Astăzi se împlinesc 4 ani de blog Economisim.info!
Nici mie nu-mi vine să cred, am parcurs un drum atât de lung până aici…. Iar totul a pornit cu acest articol. Spuneam atunci:
Sper asadar sa invatam sa ne gestionam finantele mai bine si sa o facem impreuna, pentru ca, desi am ajuns foarte departe de foarte jos zic eu, tot mai am niste pasi de facut. Si sa facem acest lucru in timp ce ne distram oarecum, fara a ne simti frustrati din aceasta cauza.
Patru ani și aproape 1500 de articole mai târziu (1437, ca să fim mai exacți), am adunat multe, tare multe povești frumoase. Povești frumoase care arată că fac eu cumva ceva bine cu blogul acesta :). Evident, drumult e lung în continuare, nu se oprește aici.
Mă bucur că am învățat și am crescut odată cu voi și că am reușit să creez o comunitate în jurul blogului, că am descoperit pe parcurs o mulțime de persoane cu aceleași preocupări ca și mine.
Blogul Economisim e unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care am reușit să le creez, iar aportul celor ce îl citesc este neprețuit.
Vă mulțumesc tuturor! Pentru că îmi sunteți alături, pentru toate lucrurile învățate de la voi, pentru că mă ajutați să duc acest proiect mai departe, pentru că sunteți parte a acestei comunități minunate!
Adriana says
La multi ani, economisim.info!!! La cat mai multa inspiratie, Iulia! Iti mutumesc pentru fiecare informatie pe care am citit-o aici. In mare parte descoperirea blogului tau mi-a schimbat (in BINE) modalitatea de a privi finantele personale! Multumesc!
Iulia says
Adriana, iti multumesc frumos si ma bucur mult ca s-a intamplat asa!
Alexa says
La multi ani si viata lunga blogului ! Ma bucur ca am gasit blogul tau, draga Iulia si citesc cu mare drag articolele tale si discutiile care se nasc din comentarii. Stiu ca nu sunt nici pe departe economa, dar macar nu ma afund prea tare in cheltuieli, iar la sfarsit de luna sunt pe plus. O duminica placuta, Alexa
Iulia says
Iti multumesc frumos, Alexa. E bine ca esti pe plus, poate te incumeti si la pasul urmator, in momentul in care iei salariul sa pui deoparte o suma de bani, mica la inceput, petnru a nu trebui sa apelezi la ea la sfarsit de luna si sa ti se taie din elan…
Maria Trifan says
LA MULTI ANI !!!! Draga Iulia e prima data cand comentez, desi iti citesc fiecare postare.Pot sa iti spun ca blogul tau mi-a schimbat viata financiara, ca sa spun asa.Am invatat o gramada de lucruri, ma organizez mult mai bine si totul parca e mai simplu.Iti mulmumesc si iti doresc putere sa scri in continuare! O duminica frumoasa iti doresc!
Iulia says
Maria draga, iti multumesc si te mai astept cu comentarii pe blog. Suntem o comunitate prietenoasa, ai vazut 🙂
CarmenDiana says
La multi ani!
si multumesc! <3
Iulia says
Iti multumesc si eu, Carmen. Invat ceva nou si util de la tine in fiecare saptamana!
Ramona says
La multi ani, draga Iulia, tie si blogului tau! Multumesc pentru inspiratie si pentru lucrurile interesante pe care le citesc! 🙂
Iulia says
Multumesc, Ramona!
Mihaela Damaceanu says
La multi ani blogului economisim, Iulia si tie multa inspiratie si articole la fel de bune si interesante in continuare. Ai facut o treaba minunata si pentru tine si pentru noi! Multumim!
Iulia says
Multumesc, Mihaela! Ma bucura comentariul tau 🙂
claudia popescu says
La multi ani, Economisim.info. Multa inspiratie, Iulia! Multumesc ptr articolele ce tare m-au mai ajutat!
o femeie says
la multi ani bloguletz ! viata lunga alaturi de noi! am invatat multe de la tine, Iulia, si sper ca si altii vor reusi sa invete.
Multumesc ca existi.
Iulia says
E reciproc, O femeie! Si eu iti multumesc ca existi, ca scrii pe blogul tau si comentezi aici pe blog.
Elena fr says
La multi ani blogului si tie!! Si noua!
Iulia says
Asa sa fie! E a tuturor aniversarea asta 🙂
ioneasca says
o, ce aniversare frumoasa, iulia!
eu iti multumesc pentru tot ce am invatat de la tine si te recomand cu drag celor dragi.
la multi ani si putere de munca pe mai departe!
Iulia says
Multumesc, Ioneasco! Recomandarile sunt oricand apreciate. Sa aratam lumii ca se poate si altfel…
Loredana says
La multi ani!Te citesc cu mult drag si sper sa te mai citesc multi ani de acum inainte!
Iulia says
Multumesc, Loredana! Si succes cu proiectul tau, am citit pe blog 🙂
Dia says
Bravo Iulia!
Felicitari pentru aceasta mare realizare! Multi ani inainte!
Felicitari si sotului tau pentru ca a avut incredere in tine, pentru ca te-a sustinut si incurajat!
Iulia says
Uite ca il mentioneaza cineva si pe domnul meu V…. Intr-adevar, sustinerea lui e foarte importanta, oi fi eu cea care scrie aici pe blog, dar cand ai alaturi pe cineva care apreciaza ceea ce faci, conteaza.
mihaela says
La mulți ani și la mulți bani ! 🙂
Iulia says
Asa sa fie, Mihaela! Iti multumesc!
irina says
La Multi Ani blogului , iar creatoarei lui cat mai multa inspiratie!
Iulia says
Multumesc, Irina!
Antonia says
LA MULTI ANI SI MULTUMESC!! Foarte mult m-ai ajutat!! Si doamnele care te urmaresc si comenteaza aici, la fel!! (Y)
Iulia says
Antonia, suntem o mana de doamne de isprava, nu-i asa?
Multumesc pentru urari 🙂
Delia says
La cat mai multi ani in blogosfera! Si multa inspiratie!
Iulia says
Multumesc, Delia! Asa sa fie!
Mihaela says
La multi ani blogului si tie multa cretivitate si sa ne mai scrii inca 50 de ani!
Iulia says
Ohooo, 50 de ani! O sa fiu o babuta-scriitoare, cum am visat mereu :). Te pup si iti multumesc, Mihaela.
Mihaela says
Atunci cand o sa fim pensionare o sa avem si mai mult nevoie de sfaturile tale!
laura says
La multi ani si multe articole inspirationale pentru cititorii tai, printre care ma numar si eu chiar de la inceput!:)
Tie, multa sanatate si seninatate in toate aspectele vietii tale!
Iulia says
Laura, iti multumesc din suflet!
Claudia H says
Felicitari! Multi ani de blog! Multumim pentru tot ce impartasesti cu noi!
Iulia says
Multumesc, Claudia!
Gaby Gabriela says
Multi ani inainte cu succes !
Iulia says
Iti multumesc, Gaby!
nela says
La multi ani blogului Economisim.info si o viata lunga.Ai fost o permanenta sursa de inspiratie pt. mine si iti multumesc Iulia.Blogul tau m-a invatat multe lucruri noi care imi sunt de folos in viata desi nu sunt chiar tanara.Blogul tau este primul din lista mea de bloguri,cu el incep in fiecare zi cand deschid laptopul, chiar daca nu comentez decat rar si datorita tie am descoperit si alte bloguri foarte faine.Multumesc
Iulia says
Iti multumesc, Nela! Ma bucur ca ma citesti in fiecare dimineata…
Iuliana says
La multi ani Economisim.info si felicitari, Iulia pentru tot ce ai cladit aici: informatie de caliatate si cea mai frumoasa comunitate in jurul unui blog din cate stiu eu. Iti multumesc pentru tot ce am invatat de la tine legat de finante, de blogging, de meniu saptamanal, de viata. Iti multumesc pentru prietenie si pentru sprijin. Te imbratisez cu mult drag!
Iulia says
Multumesc, Iuliana! Am cunoscut si o multime de oameni minunati, e drept ca pe majoritatea doar virtual, dar in timp sunt sigura ca ne vom si cunoaste! Te imbratisez si eu!
Dana says
La multi ani economisim.info!!! La multi ani Iulia!!! Multumesc ca mi-ai deschis ochii si m-ai ajutat sa inchid ‘punga’ :). Felicitari pentru articolele lucrate, pline de lucruri care ma inspira, ma stimuleaza si ma fac sa ma schimb din punct de vedere financiar de la an la an.
Multa inspiratie si mult succes in continuare! Multumesc, te imbratisez!
Adina says
Iti multumesc Iulia pentru articolele postate si iti doresc sa ai inspiratie si putere de munca. Te urmaresc de cateva luni cu mult interes . Astept cu nerabdare tot ce postezi si recunosc ca ma incarc cu informatiile oferite dar si cu energia pozitiva transmisa .Demonstrezi ca se poate si asta mi se pare cel mai important lucru.
La multi ani!
iuliaBe says
cam tarziu vin si eu cu urarea de „La multi ani” !!!!!! economisiml.info si Iulia! sa ne surprinzi ca si pana acum cu articole faine si bine scrise!!!!!
Areva says
niciodata nu este prea tarziu sa spui la multi ani! )) LA MULTI ANI!!!…blogului economisim. info!!! Multumesc Iulia, pentru tot ajutorul dat, prin sfaturi si articolele scrise aici. Am reusit sa lichidez un credit de nevoi personale in trei ani , de la cinci!!mult succes si inspiratie in continuare. Este extraordinar ce ai reusit sa faci !!!! o zi binecuvantata!
CorinaP says
La multi ani! Am gasit multe idei bune aici, o parte le-am aplicat si multumesc pentru toate! Multi inainte si spor la economisit!