, clar, echilibrat si corect de a aborda aceasta tema sensibila la noi. Si imi place foarte mult si comunitatea de aici, ca cine se aseamana se aduna:)
Iulia says
Mihaela, unde citeai tu despre investitii? 🙂
Ai mare dreptate cu libertatea…
Imi aduc aminte de mamaia… care ar fi fost cred catalogata printre cei zgarciti, pentru ca avea o atitudine total economicoasa in tot ceea ce facea. Lua ultimul leut de pe tejgheaua vanzatoarei si da, intreba, politicos si facandu-se un pic de ras poate, aratand a nestiutoare adica, chiar prostuta, despre fiecare ban de care nu era total lamurita…
Pe de o parte, unul dintre lucrurile dupa care se ghida ea era: cel mai important e sa te multumesti cu putin. Omul care se multumeste cu putin e liber. Atat de bine o inteleg acum!
Nu facea bugete, nu avea teorii despre minimalism, nu citea cine stie ce carti: avea un principiu de care tinea si care ii ghida toate actiunile: se multumea cu putin.
Pe de alta parte, aceasta Doamna despre care stiu ca multa lume spunea ca e zgarcita… dadea altora 80% si mai mult din cat castiga. Fara sa astepte ceva in schimb.
E drept ca erau din familie, dar e singura persoana pe care am cunoscut-o si care facea asa.
Mihaela Damaceanu says
A, la Kathleen, desigur 🙂
Mi-e draga bunica ta, a fost exemplul tau cel mai bun!
Lore says
Parca m-ai descris pe mine.In fiecare luna cand trebuie sa fac bugetul „uit” de toate regulile.Si impart banutii fara sa reusesc sa pun deoparte.In fiecare luna apare o raceala(avem buget pentru medicamente dar de exemplu in luna decembrie l-am depasit de trei ori desi este substantial),apare nevoia de o geaca pentru copil,cizme,pantaloni,un curs extra,orice.Si uite asa se duce speranta mea de economisire.La inceputul anului am inceput economisirea de 52 de saptamani sa vedem cum ne tinem de ea.Si imi tot promit ca de luna viitoare o sa respect cateva reguli.Acum ma straduiesc.
Elena fr says
Imi place articolul si sunt de acord cu comentariul Marei.
Cit despre noi ca natie care nu are notiuni de economisire, nu cred ca sunt alte popoare care sunt mai bine instruite in domeniul asta. Doar ca noi n-aveam ce cumpara cu banii pe vremuri, asadar multa lume cheltuie acum ca sa compenseze , sau asa cum am auzit „sa cumpar copiilor, sa aiba ei, daca noi n-am avut”. Eu cred ca cu timpul lumea o sa devina mai rezonabila.
Mihaela Damaceanu says
Se poate si asta, Elena. Ma si gandeam cand am scris, insa eu am observat cel mai mult nemtii si mi-au parut economi. E drept ca parerile mele sunt de suprafata. Si e drept si ca dupa ani in care nu aveam pe ce cheltui banii se ajunge foarte usor si in celalta parte. Dar educatie financiara tot nu avem. Noi citim despre economisire, investitii, randamente, actiuni, burse etc. de dupa anii 90. Inainte nici nu aveam habar ca exista, la orele acelea idioate de Economie politica si politica economica a P.C.R. dormeam toti cand vorbeau profesorii, obligati, saracii sa tina niste lectii cu efect de somnifer.
Elena fr says
Da, nemtii sunt economi, francezii la fel, dar eu asa cred, ca se trage din faptul ca n-am avut.
Eu cind am venit in Franta mi se pareau francezii niste zgirciti , acum mi se pare ca romanii sunt risipitori si traiesc pentru aparente. Pe vremea cind am venit am incercat tot ce n-am avut in Romania. Acum m-am schimbat mult.
o femeie says
Si ca o comparatie intre popoare, fiecare are si oameni economi si oameni dezinteresati. Personal mie nemtii mi se par ceva mai disciplinati decat romanii, inclusiv la finante.
Cu cine semanam noi romanii la: uite domnle ce haine de firma am, ce nunta/aniversare/inmormantare scumpa fac, ce rochie de mireasa de 3 salarii am, ce masina smechera si telefon mi-am luat, ce machiaje si bijuterii am etc. (dar am datorii cacalau): cu …. indienii 😀 . Desi cunoscui si un sud american ce a imprumutat sa faca petrecere de majorat la fiica sa …
Elena fr says
Eu cred ca vine din complexe: in momentul cind nu mai esti complexat nu-ti mai pasa de gura lumii si nu mai vrei sa dovedesti nimic nimanui.
o femeie says
Uite o convingere ce e bine de infruntat: zgarcenia e un defect.
Zgarcenia nu e nasoala atat timp cat imi ofera confortul mie si imi nu compleste mintea si viata.
Da, eu sunt zgarcita. Am un vis, mi-am facut un plan, am vazut cat de bine e sa fiu fara datorii si fara presiune si sa imi vina 100 euro lunar din chiria garsonierei, asa ca imi doresc independenta financiara (sau macar inca un extra venit pasiv) iar asta presupune investitii si asta presupune economii.
Ma gandesc ca mare minune ar fi in Romania daca s-ar intr-oduce ore de educatie financiara la liceu, in loc de toate formulele alea : cum se face un buget, cum se impart incasarile, cum se deschide un pfa, cum se fac depozite, cum se compara bancile/ofertele, cat costa tv-ul pe an, in cat timp se scoate investitia costului unui curs de frizer etc. Verisoara mea a introdus asta la curs de educatie sexuala: a pus pe liceeni sa faca buget pentru … cat costa un copil: nastere, haine, pampers, lapte praf, patut, etc.
Olandezii si belgienii (partea flamanda) sunt mai bine instruiti pe partea de investitie si economisire (obisnuinta la ziua copilului ca parintii/bunicii sa ii ia cadou simbolic si sa ii puna in contul copilului bani). Si mai citesc blogul american de finante personale northen expediture unde sunt impresionata de cat e matur si responsabil e copilul de 7-8 ani.
In rest, Lore, recomand estimat achizitiile din timp si cu cap. Am incaltaminte pt copil si pt la anul ca le-am gasit la super oferta cu 6 euro, pt ca rupe in genunchi (pardon, acum a crescut brusc, nu a mai rupt) i-am cusut pantaloni in avans, i-am luat geaca de iarna pt la anul (la mana 2a, nu o purtase persoana) si o sa mai caut inca una zilele astea cu o marime mai mare ca sunt reduceri la 70% etc. Si pt un inceput, in ziua de salariu ia 1% din salariu si pune deoparte si uita de ei, restul imparte ca si cum ar fi: daca nu mai ajung banii de tv poti renunta la el etc.
Iulia says
Zgarcenia nu e nasoala atat timp cat imi ofera confortul mie si imi nu compleste mintea si viata.
Total de acord. Si nu ii afecteaza pe ceilalti, as adauga :).
mara says
Inainte de a trimite comentariul meu m-am gandit putin daca e bine sau nu sa-l scriu, ca nu se inteleaga gresit completarea mea.
Voi (o femeie, Iulia) sunteti econoame, nu zgarcite. Adica sunteti cumpatate, grijulii – sunteti opusul persoanelor risipitoare.
Zgarcenia inseamna mai mult … deja afecteaza si pe alti oameni pentru ca zgarcenia e o actiune de a economisi, insa dublata de egoism. Zgarcenia intuneca mintea, pe cand economisirea o limpezeste.
Blogul acesta e foarte util si tare rau mi-ar parea sa crezi, Iulia, ca as vrea sa aduc vreo critica sau sa arunc vreo umbra asupra celor scrise de tine. Dimpotriva, apreciez mult ceea ce scrii aici si esti de un mare ajutor tuturor.
Mihaela Damaceanu says
Mara, ai scris un comentariu f. frumos si nuantat, nu ai de ce sa iti faci nicio grija. Nu s-a inteles ca fetele ar fi zgarcite, eu am raspuns si s-a pornit un joc de idei. Iulia interpreateaza la fel, la cum o cunosc eu pe ea si sunt sigura ca va raspunde tot asa 🙂
Iulia says
Mara, nici nu m-am gandit la asta in vreun fel… Cum spuneam, nici eu nu sunt adepta zgarceniei, asa cum o vad eu – adica acel moment in care dezvolti o pasiune (sau cum s-o numi) atat de mare pentru bani, ca nu i-ai da din mana pentru nimic in lume – pentru altcineva si nici chiar pentru tine.
o femeie says
Nu deranjeaza comentariul, eu am primit replica: sunt zgarcita! Nu am luat-o ca un compliment 🙂 . ba mai mult, fac glume ca am crescut pe scari la sinagoga (si nici nu e departe de adevar ca imi aduc aminte ca umblam prin ruinele uneia din sinagogile din oras, in anii 1984-86 cand comunismul a vandut evreii si apoi a ras cele 2 sinagogi …)
Da, mai plastic spus e ca suntem cumpatate, dar daca pentru unii zarcenia este defect, am decis ca pt mine e calitate. Si calitatea asta mi-a inchis datoriile si imi aduce liniste si sanatate si sper ca un alt concediu in Spania :).
Claudia says
Cu ultima convingere de pe lista ta ma lupt si eu acum sa o scot din uz. 🙂
Avem niste programe in mintea noastra, gresit scrise, si pe care, daca le identificam, izolam si extirpam (ce dura sunt 😛 ) ne va fi mai bine in viata.
Insa pentru asta trebuie pe langa multa vointa si prezenta de spirit, trairea in ”Acum si aici”… Trebuie sa fii constient de ceea si cine esti si apoi sa iti doresti sa te schimbi.
Eh… multe ar fi de scris pe tema asta…
Tea says
De acord cu nevoie maaaxima de educatie in scoli, dar poate nu „ce-i pfa-ul”, ca s-ar pierde-n definitii si n-ar invata nimic practic. As propune chiar de mic sa inveti copilul, daca nu-n scoala, in familie. Sugestii, anyone?
Mama e zgarcita, dar m-a crescut single mom si abia de pe la 16 ani ai mei si-a permis si tata sa plateasca o pensie alimentara mai acatari. Dar nu mi-a lipsit nimic, doar ca nu aveam casa renovata (in continuare mama se chinuie cu improvizatii) ca ceilalti copii. De fapt, pentru mine de asta se leaga multe, inclusiv finantele. Nu vreau sa raman in urma, ma compar (gresit) cu ceilalti, chiar daca uneori nu recunosc, sau, mai recent, nu imi mai pasa.
Mi-a intrat o alta buba-n cap, cu bune si cu rele, si anume ca banii pe care pot sa-i castig la nivelul meu de pregatire nu merita sacrificiul timpului (de 1 an, timpul meu e-al copilului). Cum scap de buba asta?
Iulia says
Tea, cred ca in scoli educatia poate incepe de la cum administrezi 80 de lei pe luna care e alocatia (am dat eu un ex. pentru copii folosit de un blogger de afara, de la vreo 4-5 ani parca, de fapt de cand stie sa numere, ca are 3 copii si fiecare a avut momente diferite, le-a dat o mica alocatie saptamanala, pe care trebuia sa o imparta in 4: o parte de cheltuit cum vrea, o parte de cheltuit directionat – aici strangem bani sa iti iei lucrul X, mai intai ceva ce isi doreste el, ca sa inteleaga ca se aduna banii acolo si la final ai ce vrei, o parte pentru mai tarziu – cu cont in banca, tot deranjul, chiar si pentru 1 dolar/saptamana, o parte pentru caritate – mergem la sfarsit de an si cumparam cadou pentru un copil dintr-o familie saraca ), cum faci un buget, etc… Catre sfarsitul liceului, cum poate intelege probleme complicate de matemarica, nu e mare lucru sa inteleaga si cum functioneaza un PFA. Eu nu as pune accent pe acte si hartogaraie, ca are timp sa se descurce cu ele, ci pe functionalitate si cum ar arata lucrurile pentru tine in fiecare varianta posibila. Ca sa inteleaga.
Marianna says
Buna seara,
In primul rand vreau sa-ti multumesc draga Iulia pentru informatiile de pe blog si sa-ti spun ca apreciez ceea ce faci.Parerea mea despre faptul mentiont mai sus ca noi romanii suntem risipitori,este ca totul pleaca de la anii in care am trait privati de multe lucruri menite sa ne bucure sufletul.Si cand spun asta ma gandesc la lipsa de hartie igienica si detergent pana la lipsa curentului electric,a caldurii si apei calde din locuinte.Acei ani ne-au facut oarecum sa nu mai luam in calcul termenul ,,economisire”pentru ca se facea mare caz de acesta pe timpurile comunismului si ne-am saturat de el astfel ca traind zilele acestea pline de atatea ,,tentatii” sa ne dorim sa avem cate un pic din toate.Parerea mea este ca nu ar trebui sa fim nevoiti sa ne batem capul cu aceasta economisire si ca ar trebui ca fiecare roman sa castige suficient cat sa-si asigure toate cele necesare si sa-i ramana si ceva de pus deoparte asa cum se intampla in tarile civilizate.Daca nivelul salariilor ar fi unul decent, economisirea ar fi un ,,hobby” daca -i pot spune asa,al celor care isi doresc si altceva in afara de mancare,haine,casa si tot ceea ce constituie esentialul pentru un trai fara griji.Altfel ar trebui sa ne multumim cu putin asa cum facea bunica doamnei care scria mai sus.Nu cred ca trebuie sa ne multumim cu putin pentru a putea face economie.Toate acestea te fac sa te simti frustrat in timp.Eu cred ca fiecaruia dintre noi ii place ca uneori sa se simta un mic rege.Fie ca este vorba de o masa imbelsugata, o haina mai scumpa,o bijuterie sau o vacanta intr-un loc visat.Totusi daca tentatia de a te simti rege apare in fiecare zi iar bugetul nu-ti permite apare necesitatea economisirii.Pe mine m-a ajutat foarte mult cartea :,,Cel mai bogat om din Babilon”.De acolo am inteles necesitatea economisirii si am reusit sa o pun si in practica.Imi pare rau ca nu am descoperit-o mai demult cand veniturile mi-ar fi permis chiar sa string o mica avere.Oricum nu ma pot considera o risipitoare dar nici o zgarcita.Sunt undeva la mijloc cu exceptia acelor mici tentatii cand imi place sa fiu pentru putin timp,o mica regina!
Iulia says
Draga Marianna, sunt total de acord si mereu mentionez anii respectivi, pentru ca a fost o generatie intreaga in acea situatie (chiar si in articol).
Doamna cu bunica de mai sus sunt eu :). Nu se multumea cu putin ca sa faca economie, se multumea cu putin pentru ca asa era firea ei. Chiar era multumita. Daca avea chef de ceva anume, chiar si o extravaganta pentru o batranica ce avea o pensie de 400 de lei – ma rog, mai era si pensia lui tataia, un pic mai mare, si-o permitea si si-o facea. E drept ca avea chefuri din astea destul de rar…
Foarte bun exemplul cu cartea, e una dintre cele mai bine scrise, scurte si la obiect din zona respectiva, cred ca toti ar treubi sa o citim.
Mioara says
Buna seara,
Frumos subiect astazi. Exista persoane care vor sa defileze cu ceea ce au si din pacate te mai lasi influentat ( inca lucrez la asta 😀 mai ales cand vine vorba de haine si brand). Mi-a placut exemplul bunicii si cred in echilibru dar mai cred si in persoane descurcarete care pot sa economiseasca si sa se rasfete in acelasi timp.
Iulia says
Mioara, solutia pentru haine de brand sunt… reducerile. Dar si ele alese cu cap, uneori nu sunt tocmai ce par. Eu ma rezum la 2-3 magazine de unde am luat, stiu ca m-au tinut hainele multa vreme si astept cuminte sa intre in reducere cat mai mare. Daca maresc cercul, o mai dau in bara.
Si… cum spuneam mai devreme, chiar si bunica se rasfata.
o femeie says
Eu am prins anii comunisti cand mancam 1 data pe an portocale (dupa o coada de 3 ore la care stateam… ) dar au trecut deja 26 ani. Am mancat atatea portocale in astia 26 ani :))
Nu, nu mai cred in explicatia cu saracia de alta data pe care o compensam, decat poate la bunici. Deja cei mai multi din jurul meu nu au stat NICIODATA la o coada sau sa faca teme la lumanare etc. ba am cunoscut unii care ziceau ca atunci era bine.
Problema vine si din familie (ia uite la ala, ce are, ce bun e la scoala, ce face, tu de ce nu faci??? ), vine si din lipsa organizarii si ca nu isi cunosc prioritatile, dar si din nefericire, multi incearca sa compenseze lipsele interioare cu bunuri (ca doar asa era si in copilarie, copii ce luau 2 palme, si peste suparare i se cumpara cadou). Am avut si eu perioade de confuzie pana m-am trezit si am inteles: asa poate aparea obezitatea!! (manancat sa umple un gol…) altii fumeaza/beau sa anestezieze o suferinta veche ; am avut perioade cand avem 4-6 pantaloni si tot nu stiam cu ce sa ma imbrac dimineata si mi se parea ca nu imi stau bine si ma fac urata/grasa etc. Mai avui perioade cand incercai sa inlocuiesc instabilitatea din viata (mutat in alta chirie, probleme la serviciu, despartire de boyfriend etc) cu mersul la cumparaturi, desi o bluza noua ma bucura 2-3 ore iar golul tot acolo e. Mai cunosc persoana ce si-a luat masina scumpa (credit, datorii pe 10 ani) pentru ca CE ZICE LUMEA!! daca sta fara masina ca toti in jur au.
Sa trecem peste astea e nevoie de maturitate si responsabilitate – si astea numai nevoia ne invata.
Pe mine foarte mult m-a impresionat perioada cand am inceput sa fac voluntariat: mi-am dat seama de cat de multe am si nu le folosesc (si le-am donat).
mara says
o femeie, si eu am prins anii comunisti, si eu am facut teme la lumanare, si eu am stat la coada pentru paine, ulei, zahar etc.
Insa copiii (pentru ca presupun ca si tu erai copil, ca si mine, de 9-10-11 ani la revolutie) trec mai usor prin asta pentru ca ei ca se iau cu joaca (vara stateam ore in sir pe afara), cu invatatul, mai rad, mai deseneaza, mai isi tachineaza fratele, mai se urca prin copaci etc. – isi gasesc ocupatii dragute, nu-i preocupa grija zilei de maine.
Dar adultii au fost marcati profund de lipsurile acelor vremuri, de faptul ca erau responsabili pentru copiii lor. Se descurcau cum puteau. Nu gaseai nimic prin magazine, apa calda era in orasele mari o data la doua zile (la mine, in orasul meu micut, era o data pe luna :))) Au suferit mult din cauza diferitelor lipsuri, nu mai vor sa se intoarca, asa ca e explicabil ca societatea noastra este inca asa cum este. Si nu e de judecat, caci bunicii si parintii nostri, care au simtit cel mai tare greutatile din comunism, fac parte si din societatea de azi. Nu e o scuza, dar e o explicatie pentru o anumita atitudine fata de viata sau bani.
Ca o analogie: se intampla cam la fel ca atunci ai tinut un copil din scurt pana la 18 ani si dupa aceea, cand scapa de tine si pleaca la facultate, sunt sanse mari sa faca toate lucrurile pe care nu le-a facut pana atunci pentru ca a fost constrans.
o femeie says
aveam 12 ani. De aceea am zis si eu: la bunici inteleg ca sunt mai in varsta (desi in 20 ani au mancat suficiente portocale sa acopere perioada de foamete), dar pentru cei ce acum au acum 25-30 ani nu inteleg de ce iau 1 cos de mancare si apoi il arunca, isi iau inca o pereche de blugi cand au 10 etc.
Interesant este ca si strabunica e cumpatata ( si ea a prins foametea din Moldova)
Delia says
Aurita-i calea de mijloc! 😉
ana says
De abia cand vezi atatea idei la un loc realizezi ce schimbare s-a produs in societate intr-un timp relativ scurt si ce tortionati suntem inca dupa perioada in care ne-am educat o parte din viata. Umbalnd si eu putin prin lume, am fost uimita de un tip de frugalitate a vietii de zi cu zi. Tu, roman plecat de acasa, dupa ce ai jinduit ani la rand dupa… orice ( exagerez, evident ), iti era greu sa intelegi de ce alte natii traiau cumpatat. Desi aveau. Apoi incet, intelegi ca aveau tocmai pentru ca traiau asa. Dar asa cum nu se invata in scoala o multime de lucruri, asa nu se invata nici administrarea propiului buzunar. Mare avantaj pentru cei care au dobandit niste obiceiuri sanatoase in familie. Si, dupa cum vedeti cele de aici se pare ca au avut de unde invata si aplica mai departe intr-un sistem nou, sau vechi de cand lumea, niste reguli de bun simt. Asa ca eu cred ca ne intoarcem iar la educatie…Evident, articolul bun si mereu actual.
o femeie says
Ana, mare adevar ai grait.
Adriana Cuceu says
Buna,
Uite un articol despre ceea ce tu ne spui mereu si demult 🙂 Multumim.
http://www.businessmagazin.ro/actualitate/metoda-de-a-face-bani-care-este-la-indemana-oricui-si-pe-care-foarte-putini-o-folosesc-14980070
Aliaariana says
Ce fain articol Iulia, si ce multe invat eu din comentariile voastre!
Ma vad pe mine in lipsa de educatie, ca persoana desteapta si educata cum ma cred, dar careia nu i-a dat vreodata prin cap ca exista asa numita independenta financiara, sau macar mai multe surse de venit, pana n-a citit-o la altii. Cum ai putea sa te preocupi de ceva ce nu stii ca exista… Noi suferim din cauza lipsurilor de pana in 90 nu musai pt ca le-am trait, suferim pt ca am fost crescuti de parintii nostri care au trait-o si ne-au imprimat ce presupune normalul , cu asta e greu de luptat, pt fiecare normalitatea e exemplul mediului in care traiesc.
Eu-s foarte fericita ca am reusit sa fac ochi sa vad alta perspectiva, poate nu mai am eu timp sa ajung independenta financiar, dar macar un start pt copiii mei pot sa produc. Implementat ideea cu 3 pusculite pt fi-miu de 7 ani, la a 4-a pt dat mai departe nu ma gandisem(like I said, trebuie s-o citesc intai). Mi se pare incredibil ce efect de responsabilizare a avut in 3 sapt… a inteles in mare cam ce e o dobanda, a inteles ca trebuie sa aiba rabdare daca vrea sa-si ia ceva scump si incet incepe sa priceapa cam ce poate o suma oarecare sa cumpere…si cel mai important, a inceput sa intrebe
o femeie says
Moralul sus si keep the plan: eu am intalnit ideea de independenta financiara dupa 30 ani. Nu am sanse sa fie la 40 ani, dar realistic la 50- 55 ani tot va fi ( ca nu ma vad sa rezist sa lucrez pana la 67 ani sau cat or mai ridica pragul de pensie la stat).
Inclusiv verisoara me profesoara are idei de genul asta (desi nu cunoaste termenul de independenta financiara) dar si-a pus problema cum va sta ea la catedra pana la 67 ani?? Asa ca… are un extra job, extra taxe platite la stat ( vechimea nu i se dubleaza dar i se aduna cu 50%) si ceva economii si deja incepe sa investeasca.
o femeie says
Uite inca o convingere de adaugat: nu traiesc eua asa mult sa ajung la pensie.